x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fâs cu miros de vedetă

Fâs cu miros de vedetă

de Irina Cristea    |    08 Aug 2010   •   00:00
Fâs cu miros de vedetă

Te-ai ridicat din aşternut cu senzaţia că eşti periculos de arătos şi se­du­cător? Nu-ţi lipseşte decât un fâs din parfumul Unforgiveable, semnat de Sean John (P. Diddy) pentru confirmare şi întreaga lume o să îţi cadă la picioare. Te simţi sofisticat şi plesnind de virilitate? Un fâs de Signature Story for Him, special pentru tine de la David Beckham, e tot ce-ţi trebuie pentru ca şi ceilalţi să te vadă la fel.

Tocmai ai terminat de spălat mormanul de farfurii lăsat în urmă de soţ şi de copii, dar te simţi mai suavă şi mai delicată decât clăbucii de detergent de vase? Pulveri­zezi puţin Lovely de la Sarah Jessica Parker şi eşti numai bună de colindat străzile din New York, îmbrăcată în tutu, în căutarea unui Mr. Big care serveşte masa doar din veselă de unică fo­lo­sinţă. Bine-ai venit în lumea de basm şi marketing a parfumurilor semnate de celebrităţi!

Neînfricat, plin de umor negru şi greu de ucis. Cam aşa arată imaginea lui Bruce Willis. Mai nou, această imagine are şi un miros, pentru că actorul s-a alăturat lungii liste de celebrităţi care şi-au lansat propria marcă de parfum. Cum pot fi reunite însă într-o esenţă principalele trăsături ale "mărcii personale" a unei celebrităţi e o întrebare grea. La care cumpărătorii nu par interesaţi să afle răspunsul, judecând după succesul uluitor pe care îl au pe piaţă parfumurile ce poartă semnătura unor perso­nalităţi din show-biz.

Cum fac casele de parfumuri ca un anumit produs să miroasă a Bruce Willis? Sau a Jennifer Lopez? Sau a Sarah Jessica Parker? Ce-şi imaginează cumpărătorii că achiziţionează o dată cu esenţa şi cu sticluţa elegantă în care e îmbuteliată? Ce speră ei să "preia" din look-ul sau personalitatea vedetei favorite şi ce promovează casele de parfumuri care colaborează cu vedeta?

Până la începutul anilor '90, celebrităţile îşi asociau imaginea cu câte un parfum sau o casă de parfumuri, printr-un contract de reprezentare. Nişa esenţelor ce poartă semnătura unei vedete a fost va­lorificată prima oară de Elisabeth Taylor, cu al ei "White Diamonds". Succesul a fost uriaş, fapt certificat şi de un clasament realizat în 2009, care situa "White Diamonds" pe primul loc între toate parfumurile lansate vreodată de celebrităţi.

Elisabeth Taylor a fost dintotdeauna "femeia cu ochi violeţi", frumoasă, adorată, cu o viaţă amoroasă de roman, elegantă şi plină de succes. Această ima­gine a vândut foarte bine parfumul. Bruce Willis este un erou de acţiune, însângerat, transpirat, chinuit de goa­na după răufăcători, dar care găseşte resurse pentru câte o glumiţă. Sau un astronaut cu spirit de sacri­ficiu. Sau un detectiv plin de fler, dar lipsit de orice res­­pect pentru legi şi reguli. Cu toate acestea, firma care i-a produs şi i-a scos pe piaţă parfumul dă asigurări că a reuşit să capteze, în câteva picături, imaginea şi personalitatea lui Bruce Willis. "Este cel mai masculin parfum din lume", se arată în comunicatul lor de presă, potrivit BBC.

E clar: parfumul lui Bruce Willis miroase a bărbat. A neînfricat. Cum stau oare lucrurile în cazul unui parfum semnat de Jennifer Lopez? Cunoscută datorită muzicii şi a filmelor, dar faimoasă îndeosebi datorită posteriorului, artista de origine hispanică trebuie să fi avut oarece dificultăţi în a decide asupra unui amestec de esenţe care să o reprezinte întocmai după cum o vede publicul... A ajuns însă la o soluţie, iar în 2003 a lansat "Glow", parfum marca Jlo, "un amestec senzual de mosc dulce şi lemn de santal" care are parte de vânzări ce-l situează în top 10 al celor mai de succes parfumuri din nişa celebrităţilor.

O altă vedetă foarte prezentă pe piaţa esenţelor frumos mirositoare este Victoria Beckham. De una singură sau în tandem cu soţul, fosta Spice Girl scoate pe piaţă câte ceva din stilul său de viaţă: succes, faimă, lux. Mulţi o consideră pe Victoria frumoasă şi elegantă, cu un pas înaintea tendinţelor modei. Atribute suficiente pentru ca femeile să se înghesuiască să împrumute, la flacon de 30 sau 50 de mililitri, câte ceva din strălucirea ei.

