x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Imposibilul amor dintre frate si sora

Imposibilul amor dintre frate si sora

16 Feb 2004   •   00:00
Imposibilul amor dintre frate si sora

Dupa un veac de singuratate in mormant, o necunoscuta a intrat in legenda.

Imposibilul amor dintre frate si sora Dupa un veac de singuratate in mormant, o necunoscuta a intrat in legenda Tragica poveste de iubire a doi tineri casatoriti care s-au sinucis, afland prea tarziu ca sunt frati, cutremura si astazi. Monumentul funerar cunoscut sub numele de "Fratii indragostiti", din Cimitirul Bellu, este de multa vreme loc de pelerinaj pentru indragostitii din Bucuresti. VIOREL ILISOI

De o suta de ani, piatra neagra a monumentului le vorbeste celor care ii pot auzi glasul. Ca sa-l auzi trebuie sa iubesti nebuneste, incat sa te impotrivesti si legilor lui Dumnezeu insusi. Adolescentii care, tinandu-se de mana, pun flori la mormant, cu piosenie, aud. Si retraiesc, cutremurandu-se, tragedia din veac.
Ea e o fata subtire ca trestia, la varsta marilor dezlantuiri sentimentale; el, tot un adolescent. Depun florile la capataiul tinerei sculptate in piatra, apoi pasesc inlantuiti alaturi de mormant, sugrumati de emotie, si-l vegheaza o vreme incremeniti, in tacere. De cand se iubesc, vin mereu la acest mormant, ca la un altar, ca si cum iubirea ar fi un alt fel de religie, sa se reculeaga si sa se incarce, spun ei, de vibratiile iubirii de neinfrant, ce razbat din piatra monumentului. Mai ales acum, de Ziua Indragostitilor, nu se putea sa nu treaca pe aici.
Ca si ei, zeci de perechi de indragostiti sau vizitatori de toata mana ai cimitirului fac zilnic popas si lasa flori pe mormant, uneori inrourate de lacrimi, se roaga pentru odihna sufletelor celor doi. Unii spun ca mormantul emana energii miraculoase care, in momentele de cumpa na ale relatiei lor, i-au intarit in iubire si le-au dat curaj sa infrunte rautatea lumii.

Aripi cazand din cer
O tanara intinsa pe catafalc. Alaturi, ingenuncheat, un barbat trecut de prima varsta, sfasiat de durere, plange sau se reculege cu capul lipit de trupul neinsufletit al femeii. Parca si piatra, toata, plange: monumentul degaja o durere fara margini, ca si cum sculptorul l-ar fi daltuit dintr-o inima.
Batranele candelarese, care aduc lumina mortilor sub cruci, gardienii publici, angajat ii de la arhiva cimitirului stiu toti aceeasi poveste rascolitoare: doi frati, el si ea, frati buni, de mama si de tata, despartiti de mici si urmand in viata cai fara intalnire, se cunosc la Paris, se indragostesc si se casatoresc in graba. In drum spre tara, povestindu-si unul altuia acele delicioase amanunte ale copilariei, care dau farmec si caldura iubirii, isi dau seama ca sunt frati. Oricat de mult s-ar fi iubit, nu puteau bea pana la fund paharul amar al pacatului - cu aceste cuvinte alese vorbesc candela resele - si s-au hotarat, tot impotriva legilor lui Dumnezeu, sa ramana uniti prin moarte. El o impusca intai pe iubita lui, pe care ii era interzis prin fire sa o iubeasca, apoi isi trage si el un glont in tampla... Rudele lor bogate ar fi inmormantat-o pe nefericita femeie aici, in Bellu, crestineste, iar pe el ca pe sinucigasi: fara slujba, fara cruce la cap, undeva la marginea cimitirului, nu se stie unde. Statuia, spune adolescenta firava ca trestia, ar reprezenta-o pe tanara, intinsa pe un pat, iar barbatul este iubitul ei, fratele, plangand, cu putin inainte de a-si lua zilele. "Stiu ca e impotriva firii, spune fata, dar dragostea lor poate tocmai prin asta are ceva sublim, si moartea lor la fel... Uite, vezi cum ninge deasupra lor? Parca ar cadea aripi albe din cer..."

