Ia-ti Bucurestii... Opulenta si frivolitate

Herastraul: un lac murdar ca orica-re altul, cu terase pe marginile lui ca oricare altele, unde opulenta si frivolitatea se impletesc minutios si extrem de natural. Ca doua picioare ale aceluiasi corp. Un nou mod de viata sau despre de-a fitelea prin Bucuresti.

Herastraul este un lac. Pe marginile acestui lac, fetele cu trup far’ de cusur si barbatii bine se vad. Barbatii sunt imbracati de firma. Atu-cheie. Iar sufletele far’ de prihana ale fetelor chinuiesc. Drept urmare...

O supunere neconditionata in fata cauzei mai sus pomenite se observa in atitudinea fetelor; o supunere neconditionata in fata ideii de haina scumpa se observa totodata si in atitudinea barbatilor. Si cracaneaza cu o forta nestavilita laturile unghiului de abordare al materialului de fata. Si asta pentru ca, dupa o privire retrospectiva asupra personajelor, singura concluzie la care ajungi este ca nu ele, adica personajele, poseda coplesitoarea textila, ci textila le poseda pe ele, de unde efect: personalitatea, sugrumata de suprematia ei, adica a textilei, le e redusa pana la inutilitate, mimica si limbajul corpului, care prin natura lor ar trebui sa fie spontane, naturale, sunt deformate in ticuri. Iar ele, adica personajele, arata ca niste pinocchio, ca niste papusoaie din lemn expuse intr-o vitrina, identice, mai mult sau mai putin frumos ambalate - o chestiune de estetica! - , coordonate de itele prostiei, ale superficialului si ale previzibilului in toata deplinatatea lui. Partea proasta, cea mai proasta, este ca ti-e imposibil sa-i individualizezi. Ii iei ca pe un tot, niciodata ca pe o parte. In traducere libera, daca iesi la sfarsit de saptamana la o vanatoare de ceva nou pe marginile Lacului Herastrau, sfarsesti prin a dezarma in fata neinvinsei uniformizari. Fie vremea cat de rea, fie zi, fie noapte, fie umbrela de soare, fie nu, ii vezi pititi in spatele etanseitatii ochelarilor, cu fete marcate de solemnitatea pe care o confera accesoriul dat, invaluiti intr-o dara de parfum si in replici mecanice, replici ce se doresc a fi de interventie rapida. Domnii, cu o nonsalanta indelung studiata, isi arunca un picior peste celalalt, astfel incat pe cel ridicat sa si-l poata roti usor din glezna, si stau sa contemple magnificul lac si nemarginitele intinderi de piele ale sexului frumos, dezvelite neglijent privirilor lor. Fetele, doamnele, domnisoarele sau ce rang or purta, specialiste cu inalta calificare in ale gentilor scumpe, in ale revistelor despre genti scumpe si in ale revistelor despre cele care poarta genti scumpe, rasfoiesc cate o revista despre cele care poarta genti scumpe, aruncand din cand in cand priviri galese imprejur, catre gentile scumpe ale celorlalte purtatoare de genti scumpe, si sporovaiesc, dindaratul unui desert, ceva. Despre genti scumpe, probabil. Li se spune "mall-iste", fiindca - greu de dedus - le place foarte mult sa-si cumpere toale din mall-uri. Cat despre timpul cat le ia sa-si termine desertul, poti sa dai linistit trei ture de parc la pas marunt. Le gasesti tot acolo.

LOISIR. Bem, mancam, ne simtem bine

SUB FITE. O prelungire fireasca a descompunerii morale de deasupra

ALTCEVA. Seara, cand razele soarelui abia mai mangaie valurile ce aduc incantatoare deseuri spre mal, pe sub salcii plangatoare, oracait de broasca si muzici house, pe aleea fitelor, alee pe care se regasesc deopotriva o terasa cu acelasi nume si bustul lui Sadoveanu, personajele reapar in scena. De consemnat si de luat aminte ca e cool sa te introduci in atmosfera deloc asurzitoare a ritmului house in timp ce vorbesti la telefon. Cu o mana la ureche si cu cealalta cazuta intamplator in buzunar. Te foiesti pret de cateva momente prin miezul descarcarilor tehno-electrice, iar apoi te retragi sa-ti continui conversatia telefonica, proptit de laturile barului in forma de corabie si privind infinitul lacului. Trecut de ora zero. Purtatorii de cuvant si de pantofi scumpi ai grupului sunt condusi politicos spre o masa cu dedicatie, "uischianele" si fustitele scurte se perinda prin fata ochilor lor, ei se afunda mai abitir in canapele, o linie melodica, doua trei, toate sunt la fel: "You take me high, and make me fly. I like the way U act..". Ei se afunda mai abitir in canapele, vantul bate. Si se simt mai bine. O categorie aparte o formeaza cei carora le place foarte mult sa poarte ochelari de vedere, sa afiseze o melancolie usor rezervata, venita ca o prelungire fireasca si indispensabila efectului muzicii electronice, pe scurt, cei cu aura de intelectuali. Si deschid gura: "Fara numar, fara numar!", entuziasmul unui exponent. Apoi termina sec: "Ha, ha! Ha!", inchizand si inchizandu-ne gura. Ha!

Alunecoase in miscari precum patina pe gheata, elastice precum guma de mestecat, fetele topaie. Feedback-ul indelung asteptat se lasa asteptat, fetele topaie. Sunt date pe spate cu sclipici si de sclipici, cat mai dezgolite si traind la maximum atmosfera de pe marginea lacului. Nu poti sa treci fara sa nu le observi. Te trimit cu gandul la tocul cui si decolteul adanc specifice ideii de a face politica. Obraznicaturi mici ce sunt ele!

INTRARI - IESIRI SAU DESPRE BILANTUL UNEI PROMENADE DE FITE

Un cico, un rico, o cafea, o aia, o ailalta, o suta, doua, trei, un desert!?, si-un desert!, ti-e foame, nu ti-e foame, ti-e foame, nu ti-e foame. Ti-e foame!: doua, trei, patru sute. Mii lei. Adunare, scadere, inmultire, impartire, deci: doua si cu patru plus o apa plata, cat e o apa plata?, nu mai are importanta cat e o apa plata. Plus cocteilul cu multa, multa gheata, cu putina, si mai putina decat putina lamaie si zahar, adica un fel de limonada. Un fel de limonada: doua sute. Mii lei. Asa. Mai e putin si se ajunge la milion, un milion?, mda, un milion. Plus zece, douazeci, treizeci... dar mie cine-mi da bacsis!?, mie nu-mi da nimeni bacsis, de ce trebuie sa lasi tot timpul bacsis? Bacsis la taxi, bacsis la chelner, zece la suta dintr-un milion, plus un milion, plus taxi, plus bacsisul pentru taxi... "Puteti sa eliberati masa, va rog! A venit rezervarea!". Ma rog!