"Acest parfum cald şi sexy se deschide cu note dulci, spumoase, de piersică, portocală şi kumquat (aşa-i că nu ştiaţi că este un fruct dulce-acrişor din familia citricelor şi că se mai numeşte kinkan? - n.r.), care ispitesc şi invită. Apoi se dezvoltă într-un buchet floral de trandafiri şi bujor alb, amestecate cu notele florilor de portocal, pentru a crea o feminitate seducătoare. Parfumul se aşază în final cu note senzuale, lemnoase, de mosc, patchouli şi muşchi, pentru a crea o sofisticare extremă şi pentru a evoca lumea plină de lux şi glamour a Victoriei", sună pre­zentarea parfumului Signature for Her.

Cum să rezişti tentaţiei de a te apropia puţin-puţintel de o imagine atât de seducătoare? Cel puţin în România, numele Beckham este foarte eficient când vine vorba despre vândut parfumuri. Din datele furnizate de distribuitorul Coty Cosmetics România, marca David & Victoria Beckham este pe locul al doilea în clasamentul celor mai apreciate parfumuri de celebrităţi, cu 8% pe segmentul masculin şi 6% pe cel de damă.

La ce se gândesc clienţii când cumpără un produs ce poartă semnătura unei vedete? "Fie că e vorba despre ochelari de soare, len­jerie sau de o sticluţă de parfum, produsele semnate de celebrităţi le oferă iluzia că împrumută o fărâmă din stilul de viaţă al ve­detei. Aceste parfumuri valorifică visul oamenilor de a semăna în vreun fel cu o celebritate. David Beckham este un bun exemplu", spune profesorul Tony Curtis, de la Universitatea de Ştiinţe Economice din Plymouth.

Celine Dion. Fără doar şi poate, o divă. Este talentată şi dinamică. Fără a fi o frumuseţe, fără a avea un trup senzual. Viaţa ei amoroasă nu e demnă de vreun ro­man, dar se încadrează bine în tiparul basmelor cu prinţi şi prinţese. A trecut prin momente dificile prici­nu­i­te de starea de sănătate a soţului mult mai în vârstă, şi-a împlinit visul de a deveni mamă. Are o po­veste de succes, dar lipsită de sclipiciul şi can-ca­n-ul care vând în aceşti ani.

Cu toate acestea, parfumurile care îi poartă semnătura au un succes care îl depăşeşte pe cel al unor vedete cu vizibilitate în tabloide. În cazul lui Celine Dion, e greu de spus cât de mult din imaginea ei îi vinde produsele. Pentru că imaginea ei este una... corectă. Dar ce înseamnă să miroşi a Celine Dion? "Lux nepretenţios", asigură firma producătoare. Mai precis? "Simţ al stilului, încredere, strălucire, spi­rit tânăr şi atitudine dinamică". Şi iată că, cel puţin în România, Celine Dior este vedeta cea mai căutată pe piaţa parfumurilor de celebrităţi, cu o cotă de 12% din această piaţă, potrivit Coty. E plăcut de presupus că româncelor le place să fie dinamice şi încrezătoare!

Aceste parfumuri reprezintă o strategie de marke­ting prin care persoane din generaţii diferite sunt atrase în dreptul rafturilor magazinelor. Pentru vedeta care-şi pune semnătura pe produs, totul se rezumă la extinderea brand-ului personal, la sporirea notorie­tăţii şi a câştigurilor. Pentru cumpărător, parfumul înseamnă cea mai intimă apropiere de vedeta favorită. În realitate, spun experţii din industrie, celebrităţile în cauză nu dezvăluie nimic despre ele prin intermediul parfumurilor, cu excepţia a ce le place să adulmece. De cele mai multe ori, vedetele care semnează un parfum nici nu obişnuiesc să-l şi folosească, dar cumpărătorii preferă să îşi hrănească iluziile. Doar e simplu să crezi că ai ceva în comun cu Kylie Minogue, deşi ai 1,70 înălţime, 80 de kilograme şi nu cânţi nici măcar sub duş. Câtă vreme celebrităţile vor trezi interesul, curiozitatea şi chiar adoraţia oamenilor, produsele lor nu vor rămâne anonime.


Cele mai vândute parfumuri de celebrităţi în România
● Celine Dion
● David & Victoria Beckham
● Kylie Minogue
Sursa: Coty Cosmetics România

×
Subiecte în articol: special