False favoruri

1 aprilie 1987
A.P. il ia deoparte pe unul dintre cei doi Alexandri si-i marturiseste, aproape conspirativ: "Fiti atent, ca in paharul lui Alex nu e coniac, ci pelin concentrat. Sa-i urmariti reactia". Multumit ca a fost luat partas la gluma, impotriva unui alt participant la masa, Alexandrul respectiv mustaceste si urmareste cu atentie cum va bea din paharul cu pelin prietenul nostru comun. Sigur, avem grija ca presupusul pacalit sa aiba in pahar chiar coniac, iar pelinul sa fie livrat acelui Alex pe care l-am amagit ca e la curent cu toate poantele. Cei doi Alecsi dau noroc, apoi dau pe gat continutul si, surpriza, acela care parea ca va fi pacalitul savureaza natural coniacul, in vreme ce partasul inghite cu noduri pelinul. Probabil din jena nu comenteaza. El doar isi rezerva dreptul sa creada ca a fost o mica neintelegere. Dar seara e inca inainte.

Scaunele tin la ocupanti. Pe unele scaune, am asezat banda adeziva transparenta (scotch) cu lipiciul in sus. Motivand ca intimitatea serii se realizeaza in lumina mica, A.P. hotaraste sa pastram in incapere doar cateva becuri de veioza. Toate sunt bune, pana cand incearca primul sa se ridice de pe scaun. Se aud adevarate zgomote sfasietoare de pantaloni si fuste agresate. Pantalonii si fustele nu se desprind asa usor de scaune.

Deserturi. Orice s-ar intampla, invitatii trebuie sa si manance. Daca nu din painea-beton presarata cu bicarbonat, macar din platoul de desert, in care asezam bomboane ieftine, prajite in uleiul ranced, livrat la ultima ratie.

Nicu Leahu, prezent la pregatirile cascadei de farse, afla telefonic cum au decurs luptele pentru pastrarea traditiilor de 1 aprilie. Mare lucru sa ai un parinte ca A.P., care-si gaseste timp sa mai si glumeasca, desi situatia in care se afla i-ar putea da dreptul sa creeze in jur numai atmosfera cenusie, zice colegul.


2 aprilie 1987 ● Dezghet promis
A.P. vorbeste la telefon cu domnul Gigi Trif, de la Consiliul Culturii, pe care, in numele colegialitatii din juriul "Primaverii Baladelor" (1973), il intreaba daca eu, Andrei Paunescu, sunt obligat sa nu-mi pot urma calea artistica la care imi dau dreptul legea si experienta scenica, doar pentru ca sunt fiul unui marginalizat.

Din iunie 1985, n-am putut canta in nici un spectacol cu trupa mea, Totusi, n-am putut urca oficial pe o scena. De emisiuni radiotelevizate nici n-a mai putut fi vorba.

Domnul Trif recunoaste ca situatia complexa de dupa interzicerea Cenaclului "Flacara" a generat, din birourile inalte, un adevarat sir de interdictii, ce se hranesc din alte interdictii, dar ca e momentul sa le depasim. In aceasta primavara, imi voi putea da atestatul de artist liber-profesionist.

Merg, pe Calea Dorobanti, la doamna Zenobia Minculescu, apoi la doamna Pavelescu si, in final, la tovarasul Podareanu, de la scoala Populara de Arta din Piata Cosmonautilor, ca sa-mi fac dosarul de atestare.

In fata birocratiei dezarmante, unda verde, pe care o da domnul Trif, cu mult curaj, caci interdictia de sus inca nu a fost ridicata, ma pune in situatia sa imi pot completa dosarul si sa ma pot prezenta la examen foarte curand.

Noaptea lucrez cu A.P. un sumar de piese pentru examenul de atestat. Stabilim ca, indiferent de necazurile pe care ni le-ar putea provoca, e pacat sa nu trecem in repertoriu compozitiile noastre recente "Cetateanul turmentat" si "Artist neinteles (Sa faci pe prostul)".