Stim ca v-ati saturat de agenda politica zilnica. Stim ca altceva vreti sa cititi. Jurnalul National v-a obisnuit cu acest altceva. Vom fi acolo si in 2007.

O romanie minunata, ascunsa, plina de povesti, asteptandu-si cititorii. Stim ca v-ati saturat de agenda politica zilnica. Stim ca altceva vreti sa cititi. Jurnalul National v-a obisnuit cu acest altceva. Vom fi acolo si in 2007.

Daca n-am calatorit anul acesta prin Romania inseamna nu am facut-o niciodata. Am urcat Carpatii si am coborat pana la varsarea Dunarii in mare. Am intrat in ghetouri in care fiecare pereche de muschi se crede Dumnezeu si am iesit in lumi de vis in care Dumnezeu coboara in prispa bunicilor, la povesti. Am numarat toate hartoapele unei Romanii care a uitat ca secolul al XXI-lea este al vitezei rutiere si am plutit pe o Dunare cand adormita, cand isterica. Am vazut tara cu ochii bucurestenilor ce ne credem, iar Bucurestii cu ochii provincialilor ce suntem, de fapt.

Caravana. Ceva mai mult de patruzeci de reporteri, vreo sase mii de kilomteri, oameni minunati, locuri pline de amintiri, uneori supravietuindu-si renumelui si incercand sa-l depaseasca, alteori prabusindu-se sub povara unui trecut ceva-ceva mai luminos decat viitorul prevazut atunci cand ele, locurile, inca mai reprezentau "perle ale turismului comunist". Caci acesta fu firul rosu al Caravanei Descoperirea Romaniei 2006. Am mers din statiune in statiune, acolo unde bunicii nostri mergeau, cu bilete prin sindicat, sa-si vindece reumatismul, iar parintii, tot prin sindicat, fugeau de noi, in ultimele zile ale anului, sa petreaca Revelionul. Am plecat de la Crisan si am descoperit minunatiile Deltei, dar si mormanele de rugina ramase in urma unei (din fericire) esuate tentative de industrializare. Am tras aer in piept dupa ce am iesit din atmosfera greu respirabila de la Lacu Sarat. Si, de la altitudine zero, am sarit sus in munti, la Monteoru, Valeni si Slanic-Prahova si chiar mai sus, in paradisul de la Cheia. De acolo am coborat spre Podisul Transilvan, la Covasna, Balvanyos, Malnas, Tusnad, Izvorul Muresului, Lacu Rosu si Sovata. Din poalele Carpatilor Rasariteni am traversat Ardealul pana in Apuseni, luand la rand statiunile din Tara Dacilor si din cea a Motilor. A fost Geoagiu, au fost Moneasa si Stana de Vale. Si-am mers inspre Vest pana nu s-a mai putut, oprindu-ne la Baile 2 Mai si Felix. Si a urmat intoarcerea spre Bucuresti, prin marginimile Sibiului (la Ocna si Paltinis) si pe defileul valcean al Oltului - Calimanesti, Caciulata si Olanesti. De peste tot v-am adus povesti minunate, despre oameni incredibili, care dintr-o bucata, care dimpotriva (si intelegeti ce vreti din acest "dimpotriva").

Croaziera. Am invatat in Caravana ca tara e acolo si nu in cele 365 de zile de jurnale televizate, cu traieni si calini si alti becali de sezon. Si ne-am decis sa facem atunci nebunia: ne-am lasat dusi cu pluta. Ca nu a fost pluta, ci hotel plutitor e doar un detaliu tehnic. Trebuia sa plecam pentru doua saptamani si am stat pe Dunare o luna incheiata. Din 7 octombrie, cand am descins la Sulina, pana in 7 noiembrie, cand ne-am despartit, pe Clisura Dunarii, de Tase, Ancuta, domnu’ capitan Simionov si echipajul de marinari carora nu le venea sa creada ca au rezistat atata amar de vreme alaturi de noi. Numele mari ale Dunarii nu le mai enumeram. Dar cine, Dumnezeu, va fi auzit vreodata de Stancuta, de Parjoaia, de Chiciu, de impingatorul Bazias (care, in absenta unui cat de mic loc de andocare si in prezenta unor curenti prea sprintari, s-a transformat in mama, tata, bona si frate mai mare pentru miniconvoiul nostru remorcat de bacul-motor Andreea), de Dubova sau Svinita? Sunt locuri pe care, in nebunia noastra de a descoperi o alta Romanie, le-am ridicat (macar o data in viata lor) la rang de port. Fiecare are propriile sale povesti legate, intr-un fel sau altul, de Dunare. Iar Dunarea, de la Sulina pana la Bazias, nu ne-a spus (nici macar asa, cu prelungiri) toate povestile ei. Am cerut onor conducerii ziarului pe care tocmai il cititi sa ne sacrifice si sa ne transforme in jurnalisti de apa dulce. N-a fost sa fie, asa ca am revenit in Capitala.

