Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca şi în alte domenii, România are „potenţial” la agricultură şi produsele bio. Din păcate, acest cuvânt, urât de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, se traduce prin „stăm foarte prost” la acest capitol. Într-un interviu, el ne-a vorbit despre ce înseamnă „Bio de România” şi care sunt problemele industriei.
Cum stăm la capitolul produse bio?
Producţia de alimente bio din România nu reprezintă nici măcar 3% din total. În schimb, sunt state precum Austria şi Suedia, unde acestea ajung la 16%, şi state, precum Germania, care reuşesc un comerţ de produse bio extraordinar de dezvoltat. Acestea din urmă importă cereale şi de la noi, le procesează şi le vând ca produse cu valoare adăugată foarte mare. Regretul meu nu este că nu am reuşit să creştem suprafeţele agricole certificate ecologic, ci faptul că nu am reuşit să ne dezvoltăm pe segmentul produse procesate, unde valoarea adăugată este mult mai mare. Am tot spus: una este să vinzi o tonă de carne de vită la 3.000 - 4.000 de euro, şi alta este să vinzi o tonă de grâu bio la 200 de euro.
Unde a greşit România în problema agriculturii ecologice?
Din păcate, agricultura noastră nu s-a dezvoltat pe acest segment. Sigur, a fost stimulentul de a merge pe partea de producţie primară, în momentul în care, în urmă cu câţiva ani, am dat sume de 1.500 de euro pe hectar. Iar, peste noapte, s-au întâmplat două lucruri bune şi mai puţin bune. Pe de o parte a crescut suprafaţa de agricultură bio, iar, pe de altă parte, a crescut costul de certificare de la 50 de euro, la 450 de euro pe hectar. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă mergi să cumperi un tractor. Îţi dă un preţ dacă îl iei fără bani europeni, şi altul dacă e cu fonduri de la UE. Dar ştim cu toţii că preţul produselor agricole nu este preţul real, ci preţul care este susţinut de subvenţia din spate.
Câte din suprafeţele noastre agricole ar putea fi certificate ecologic?
Sunt suprafeţe foarte mari din România care ar putea fi încadrate ca suprafeţe organice. Dacă ne uităm pe hartă, vă pot spune că o treime din tot ce avem la câmpie, deal şi munte poate fi încadrată la suprafeţe bio, dar mai rămâne chestiunea certificării, care costă. Denumirea de „produs montan” pare ceva bio şi scump, sigur vor exista foarte multe tentative de fraudăŞi la produse tradiţionale am avut peste 4.000 şi le-am redus la 500. Este în natura umană să încerce să realizeze profituri foarte bune cu eforturi foarte mici, dar rolul statului este de a asigura inspecţia şi să vegheze la menţinerea condiţiilor legale pentru toţi producătorii. Iar aici este clar că Ministerul Agriculturii trebuie să facă mult mai mult.
Îşi permit românii produsele bio?
O să îl citez pe unul dintre comisarii europeni ai Agriculturii, Franz Fishcler, care a spus într-o conferinţă: „Cea mai mare parte a consumatorilor, când merg într-un supermarket, se uită la produsele ieftine. Uitaţi produsele bio. Producţia bio este pentru un segment care îşi permite să plătească aceste produse”. Eu m-aş bucura ca toată lumea să mănânce cât mai bio, dar acest lucru este imposibil. De aceea nu trebuie să omorâm fermele mari pentru că ele au performanţe şi reuşesc să alimenteze hipermarketurile, de aceea nu trebuie să cerem ca toate produsele să respecte cele mai înalte standarde. Ele trebuie să respecte nişte standarde care să ofere un raport calitate-preţ acceptabil pentru cei mai mulţi dintre consumatori, care sunt săraci la nivel european, nu doar în România. Food and Drug Administration a aprobat punerea în comerţ a primului animal modificat genetic. Iar în China se construieşte prima fermă de vaci clonate.
Pe când vom mânca şi noi astfel de carne?
Problema clonelor este extrem de urmărită de Parlamentul European şi deocamdată nu s-au acceptat animale clonate în consum. În schimb, organismele modificate genetic sunt acceptate. Uniunea Europeană importă între 30 şi 40 de milioane de tone de soia, din care 90% este modificată genetic. Totuşi, pe partea zootehnică, îmi este greu să mă pronunţ. Dar pe partea vegetală, în condiţiile în care UE autorizează importurile de soia, cred că decizia a fost luată deja.
Cum au crescut fondurile pentru producţia bio, aşa au crescut şi taxele pentru certificarea acesteia.
5.000.000 de hectare de teren agricol ar putea fi certificate ca suprafeţe bio.
Mâncatul sănătos rămâne un lux accesibil doar pentru cei bogaţi, în timp ce noi, restul, va trebui să ne mulţumim cu produsele ieftine şi de o calitate îndoielnică, lucru care ne-ar putea dăuna.
Chiar dacă în Vest salariile europenilor sunt mult mai mari decât în România, nu foarte multă lume îşi permite să mănânce bio. Ca dovadă, suprafeţele din hipermarketuri cu produse bio sunt foarte modeste.
Citește pe Antena3.ro
