EXCLUSIV
Tiriac Junior acuza un complot impotriva tatalui sau Ion Alexandru Tiriac se destainuie cititorilor Jurnalului National in primul interviu acordat dupa debutul teribilului scandal judiciar legat de trafic si consum de droguri, in care a fost implicat alaturi de alte nume sonore din lumea mondena. Tiriac junior isi afirma nevinovatia si sustine ca intregul scandal a fost croit pentru a-l lovi pe tatal sau.
MIRUNA PASA
A PLECAT IN LUME. Ion Alexandru Tiriac este undeva in Europa, de unde spune ca se va intoarce la proces
|
Jurnalul National: Cand te-ai lovit pentru prima data in mod direct de droguri? Cati ani aveai si in ce context?
Ion Alexandru Tiriac: Am observat ca oamenii isi imagineaza ca, daca provii dintr-o familie cu posibilitati materiale, trebuie sa fii altfel. Ei bine, nu-i asa. Sau cel putin nu-i asa in cazul meu. Sunt un om normal, am avut o viata normala si o am in continuare. Am avut posibilitatea sa fac scoala, mi-am facut dupa aceea studiile universitare - toate acestea in SUA, ca la sfarsit sa-mi dau masteratul. Toata aceasta perioada neagra din viata mea, ma refer la ultimele luni, a facut ca eu sa fiu asociat cu aceasta lume a drogurilor. Un lucru cat se poate de neadevarat, de care nu sunt raspunzator catusi de putin. Daca am vreo vina este ca am cunoscut niste indivizi care aveau acest viciu. Dar de aici si pana sa fiu identificat cu ei mi se pare un neadevar. Nu am dat pana in prezent nici un interviu si nu am facut nici un comentariu, am evitat cat am putut aceasta situatie defensiva, pentru ca mi s-a parut ca orice as spune voi fi din nou atacat. Am preferat sa fiu sac de box.
Jeff Bezos și-ar face nuntă de 600 de milioane la Aspen, chiar după Crăciun. Cine este logodnica miliardarului, Lauren Sanchez
Citește pe Antena3.ro
Judecat de presa
Ti-au fost oferite vreodata droguri la petreceri?
Petrecerile la care am luat parte au fost, sa zicem, in 90% dintre cazuri petreceri cu multa lume, organizate in locuri publice, iar restul in familie. As fi putut raspunde sec la aceasta intrebare cu nu. Am facut totusi aceasta introducere ca sa va dati seama ca este imposibil, cred eu, sa-ti fie oferite droguri in asemenea situatii.
Cunosteai faptul ca unii dintre prietenii tai erau consumatori de droguri?
Daca stiam acest lucru, persoanele respective nu mai erau in jurul meu. Oricum, acei "prieteni" nu erau persoane din primul esalon de oameni apropiati mie. Ii stiam pur si simplu - iar pe cei mai multi nu ii stiam deloc. Ma gandesc cu groaza daca - Doamne fereste! - cine stie ce personaj cu care m-am salutat intamplator o data, de doua ori va face o crima, poate o sa fiu si eu citat..?!
Ai consumat vreodata stupefiante?
Niciodata, dar este normal ca presa sa alerge dupa senzational. Probabil ca ar fi fost un interviu excelent sa zic da, nu-i asa? Sper ca acest proces sa fie judecat de justitie si nu de presa.
Daca nu ai consumat droguri, cum explici probele existente in dosarul penal?
Simplu: faptul ca ma cheama Ion Alexandru Tiriac. Iar daca presa ar fi fost corecta, nu neaparat cu mine - eu nu contez - , dar fata de cititorii sai, atunci s-ar fi publicat si ca, luat la puricat, asa-zisul meu dosar nu este decat un mare balon de sapun. Nu exista nimic concret. Si este si normal sa fie asa din moment ce nu am facut nimic. De asta am fost bulversat perioada aceasta. Mi s-a parut groaznic. Putin spus groaznic. Titluri imense cu fel de fel de declaratii date de niste persoane fara nici cea mai mica credibilitate, fara a se consulta dosarul. Fata de mine nu s-a jucat corect. Dar pana la urma vin si zic: presa cauta senzational. Ce ar fi fost senzational daca s-ar fi scris adevarul: cum ca eu, Ion Ion Tiriac, nu am nici o implicare!
Care crezi ca ar fi fost interesele pentru instrumentarea unui asemenea dosar?
Nu vreau sa alunec si sa spun niste lucruri extrem de grave fara sa le sustin cu probe. Dar cred ca au fost interese foarte mari. Fara interese mari s-ar fi putut dirija aceasta campanie mediatica? Permiteti-mi sa cred ca nu.
Cine ar fi avut ceva cu tine pentru a-ti brodi acest dosar?
Poate nu cu mine, dar cu tatal meu, pe care il cheama Ion Tiriac. Dar in orice caz sunt convins ca mai devreme sau mai tarziu toate aceste intrebari vor avea raspuns, si cred ca este interesant nu numai pentru noi, dar pentru toata lumea.
Robert Mircea Sandu iti era prieten? Dar indianul Tyagi Shailendra?
Prieten, nu. Cunostinta, da. Despre Sandu pot spune putine lucruri. Era varul Ralucai, fosta mea prietena. Am fost cu el la pescuit, la un meci de fotbal, ne-am mai vazut la masa si atat. Iar despre Tyagi, il stiu tot asa, ca o cunostinta, de la restaurantul al carui patron era, si l-am vazut de doua trei ori in localuri publice.
Stiai ca Robert Sandu consuma cocaina? Stiai ca se ocupa cu traficul de droguri?
