x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Extratereştrii - Dosarele X in Romania

Extratereştrii - Dosarele X in Romania

17 Mai 2008   •   00:00
Extratereştrii - Dosarele X in Romania

Mister si suspans: nici Romania nu a fost ocolita de OZN-uri. Marturii despre aparitii supranaturale si intalniri de gradul trei, culese din hrisoavele voievozilor, de la piloti, astronomi, politisti sau tarani nestiutori de carte care au luat contact cu extraterestii. Adevarul despre fenomenele din Padurea Baciu si despre omuletii verzi de la Certesti. Relatari incredibile despre intalnirile romanilor cu farfuriile zburatoare.

Farfurii zburatoare. Cat de serios se poate discuta despre un asemenea subiect? De regula, in termeni extremi. Ori intr-un registru de bascalie absoluta, de-ti pare si rau ca ai adus tema in discutie, ori pe un ton serios, riguros stiintific, si-atunci risti sa-ti prinzi urechile daca nu detii cunostinte de meteorologie, astronomie, istorie, mitologie, fizica.

Romanii vorbesc putin despre OZN-uri, dar asta nu inseamna ca nu le si vad. Intr-un fel se vad aparitiile neidentificate dupa o litra de tuica. Atunci, indeobste, ele poarta numele de vedenii. Altfel sunt privite fenomenele inexplicabile cand sunt inregistrate de radare ori impresioneaza pelicula aparatului foto. Atunci devin "evidente", sunt luate in seama de observatorii internationali si analizate in sesiuni de comunicari stiintifice.

Nu asa frecvent ca deasupra Arizonei, pe cerul Romaniei forfotesc farfuriile zburatoare. O arata marturiile inscrise pe hrisoavele voievozilor din vechime, dar si relatari recente. Prea putine sunt cazurile credibile in care omuleti verzi cu trompa si urechi-palnie au "descalecat" la poalele Carpatilor. In alte parti ale lumii sunt date ca extraterestrii rapesc de zor neveste de fermieri pentru scopuri doar banuite. Gospodinele din Teleorman n-au teama de rapiri, sunt ingrijorate doar ca OZN-urile care planeaza deasupra liniilor de inalta tensiune le-ar fura curentul electric, umflandu-le factura.

Un inventar sumar al "Dosarelor X" din Romania - de orice natura ar fi ele - ne-a determinat sa decojim gogoasa imaginatiei, cautand samburele adevarului. Am gasit si gogosi fara miez, insa ne-au atras atentia si mistere ce merita a fi povestite si dezbatute cu seriozitate. Lasam altora placerea sa formuleze ipotezele daca musafirii nostri extraterestri sunt parintii civilizatiei noastre, care o viziteaza periodic, grijulii sa nu faca prostii; daca sunt "evadati" dintr-un alt spatiu paralel; daca sunt mesagerii unor invadatori sau stranepoti intorsi din viitor. Inventarul posibilelor sa-l faca cei pasionati de geometriile neeuclidiene sau de paleoastronautica; noi ne multumim sa indosariem fapte si marturii. In state cu traditie in cercetarea ufologica se cheltuieste o caruta cu bani pentru studierea farfuriilor zburatoare. La noi, doar o mana de entuziasti, grupati in jurul unei Asociatii pentru Studiul Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate, se intalnesc lunar la Observatorul Astronomic pentru a discuta pe marginea unor observatii recente.

In New Mexico, iubitorii de extraterestri se strang anual cu miile sa vorbeasca despre "Roswell" si despre "Hangar 18". Oare noua ne-ar strica sa facem o vioaie publicitate prezentelor OZN in Romania? Abia astept sa vad cum Padurea Baciu de langa Cluj se umple de nemtoaice durdulii, venite sa fugareasca fantome printre stejarii torturati de gravitatie.