Bucurestii, neamule! O capitala pe care, tot asa, am vrut sa o descoperim. Altfel decat in fiecare zi la telejurnale de la ora 5 si etc. sau din fuga RATB-ului. Un oras in cautarea identitatii si care, pana la urma, cu putina indulgenta, il putem califica drept "mai bun decat ii este renumele". Bucurestii nu se rezuma numai la cartierele in care asistatii sociali dau foc masinilor de pompieri cand li se interzice sa mai fure curent. Si nici la sindrofiile de nunta columbiene sau botezate. In Bucuresti exista meseriasii practicand profesii uitate de lume; exista fatade ce ascund povesti intregi; exista cofetarii cu prajituri purtand arome de protipendada interbelica; exista aziluri de noapte pentru opere de arta; exista amintiri cu cladiri distruse de comunisti; exista o intreaga istorie a mijloacelor de transport in comun, de la tramvaiul tras de cai pana la viitorul metroului. Exista si miticii, pacatuind de multe, mai putin de una: nu mai sunt Mitica cel de altadata. Orasul a devenit cosmopolit fara sa isi dea seama. Mai intai prin migratia interna, care i-a insutit populatia si, mai nou, prin descinderile de neamuri care mai de care mai pestrite, cu tenul galben sau ciocolatiu. Bucurestii au devenit orasul magnet. Magnet de injuraturi sau de oameni. Dar magnet. V-ati gandit vreodata sa va propuneti o vacanta in care sa aveti ca obiectiv descoperirea Bucurestilor?

"Kitsch-ul nostru cel de toate zilele"

Icoane cu beculete, carpete cu tiganci languroase si cu "Rapirea din Serai", glastre cu flori din plastic eterne, porumbei impaiati pe capota masinii ce duce mireasa la biserica. Blugi cu strasuri asortati cu pantofi cu toc. Tablourile cu Ceausescu alaturi de Stefan cel Mare si odele dedicate de tarani analfabeti Partidului Comunist. Tablourile cu caprioara adapandu-se la izvor si cateii-bibelou. Mileuri si goblenuri. Am intrat in casele taranilor si i-am gasit band tuica din pahare de plastic, desi pe pereti etalau obiecte traditionale de ceramica. Kitschul a ajuns in cele mai ascunse cotloane. N-a ocolit nici casele proaspetilor muncitori ce isi parasisera casa traditionala pentru minusculul apartament de bloc. Iar de curand a ajuns in imensele palate ale parvenitilor. S-a instalat si in biserica, insidios, pe brelocuri si vaze cu chipul lui Iisus. N-a ramas doar la nivel material, ci a atins cu aripa lui dulce si discursul publicitar, si presa, si literatura. Prin campania noastra "Kitschul nostru cel de toate zilele" am incercat sa intelegem ce inseamna kitschul in Romania de azi, stiut fiind ca perioadele de tranzitie sunt cel mai fertil teren pentru aceasta pseudoarta. Am vrut sa dam cateva repere, folosindu-ne de propria observatie, dar si de ajutorul unor specialisti. Cel mai important lucru e ca a reusit sa nastem intrebari si sa starnim controverse printre cititori.

Romania la sosea. In timpul verii, drumurile noastre europene sunt ticsite cu tarabe si tarabioare, vanzatori ambulati, mici fermieri si marfuri dintre cele mai pestrite. Producatorii autohtoni, cei care-si muncesc in gradini legumele cu care ies la margine de drum, sunt dati la o parte de catre comerciantii de tip nou, cei care cumpara de-a gata totul si vin sa le ia vadul. Data fiind noua bulibasala, am plecat sa scormonim putin prin puzderia de produse autostopiste.

