Icoane ale strazii de la "baiatul cu chibrituri"

Copil de scoala fiind, nu ai niciodata rechizite. De jucarii, nici vorba. Ce sa mai spunem despre computer? Nu mai pomenim. Iar despre pomul de Craciun nici in treacat nu ne aducem aminte. Protagonistul unui asemenea scenariu traieste in Romania anului 2006. Un adolescent care se hraneste din credinta si care, de Craciun, va sta acasa si se va resemna.

ALTFEL. Sfant in marime naturala pe un perete mancat de igrasie

Copil de scoala fiind, nu ai niciodata rechizite. De jucarii, nici vorba. Ce sa mai spunem despre computer? Nu mai pomenim. Iar despre pomul de Craciun nici in treacat nu ne aducem aminte. Protagonistul unui asemenea scenariu traieste in Romania anului 2006. Un adolescent care se hraneste din credinta si care, de Craciun, va sta acasa si se va resemna.

Exercitiu de imaginatie pueril. O data cu copilaria, pierzi totul. Nu mai ai nimic, parinti, casa, masa, apa, curent electric, haine, mancare. Esti tot timpul flamand. Coltul de paine este meniul principal al zilei.

Un pusti care nu indrazneste sa-si doreasca ceva nici macar in vise. Un copil care se duce la "program" dupa scoala ca sa castige bani pentru o paine, un kilogram de cartofi si medicamentele bunicii si ale surorii mai mici, ambele cu sanatatea subrezita, anemice. Asezat pe scari, in cel mai aglomerat pasaj al Iasiului, picteaza pe bucatile de piatra stranse din strada, decupate dintr-un drum batatorit al unei saracii lucii. Ii citesti neputinta si deznadejdea din hainele saracacioase, roase si peticite pe care le poarta, din felul ghemuit de a sta, din privirea galesa, plina de respect.

O PESTERA. Rareori primeste pe ele 5.000 de lei. Este un copil care rezista vremurilor prin credinta. In cocioaba unde el cu bunica si surioara si-au incropit vremelnic un adapost si-a construit o "catapeteasma". La capul sau - un capat de dulap inghesuit sub un perete povarnit. Un perete fermecat acoperit de inspiratia venita, dictata de sus, cu ingeri rosii pictati ca niste icoane pe zidul saraciei, in Iasi, Romania. Si-ar dori sa inalte nu focuri, ci biserici, pentru a zamisli comori, ca in versurile poetului Nicolae Labis. Vrea sa se faca pictor de biserici, sa devina un artist desavarsit, respectat, cu o situatie buna, care sa traiasca in demnitate.

Locuinta sa? O pestera intunecoasa. Ziduri crapate ce stau sa cada. Intr-un colt, un patut incropit dintr-un fotoliu recuperat din gunoaie. Cu un sfant in marime naturala pe peretele mancat de igrasie si molii. Sfant care-i vegheaza noptile pline de cosmaruri. Ca un inger pazitor. E greu de descris cum traieste aici Vlad Andrei Lerca (13 ani). Un adolescent care si-a pierdut copilaria. A ratacit inocenta zilelor de tihna si lipsa de griji specifica copiilor. Nu-si mai gaseste echilibrul launtric si plange des, motivat de lipsa unei perspective. Coliba sa e ca o temnita care l-a calit si l-a imbatranit inainte de vreme. "Sunt un copil ajuns la maturitate poate prea devreme", spune el.

SEMN DIVIN. "Am inceput sa pictez mai intai pe peretele din casa si abia apoi pe pietrele pe care le vand. Piatra reprezinta forta, tarie, unul dintre elementele importante ale lumii. Scriu pe piatra cate o poezie, imi place rosul, care e un simbol pentru mine, imi place, ma reprezinta. Placandu-mi la biserica, la care ma duc foarte des, am zis sa fac si eu o mica bisericuta acasa si am inceput incet-incet, apoi m-am extins pe toti peretii. Aceasta e catapeteasma. Asa, deodata, am inceput, fara nici cea mai mica experienta!", spune baiatul, care ia un creion in mana si cu un aer savant mangaie cu o tusa chipul slabit al sfantului care-i tine loc de mama si tata. Cel putin din punct de vedere spiritual. "A fost ca un har divin, Dumnezeu parca m-ar fi instiintat sa ma apuc si, cu toate ca nu mai pictasem niciodata, am inceput si am reusit. Nu simt ceva palpabil, insa sunt sigur ca in subconstient imi dicteaza Cel de Sus. La toti cei care au talent se intampla asa, dar nimeni nu poate explica", spune baiatul potrivind cuvinte mestesugite. Copilul a citit mult, si-a format un vocabular, s-a maturizat si vorbeste frumos. Multa lume a remarcat acest lucru si l-a laudat. "Sunt un fel de Gavroche care se lupta cu morile de vant transformate in saracie. Incerc sa scap din ghearele ei, dar nu reusesc. De doua luni m-am apucat de pictat, dar stiu sigur unde vreau sa ajung." Pana atunci se ocupa de poezie, era un talentat recitator de poeme, dar considera ca oricine are resurse poate reusi, numai sa-si propuna acest lucru.

