Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu are studii, dar reprezintă unul dintre primele exemple de artă pop din România. Nu a văzut nici Oltenia, după cum singur mărturiseşte, dar a pus piciorul în Elveţia, în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase târguri de artă, unde şi-a expus lucrările alături de creaţiile unor celebrităţi precum Marcel Duchamp, Andy Warhol sau Robert Motherwell. Ghena de gunoi unde a locuit a devenit pentru ani la rând principala sursă de inspiraţie a colajelor sale. Galeristul Dan Popescu, cel care l-a descoperit, a văzut în Ion Bârlădeanu un bulgăre de aur. Un talent care poate să facă istorie.
Perciunii lungi, alburii şi dezordonaţi lăsau să i se vadă doar ochii mici, împăienjeniţi. Şi curioşi. Pe deasupra capului său, oamenii azvârleau gunoiul. Nea Ion îşi trage în picioare, amorţit şi-nfrigurat de umezeala pământului pe care a dormit, bocancii rupţi. Îi târşâie apoi printre gunoaie şi începe să scormonească prin ele. Ziare, reviste, hârtii de orice fel. Apoi se cuibăreşte în ghena ce-i este locuinţă şi începe să creeze. Cu o linie lungă, de metal, taie fiecare personaj, fiecare clădire sau obiect ce-l inspiră şi le lipeşte pe un carton. "Eu nu lucrez cu pensula. Doar cu degetele. Presez cartonul cu o vergea subţire ca făcăleţul cu care întinzi coca de plăcintă. Am căpătat acum şi o precizie la tăiat cu foarfeca, pe contur, că zici că aşa au fost ele de la început făcute. Vreau să iasă perfect lucrarea", explică Ion Bârlădeanu, creatorul de "filme", cum numeşte el colajele sale.
"TE ÎNTĂLNEŞTI CU UN ASEMENEA TALENT O DATĂ ÎNTR-O VIAŢĂ!"
Imaginea bătrânului de acum un an şi jumătate. De prin decembrie. Când paşii aveau să-l poarte pe artistul Ovidiu Feneş tot prin universul din care nea Ion, cum îi spun cunoscuţii, îşi trăgea seva creaţiei. De-a lungul a 30 de ani de când umblă pribeag prin ţară, bărbatul de 63 de ani a strâns peste 1.300 de astfel de lucrări. Mulţi le-au văzut, puţini însă au reuşit să observe subtilitatea cu care bărbatul ironiza societatea care l-a călcat sistematic în picioare.
"Ovidiu Feneş a rămas uluit când i-a văzut colajele. Mască. Era artă într-o formă extrem de coerentă, simplă totodată, dar extrem de expresivă. Când mi-a fost prezentat, am stat de vorbă cu nea Ion 3 ore la -4 grade. Am vrut să-i cumpăr lucrările. Mi-a spus demn că nu îşi vinde munca. Cum ar fi putut? E toată averea lui. M-a impresionat", povesteşte Dan Popescu, proprieterul Galeriei H'art, cel care i-a organizat ulterior şi o expoziţie "Real politik", uluitoare prin compoziţia corectă până la milimetru pe care Bârlădeanu pare să o aibă în sânge, prin umorul cu care a parodiat în stil pop art viaţa politică şi socială a României.
"Se întâmplă o dată în viaţă, poate, să întâlneşti un asemenea talent. Artiştii sunt de cele mai multe ori şcoliţi şi de-a lungul carierei lor încearcă să uite ce au învăţat, pentru a-şi putea asculta instinctul. Poate tocmai acest lucru îl face spectaculos pe nea Ion. Faptul că el, în lipsa şcolii, a cursurilor, a mizat pe intuiţie, pe instinct, pe simţul artistic pe care îl are din plin", spune cu mândrie cel care l-a descoperit pe artistul îngropat în gunoaie.