Romeo si Julieta ai nostri
Nu poate fi inima de om, cat de rece, sa nu tresara la auzul acestei sfasietoare povesti. Mai ales ca, intareste adolescenta, mormantul se afla intr-o zona de gratie, la cativa pasi de locul unde, in singuratate, isi doarme somnul de veci Eminescu... Povestea te zguduie, intr-adevar, iti toarna in sange miere si venin: compasiune si revolta, dar, odata iesit de sub vraja ei, nu poti sa nu observi ca multe crampeie nu se leaga in aceasta halucinanta istorie. Pare o insailare de gust indoielnic, are ceva din senzationalismul ieftin al telenovelelor, dar scaparile de logica, inconsecventele, nepotrivirile cu realitatea nu le dau de gandit celor care se perinda pe la "Fratii indragostiti", pentru ca in aerul rarefiat al iubirii se poate trai si fara certitudini, dupa o logica ce scapa consecvent ratiunii.
"Sunt doar niste povesti, o legenda, niste aiureli scornite de unii si de altii, mai ales de colivaresele si candelaresele care-si fac veacul prin cimitir, ca sa impresioneze si sa capete bani de la vizitatori", este de parere Paul Filip, autorul unei monografii a Cimitirului Bellu.
Perechile de indragostiti l-ar contrazice - din inima, fara nici un argument - pe monograful Paul Filip. Pentru ei nu conteaza ca "fratii indragostiti" ar putea fi pura fictiune. Reala sau nascocita, tragedia lor are ceva sublim, are forta interioara a unui simbol in care ei se regasesc. Personajele imortalizate in piatra sunt mai vii decat viii, prin tragism, un fel de Romeo si Julieta ai nostri, modele absolute care lumineaza iubirea si-i dau sens.

Enigma Eufrosinei
Celor care nu simt efluviile metafizice ale monumentului, acesta nu le vorbeste decat printr-o inscriptie gravata pe soclu: "EUFROSINA PORROINIANU XV FEBRUAR MCMII" si prin semnatura autorului: Raffaello Romanelli.
Cine a fost Eufrosina Porroineanu, tanara de pe catafalc? Arhivele Cimitirului Bellu nu fac decat sa sporeasca misterul din jurul ei. Locul de veci a fost cumparat in 1904 de un anume Constantin Poroinianu si de atunci, timp de o suta de ani, nimeni nu s-a mai interesat de mormant.
Cum ziarele inceputului de secol XX, ca si cele de azi, cultivau cu zel dramele si melodramele, chiar dramoletele, ar fi fost de asteptat ca tragedia sotilor care afla ca sunt frati si se sinucid sa topeasca penitele in mainile condeierilor si sa faca paginile gazetelor sa planga cu lacrimi de cerneala. Insa nici unul din ziarele mai mult sau mai putin influente de atunci ("Universul", "Cronica", "Romanul", "Resboiul", "Epoca", "Patria", "Gazeta noua", "Biruinta") nu relateaza, mult timp dupa 15 februarie 1902, nimic despre teribilul incident.
La rubrica "Nascuti si morti" din "Universul" este consemnat decesul Eufrosinei Poroineanu, la 57 de ani. Acesta e numele real, cel din scriptele primariei. Porroinianu nu poate fi decat varianta "fandosita", dupa moda boiereasca a vremii.

Tanara de 57 de ani
Eufrosina s-a nascut in 1845. In 1867 ii regasim numele pe o lista, a societatii "Tinerimea romana", cu studenti romani la Paris, unde va fi trait o mare iubire, in mod cert neimplinita, pentru ca va trai toata viata singura, in casa de pe Strada Corabiei nr. 3, fiind inmormantata de fratii sai: Constantin, mare mosier, care la moarte isi va dona averea orasului Caracal, si Sache - colonel de artilerie, amandoi asezandu-se de veci alaturi de sora lor in 1908, respectiv 1911.
Istoricul Gheorghe Bezviconi, discipol al lui Iorga, elogiat de maestru, nu da nici un amanunt despre familia Poroineanu in prima si cea mai completa monografie a Cimitirului Bellu, "Necropola capitalei". Povestea fratilor indragostiti nu-i putea scapa acestui spirit tenace si mai cu seama iscoditor, ca basarabean ce era.
Cum a ajuns, asadar, Eufrosina Poroineanu, murind la 57 de ani, in postura unei tinere care se casatoreste cu propriul frate?
O ipoteza ar fi aceea ca, in timp, s-au suprapus in memoria posteritatii o intamplare reala asemanatoare si imagistica grupului statuar din cimitir.

