Mihai Barbu, președintele ARF și șeful PNL Vaslui, a fost plasat sub control judiciar de DNA, nu mai poate să ocupe funcții publice la Vaslui, dar e menținut în poziția de la ARF chiar de către premierul Ilie Bolojan – singurul care l-ar putea demite. Premierul a refuzat să-l ajute pe prietenul șefului ARF – deja celebrul Fănel Bogos, acuzat de instigare la șantaj și cumpărare de influență, introdus la Bolojan de Mihai Barbu, dar surse din Ministerul Transporturilor au declarat, pentru Jurnalul, că premierul îl va susține în continuare pe Barbu în poziția de conducere din ARF, chiar dacă autoritatea gestionează un buget de miliarde de euro și soarta transportului feroviar din România, Barbu fiind acuzat atât de CFR Călători, cât și de operatorii privați că a făcut praf sectorul pe care îl coordonează. Barbu a fost numit în funcție, de Ilie Bolojan, anul acesta, în luna mai, fiind acuzat din prima lună de mandat că sabotează CFR-ul, în loc să-l dezvolte.
Scandalul legat de trafic de influență, în care sunt implicați liderii PNL Vaslui și premierul Ilie Bolojan, vizează și transportul feroviar. Omul de afaceri Fănel Bogoș ar fi plătit, conform DNA, peste un milion de euro, să ajungă la Ilie Bolojan în birou, iar cel care l-a ajutat să ajungă la premier este președintele ARF, Mihai Barbu.
În cadrul anchetei DNA, Bogos a fost arestat, iar Barbu e sub control judiciar, fiind menținut în funcția de conducere a ARF chiar de către Ilie Bolojan. Surse din Ministerul Transporturilor au declarat, pentru Jurnalul, că este o situație extrem de tensionată în acest moment, în minister, pentru că nimeni nu îl poate demite pe șeful ARF, în afară de premier, dar se zvonește că Bolojan îl va menține în continuare în funcție și că inclusiv măsura mai blândă care i-a fost aplicată de instanță – controlul judiciar – ar avea legătură cu susținerea lui de la cel mai înalt nivel. Inclusiv ministrul Transporturilor i-ar fi cerut premierului demiterea lui Barbu de la conducerea ARF, conform surselor noastre din interiorul MT, dar i s-ar fi comunicat că nu va fi demis, deși PNL i-a retras – formal – toate funcțiile din partid.
PNL are probleme serioase la Vaslui, unde liderii partidului par a fi urmăriți de un blestem al DNA. Mihai Barbu este cercetat ca suspect în dosarul care îl vizează pe omul de afaceri de la Vaslui – cel care i-a cerut premierului Bolojan schimbarea din funcție a directorului Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui. Președintele ARF a preluat conducerea PNL Vaslui anul trecut, după ce fostul președinte – fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru – a fost pus sub acuzare de DNA pentru fapte de corupție, fiind suspendat din partid.
A pierdut doar funcțiile din partid
PNL a anunțat joi după-amiază suspendarea lui Mihai Barbu din toate funcțiile pe care le deține în partid. „În urma măsurilor dispuse de organele de cercetare penală în privința lui Mihai Barbu, acesta este suspendat, cu aplicare imediată, din toate funcțiile deținute în cadrul partidului, inclusiv din calitatea de președinte al PNL Vaslui și cea de trezorier al PNL, pe durata aplicării controlului judiciar. PNL va analiza situația lui Mihai Barbu în funcție de evoluția dosarului și de clarificările juridice ulterioare. Partidul rămâne ferm angajat în respectarea legii, a integrității și a standardelor etice pe care le promovează în activitatea politică și publică. Partidul Național Liberal respectă principiul prezumției de nevinovăție, precum și independența instituțiilor judiciare”, a transmis PNL, într-un comunicat.
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 noiembrie 2025, față de Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui, pentru săvârșirea a infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, a anunțat DNA joi, într-un comunicat.
Șpagă pentru despăgubiri de 3 milioane de euro
„În scopul facilitării obținerii pentru inculpatul B.F. a sumei de aproximativ 3.000.000 de euro de la D.S.V.S.A. Vaslui, ca urmare a unui dosar de despăgubiri depus de societatea acestuia, începând cu luna februarie 2025 până în prezent, inculpatul Barbu Mihai și-ar fi exercitat influența și autoritatea politică pentru intermedierea unei întâlniri a inculpatului B.F. cu înalți funcționari ai statului, cu directorul A.N.S.V.S.A. și cu diverși oameni politici și, totodată, ar fi exercitat presiuni asupra directorului A.N.S.V.S.A. În același context, inculpatul Barbu Mihai i-ar fi promis inculpatului B.F. că îl va determina pe directorul D.S.V.S.A. Vaslui să anuleze măsurile luate de către funcționarii D.S.V.S.A. Vaslui privind neregulile constatate în cadrul fermelor deținute de societatea acestuia din urmă sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, că va face demersuri în vederea demiterii respectivei persoane din funcția de director al D.S.V.S.A. Vaslui”, se mai arată în comunicatul DNA.