DE LA GROPAR LA ARTIST ÎN LONDRA
Ca să vorbeşti cu nea Ion, bărbatul gârbov, slăbuţ şi timid, trebuie să-i câştigi încrederea. Să-l priveşti discret, cu fără prea multă insistenţă, şi să ai vorba sinceră. Viaţa pe care a dus-o, departe de familie, încă de la 17 ani, i-a ascuţit simţurile şi i-a călit sufletul. "Am plecat de acasă de când eram puştan. Tata era preşedinte de CAP, era cu comuniştii mână în mână. Ce n-am suportat eu. M-a trimis la şcoală, la Iaşi, să aibă băiet şcolit. Am nimerit la zidărie. Nu mi-a plăcut deloc. La matematică am rămas repetent, dar la desen eram premiant. De-a lungul timpului am fost şi la şcoala populară de arte, am stat acolo vreo două trimestre. Profesoara mă lăuda. Zicea că am talent. Dar am plecat şi de acolo. Nu suportam învăţământul politic. Am ajuns prin Tulcea ca tăietor la stuf, apoi prin port, la Constanţa. Am fost docher. Am muncit orice mi s-a dat", povesteşte nea Ion cu voce molcomă.
Înainte de '89 a lucrat pe la vreo şase biserici, vreo trei-patru ani a muncit într-un cimitir, săpând gropile morţilor. Apoi a cărat la depozit tone de fiare, de hârtii, neferoase cu un căruţ cu trei roţi, a scris cu litere în relief pentru o firmă, a pus fotografii pe cruci, a muncit în pădure, la tăiat de lemne, la CAP-uri, la cules de sfeclă furajeră. Nici munca pe vapor nu i-a fost străină.
Un an a trebăluit şi pe la Combinatul SIDEX Galaţi. "Am fost şi paznic, lucram pe noapte şi 40 de colaje. Ce era să fac? Mă plictiseam!", spune artistul şi zâmbeşte cu noua dantură făcută cadou tot de "nea Dănuţ", cum îi spune galeristului, cel care i-a făcut şi buletin, că "eram un om fără ţară". Pe toate le spune ca pe-o spovedanie. Fără regrete. Fără reţineri. Mai cu seamă că în tot acest timp nu şi-a abandonat niciodată pasiunea care acum l-a aşezat lângă unii dintre cei mai spectaculoşi artişti: Marcel Duchamp, Gilbert &George, Andy Warhol, Robert Montherwell în cadrul prestigioasei galerii de artă din Londra: Fred Gallery.
"Eram copil când mi-a venit o idee, cred că nu eram nici în clasa a II-a, am luat un ziar şi am copiat un om în profil. Nu aveam nici 10 ani când copiam hărţile geografice ale României şi luam nota 10. Am început apoi să fac desene la scară. Am făcut coşuri de papură, măşti din carton şi, pentru că nu aveam lipici sau aracet, le lipeam cu făină de grâu", povesteşte bărbatul. Lucrarea care i-a fost deschidere de drum este cea realizată "când eram la combinatul de la Galaţi. L-am reprodus pe Ştefan cel Mare.
Pe urmă toţi oamenii de pe-acolo s-au fotografiat cu el. Am cumpărat un bloc de desen, am lipit foile, vreo 20 de pagini, cam cum se pune tabla pe casă. Sabia i-am făcut-o din foiţă de ţigări", îşi aminteşte Ion Bârlădeanu. Se uită în jur dezorientat. Blugii curaţi, cămaşa albă şifonată, dar bine păstrată, părul tuns, obrazul ras îl fac să pară un alt om. Câteodată, parcă nici el nu se recunoaşte. Din mână nu lasă pălăria neagră, spălată de culoare. Degetele noduroase, pătate de lipici, îi rotunjesc mereu borurile, într-o încercare permanentă de a-şi învinge emoţiile. Acum s-a mutat în casă nouă, dar continuă să caute prin gunoaie, cea mai de preţ sursă a creaţiei sale.
VIAŢĂ DE "VAGABEU"
"Nea Ion a făcut toate muncile pe care alţii le refuzau. Nu a cerut niciodată mult. Fără carte de muncă. Nu ţinea la aceste lucruri. El era un «vagabeu», un tip care munceşte sezonier, refuză să se supună oricărui sistem. Munceşte, după care sparge banii. Asta a făcut el înainte. Talentul său nu i-a dat voie să îşi întemeieze o familie, să aibă o viaţă onorabilă. Îmi place să cred însă că el aplica a treia soluţie pe care o vedea Steinhardt pentru a ocoli un sistem viciat: cea a vagabondului, a bufonului care refuză societatea, care trăieşte din resurse marginale", îl descrie curatorul expoziţiilor celui care atunci când se prezintă spune scurt şi ferm: "Ion Bârlădeanu, cineast".
