x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Garajele, magaziile, serele și alte construcții mici, ridicate fără autorizație

Garajele, magaziile, serele și alte construcții mici, ridicate fără autorizație

de Monica Cosac    |    09 Iul 2025   •   10:15
Garajele, magaziile, serele și alte construcții mici, ridicate fără autorizație

Aleșii pregătesc noi reguli pentru anexele din gospodării

Anexele gospodărești și alte construcții de mici dimensiuni, precum garajele, serele și solarele de legume ar putea fi ridicate fără autorizație de construire, cu condiția ca proprietarii să notifice primăria cu câteva zile înainte și să respecte anumite criterii privind dimensiunile și destinația acestora, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Parlament. O altă inițiativă legislativă, care vizează, de asemenea, modificarea Legii Construcțiilor, include pe lista lucrărilor care se pot executa fără autorizație doar solarele de legume amplasate pe terenurile din jurul casei. Ambele propuneri vin ca urmare a unor semnale primite de la oameni din mediul rural, care s-au plâns de „birocrația excesivă a actualului regim de autorizare”.

Primul proiect de lege, înregistrat la Camera Deputaților chiar înainte de vacanța parlamentară, este inițiat de deputatul neafiliat Robert Alecu și semnat în total de 26 de parlamentari de la mai multe partide politice (PSD, AUR, SOS și POT) și vizează exceptarea de la autorizare a anumitor construcții auxiliare, destinate uzului personal. 

Concret, documentul prevede că se vor putea executa fără autorizație de construire/desființare și lucrările de construire aferente anexelor gospodărești, solarelor, serelor, garajelor, magaziilor de unelte, bucătăriilor de vară și „altor construcții auxiliare de uz personal, cu funcțiune similară celor enumerate, fără destinație de locuire sau activitate economică, amplasate exclusiv pe terenuri în proprietate personală, în intravilanul localităților”. 

Un singur nivel și amprentă la sol de cel mult 50 mp 

Însă pentru a fi exceptate de la autorizare, toate aceste construcții trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cumulativ:

„- sunt realizate pe terenuri aflate în proprietatea privată a persoanei fizice care face notificarea;

- au o amprentă la sol de maximum 50 mp, individual sau cumulat pentru fiecare categorie funcțională similară;

- au un singur nivel, fără subsol și fără pod locuibil;

- nu depășesc înălțimea maximă de 4 m măsurați la coamă, de la cota naturală a terenului;

- sunt destinate exclusiv uzului familial și nu pot fi utilizate ca locuințe, spații comerciale ori pentru activități economice;

- racordarea Ia rețelele publice de utilități, dacă este necesară, se realizează cu respectarea normelor tehnice în vigoare, în condițiile legii;

- sunt amplasate la o distanță minimă de 2 m față de limitele de proprietate, cu excepția cazurilor în care regulamentele locale de urbanism prevăd în mod expres o altă distanță”. 

Notificare la primărie cu schița construcției

Pe de altă parte, în locul autorizației, se introduce obligația proprietarului de a notifica primăria, cu cel puțin 10 zile înainte de începerea lucrărilor. 

Notificarea va fi însoțită de „o schiță simplă a amplasamentului construcției” și o declarație pe proprie răspundere privind respectarea tuturor condițiilor menționate mai sus. 

După primirea notificării, autoritatea locală trebuie să trimită, în termen de 15 zile, un „reprezentant tehnic” care să verifice respectarea condițiilor de amplasare și să consemneze rezultatul verificării într-un proces-verbal, conform proiectului legislativ.

Acesta stipulează, totodată, că, în lipsa unui răspuns din partea primăriei în termenul prevăzut, „notificarea se consideră aprobată tacit”, iar lucrările de construire pot începe.

Această modificare va oferi control autorităților și simplitate cetățenilor, susțin inițiatorii, precizând că propunerea legislativă „răspunde unei nevoi sociale stringente semnalate de cetățeni, în special din mediul rural și periurban, privind construirea de anexe gospodărești și structuri auxiliare ușoare, necesare activităților casnice și agricole de subzistență, fără a fi împovărați de birocrația excesivă a actualului regim de autorizare”.

Eliminarea unor costuri suplimentare

Potrivit acestora, în prezent, construcții simple precum magazii, garaje, solare sau sere necesită obținerea certificatului de urbanism, elaborarea documentației tehnice, avize, acorduri și notificări către autoritățile de control, ceea ce „implică costuri și eforturi disproporționate pentru suprafețe de 30-50 mp, fără etaj și fără destinație locativă”. 

Noile reglementări vin în sprijinul cetățenilor prin reducerea birocrației, subliniază inițiatorii, și scutesc autoritățile locale de sarcini inutile. 

„Analiza comparativă a reglementărilor din Polonia, Franța, Germania și Italia relevă tendința de a excepta astfel de construcții de la autorizare, cu condiția notificării primăriei și respectării unor parametri clari privind dimensiunile, distanța față de vecinătăți și destinația exclusiv familială”, se arată în expunerea de motive.

Conform legislației în vigoare, în categoria anexelor gospodărești, de regulă, în mediul rural, sunt cuprinse și: bucătăriile de vară, grajduri pentru animale mari, pătule, magazii, depozite și altele asemenea. În mod similar, sunt asimilabile noțiunii de anexe gospodărești și garajele, serele, piscinele și altele asemenea.

 

Solarele de legume, fără notificare și fără restricții de dimensiuni 

Un alt proiect legislativ care vizează modificarea Legii Construcțiilor (L. nr. 50/1991) a fost înregistrat de trei deputați PSD, cu doar câteva zile înaintea celuilalt, însă la Senat.    

Acesta include pe lista lucrărilor ce pot fi executate fără să fie nevoie de obținerea unei autorizații de construire doar serele și solarele de legume din propria grădină, dar fără a fi impuse condiții privind dimensiunile și destinația produselor obținute și nici obligativitatea de a notifica autoritățile locale.

Mai exact, vor fi exceptate de la deținerea unei autorizații de construire „obiectivele de investiții cu destinație solare de legume amplasate pe terenurile aferente casei de locuit, precum și curți și grădini din jurul acesteia”. 

Potrivit inițiatorilor, în ultimele decenii, Iegumicultura din România s-a mutat aproape în totalitate în spaţii protejate, precum sere şi solare, însă acum Legea nr. 50/1991 „reglementează foarte dur activitatea pe care o desfăşoară gospodarii în propria grădină”, stabilind amenzi de până la 100.000 de lei pentru executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor de construcții.

„Solarul de legume este des întâlnit în curtea gospodarului, dar și el trebuie ridicat după norme clare și trebuie să respecte anumite dimensiuni legale. De asemenea, dacă este ridicat pe o bază solidă, atunci trebuie neapărat obținută o autorizație de construcție. În caz contrar, autoritățile pot cere demolarea lui sau pot aplica amenzi dure”, se arată în expunerea de motive.


 

×