Studioul hollywoodian Sony, care finalizează achiziţionarea imaginilor de la repetiţiile concertelor pe care Michael Jackson urma să le susţină la Londra, ar putea lansa filmul acestora de Halloween.
Potrivit publicaţiei The Hollywood Reporter, citată de AFP şi preluată de Agerpres, costul celor 80 de ore de imagini va atinge 60 de milioane de dolari şi Sony, a cărui divizie muzicală deţine drepturile pentru cântecele regelui pop, a fixat data lansării filmului pentru 30 octombrie. Dintre cele 60 de milioane de dolari ale contractului, 90% vor reveni moştenitorilor cântăreţului, iar 10% grupului AEG Live, promotorul concertelor londoneze şi proprietarul imaginilor filmate la repetiţii.
Michael Jackson lucra la proiectul unui film despre copiii abandonaţi - "They cage the animals at night" ("Ei închid animalele seara"), inspirat dintr-o carte autobiografică a lui Jennings Michael Burch, cu care cântăreţul s-a întâlnit de mai multe ori. Michael intenţiona să finanţeze şi să co-regizeze filmul pe care urma să-l înceapă imediat după cele 50 de concerte din Londra. Cu toate acestea, nu a fost semnat nici un contract cu privire la acest proiect, informaţiile despre el provenind de la surse apropiate ale familiei Jackson, notează revista The Hollywood Reporter.
Citește pe Antena3.ro