Şi nu întâmplător, după cum avea să ne explice tot protectorul său, Dan Popescu: "Din copilărie, nea Ion a visat să devină regizor. Colajele lui sunt foarte cinematice. De-a lungul anilor de experienţă, a rafinat mijloacele de expresie. Arta lui are poveste, are sens. În acest caz este vorba despre plăcere şi despre seducţie. Operele lui au o adresabilitate directă, de la opincă la vlădică. Fără însă a-i umbri complexitatea. Deşi nu are studii în acest domeniu, Ion Bârlădeanu i-a depăşit pe mulţi dintre cei care au studiat ani întregi şi au încercat să facă totul «ca la carte». Intuiţia şi geniul lui au luat-o înaintea educaţiei. Când a aflat că va fi în vizorul lumii artistice, m-a întrebat: «Nea Dănuţ, dacă mă întreabă cineva: Băi, ce studii ai?, io o să spun: şapte clase, două profesionale şi un an repetent, un an şi patru luni armata, trei luni de închisoare pentru muncă la negru şi restul şcoala vieţii. Astea sunt toate studiile mele superioare»".
TOATĂ AVUŢIA, ÎN CĂTEVA VALIJOARE
Nea Ion nu a avut mai mult de câteva haine strânse într-o bocceluţă. Casa, de foarte multe ori, i-a fost cerul liber. În ultima vreme, locuitorii unui bloc l-au lăsat să stea la ghenă, cu condiţia să strângă gunoiul. A schimbat locurile, oamenii, meseriile, dar niciodată nu şi-a abandonat valijoarele în care îşi păstra lucrările. Cine ar fi crezut că dincolo de trupul firav şi puţin adus de spate, că dincolo de ochii împăienjeniţi, că dincolo de un trai greu şi de o suferinţă trăită ca un mod de viaţă se ascundea o adevărată mină de aur, care odată descoperită şi exploatată avea să lase muţi de uimire artiştii din toate părţile? Nici măcar nea Ion. Bărbatul de 63 de ani, care acum, spilcuit şi aranjat, pare mai mult un copil dezorientat decât unul deprins cu lumea artei, şi-a pus toată nădejdea în omul care l-a luat sub aripă. "Nea Dănuţ", cum îi spune el galeristului, deţine acum tot ce omul are mai de preţ: dincolo de bogăţia lucrărilor sale, speranţa că sufletul său se va putea vindeca de urât tocmai prin munca sa. Prin puterea şi talentul său de vizionar.
"OLIMPIC" ÎN LUMEA ARTELOR
"Eu nu îmi doresc cine ştie ce lucruri. Cea mai mare mulţumire a fost când nea Dănuţ m-a luat cu el în Elveţia. Cel mai mult m-a impresionat o biserică calvinistă. Arhitectura, sculpturile...", povesteşte nea Ion de şederea de cinci zile pe care a avut-o la Basel, cu ocazia expunerii lucrărilor sale în cadrul celui mai renumit târg de artă, supranumit de New York Times "olimpiada lumii artelor" şi apreciat de Le Monde ca fiind "cel mai important târg de artă al lumii".
De 18 ani nu şi-a mai văzut familia din Zapodeni, Vaslui. Încurajat de un regizor care ar vrea să realizeze un documentar despre viaţa sa, nea Ion s-a urcat în maşină şi a luat drumul casei de la ţară.
"A rămas aşa cum am lăsat satul. Ca de pe vremea dacilor. Au mai aruncat ăştia câteva maşini de nisip ca să nu ţi se mai afunde picioarele în nisip, în rest, la fel. Regret că nu mai trăieşte tata ca să vadă ce am realizat. Am reuşit tocmai acum, în democraţia asta sălbatică, să fiu pe picioarele mele. Nu am crezut niciodată că o să ajung să trăiesc din colajele pe care le fac. Mă vedeam pribeag o viaţă întreagă. Nenorocit, printre gunoaie. Totul s-a schimbat acum. La bătrâneţe. Dar tot e bine", spune nea Ion şi priveşte cele două lucrări proaspăt realizate, pe care le lasă în custodia "îngerului său păzitor".
Update: Emmy pentru "Lumea văzută de Ion B"
"Lumea văzută de Ion B", un film documentar despre artistul plastic Ion Bârlădeanu, a câştigat premiul Emmy la categoria Arts Programming. (23 noiembrie 2010)
Citește pe Antena3.ro