Ce-am gasit? Dar ce n-am gasit?! Pitici de gradina. Pepeni si lubenite. Tricouri cu fotbalisti. Peste. Papuci de plaja. Icoane tamaduitoare fabricate in Turcia. Haine second-hand. Rosii de sera. Hamace in culorile nationale ale Romaniei si Frantei. Miere de albine. Caise si piersici. Palarii din paie. Tot felul de suveniruri ce frizeaza kitsch-ul. Si cate si mai cate. Practic, pe drumurile ce strabat Romania, cele catre munte sau mare, gasesti tot ce ti-ai dori si chiar ceea ce nu ti-a trecut niciodata prin cap. Poti spune ca in 2006, spiritul de comerciant ambulant al romanului a atins cele mai inalte culmi. Ca al alpinistilor ce au cucerit Everestul. O inflatie de produse, indoielnice sau nu din punct de vedere calitativ, au facut o curte asidua fiecarui calator intalnit. Dupa spusele comerciantilor in cauza, oameni nu tocmai realizati financiar, o curte cam fara succes insa. (Sidonia Silian, Irina Munteanu) PSEUDOARTA. Kitsch-ul a ajuns in cele mai ascunse cotloane, iar de curand a ajuns in imensele palate ale parvenitilor

Punct ochit... "Anul trecut, datorita caravanei am mancat halvita si am baut braga. Am ajuns la Moneasa si mi-am spalat creierii un week-end intreg. Mi s-a facut dor de Delta si am urcat la Cheia. Astept cu nerabdare Caravana 2007. Stim inca prea putine lucruri despre Romania" Marcel, cititor al Jurnalului National Trenul vietii "S-ar putea sa nu fi coborat la statia care trebuia din trenul vietii. Fara discutii. Nu am avut timp sa gandesc. Daca am vazut ca nu merge, ca m-am lovit de zid, am luat-o imediat in alta parte. Pe unde am gasit o bresa. Nu am stat in fata zidului sa spun «Uite, domnule, ce piedica mi s-a pus». Eram pregatita sa mi se puna piedici" Margareta Pogonat Invingator "Viata este o lupta. De cele mai multe ori insa, lupta nu este dreapta si trebuie sa fii capabil sa infrunti orice tip de adversar, care joaca mai mult sau mai putin corect, si sa depasesti astfel de bariere. In momentul in care faci acest lucru inseamna ca esti un invingator. Un proverb chinezesc spune «Cel care iti vrea binele intotdeauna te face sa plangi». Este adevarat" Mariana Bitang Fara limite Jurnalul de Duminica… Un ziar pentru cei care viseaza la duminici fara limite, pentru cei liberi, nu neaparat tineri, pentru cei care vor sa-si puna imaginatia in miscare, pentru cei care simt Viata altfel… Credinta, Stiinta, Moda, Lumea Copiilor, Pagina lui Zdreanta, Straini de Romania, Jurnal Express, Lada de zestre, doar cateva exemple din cele 48 de pagini ale unui ziar inedit, dinamic si atractiv.

Editia de Colectie, darul nostru

Editia de Colectie, darul nostru din fiecare saptamana, povestea pe care o scriem pentru ca sufletele voastre sa primeasca frumusete. Iubirea cu aroma de pacat. Iubirea interzisa, fierbinte, dulce. Soaptele si tanguirile lautei, blestemele si urarile, jocurile nebune, ametitoare. Bogatie, celebritate. Modestie si moarte. Cele mai frumoase povesti ale romanilor. Oameni si clipe care au marcat fiinta acestui neam. Toate acestea le-am cautat, le-am gasit si vi le-am daruit dumneavostra, cititorilor, in Editiile de Colectie. Am retrait cele mai frumoase povesti de iubire, am fredonat cele mai frumoase cantece ale romanilor. Ne-am amintit de dramele prin care au trecut oamenii acestor locuri. Unele dintre aceste povesti le-am adunat in cele doua volume "Colectia Colectiilor", marea noastra bucurie din acest an. Iar pentru anul care vine, sa fiti pregatiti sa primiti alte povesti, mai frumoase, mai incitante, mai rascolitoare. Editia de Colectie este sufletul nostru, al celor de la Jurnalul National. Un suflet care arde pentru frumos, un suflet care arde pentru cititorii sai. Primiti-ne darul. Sa aveti un an imbogatit de frumusete. (Carmen Anghel)

