"Francois Mitterrand est l’ami de l’assassin!”

Dacă Franţa este atât de prezentă în România actuală, este şi datorită unui complex de elemente care ţin de istoria recentă. După căderea regimului Ceauşescu, Francois Mitterrand a fost primul preşedinte al unui stat occidental care a mers la Bucureşti pentru a se întâlni cu primul preşedinte post-comunist al României, Ion Iliescu, destul de contestat la ora aceea (vorbim de anul 1991), din cauza tulburărilor interne (13-15 iunie 1990, protestele opoziţiei, violenţele minerilor, agresarea unor reprezentanţi ai opoziţiei etc).

La rândul său, remarca un ziarist de la cotidianul francez Liberation, Jacques Chirac şi-a făcut din candidatura României la NATO propriul dosar. În plus, este greu de crezut că ţara noastră ar fi putut adera la UE la 1 ianuarie 2007 fără sprijinul determinant al Franţei. Chiar dacă pe traseul Bucureşti-Paris au apărut şi probleme, acestea nu sunt suficiente pentru a putea pune în pericol relaţii cu vechime, atât în plan economic, cât şi cultural. Franţa este şi va rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României.

PREGATIREA TERENULUI. Februarie 1990. Pe atunci premier, Petre Roman se deplasează într-o vizită de lucru în Franţa. La 19 februarie, cotidianul "L’Humanite” anunţa că Roman a avut o întrevedere cu preşedintele francez de atunci, Francois Mitterrand. "Dorim un sprijin din partea Franţei în domeniul economic”, declara jurnaliştilor şeful Guvernului de la Bucureşti. România era interesată de semnarea unui contract de asociere cu Comunitatea Economică Europeană. Întrevederea cu preşedintele francez a permis, potrivit lui Roman, "înlăturarea neînţelegerilor privind chestiunea Transilvaniei. Cu ocazia vizitei sale în Ungaria, în urmă cu câteva săptămâni, Francois Mitterrand a declarat că această ţară a pierdut teritorii după primul şi cel de-al doilea război mondial, o aluzie directă la Transilvania, regiune din nord-vestul României, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar”, titra atunci "L”Humanite”. Acelaşi cotidian al comuniştilor francezi anunţa, citându-l tot pe Petre Roman, că preşedintele francez urma să efectueze anul următor, deci 1991, o vizită în România.

ŞI AŞA A FOST. Vizita oficială a lui Francois Mitterrand la Bucureşti a avut loc în zilele de 18 şi 19 aprilie 1991. Era prima vizită în România a unui şef de stat de talia Republicii Franceze, după Revoluţia din decembrie 1989. Într-un interviu acordat cotidianelor "Adevărul” şi "România liberă”, înaintea sosirii la Bucureşti, Mitterrand făcea chiar o precizare: era prima vizită a unui preşedinte francez în România, din 1979 până atunci. Şi prima a unui şef de stat occidental după "evenimentele survenite în România în urmă cu peste un an”, cu referire la zilele Revoluţiei, pe care, însă, Mitterrand s-a ferit să le numească aşa.

ÎN AJUTOR. Pentru el, însă, vizita avea o dublă semnificaţie. Era, în primul rând, o ocazie de a lua act de eforturile României de a depăşi consecinţele unei politici dictatoriale şi de a se apropia de partenerii săi tradiţionali, în special din Europa. Vizita avea să marcheze şi dorinţa Franţei, care a fost alături de România după decembrie 1989, de a aprofunda relaţiile de cooperare care au fost deja intensificate în toate domeniile şi de a aduce ţării noastre orice ajutor va avea nevoie, pentru a-şi putea regăsi locul în Europa.

SURPRINZATORUL MITTERRAND. Cu ceva timp înainte de zilele lui decembrie 1989, Mitterrand a fost cel care afirma că zilele regimului Ceauşescu "erau numărate”. La vremea aceea, afirmaţiile sale au suscitat numeroase comentarii şi speculaţii. Dar Mitterrand a explicat ulterior că afirmaţiile sale nu vizau vreo conspiraţie modială, ci ţineau de logica faptelor. Persistenţa unui astfel de regim, precum cel al lui Nicolae Ceauşescu, nu se mai putea concepe, atât timp cât regimuri similare cedaseră deja sub presiunea propriilor popoare. "În plus, Franţa, care întreţine de multă vreme cu poporul român relaţii de prietenie, nu putea să nu perceapă sentimentele reale de dezgust şi aspiraţiile unui întreg popor”, adăuga Mitterrand.