O coincidenta stranie
Coincidenta face ca, la numai o zi de la moartea Eufrosinei, ziarele relateaza pe prima pagina, sub titluri explozive, o drama asemanatoare: doi tineri necunoscuti, indragostiti, se sinucid intr-o camera de hotel. Cazul a trezit atata interes, incat "Universul " anunta, cateva luni mai tarziu, cand devenise clar ca identitatea indragostitilor sinucigasi nu va fi descoperita, publicarea in foileton a unui roman inspirat din aceste fapte. Romanul - unul dintre cele dictate direct in linotip, melodramatic, de factura telenovelelor de astazi - nu a mai fost publicat in paginile "Universului", aparand in unul din nenumaratele suplimente de 50 de bani ale ziarului, supliment greu de identificat in arhivele bibliotecilor. Va fi avut, la o categorie de cititori, acelasi succes pe care l-a avut, in 1902, si stirea din care a fost inspirat. Statuia "fratilor indragostiti" nu cerea decat o asemenea poveste, care i-a si fost atribuita, instituindu-se ca adevar.
Si acest adevar va ramane: al fratilor care s-au iubit fara sa auda glasul sangelui si au murit spalandu-si cu moarte pacatul.
"Arhivele mint, spune adolescenta. Au schimbat astia actele. De ce nu se spune in acte cine este barbatul ingenuncheat la catafalc?"

"Familia Poroineanu se trage din Poroina, de langa Olt. Tatal meu, Petre, nascut in 1876, a fost fiul lui Iancu Poroineanu. Eu sunt din partea de neam care a avut copii. Eufrosina este din partea care s-a stins, doctori, avocati, profesori, ofiteri, artisti. A fost familie bogata, cu mosii, cu fabrici... Mie mi-a dat Dumnezeu numai boli... Tare-s scumpe medicamentele, tare scumpe!"
Natalia Azoitei
nascuta Poroineanu, 84 de ani

DRAMA MISTERIOASA
"Intr-un hotel din Casovia sosi acum trei zile un tiner si o tinera, cari pareau a apartine societatei alese. A doua zi, otelierul vezind ca acesti pasageri nu se sculasera pana la amiazi, batu la use, dar nu primi nici un raspuns. In cele din urma sparse usa, si atunci o priveliste oribila ii aparu. Tinera era culcata pe o sofa, cu tampla gaurita, tinerul, lungit pe jos, se impuscase in inima. Amandoui erau morti. Cu toate cercetarile facute, nu s’a putut afla numele lor.
Pe masa s-a gasit o mica suma de bani si o hartie pe care erau scrise urmatoarele cuvinte: "Am ratacit mult pana am ajuns la tinta noastra ultima. Iertati-ne! Ca cine suntem noi, sa remae un secret vecinic! Ultima noastra dorinta este sa fiti fericiti!""
"UNIVERSUL"
16 februarie 1902, pagina 1



Cum a petit-o marele violonist pe fiica de boier

FLORIN CONDURATEANU
Una dintre cele mai faimoase perechi, in care inima ei a batut dupa acelasi tictac al iubirii cu inima lui, si asta timp de zeci de ani, a insemnat casnicia maestrului Ion Voicu cu sotia. S-au inteles perfect, in familia lor nu s-a auzit aici un glas rastit, nici sotul, nici sotia n-au cunoscut vreun gest egoist.
Marele violonist provenea dintr-o renumita familie de lautari, care ocupa o pozitie de necontestat in istoria lautariei din Romania. Tatal marelui violonist Ion Voicu, Stefan, a fost de altfel tambalagiul celebrului Grigoras Dinicu. Sotia, mama lui Madalin Voicu, provenea dintr-o cunoscuta familie de boieri, amestec de spite boieresti din familia Comsa, descendenta a lui Mircea cel Batran, si din familia Cantacuzino. S-au lipit inimile fiicei de boier si a deja apreciatului artist Ion Voicu, asa ca solistul a venit s-o peteasca pe fata cu sange boieresc. Dar nu i-a prea suras norocul viitorului violonist cand a cerut mana boieroaicei.
Cand a tras de sfoara clopotelului de la casa viitorilor socri, caci nu era vorba de o banala sonerie, sfoara s-a rupt si i-a cazut clopotelul in cap. Intimidat, Ion Voicu s-a fastacit in hol si a lovit cu cotul un vas scump chinezesc, care s-a transformat in cioburi. Si necazul nu s-a terminat aici, stangacia emotiva a violonistului a rasturnat ceasca cu cafea, lichidul fierbinte patandu-i hainele. Si colac peste pupaza, la plecare, in curte, catelul l-a apucat pe artist de pantaloni si i-a zdrentuit un crac. Nu au vazut idila cu ochi buni parintii boieroaicei, dar pana la urma iubirea gingasa a triumfat si Ion Voicu s-a casatorit cu urmasa Cantacuzinilor si Comsilor.
L-a menajat doamna Voicu pe marele nostru violonist, l-a ingrijit ca pe un copil, ii era impresar, exigent director care-l trimitea sa exerseze la ore fixe, nimeni nu sufla cand maestrul se odihnea, copiii au fost crescuti in adulatia la adresa tatalui si indemnati sa urmeze la randul lor drumul artei. Doamna Voicu conducea chiar masina cu mana ei ca sa nu-l supuna oboselii pe marele Voicu.