 



1549. La 14 ianuarie s-au vazut 6 sori de catre multi oameni. (Kalender-Aufzeichnungen von Michael Forgats)

1549. La 19 ianuarie pe un cer foarte senin de la ora 11 pana aproape de apusul soarelui au fost vazuti trei sori si spre nord un curcubeu mai mic de forma unui semicerc, dar de o culoare mai intunecata.(Kalender-Aufzeichnungen von ChristianusThobiae)

Anul 1600 In ziua de 28 februarie s-au vazut de dimineata pana seara trei sori limpezi.(Excerpta ex alio manuscriptio rustici cuiusdam Prasmariensis)

S-au vazut in vazduh la 1 mai catre rasarit 2 ostiri care se ciocneau.(Kronik verfasset von Paulo Sutoris, Kronstädter)

La 19 septembrie, noaptea, s-a vazut pe cer deasupra intregului glob un semn rosu foarte mare si groaznic, in forma unui cort rotund de razboi si a tinut pana spre dimineata. Forma ciudata a acestui semn ceresc i-a facut pe toti sa se mire si sa fie ingrijorati.(Sepsi Laczk" Mát...)

1605 La 6 iunie, …, inca in seara acelei zile, intre nord si vest, pe cer au fost vazute stele mari, stralucitoare, limpezi ca luceafarul nu prea inalt deasupra orizontului; cea mai apropiata catre apus a fost mai mica si nu atat de limpede ca si cea mai de sus catre nord - regiunea Sibiului.(Tractatus Rerum tam Bellicarium per Georgium Krauss)

Anul 1609 De asemenea, in luna octombrie in ziua de 24, in orele serii, s-au vazut ca doua stele care se luptau intre ele, izgonindu-se pe rand cu fulgere si tunete, care au produs mare groaza muritorilor.(Wolfgang de Bethlen, Historia de rebus Transsylvanicis, 1782)

1617 La 30 august s-au vazut mari semne pe firmament, auzindu-se mari ostiri si tunetul de artilerie grea si, dupa cate se pare, s-au auzit si vazut multi calareti.(Kalender-Aufzeichnungen von Michael Forgats)

1645. La 12 iulie cand a rasarit, soarele era verde ca iarba, iar inaintea sa erau doua cruci. In aceeasi zi, apele s-au revarsat in asa masura in Transilvania incat multi oameni si vite au pierit, iar multe case si bucate s-au prapadit.(Georg Kraus, Cronica Transilvaniei)

1657. In ziua de 17 octombrie s-au ivit pe cer patru sori deodata, ceea ce era inspaimantator la vedere. Aceasta nu avea alt inteles decat ca vor urma multe schimbari in principat si ca in curand vor fi, in acelasi timp, chiar 3 si 4 principi.(Georg Kraus, Cronica Transilvaniei)

Anul 1664 Ziua de 5 ianuarie. A aparut si aici in Transilvania, mai cu seama in Tara Veche, dar si in alte parti un mare semn ceresc, si anume un foc luminos mare cat o masa care ardea cu vapai. La sfarsit, acest semn ceresc arunca fulgere de foc si a disparut cu bubuituri si trasnete puternice. El a fost vazut atat ziua, cat si noaptea, iar cu timpul se vor vedea, fara doar si poate, urmarile sale.(Georg Kraus, Cronica Transilvaniei)

1687, in a opta duminica dupa Sfanta Treime, seara la ora 8 au zburat trei norisori de foc deasupra Brasovului si peste asa-numitul Tampa, care au fost vazuti aproape in toata Tara Barsei. (Joseph Teutsch, Nebenarbeit)

Anul 1706… In 15, dimineata de vreme, la ora 9, s-a vazut deasupra orasului, pe cer, un mare cerc alb si inauntru parca stateau 4 sori in patru colturi… (Simonis Cristophori Unparteischer Bericht…)

La leat 7277 (1768) oct. 5 d. mi-au spus dumnealui capt. Dumitrascu Potlog ca fiind la casa dum. La Tarnauca duminica noapte spre luni la 4 ciasuri de noapte au vazut un semnu pe cer adica au vazut o zare ca di foc spre apus pi cer si mult au giucat ca pol ciasu suindu-se si pogorandu-se iar un noor diasupra negru au potolit aci para de focu si pi didisuptu s-au facut zare alba. Spuindu aciasta oaminilor, au spusu ca fiindu la Godinesti la moar s-au vazut si ei, dar scaun di focu si cu coroana diasupra si tot acelu noor i-au fost pieire. (Insemnare pe o Indreptare a pacatosului, Timisoara)