VIZITA ANULATA. Mitterrand, un socialist, a fost şi unul dintre cei mai intransigenţi parteneri occidentali ai României, când a venit vorba despre regimul Ceauşescu. Francois Mitterrand a mers până-ntr-acolo, încât şi-a anulat o vizită în România lui Ceauşescu. Şi, dacă e să ne luăm după ce se vorbea în anii aceia, a reuşit să convingă şi alţi lideri occidentali să amâne momentul întâlnirii cu "cel mai iubit dintre români”. Un episod povestit pe larg de fostul şef al diplomaţiei române din timpul lui Ceauşescu, Ştefan Andrei, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, din care preiau doar câteva citate: "A fost de fapt o problemă gravă, (…) creată de serviciile de informaţii dintre cele două ţări. DST-ul francez nu iartă Securitatea Română, pe Caraman care de pe teritoriul Franţei a făcut spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, procurând de la un funcţionar francez de la NATO documente foarte importante legate de submarinele nucleare. Şi cei de la NATO au redus francezilor la jumătate posturile din cadrul organizaţiei Nord-Atlantice. A doua chestiune a fost că şeful DST pentru Levant a fost în control în România şi, după ce a coborât din avion, i-a ieşit un camion în faţă şi l-a făcut praf. A treia chestiune: unul dintre bătrânii DST avea o fată căsătorită cu un băiat cu care avea trei copii. Securitatea i-a băgat ăstuia o femeie frumoasă, şi i-a fotografiat în pielea goală, ăsta s-a sinucis şi a rămas femeia cu trei copii. De aceea, la întâlnirea dintre cele două servicii, dacă peste masă îşi dădeau mâna, pe sub masă îşi dădeau picioare. A patra problemă a fost cu Haiducu, băiatul unui fost ofiţer la SSI trimis în Franţa ca să-i omoare pe Paul Goma şi pe Virgil Tănase. DST-ul l-a informat pe Mitterrand, care abordează această problemă public. (…) Eu aranjasem vizita lui Mitterrand în România, am şi stabilit când să aibă loc, şi acesta a fost de acord, dar a spus: <> Vine Jobert la Bucureşti, ministrul Economiei, îl primesc şi discutăm. Când se întoarce în Franţa, declară că a amânat vizita lui Mitterrand la Bucureşti”. Şi, poate cel mai important: "Ei, din acel moment, cel mai puternic duşman al lui Ceauşescu în Occident a devenit Franţa”. De remarcat: nu este vorba despre România, ci despre Ceauşescu. Nu cu românii aveau ceva francezii.

De altfel, în interviul dinaintea sosirii în România, în 1991, Mitterrand avea să remarce faptul că, la ora aceea, Franţa era statul occidental care s-a mobilizat cel mai rapid şi cel mai complet pentru a-i veni în ajutor României (într-un an şi ceva de la Revoluţia din 1989, contactele bilaterale se înmulţiseră, prezenţele culturale de ambele părţi, la fel, un post de radio românesc emitea în limba franceză, un post de televiziune studenţesc – al Politehnicii bucureştene, TV Sigma - era finanţat de francezi, cu emisiunile TV5 Europe preluate prin satelit din Franţa etc).

INTERESELE ECONOMICE. "Importantul efort de asistenţă din partea Franţei acordat României se referă la domeniile-cheie pentru modernizarea economiei româneşti: agricultura şi domeniul agro-alimentar, economia de energie, restructurarea siderurgiei şi a mecanicii grele, educaţia; le-am propus autorităţilor române un centru de formare a cadrelor la Bucureşti. Acest efort trebuie să-şi găsească acum o prelungire economică naturală, în încheierea de contracte”, spunea Mitterrand la vremea respectivă. Şi tot el explica cum, în ciuda politicii autarhice duse de România înainte de 1989, schimburile economice s-au redresat după Revoluţie, încheindu-se contracte importante cum ar fi achiziţionarea de avioane Airbus de către România. Ceea ce nu însemna că Franţa nu dorea extinderea cooperării economice în domeniile informaticii, automobilelor, siderurgiei, energiei, telecomunicaţiilor, dar şi ale turismului şi celui agro-alimentar. Şi, dacă privim acum în urmă, nu cred că există domeniu în care să nu regăsim toate aceste aspiraţii ale preşedintelui de atunci al Republicii Franceze concretizat într-o investie franceză în ţara noastră.

