x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fostul procuror „de elită” Mircea Negulescu, zis „Portocală”, albit pe linie la Înalta Curte

Fostul procuror „de elită” Mircea Negulescu, zis „Portocală”, albit pe linie la Înalta Curte

de Ion Alexandru    |    01 Noi 2022   •   07:50
Fostul procuror „de elită” Mircea Negulescu, zis „Portocală”, albit pe linie la Înalta Curte

Trei judecători de la Înalta Curte au decis, ieri, să-l achite, pe linie, pe Mircea Negulescu, zis „Portocală”, pentru cercetare abuzivă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare și influențarea martorilor, în dosarul instrumentat de fosta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

 

În pledoaria ținută în fața instanței, procurorul de ședință al PÎCCJ a cerut achitarea, susținând că nu există probe la dosar. Iar acolo unde ar exista, să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale. Atitudinea procurorului de ședință vine la mai puțin de două săptămâni de la vizita efectuată de Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a lui „Portocală”, în România, unde s-a întâlnit cu actualul procuror general al României, Gabriela Scutea.

Completul de 3 judecători în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, format din judecătoarele Lucia Tatiana Rog, Lavinia Lefterache și Alina Ioana Ilie, a decis, ieri, să-l achite pe fostul procuror „paraditor” de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, la toate capetele de acuzare pentru care a fost trimis în judecată, la finalul anului 2020, de către defuncta Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Negulescu a cerut chiar constatarea nulității absolute a actului de sesizare a instanței, precum și a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în dosar de procurorul Adina Florea, însă chiar și binevoitorul complet a considerat că este prea mult, respingând solicitarea.

Cu toate acestea, cei trei magistrați au dispus achitarea lui Mircea Negulescu, pe motiv că fapta pentru care a fost trimis judecată nu există, pentru săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă, a infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, precum și a trei infracțiuni de influențare a declarației martorilor. 

 

Rechizitoriul

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, exclus din magistratură, a fost trimis în judecată de către SIIJ în data de 22 decembrie 2020, fiind acuzat că, în calitate de procuror în cadrul DNA Ploiești, cu ajutorul unui ofițer de poliție judiciară, a procedat la ticluirea modului de sesizare și a întregului material probator administrat în două dosare penale care îl vizau pe fostul deputat PSD Vlad Cosma, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane. Apoi, el a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, precum și a unor măsuri de control judiciar față de aceste persoane, știind că acestea sunt nevinovate.

O altă acuzație pe care i-au adus-o cei de la SIIJ este aceea că „Portocală” ar fi determinat un judecător de drepturi și libertăți al Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, într-unul dintre aceste dosare, să dispună arestarea preventivă față de o persoană, știind, de asemenea, că aceasta este nevinovată, deoarece materialul probator în baza căruia fostul procuror și-a argumentat măsurile procesuale a fost plăsmuit încă de la momentul sesizării organelor judiciare.

Nu în ultimul rând, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată și pentru că, împreună cu ofițerul de poliție judiciară, a determinat mai mulți martori, inclusiv martori cu identitate protejată, să dea declarații mincinoase în aceste dosare. De asemenea, metoda a fost folosită și pentru a determina mai mulți denunțători să formuleze denunțuri cu privire la existența unor fapte penale, deși știau că acestea nu sunt reale. Denunțuruile au fost, ulterior, clasificate.

 

Ministerul Justiției, bun de plată

Fostul parlamentar Vlad Cosma s-a constituit parte civilă în procesul penal, însă același complet de judecată a respins inclusiv acțiunea civilă formulată de acesta. 

Mai mult, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, la fel ca și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.884 de lei, care vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției. Decizia Înaltei Curți nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Completul de 5 Judecători, în termen de zece zile de la comunicare.

Decizia din acest dosar este un exemplu elocvent al modului în care funcționează lucrurile în dosarele „sensibile”, după ce Parlamentul României a adoptat legea prin care Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost desființată, competența în aceste dosare fiind preluată de Parchetul General.

Procurorul Adina Florea, înfierată în instanță de reprezentantul PÎCCJ

Interesant este faptul că acuzarea pare să fi fost cel mai bun apărător al lui Mircea Negulescu în acest dosar. Procurorul Irina Kuglay, de la PÎCCJ, a cerut direct achitarea lui „Portocală” pentru toate faptele pentru care nu a intervenit prescripția răspunderii penale, pe de o parte, și să se constate intervenirea prescripției acolo unde legea permite. 

Reprezentantul Parchetului le-a spus judecătorilor că actele de procedură și toate probele administrate în dosar de către procurorul SIIJ Adina Florea „nu au putere probantă, nu conturează starea de fapt și nu dovedesc că inculpatul este vinovat de cele imputate”. Pentru ca, la final, să ceară să se consemneze că nu poate susține o cerere de condamnare a lui „Portocală”, „după analizarea atentă a cazului, de la momentul în care dosarul a intrat în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. 

Poate fi o simplă coincidență, dar nu putem să uităm că, nici cu două săptămâni înainte de pronunțarea acestei hotărâri, fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, actual procuror general european, a efectuat o vizită la București, participând la mai multe întâlniri cu „șefimea” Ministerului Justiției, a Ministerului de Finanțe sau ANAF. De asemenea, pe data de 18 octombrie, Kovesi s-a deplasat personal la sediul Parchetului General, unde s-a întâlnit cu fosta sa subalternă, actualul procuror general, Gabriela Scutea. DNA Ploiești, unde activa Mircea Negulescu, a fost catalogată de Kovesi drept „Unitatea de Elită” a DNA. 

×
Subiecte în articol: Mircea Negulescu portocala achitat