x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ce te apără de Kim și costă aproape un miliard?

Ce te apără de Kim și costă aproape un miliard?

de Adrian Stoica    |    05 Oct 2023   •   06:15
Ce te apără de Kim și costă aproape un miliard?

La licitația restrânsă organizată recent de către Romtehnica pentru achiziționarea de noi sisteme de artilerie de 155 mm, au fost depuse trei oferte.

Armata intenționează să achiziționeze 54 de obuziere autopropulsate (3 baterii), 18.000 de proiectile și 27 de țevi de rezervă. De asemenea, Bucureștiul va achiziționa și un număr corespunzător de vehicule de însoțire. Acestea vor include în primul rând transportoare de muniție, vehicule de recunoaștere de artilerie și vehicule de suport tehnic, iar suma alocată achiziției este de aproximativ 850 de milioane de euro. Potrivit unor surse din cadrul MApN, citate de publicația electronică defence-industry.eu, ofertele primite vor intra acum în faza de analiză. În prezent, Forțele Terestre Române nu dețin niciun obuzier autopropulsat.

 

Analiza va include sisteme de artilerie Panzerhaubitze 2000, K9A1 și Firtina 2. În prezent, este dificil de prevăzut durata analizei ofertelor depuse, dar înainte de desemnarea câștigătorului, va exista, fără îndoială, o fază de testare pe teren a obuzierelor oferite. De asemenea, se știe că Bucureștiul își propune să implice industria românească de apărare în producția și deservirea ulterioară a obuzierelor, mai notează publicația citată.

 

Sursele defence-industry.eu indică faptul că, din motive politice, este cel mai probabil ca Bucureștiul să opteze pentru achiziționarea de obuziere K9A1 oferite de Hanwha Aerospace, cea mai mare companie din industria de apărare sud-coreeană. 

 

Ce oferă K9A1

 

Arma principală este tunul 155 mm/52 (țeava tunului principal de 155 mm, calibrul 52). Are o cadență de foc de trei proiectile la 15 secunde și o cadență maximă de tragere de șase până la opt proiectile pe minut timp de trei minute. Rata de foc susținută este de două până la trei reprize pe minut timp de o oră. K9A1 poate deschide focul în 30 de secunde în poziția statică și în 60 de secunde în timpul mișcării. Țeava rezistă la 1.000 de lovituri, dar în viitor (K9A2) va ajunge la 1500/lovituri.  Distanța maximă până la care poate trage tunul de 155 mm cu care este echipat obuzierul K9A1 este de 40 km. Este dotat cu încărcarea automată a obuzelor, ceea ce elimină orice riscuri pentru operatori. Hanhwa Aerospace a prezentat deja K9A2, o versiune îmbunătățită a obuzierului care are o rază de acțiune de 70 km folosind proiectile-rachetă.

 

PzH 2000, propunerea nemților

 

În ceea ce privește obuzierul autopropulsat de 155 mm/52 Panzerhaubitze 2000 ( PzH 2000), el este dezvoltat de Krauss-Maffei Wegmann (KMW) și Rheinmetall pentru armata germană. PzH 2000 este unul dintre cele mai puternice sisteme de artilerie convențională desfășurate în epoca modernă, se arată în descrierea obuzierului. Camera de luptă a obuzierului este instalată pe un şasiu de tanc Leopard 2. Obuzierul are o greutate de 57 tone și un echipaj de 5 militari. PzH 2000 are o rată de foc standard de zece lovituri pe minut, putând trage trei runde în 9 secunde în modul rafală.

Raza de tragere efectivă a PzH este cuprinsă între 30 și 47 km, ajungând la 67 km cu proiectile asistate de rachete (RAP).

PzH 2000 a fost trimis și pe frontul din Ucraina pentru a ajuta armata Kievului.

 

Turcii au venit cu Firtina 2

 

Firtina 2 este un obuzier autopropulsat de 155 mm/52 fabricat în Turcia, care are însă la bază proiectul obuzierului sud-coreean K9A1, pentru care turcii au cumpărat licența. Tunul Firtina este compatibil cu muniția standard NATO de 155 mm. Obuzierul este echipat cu un sistem automat de încărcare a muniției și poate trage trei proiectile în 15 secunde. În funcție de muniția care se utilizează, raza de tragere poate  acoperi 18 km, 30 km sau până la 40 km. Firtina 2 se află deja în dotarea forțelor militare ale Ucrainei.