MIGRAŢIA POPULAŢIEI, O PROBLEMA CU VECHIME. Interviul acordat de Mitterrand cotidianului românesc cuprinde cel puţin două pasaje extrem de interesante. Care, recitite cu ochii de acum, arată un Mitterrand vizionar, un părinte al "Marii Europe”, un prieten realist al României. Întrebat, de exemplu, dacă prevede posibilitatea ca şi cetăţenii românii său poată vizita Franţa fără a avea nevoie de vize (să nu uităm, vorbim despre anul 1991), Mitterrand a răspuns:”Intensitatea schimburilor de orice natură din ultimele 15 luni stă mărturie ea însăşi că libera circulaţie a ideilor şi a oamenilor între cele două ţări a redevenit o realitate şi mă bucur de asta. Doar în 1990, numărul de vize eliberate cetăţenilor români a fost cu 400% mai mare. Franţa a decis ca vizele să fie eliberate gratuit pentru tinerii sub 25 de ani. Acestea atestă faptul că ţara mea îşi pune acţiunile în conformitate cu declaraţiile. Tratarea problemei fluxurilor migratorii ţine de o concertare necesară la scară continentală. Împreună cu partenerii din Acordurile Schengen, Franţa a acţionat deja în acest sens. Aceste chestiuni au început să fie examinate într-un context paneuropean, în cadrul Conferinţei de la Viena, organizate pe tema fluxurilor migratoare, la începutul lui 1991”.

DESPRE CONFEDERAŢIA EUROPEANA. Întrebat pe ce anume se baza proiectul unei confederaţii europene, pe care îl lansase cu puţin timp în urmă, Mitterrand a explicat:”O dată cu căderea Zidului Berlinului în 1989 şi a regimurilor comuniste, Europa îţi regăseşte geografia şi istoria. Confruntării Est-Vest şi separării forţate a popoarelor care împărtăşesc aceleaşi idealuri li se substituie dorinţa de cooperare şi convingerea pe care o au europenii că trebuie să răspundă împreună la provocări comune. Eu am propus proiectul confederaţiei europene pentru a le oferi europenilor un loc în care să se regăsească pe picior de egalitate pentru a-şi rezolva problemele”.

DESPRE DEMOCRAŢIE ŞI STATUL DE DREPT. Acelaşi Mitterrand explica ce înseamnă democraţia, nu doar prin perspectiva franceză, ci prin cea europeană: "deplina exercitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi o respectare întocmai a drepturilor omului sunt o condiţie sine qua non a reuşitei unui proiect democratic şi a construirii unui stat de drept. Adoptarea textelor de lege adecvate oferă, bineînţeles, o garanţie importantă. Dar practica, punerea în practică zilnică a acestor dispoziţii, respectarea lor de către toţi actorii vieţii politice, sunt cele mai importante”.