1818. Octomvrie 19, sambata seara spre dumineca, la ceasuri trei si jumatate ale noptii, s-au facut o lumina mare incat putei sa vezi ca pa luna. Si au tinut ca o jumatate de sfert. Iar cerul ca cand s-ar fi deschis si mijloc ca un balaur de foc. Si iarasi s-au strans si au ramas o dunga pa cer ca un fulger. Si au statut citvasi si au pierit. (Cronica mestesugarului Ioan Dobrescu)

1821. Avgust 20, sambata seara la doa ale noptii s-au facut un semn pa cer despre amiazanoapte, o basica mare cat o casa luminoasa si au luminat tot pamantul si s-au pornit spre apus. (Cronica mestesugarului Dobrescu)


Citiţi şi:

OZN- urile "invizibile din Padurea Hoia-Baciu
Padurea Hoia-Baciu ocupa un loc aparte in literatura de specialitate. Spre deosebire de alte zone celebre, "aparitiile" de aici au o caracteristica unica: OZN-urile nu se vad, decat rareori, cu ochiul liber. In schimb, apar, cu o claritate tulburatoare, pe fotografiile si inregistrarile video facute in "zonele active" ale acestui "cosmodrom" invizibil.

Retezatul bantuit de ochiul dracului
4 august 1991. Un grup de turisti si salvamontisti au trait o experienta pe care nu o vor uita niciodata. Lumini ivite de nicaieri, traiectorie ciudata, ceata ridicata brusc dupa disparitia lor au facut din cei sapte, martorii unui fenomen bizar.

Biblioteca OZN in casa lui Iorga
Calin Turcu are 62 de ani si este pasionat de ufologie de o viata. A fost profesor de sport. Ii place sa sculpteze si sa picteze. Se mandreste cu faptul ca locuieste intr-o fosta casa de-a lui Iorga. Detine ocaua lui Cuza si o impresionanta colectie de dolari din anii 1870-1890. Vrea sa deschida prima biblioteca de stat de ufologie din lume. Si poate si un muzeu.

Plutonieru' Mancu si "smecheritii
In iulie 1996, presa prezenta ceea ce specialistii au numit o intalnire de gradul III. Plutonierul si paznicul din satul galatean Certesti s-au intalnit cu trei fiinte extraterestre, care au coborat dintr-o farfurie zburatoare in fata postului de politie.

Lumini stranii pe cerul Clujului
In ultimele decenii, observatori intamplatori, dar si oameni pasionati de fenomenul OZN au descris mai multe aparitii ale unor lumini stranii, care au survolat cerul Ardealului. Mai mult decat atat, cativa martori au reusit sa filmeze aceste aparitii. Marturiile lor, directe sau indirecte, seamana izbitor cu cele similare, inregistrate pe alte meridiane.

"Un spectacol feeric" la Flamanzi
In urma cu 13 ani, o mana de oameni au vazut pe cerul Flamanzilor un fascicul de lumina. Li s-a spus ca a fost arc electric, dar ei sunt convinsi ca au fost vizitati de fiinte inteligente.

Aparitia de la Nanesti
Specialistii spun ca la Nanesti - Vrancea, in iunie 2001, a avut loc o intalnire de gradul II. Mai multi sateni au vazut atunci un obiect luminos, de forma unui inel segmentat, care se rotea foarte repede.


OZN de 1.500 de metri
Nu crede ca a fost un obiect zburator neidentificat (OZN), dar nici nu neaga. Nu exclude nici varianta ca a vazut pe cer un dispozitiv militar, probabil de ultima generatie.

"Ne-a furat curentul!"
Noaptea de luni, 7 iulie 2003, a fost, la Suhaia, pana la un moment dat, una normala pentru acea vara arsa de seceta. Evenimentul s-a produs imediat dupa miezul noptii.

Muntele vrajit Coza: taramul misterelor
Localitatea vranceana Coza e un loc unde se intampla lucruri ciudate. Peste tot unde am fost in Vrancea intreband despre OZN-uri, oamenii ne-au indrumat spre Coza.

×
Subiecte în articol: s-au ediţie specială