 

Ce poate integra sau produce România

 

Industria de apărare românească are astăzi capacități pentru integrarea unor componente ale obuzierelor autopropulsate. După cum ne-a declarat Constantin Bucuroiu, președintele  Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA), acestea sunt Uzina Mecanică Moreni și Uzina Mecanică București. Bucuroiu spune că în acest moment se pot integra șasiul și tunul, iar în faza a doua a proiectului se pot aduce în țară kit-uri ale obuzierelor (motoare, cutii de viteză, carcase, sistemele de transmisiei) care să fie integrate în cele două uzine românești. Mergând mai departe, putem produce chiar și carcasa în România pentru că avem experiență în producerea acestei componente. Am produs tancuri, transportoare, iar mai nou am integrat producerea carcasei pentru transportorul Piranha. În momentul de față nu putem produce în țară motorul și cutia de viteze”, ne-a mai declarat Constantin Bucuroiu, care a amintit că ne-ar fi ajutat foarte mult dacă era funcțională Uzina Mecanică Reșița unde produceam în trecut tunuri, dar aici activitatea este oprită de mult. Societatea mai are circa 30 de angajați care asigură paza.

 

Hanhwa Aerospace, pregătită să colaboreze cu ROMARM

 

 În luna februarie a acestui an ROMARM şi Hanhwa Aerospace au semnat un memorandum prin care industria de apărare românească va produce sisteme militare terestre, pulberi şi explozibili cu tehnologie din Coreea de Sud. Mai mult, acestea ar putea fi exportate și la nivel global, asta dacă țara noastră își va schimba legislația în acest sens. Compania Hanhwa Aerospace  este specializată în producerea avioanelor de luptă, a tancurilor și obuzierelor 

 

Hanhwa Aerospace, interesată să furnizeze MApN mașina de luptă Redback

 

De asemenea, Hanhwa Aerospace a anunțat că este interesată și de programul Armatei Române de dotare cu mașini de luptă destinate infanteriei (MLI). Sud-coreenii au anunțat că vor intra în competiție cu mașina de luptă Redback, dezvoltată de Hanwha și Elbit Systems. Redback a fost dezvoltat pentru programul Land 400 al Australiei, în cooperare cu industria locală. În etapa I a programului MApN se are în vedere achiziţia a 246 de MLI, inclusiv simulatoarele de instrucţie şi suportul logistic iniţial. Etapa va fi iniţiată în anul 2023 şi se va derula pentru o perioadă de 9 ani, până în anul 2031. Valoarea estimată a contractelor de achiziţie din etapa I este de 2,54 miliarde de euro. Pentru etapa a II-a se intenționează achiziţia a 52 de complete MLI pentru stocul strategic şi operativ, cu iniţiere după anul 2031. Valoarea estimată a contractelor de achiziţie din această etapă este de 450 milioane euro.

 

Contractul pentru MLI-urilor trebuie să fie realizat și în România

 

În ceea ce privește contractul pentru înlocuirea vechilor MLI-uri (celebrele Jder produse de industria românească), acesta ar trebui să fie realizat în proporție de 70-80% în România. Deocamdată nu se vorbește despre organizarea licitației în vederea achiziționării lor, deși prima etapă ar fi trebuit să înceapă în 2023, potrivit programului MapN. „În urmă cu 4-5 ani se vorbea și despre un program de modernizare a MLI-urilor românești Jder, dar el a rămas uitat printr-un sertar. Modernizate, aceste mașini de luptă ar putea fi trimise și în Ucraina. Modernizarea lor s-ar putea realiza la Uzina Mecanică Moreni”, potrivit liderului sindical. În prezent, industria de apărare românească nu mai are capacitatea de a produce aceste mașini. Ele se realizau în trecut la Uzina Mecanică Mizil, dar aici mai funcționează un singur atelier. În plus, societatea a fost privatizată, ea nemaifăcând astăzi parte din sistemul național al industriei de apărare.

 

Exemplul Poloniei: începe producția lui K9 și K2

 

Tot în luna februarie a acestui an, compania Polska Grupa Zbrojeniowa a semnat documente care stabilesc principiile de cooperare industrială cu Hyundai Rotem pentru producția tancurilor K2 Black Panther. În urma negocierilor, s-a convenit ca producția comună a tancurilor K2PL și a vehiculelor asociate pe șasiuri pe șenile să aibă loc la uzina constructoare de vehicule militare din Poznan. De asemenea, ca urmare a negocierilor purtate cu Hanwha Aerospace, a fost semnat și un acord privind înființarea unui consorțiu polono-coreean pentru producția de obuziere K-9PL. Partea poloneză este reprezentată în acest consorțiu de PGZ S.A. și Huta Stalowa Wola S.A. Prima etapă prevede integrarea și asamblarea finală a obuzierelor cu tun K9PL (fabricat pentru polonezi), iar cea de-a doua etapă prevede producția de obuziere cu tun K9PL  pe liniile de asamblare ale HSW. Contractul prevede achiziționarea a 678 de obuziere autopropulsate, dintre care 212 cumpărate direct din Coreea de Sud și 460 asamblate în Polonia.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: hanwha aerospace armata