Nu stiam si nu stiu. Stiu numai ca sunt acuzati, dar eu nu am fost prezent la asemenea fapte.
Cum ai reactionat in momentul arestarii lui Robert Sandu?
Nu mi-a venit sa cred. Nu eram in tara atunci. Dar cand m-am intors si am aflat si motivele pentru care fusese arestat am ramas cu gura cascata. Nu mi-a venit sa cred ca fusese arestat, fiind acuzat de asemenea delicte grave.
Ti-a fost teama de faptul ca se va ajunge la tine?
Nici prin cap nu mi-a trecut. Singurele mele legaturi cu acest var au fost fotbalul si faptul ca am fost de doua ori la pescuit.
Cand ai fost retinut pe aeroport, de ce voiai sa fugi?
Asta este cea mai mare enormitate pe care am auzit-o. Familia mea are multe afaceri in Romania. De o parte din ele ma ocup chiar eu. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, nu aveam cunostinta de nici o interdictie. Asa ca nu am avut, nu am si sunt sigur ca nu voi avea niciodata nici un motiv sa fug de oriunde. Ma duceam la mama mea bolnava in SUA, nu mi se comunicase nici o interdictie de a parasi teritoriul, dar banuiesc ca face parte din tam-tamul urmarit.
Ce interes ar fi avut Robert Sandu sa te nominalizeze printre clientii lui si sa descrie cu lux de amanunte modul in care iti furniza cocaina?
Nu stiu ce interes a avut cand m-a nominalizat, asta daca m-a nominalizat. Cred ca ar trebui intrebat el. Si, pentru ca il cunosc si imi pare rau ca este unde este, din respect prefer sa nu comentez.
Daca spera intr-o reducere a pedepsei de ce te-ar fi numit tocmai pe tine?
Nu comentez.
Faptul ca esti fiul lui Ion Tiriac a facut din tine o tinta?
E corect, dar pe mine ma cheama Ion Alexandru Tiriac.
Prietena ta Ileana Lazariuc a luat vreodata droguri? Dar fosta ta prietena Raluca Sandu?
Nu-mi amintesc vreodata sa fi dezbatut, nici sa fi vorbit despre problema consumului de droguri cu Raluca sau cu Ileana. Nu mi-a trecut prin cap asa ceva. De cand cu aceasta campanie mediatica, va dati seama ca o sa-mi intreb viitoarele cunostinte daca s-au confruntat cu vreo problema. Nu mai vreau sa trec niciodata prin ce am trecut. Si nu doresc nimanui, nici macar celor ce au orchestrat acest atac furibund indreptat impotriva familiei mele.
Cat de frecvente sunt petrecerile tinerilor din lumea buna la care se consuma droguri?
Eu am avut o slujba cu program zilnic intre orele 9:00-19:00. Am 28 de ani si daca intr-un week-end am fost la un restaurant sau la o petrecere, nu au fost de acest gen. Insusi modul in care imi puneti intrebarile ma pune intr-o situatie de condamnat. Si nu sunt. In mintea omului ramane ca eu am facut si am dres, insa trebuie tinut cont de cel mai important lucru: nu am fost condamnat de instantele judecatoresti. Pana atunci, ca orice om, beneficiez de ceea ce legea numeste prezumtie de nevinovatie. Vina mea este ca port acest nume, ca tatal meu a lucrat tot timpul cinstit si nu a intrat in fel de fel de jocuri, si ca niste cunostinte de-ale mele sunt acuzate de trafic si consum de droguri. Nimeni nu a tratat lucrurile pe indelete: stai, domne, ce probe exista, cine sunt cei care il acuza, de ce oare, aoleo, suntem in campanie electorala etc. Nimeni nu a tratat serios acest subiect. Toti s-au grabit sa ma acuze, ca da bine pe prima pagina, se vinde, se mai distrage un pic atentia de la problemele actuale. Eu, practic, am primit verdictul, dar din partea presei. Acum astept verdictul de la Justitie.
Sa se termine odata
De ce crezi ca se drogheaza tinerii?
Nu sunt sociolog, dar este o boala care trebuie combatuta prin toate mijloacele.
Care a fost reactia tatalui tau dupa ce ai fost invinuit?
A fost teribil de lovit. A fost o lovitura imensa pentru el si pentru familiile noastre. Scopul a fost atins.
Ati avut o discutie serioasa despre acuzatiile care ti-au fost aduse?
Bineinteles. A inteles si, totodata, se astepta la ce avea sa urmeze.
De curand ai scapat de interdictia de a parasi tara. Unde te duci de Sarbatori?
Nu stiu inca, dar am mare nevoie de cateva zile departe de tot cosmarul asta. M-as duce oriunde, oriunde unde nu se vorbeste despre droguri, despre dosare, despre mine. Vreau sa ma linistesc. Mi-au crescut fire albe de par in cap.
Iti place sportul?
Imi place si il practic de mic. Am fost crescut in spiritul acesta.
Ai facut vreo donatie pentru Muzeul COR?
Da, caramida pentru a cladi noul centru COR.
Ce parere ai despre consumul de droguri in sport?
Este o practica frauduloasa si trebuie lichidata.
Ce parere ai despre pedeapsa primita de Mutu?
Imi pare extrem de rau de ce a patit, dar vreau sa cred ca va avea taria de caracter necesara pentru a o lua de la capat si chiar de a reveni in elita fotbalului mondial extrem de repede.
Cum crezi ca se va termina afacerea judiciara in care esti implicat?
Doresc sa apar cat mai repede in fata justitiei si procesul meu sa nu fie judecat de presa.