INEDIT
Se intorceau parintii lui Madalin Voicu de la Viena, unde Ion Voicu entuziasmase asistenta cu un concert de vioara. Doamna Voicu se afla la volan, cand in tara a facut plinul la masina.
Dupa ce a terminat cu alimentarea masinii, baiatul de la benzinarie i-a spus doamnei Voicu, care rasucise cheia in contact, avandu-l pe artistul roman pe locul de langa sofer: "Drum bun, dar inainte, doamna, dati jos cioara aia din fata!".
S-a facut foc si para maestrul Ion Voicu auzind neobrazarea benzinarului.
L-a suduit, insa baiatul de la Peco s-a dezvinovatit: "Cum era sa va jignesc, eu m-am referit la cioara pe care ati lovit-o in mers cu masina si a ramas lipita de radiator."



Cum a alergat inima lui Florin Piersic pe langa acceleratul de Cluj

Intr-o zi, la filmarile "Fratilor Jderi", Florin o intalneste pe Anna Szeles. Se intampla la Curtea de Arges. Intorcandu-se cu autobuzul echipei la Bucuresti, el se asaza langa actrita clujeanca si... povestesc... El ii spune: "Ce pacat ca nu stii bine limba romana! Ai putea juca chiar si la Nationalul bucurestean... Mi-ar placea grozav sa-mi fii partenera."
Si cum nimic in viata lui Florin nu e intamplator, trece putina vreme si iata-i parteneri in pelicula lui Gh. Naghi - "Elixirul tineretii". Asadar, fata-n fata. Ea vine din Cluj, unde juca la Teatrul Maghiar, la filmarile din Bucuresti. Florin, atent cantotdeauna, o astepta cu regularitate in gara, ducand-o cu masina lui la Buftea. Azi un pic, maine mai mult intruna din pauzele de filmare o invita la parintii lui, Vera si dr. Stefan Piersic. Moment... crucial! Mama o aseamana cu Lucica - sora Florinului - care la 15 ani isi pierduse viata in apele neinduratoare ale Prutului.
Incepe o adevarata si impresionanta legatura intre Aniko si familia actorului! Indragostit de Anna, Florin o copleseste cu atentii. Ii aduce la Buftea mancarica gatita de mama lui..., ii da telefoane, ii scrie... ma rog, tot "tacamul".

Aniko raspunde!
O intamplare nostima se petrece cand, petrecand-o la gara Bucurestilor, o urca in tren, o saruta si-i spune: "Am "chimie" cu tine, te iubesc!". Anna isi ocupa cuseta spre Cluj si de aici incepe dansul ravaselor.
La prima gara, conductorul bate la usa cusetei si-i inmaneaza un biletel, erau cateva randuri de dragoste de la Florin. Dupa 60 de km ii mai da un biletel, si asa din gara-n gara a primit ravase de amor semnate de Piersic, care parca o insotea de-a lungul calatoriei. Inainte de plecarea trenului, Florin il aprovizionase pe ceferist cu un teanc de scrisorele dragastoase ca sa i le dea frumoasei actrite la oprirea in fiecare gara.
A doua zi Anna, telefonandu-i, i-a spus: "Florin draghe, m-ai zepecit, n-am putut dormi toate noapte, che beteau la usa sa dea mie "vrejelile" tale! Tu nu esti normal! Doare la mine capul... dar place mult! Si eu iubesc la tine..."
Asa a inceput, ca intr-o zi de primavara actorul nostru imprevizibil, s-o scoale la ora 8 dimineata, s-o treaca la brat Cismigiul, s-o duca la Sfatul Popular al Sectorului 1, s-o puna in fata faptului implinit si sa-i spuna: "Sa spui DA! Nu ighen!". (Florin Condurateanu)

CONTINUARE: Nichita si Dora Stanescu, o poveste pe buza mortii

×
Subiecte în articol: special florin voicu indragostiti inima