VOINTA. Asezat pe scari, in cel mai aglomerat pasaj al Iasiului, copilul picteaza pe pietre

UN BRAD. Casa in care locuiesc are vreo 100 de ani si a apartinut evreilor, iar ei locuiesc fara forme legale. "In special cand e vijelie cade tencuiala si se darama tavanul. E rau ca e foarte frig, inghetam chiar si cand nu e frig afara. Primaria ar dori sa ne evacueze, dar ne tolereaza prezenta acolo."

In curtea casei darapanate, unde locuieste, misuna o droaie de tigani. Fiecare scarpina pana la sange stratul gros de saracie si lene. Pe care il au din belsug. Prin camera umbroasa, plina de igrasie, bate vantul. Doua paturi scoase din gunoi, lucrurile depozitate in cutii. Totul contrasteaza cu o lustra noua, insa modesta, cumparata din bani castigati de Andrei. E singura achizitie importanta de cateva luni, de cand munceste ca artist. "Nimeni nu ne ajuta." Cu apa, familia se aprovizioneaza de la un izvor situat in apropiere. Este apa cu nitrati. Niciodata familia Lerca nu a avut o gospodarie. Azi au mancat cartofi fierti. In vacanta, Andrei are de gand sa stea toata ziua in pasaj, la icoane. Din putinul ei, familia Lerca tine si un motan. "Totdeauna are parte si el de ce avem, atunci cand avem si noi." Face si el un exercitiu de imaginatie. "Daca as avea acum 10 milioane, mai intai as face infarct, apoi as cumpara un brad, dulciuri si medicamente."

Opera lui Andrei, postata pe pietre de dimensiuni mici, se compune de regula din icoane. "Personaje biblice, sfinti din mileniul doi, care au fost canonizati recent, sfinti vechi", spune farama de om cu pensula atarnata doct intre degete. Impreuna cu bunica si sora sa traiesc din alocatia de 20 de lei noi si un mic ajutor social. Veniturile sunt completate prin realizarile sale pe care le instraineaza cel mai des in schimbul unui leu, dar a primit si 2, cel mai mult 5 lei pe o singura lucrare. "Nu vreau sa-mi cumpere piatra ca obiect, ci ca arta, sa aprecieze munca prin ochiul sau de om obisnuit, sa aprecieze culoarea, estetica figurii, imbinarea lor, sa vada minutiozitatea, migala."

NICIODATA CADOURI. Daca are noroc, strange bani. Din jumatate ia mancare, de restul rechizite, acuarele… La un moment dat s-a oprit la Andrei si un pictor. i-a cumparat o piesa, a apreciat faptul ca are ochi si i-a urat sa fie perseverent.

Lumea se mira de faptul ca baiatul picteaza "din cap", fara a avea un model in fata. "De unde stii asta?", ma intreaba. Imi apare asa o imagine pe care o pun pe piatra, si chipurile mele nu seamana cu cele din biserica, pentru ca imi place sa depun pasiune, sentimente. Trebuie sa imi placa mie." De Craciun, Andrei spune ca va sta acasa si se va resemna. De Sfantul Nicolae nu a primit nici un cadou, nici de Craciun, niciodata. In schimb, a strans bani si i-a cumparat surorii sale o portocala, o banana si o pereche de ghetute de la second-hand. Insa e necajit ca Alina e bolnavioara. "O sa ziceti ca vreau sa impresionez, dar acum strang bani pentru medicamentele ei, cadou de Craciun nu mai am cum sa-i iau." Spera sa adune bani suficienti pentru a cumpara si un pui de brad. Poate tine si caldura de afara, pentru ca doar atunci cand are cu ce sa plateasca mai trage cate un fir cu energie electrica de la un vecin. Imobilul in care locuieste este foarte vechi, a apartinut evreilor la inceput de secol. Tavanul din lemn scorojit cade in umbra peste tristetea unui camin cenusiu. Bunica, o femeie de peste 70 de ani, cand il vede ca picteaza se apuca de plans. Pentru ca nu au radio, televizor, nimic, Andrei citeste seara din cartile parintelui Cleopa si cand are ocazia asculta muzica usoara sau clasica. Nu-i plac jocurile pe calculator si manelele. Bunica lui l-a invatat sa mearga regulat la biserica. "Mi-ar placea la tara, ca e liniste si pace, nu ca la oras, cu tigani si manele date la maxim. Si prea multi se fataie pe aici, prin curte."

"AS DARUI FERICIRE!" In ce priveste "atelierul" sau din pasaj, mai are din cand in cand probleme cu politistii care il alunga. "Nu am prieteni din cauza conditiilor in care traiesc. O sa incerc sa ma perfectionez prin desen." Exista insa o domnisoara care, impresionata de povestea pustiului, trece des si ii lasa cate 1,5 lei.