În perioada controlului judiciar, Mihai Barbu trebuie să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar să nu exercite funcția de președinte al filialei județene Vaslui a unui partid politic. Încălcarea cu rea-credință a obligațiilor care îi revin poate duce la arest la domiciliu sau arest preventiv, conform DNA. Dar poate conduce mai departe Autoritatea pentru Reformă Feroviară care gestionează bani publici, fonduri europene și PNRR.
Acuzații de sabotare a CFR Călători
Mihai Barbu a fost acuzat de directorul general al CFR Călători că sabotează compania feroviară a statului, pentru că a refuzat, încă din prima zi de mandat, să dea banii alocați de Guvern pentru compensațiile plătite anual de ARF operatorilor feroviari, iar gaura pe care Barbu a creat-o în bugetul CFR Călători este de 50 de milioane de lei pe lună.
Fără banii de la Guvern, compania feroviară a statului are dificultăți grave în a face plățile pentru noile trenuri, pentru reparațiile necesare, dar și pentru salarii. Bugetul CFR Călători a fost aprobat, pentru anul acesta, iar Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) ar fi trebuit să vireze către compania statului o sumă substanțială, din banii primiți, cu mare întârziere, de la Guvern. Surpriza a venit când CFR Călători a primit o sumă mult mai mică decât cea pe care o aștepta de la ARF.
Barbu a fost acuzat de CFR-iști că nu înțelege nimic din domeniul feroviar. Acesta a decis să dea mai puțini bani la compania statului, pentru că vrea să dea mai mult pentru firmele private care operează pe căile ferate din România.
Reprezentanții CFR Călători spun că nu se justifică în niciun fel decizia președintelui ARF, mai ales pentru că operează peste 80% din rutele de la nivel național, în timp ce companiile private reprezintă sub 20%.
Blocaje în domeniul feroviar
Dar Barbu nu a creat probleme doar companiei feroviare a statului, ci și operatorilor privați, un nou scandal fiind în plină desfășurare chiar astăzi, când se renegociază Mersul Trenurilor pe anul viitor, pe care tot Mihai Barbu l-a făcut mai prost ca niciodată, reușind să-i nemulțumească pe toți. În acest moment nici măcar nu se știe cu cine s-ar putea negocia pentru eventuale modificări de orar, cerute de operatorii feroviari, pentru că nici măcar la nivel de minister nu se știe dacă Barbu mai are legitimitate la conducerea ARF.
De exemplu, Transferoviar Călători (TFC) încearcă să obțină un interval orar optim pentru navetiștii care merg de la Târgoviște spre București, pentru a ajunge la ora 7:00 în Gara de Nord, însă le-a fost alocat un alt interval orar care presupune ca trenul de navetiști să ajungă la 8:30 la București, însă exact persoana care poate negocia o eventuală modificare a orarului este Mihai Barbu, care e anchetat de DNA și are interdicții pentru ocuparea unor funcții publice.
Și din acest punct de vedere, demiterea de urgență a președintelui ARF ar fi o măsură necesară pentru a se evita blocajele din domeniul feroviar.
Sindicatele cer demiterea președintelui ARF
Demiterea șefului ARF a fost cerută inclusiv de Blocul Național Sindical. BNS a transmis un comunicat de presă în care cere să fie înlocuit de la conducerea autorității președintele cercetat penal în dosarul DNA pentru trafic de influență, șantaj și dare de mită. Potrivit confederației sindicale, menținerea acestuia în fruntea unei instituții cu un rol esențial în modernizarea sistemului feroviar pune în pericol integritatea și credibilitatea proceselor de achiziție și investiții.
„Nu discutăm vinovăția, dar integritatea funcției trebuie protejată”, a transmis BNS, subliniind că ARF gestionează programe strategice pentru modernizarea transportului feroviar, inclusiv proiecte finanțate prin fonduri europene și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu valori de miliarde de euro. În acest context, BNS a cerut demiterea lui Mihai Barbu, pentru a se înlătura orice suspiciune care privește conducerea instituției și care ar putea afecta serios derularea proiectelor și imaginea României în fața finanțatorilor internaționali.
Președintele ARF, Mihai Barbu, a fost numit preşedinte interimar al Filialei Teritoriale a PNL Vaslui în luna octombrie a anului 2024, după excluderea din partid a liderului organizaţiei, fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită şi vizat de o anchetă DNA.