AŞTEPTAT DE OPOZIŢIE. Vizita la Bucureşti a preşedintelui Mitterrand nu s-a desfăşurat în cel mai grozav moment al tranziţiei româneşti. Liderul francez şi-a asumat întâlnirile oficiale de la Bucureşti, în special pe cea cu preşedintele Ion Iliescu (contestat de opoziţie, trecut prin evenimentele din 13-15 iunie din care nici până în ziua de azi nu a ieşit cu bine) conştient că face un gest pentru români, nu pentru liderii lor aflaţi temporar la putere. Mitterrand nu a scăpat "netaxat” de presă şi acasă, dar mai ales în România, unde nu doar presa îşi ascuţea creioanele pentru a-l întâmpina pe şeful statului francez, ci şi studenţii bucureşteni, care l-au primit în rândul lor pe preşedintele francez scandând:”Francois Mitterrand est l’ami de l’assassin!” ("Francois Mitterrand este prietenul asasinului!”), aluzie la evenimentele sângeroase ale lui decembrie 1989, dar şi la tulburările post-revoluţionare din cotidianul românesc. Tot acolo, şeful statului francez a avut "plăcerea” de a descoperi pancarte în care studenţii mulţumeau Franţei, dar nu şi lui ("Merci la France, pardon Mitterrand”) şi făceau aluzie la relaţiile strânse ale premierului Petre Roman cu Franţa şi la beneficiile pe care le-ar fi putut avea de pe urma acestei relaţii ("Aide aux Roumains ou aide a Roman?” – "Ajutoare pentru români sau ajutor pentru Roman?”). Cu toate astea, Mitterrand şi-a văzut de agendă, inclusiv de întrevederile cu opoziţia din România. Sute de manifestanţi antiguvernamentali şi mai ales antiprezidenţiali au întâmpinat vizita adunându-se în faţa ambasadei Franţei, scandând:”Jos Iliescu!”, "Jos socialismul!”. Ştirea a făcut înconjurul lumii, agenţiile de presă oferind detalii despre desfăşurarea vizitei. Astfel, agenţia de presă spaniolă EFE anunţa că manifestanţii au fost îndepărtaţi de forţele de ordine şi trimişi la o distanţă de 100 de metri de sediul misiunii diplomatice franceze.

FRANCOFONII. Mitterrand anunţa, în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele României, că România avea să participe în anul următor la reuniunea Francofoniei din Franţa. A fost uşa care ni s-a deschis, prin participarea în calitate de invitaţi, către organizarea, peste ani, a summit-ului Francofoniei la Bucureşti (în septembrie 2006), în calitate de membri cu drepturi depline. "Se vorbeşte atâta franceză în România, ca în ţările fondatoare ale francofoniei. Francezii sunt aproape surprinşi să afle cât de fideli au rămas românii limbii franceze, cât de uşor vorbesc românii această limbă. Este foarte bine să încurajezi regruparea francofonilor”, spunea Mitterrand la conferinţa de presă.

"VIZITA INOPORTUNA SAU PREMATURA”? După ce au epuizat chestiuni "soft”, cum ar fi confederaţia europeană, francofonia, cooperarea bilaterală şi chiar problema handicapaţilor, a sosit şi momentul dificil al conferinţei de presă comune. Un ziarist îl întreabă pe Mitterrand:”Domnule preşedinte, mai mulţi dintre oponenţii politici cu care v-aţi întâlnit începând de ieri, chiar dacă s-au bucurat, cred, că v-au întâlnit, au declarat că această vizită este, dacă nu inoportună, atunci cel puţin prematură. Care v-a fost răspunsul?”.

Stăpân pe sine, cu inteligenţa adevăratului om politic, Mitterrand i-a răspuns ziaristului curios:”Că nu împărtăşesc acest sentiment. Care era oportunitatea prezenţei, înaintea mea, în timpul regimului precedent, a preşedinţilor Republicii Franceze care m-au precedat? Efectiv, nu s-a găsit nimeni să le-o spună. Aceasta este singura diferenţă”. Considerând, totuşi, insuficient răspunsul, un alt coleg de breaslă român a intervenit:”Domnule preşedinte, aţi afirmat, în cadrul expunerii dumneavoastră în Parlament, că <> şi că a venit timpul pentru ca <>. Este oare un reproş pe care l-aţi adus opoziţiei din ţara noastră? Este un apel adresat opoziţiei, de a colabora cu puterea? Cum v-a fost prezentată situaţia din România de către opoziţie şi intelectualii cu care v-aţi întâlnit ieri?”. Răspunsul, absolut logic şi politically correct, a venit aproape instantaneu:”Dar, stimate domn, eu nu mă ocup cu problemele interne ale României! Nu ţine de competenţele mele. Ceea ce mă interesează este să ştiu dacă România este efectiv pe calea democraţiei. Am venit aici, pentru că eu consider că aceasta este situaţia. Când credeam că nu este cazul, nu mă pregăteam să fac vizite aici. (...) Nu am sfaturi de dat, ascult ceea ce mi se spune. N-am avut o întâlnire anume cu opoziţia română. În toate ţările în care mă duc, îi primesc pe opozanţii din ţara respectivă. O fac şi în ţări în care se consideră că democraţia este veche. Mă întâlnesc cu liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, cu şeful social-democraţilor germani din Germania, cu liderii partidelor conservatoare din Spania etc, etc, etc. "