x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Flower

Flower

de Roxana Roseti    |    12 Apr 2009   •   00:00
Flower
Sursa foto: Zoltan Simonffy/Jurnalul Naţional

Zilele acestea, în prag de Florii, cunoscuta creatoare de modă Liza Panait a adus pe podium... grădini de imprimeuri, aplicaţii manuale, broderii.



Aproximativ o oră şi un sfert plină cu flori, o colecţie remarcabilă - inspirat intitulată "Flower Flower" - şi prezenţa unor personalităţi care nu se afişează prea des. Cam acestea ar fi coordonatele lansării noii colecţii a casei de modă Villi, cele 65 de creaţii ale Lizei Panait, destinate sezonului primăvară-vară 2009, desfăşurându-şi explozia florală într-o... "seră" nonconformistă: spaţiul stil grădină-interioară al World Trade  Center. Aşadar, florile au "crescut" pentru o seară sub formă de aplicaţii manuale, broderii sau imprimeuri. Ca ţesături au fost utilizate diferite tipuri de dantelă, mătase, catifea, tul cu aplicaţii manuale, culorile de bază ale colecţiei fiind crem, bej, minunatul roz fanat (sau prăfuit), nisipiu, însoţite de nonculoarea negru. Demn de remarcat faptul că, pentru a exista o legătură între ţinutele prezentate pe podium şi chipuri, pleoapele manechinelor, au avut aspectul petalelor de floare - machiajul modelelor purtând amprenta Ophelie Zabrac. Colecţia a fost accesorizată cu bijuterii semnate Liza Panait şi Mariana Ion.

Diferită. De obicei, lumea se prezintă la astfel de evenimente la oră fixă, sau chiar puţin peste ora fixată. Nu este cazul prezentărilor Lizei Panait. Aici lumea vine chiar cu două ore înaintea orei fixate, şi este normal: toţi vor "să prindă" un loc cât mai bun, pentru a vedea cât mai bine ceea ce se petrece pe podium. Şi vorbim despre o creatoare la care întotdeauna podiumul  găzduieşte atât spectacolul de modă în sine, cât şi spectacolul feminităţii. Mai precis, Liza Panait foloseşte manechine atipice, cu forme, femei mature, ocolind veşnicele prezentări cu adolescente anorexice. Model impus, de altfel, şi de Londra, Madrid şi Milano la prezentările din ultima vreme. În plus, creatoarea lucrează, în special, unicate sau serii foarte mici şi creează atât pentru femeile cu măsuri de modele, cât şi pentru cele "extra-large". Desigur, nu poţi uimi perpetuu dacă nu ai în spate lungi ani de ambiţie. Liza Panait a câştigat încă înainte de 1989 (lucra pentru Fondul Plastic) multe premii pentru creaţie vestimentară, iar Casa Villi - pe care a creat-o în 1990 - a câştigat în notorietate, fidelizându-şi un public bine definit. În aprilie 2008, creatoarea a fost solicitată de Preşedinţia României şi de  Ministerul de Externe să îşi prezinte creaţiile soţiilor preşedinţilor prezenţi la Summitul NATO, iar în viitorul apropiat este posibil ca "Flower Flower" să îşi reverse petalele şi la New York.

Coordonate. Printre manechinele care au urcat pe podium s-au aflat Monica Columbeanu, Corina Zugravu, Lili Stan, Oana Ioniţă, Andreea Mantea, dar... cele mai aplaudate manechine au fost Maria (10 ani), fiica cea mică a Lizei Panait, care a defilat pe podium alături de blonda Ioana (4 ani), fetiţa surorii sale mai mari. Printre invitaţii serii s-au aflat designerul Cătălin Botezatu, Zina Dumitrescu, Ivan Patzaichin şi soţia, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Sanda Ţăranu, soprana Felicia Filip şi soţul, regizorul Cristian Mihăilescu, actriţa Nataşa Raab, stilista Adina Buzatu şi mulţi alţii.

Important este faptul că, pentru o oră şi ceva, o neobişnuită grădină şi-a arătat nurii, respectând coordonate la care Liza Panait nu va renunţa, indiferent de vremuri: "Am dat întotdeauna o importanţă deosebită influenţelor rezultate din valorile în care cred: respectul faţă de natură, Terra, ecologie, drepturile omului (în general) şi minorităţilor (în particular), scara obiectivă a va-lorilor, tradiţiile noastre şi ale altor popoare, arta, educaţia".

Există creatori care fac parte din categoria celor care stăpânesc bine meşteşugul. Meşteşugul eleganţei, al bunului-gust, al bunului-simţ  şi al vieţii adevărate, bineînţeles. Ceea ce, de fapt, este foarte greu.

×
Subiecte în articol: special panait