Încăierare între ortodocşi şi greco-catolici la Baia Mare

La 11 noiembrie 1990, oraşul Baia Mare era în sărbătoare. În cadrul Mitropoliei Ardealului, Maramureşului şi Crişanei se reînfiinţa Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului, avându-l în frunte pe preasfinţitul Iustinian Chira.

Episcopia Maramureşului a fost atestată documentar pentru prima dată în secolul al XIV-lea. A funcţionat până în 1740, fiind desfiinţată de autorităţile austriece, care încurajau dezvoltarea bisericii greco-catolice în regiune. În 1936 instituţia bisericească a fost reînfiinţată, însă comuniştii au interzis-o din nou, în 1948.

La înscăunarea noului episcop de Maramureş au fost invitaţi demnitari atât din rândul cultelor, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale. Ceremonia a fost condusă de Mitropolitul Ardealului, Maramureşului şi Crişanei, dr. Antonie Plămădeală, care avea alături alţi înalţi ierarhi ai bisericii ortodoxe. Au participat şi clerici ai altor culte din Maramureş. Decretul prezidenţial care ratifica numirea noului episcop a fost citit de către Gelu Voican Voiculescu.

Evenimentul s-a desfăşurat pe un fond destul de tensionat. Credincioşii greco-catolici contestau acordarea statutului de catedrală episcopală bisericii de pe Strada Vasile Lucaciu din Baia Mare, întrucât înainte de 1948 aparţinuse Bisericii Unite şi doreau să le fie retrocedată. Astfel că, în dimineaţa zilei de 11 noiembrie, în faţa catedralei s-au adunat sute de greco-catolici, veniţi atât din Maramureş, cât şi din judeţul Satu Mare. În jurul bisericii au fost concentrate importante forţe de ordine, care totuşi nu au putut evita incidentele. În momentul în care preoţii ortodocşi au dorit să intre în biserică, credincioşii greco-catolici au început să-i bruscheze. Enoriaşii ortodocşi au sărit în ajutorul ierarhilor lor, busculada soldându-se cu câţiva răniţi uşor. Prin intervenţia forţelor de ordine, dar şi datorită apelului la calm al liderilor celor două biserici aflaţi la faţa locului, spiritele s-au calmat în cele din urmă.
După acest moment tensionat, ceremonia a continuat fără tulburări, preasfinţitul Iustinian Chira fiind înscăunat episcop al Maramureşului.

Biserica Unită cu Roma, desfiinţată abuziv de regimul comunist în 1948
În octombrie 1948, guvernul comunist, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română (BOR), a desfiinţat Biserica Greco-Catolică. Dispoziţia venise de la Moscova în iunie, făcând parte dintr-un plan general de rupere a legăturilor cu Vaticanul a ţărilor din sfera de influenţă sovietică. Ierarhii BOR au dorit să profite de ocazie, realizând un plan mai vechi privind dezlegarea "Unirii cu Roma" din anul 1698. Procesul "revenirii" greco-catolicilor la ortodoxism nu a fost "opera" exclusivă a BOR, fiind sprijinit de administraţia statului: Securitatea, Jandarmeria, prefecturile, direcţiile judeţene de poliţie, primăriile rurale, învăţătorii din şcoli etc. În toamna anului 1948 a pornit o "anchetă" printre greco-catolici privind atitudinea lor faţă de o eventuală "revenire".

Securitatea a emis zvonul că la Cluj se va organiza o mare adunare prezidată de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, unde va susţine unificarea cu ortodocşii. Când varianta discursului lui Hossu n-a mai fost crezută, s-a spus că adunarea urma a fi condusă de monseniorul Iuga. La sfârşitul lunii septembrie, Ministerul Cultelor a distribuit în parohiile greco-catolice nişte formulare prin care preoţii urmau să-şi aleagă reprezentanţii la "congresul de revenire". Ulterior, liderii greco-catolici au fost constrânşi să semneze diverse "adeziuni" la ortodoxie, documente care erau prezentate apoi în teritoriu credincioşilor pentru acceptarea "revenirii".

Episcopul Iuliu Hossu a fost arestat la domiciliu, iar oricine încerca să-l viziteze era încarcerat. Într-un astfel de haos, circa 25% dintre preoţii greco-catolici au semnat pentru "revenirea" la ortodoxie. La 1 octombrie 1948, într-o sală de gimnastică din Cluj, a fost organizată ceremonia aderării a 38 de delegaţi greco-catolici la ortodoxie. Tot atâţia delegaţi semnaseră şi "Unirea cu Roma" în secolul al XVII-lea, procesiunea dorindu-se o revanşă în faţa Vaticanului. În următoarele zile, reprezentanţii greco-catolicilor care acceptaseră "revenirea" au fost aduşi la Bucureşti, unde s-au ţinut mai multe slujbe ceremoniale în cinstea evenimentului. Procesiunea finală a avut loc la 21 octombrie 1948 la Alba-Iulia, în acelaşi loc unde se puseseră în urmă cu fix 250 de ani bazele greco-catolicismului în Transilvania.