x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Fructe coborâte din rai

Fructe coborâte din rai

de Simona Chiriac    |    09 Aug 2009   •   00:00
Fructe coborâte din rai
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Nu trebuie să ajungi în Thailanda, India, Filipine, Indonezia sau Taiwan pentru a te bucura de exotism. Aromata, frenetica şi incitanta Asie este doar la o... linguriţă distanţă.



Asta dacă ai norocul să guşti o salată de fructe, aşezată somptuos într-o jumătate de pepene galben. Mai poţi adăuga puţină îngheţată sau frişcă şi chiar că nu mai ai nevoie de altceva ca să fii fericit. Fructul stea sau carambola este vedetă pe rafturile supermarketurilor. Arată interesant, aproape ca şi cum ar fi căzut din cer, iar asta este doar o parte din toată povestea. Poate fi galben sau verde, în acest ultim caz accentuându-i-se dulceaţa. Cât despre gust... părerile sunt împărţite. Unii spun că ar fi ca şi cum ai combina ananasul, merele şi kiwi într-un singur fruct. Alţii îi asociază gustul cu cel de papaya, portocală şi grapefrut, toate la un loc. Oricine ar avea dreptate, merită încercat!

"Regina fructelor tropicale", sau mangustanul, este un fruct mic, de cu­loa­re maronie. După ce se în­de­păr­tea­ză coaja (crestându-se pur şi simplu la jumătate, astfel încât să se desfacă, sco­ţând la iveală miezul alb), se observă patru feliuţe ca de portocală, fiecare cu câte un sâmbure în interior. Mangustanul are un gust foarte proaspăt, iar dacă l-aş compara cu ceva cunoscut, ar fi acela de lămâie şi piersică. Legenda spune că până şi Regina Victoria s-a îndrăgostit de el şi oferea o recompensă semnificativă celui care străbătea mările pentru a i-l aduce. Atunci când aveţi de gând să gustaţi un fruct de rambutan nu trebuie să vă lăsaţi în­şelaţi de aparenţe. Ţepii roşii nu sunt deloc ascuţiţi, iar miezul din interior poa­te stârni amintiri extrem de plăcute. După ce se crestează coaja pe cir­cum­fe­rin­ţă, se desface jumătate şi se soarbe mie­zul alb. Nimic nu se compară cu ex­plozia de arome şi gusturi de care veţi avea parte. E unică! Şi oricât ai căuta, nu prea se găsesc termeni de comparaţie. Nu trebuie înghiţit însă sâmburele din interior (poate fi otrăvitor atunci când este crud), dacă vreţi să nu vă pară rău după aceea că aţi gustat... paradisul.

Fructul dragonului are poate aspectul cel mai interesant. Roşu, mai rar întâlnit galben, cu un miez foarte cremos, plin de seminţe mici şi negre. Gustul nu este chiar neobişnuit, dar felul în care arată atunci când se aşază pe farfurie, felie cu felie, este un adevărat spectacol. Cunoscătorii spun că fructul dragonului îşi accentuează gustul dacă este lăsat pentru ceva timp în frigider. De regulă se face suc, dar şi vin, iar florile (care înfloresc doar noaptea) pot fi folosite la ceai.

×
Subiecte în articol: esenţe tari carambola fructul stea