1001 de cuvinte

Daca e sa socotim 1.000 de cuvinte pentru fiecare fotografie, imaginati-va atunci un roman nu prea subtire, dar pe care insa nu-l poti lasa din mana. Acesta este albumul "Fotografie de Jurnal 2006", iar expozitia cu acelasi nume, aflata la a treia editie consecutiva si prezentata in decembrie, la TNB, este, daca vreti, filmul realizat dupa carte. Autorii alearga la subiecte cu rucsacii lor de minimum 10 kilograme in spate, "trag" din pozitii de-a dreptul incomode, descarca si prelucreaza imaginile pe "repedenainte" si le trimit la redactie incercand sa nu se enerveze daca uneori conexiunea la Internet se incapataneaza sa traga de timp. Cam asta-i viata de fotoreporter. Daca lucrezi la Jurnalul National, e inca si mai greu, pentru ca aici trebuie constant sa confirmi renumele echipei din care faci parte: "cea mai buna". Karina Knapek, Bogdan Iurascu, Christian Silva, Dan Marinescu, Gabi Boholt, Lucian Alecu, Marin Raica, Victor Stroe. Molovata, Zoly, Diana si Flori. Ei spun cate 1001 de cuvinte o data! (Ilinca Dima)

Unde? Cand? Cum? Ce? De ce?

De ce beau romanii? Am aflat dintr-o serie de reportaje savuroase stranse sub cupola Campaniei "Romania manga". Acasa, la scoala, pe strada, in fata blocului, pe marginea soselei. La carciuma. In cluburi. In vacanta sau la serviciu. In gari, in autogari, pe drum. In apropierea fostelor uzine socialiste. Oriunde ii trimite viata. Oriunde ii alunga necazurile. De ce beau romanii? De plictiseala. De lehamite. Ca sa mearga treaba. Ca sa uite de taxe. De necazuri. Beau de bucurie. Si pentru ca le place. Pentru ca au ocazii. Iar daca nu au, le gasesc. Pentru ca stiu sa savureze o sueta in fata unei halbe de bere. Ore in sir. Sau, de ce nu, in fata unei cafele. Veseli sau tristi, romanilor le place sa puna tara la cale. Ati facut cunostinta cu Romania ambetata de alcool si frumusete. "Romania manga" a fost un prilej de a trece dincolo de barierele pe care si le pun oamenii cand dau declaratii. Romanii si-au dezlegat limba la un pahar de vorba si frumusetea a iesit la iveala. Si am descoperit Romania ambetata de frumusete.

De vazut, citit, ascultat, bucurat

Jurnalul National: cotidian, suplimente, campanii editoriale, concursuri, concerte. Dar am vrut sa va oferim si mai mult. In 2006 Jurnalul si-a imbogatit oferta multimedia, iar cititorii, colectiile. Doua albume de fotografie - Fotografie de Jurnal 2006 si Lumea Interzisa, carti - "Povestiri alese" sub semnatura lui Tudor Octavian, Carte de bucate - Maria Maurer, volumul al doilea al Colectiei Editiilor de Colectie, si muzica: volumele doi ale compilatiilor "Cantecele noastre toate..." si "Flacara". (I.D.)

Mai aproape de oameni

Viata asa cum este ea, cu bune si cu rele, cu frumos si urat, cu alb si negru. Jurnalul de Duminica, fara limite, deschis tuturor, un Jurnal al vietii traite prin ochii marilor personalitati care au avut curajul sa se urce in vagoanele Jurnalului Express: Larry Hagman, Ion Iliescu, Cornel Dinu, Felicia Filip, Florin Piersic Jr, ambasadorii Italiei, Daniele Mancini, al Indiei, Ram Mohan, Mariana Bitang si Octavian Bellu. Oameni care au circulat cu toate tipurile de tren al vietii, de la personal, accelerat si rapid, de la Orient Expres, la mocanita. Incitant, spectaculos, pentru ca nimic din ce este plan nu atrage atentia. Un Jurnal de Duminica atinge zone inaccesibile, este mai personal, mai aproape de Viata si de oameni...