Andrei nu-si aminteste cea mai fericita zi din viata sa. Spune ca, daca ar avea bani foarte multi, ar cumpara cadouri nenumarate surorii sale, Alina, si bunicii si ar duce un trai decent intr-o casa obisnuita. "As imbraca-o pe sora mea din cap pana in picioare, i-as oferi foarte multe dulciuri, bunicii i-as cumpara baticuri si papuci. Mie mi-as lua pixuri si creioane si as tine si niste banuti pentru zilele negre care vin dupa cele fericite. Dar totdeauna as ajuta pe aproapele meu mai sarac decat mine. Imi place sa daruiesc fericire! Mi-ar placea la tara, ca e liniste si pace, nu ca la oras, cu tigani si manele date la maxim. Si prea multi se fataie pe aici, prin curte. As dori sa am mai multe acuarele. De Craciun mi-as dori ca toti sa primeasca lumina Nasterii Domnului. Sa fie pace si lumina pe pamant si intre oameni buna intelegere. Sa se gandeasca romanii de doua ori inainte de a face un pacat."

Andrei nu-si poate ierta un episod in care, din cauza foamei, sora sa era sa moara. "Eu am facut foame de multe ori, dar ea nu trebuie sa sufere. A fost o zi cand nu am adunat nici un ban. Nu-mi pot ierta lucrul acesta. Din cauza ca era slabita, cu stomacul gol, a facut febra si am dus-o cu convulsii la spital." Plange cu lacrimi mari. "Nu i-am dat decat un colt de paine, al bunicii, dar prea tarziu, ca tot am ajuns la medic. Ma blestem si in ziua de azi pentru acea zi, pentru ca eu vreau sa-i fiu ca un tata, sa am grija de ea, dar atunci am fost neputincios, nu aveam nici un ban. Cand i-am dat coltul acela de paine s-a bucurat foarte tare. Din cauza ca n-a mancat cred ca a facut acele convulsii."

FAMILIE. Vlad Andrei Lerca - copilul maturizat prea devreme, alaturi de bunica sa, careia, daca ar avea bani indeajuns, i-ar cumpara baticuri si papuci

VISE. Andrei viseaza. Nimeni nu-l poate opri. "Ma visez undeva la un seminar teologic si acolo sa fac si pictura bisericeasca. Imi doresc sa am o casa normala pe numele meu, sa fiu cu sora mea Alina, locuinta sa aiba caldura, sobe, lumina, apa si pat. Mancare multa pe masa, fripturi din belsug si dulciuri, fericire si multa sanatate, asa cum le doresc tuturor." Povestea lui Andrei spune catre final ca Dumnezeu are un catastif si la toti ne da cate o abilitate pe care noi trebuie sa o dezvoltam. El spera din tot sufletul ca in cazul sau sa fie pictura. "Sa vorbesti frumos tine de cultura ta generala, si eu vorbesc frumos." La un metru jumate cat masoara, cand vede persoane talentate se gandeste cat de mic e el intr-o lume atat de mare.

E luna plina pe scarile din Unirii si Andrei isi pune o dorinta. Apoi merge acasa si cade frant in patul dezgolit, asteptand un mos Craciun iluzoriu. Adidasii lui sparti nu au nici un camin incalzit in fata caruia mosul sa se impiedice. Doarme. "Macar sa visam nu ne costa nimic." Pietrele pictate noaptea trecuta de Andrei sunt comorile de Craciun.

EXISTA SI UN DUMNEZEU

Cu bunica, de peste 70 de ani, si cu sora sa, de 4 ani, pe care o considera lumina ochilor sai, Andrei alcatuieste un sfert de familie, cum spune. Mama l-a abandonat si a plecat de circa trei ani in strainatate. Pe tatal sau nici nu l-a cunoscut. Este in clasa a VIII-a la Scoala "Petru Poni", un elev silitor. Dupa ore, pe la 13:00, isi ia geanta grea, plina de pietre, si coboara in pasajul Unirii, unde picteaza icoane, in frig, pana seara. "Imi scot acuarelele si incerc sa le atrag atentia oamenilor ca exista si un Dumnezeu acolo, sus, si daca din acest lucru imi iese si un ban pentru o paine e foarte bine." Are o infatisare usor caraghioasa, cu parul strans la spate, voce putin ingrosata, pare un artist desavarsit. "Mi-am strans parul ca sa seman cat mai mult cu pictorii. Cei mai fideli cumparatori sunt persoanele care inteleg arta si viata artistilor. In timp ce ma aflu cu sora mea, Alina, in fiecare duminica la biserica, ma rog sa ajung sa zugravesc biserici."

5.000 Rareori primeste pe ceea ce picteaza pe piatra 5.000 de lei. Si atunci cum sa nu il intelegi pe Andrei ca si-ar dori sa inalte nu focuri, ci biserici, pentru a zamisli comori, ca in versurile poetului Nicolae Labis. Si atunci cum sa nu-l intelegi ca vrea sa se faca pictor de biserici, sa devina un artist desavarsit, respectat, cu o situatie buna, care sa traiasca in demnitate