x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Scriitoarea Ruta Sepetys, inspirată de curajul românilor, a scris "Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989"

Scriitoarea Ruta Sepetys, inspirată de curajul românilor, a scris "Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989"

de Ana Iorga    |    17 Dec 2022   •   13:41
Scriitoarea Ruta Sepetys, inspirată de curajul românilor, a scris "Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989"
Sursa foto: Jurnalul

Cunoscuta scriitoare americană Ruta Sepetys, autoarea romanului Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 (I must Betray you, 2022) a venit în România, la Târgul Gaudeamus.

Aflată la a cincea carte publicată, autoarea de ficțiune istorică a venit să se întâlnească cu cititorii din România şi să vorbească despre revoluția din 1989. Acțiunea romanului Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 începe în lunile premergătoare Revoluției române din decembrie 1989.

În prima săptămână de la evenimentul de lansare, romanul a ajuns pe locul întâi în topul publicației New York Times și a fost numărul 1 în topul Indie Bestseller List. Cărțile scriitoarei Ruta Sepetys sunt traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 60 de ţări.

Ana Iorga: Ați venit prima oară în România în 2016. Ce impresie v-a lăsat atunci?

Ruta Sepetys: Aşteptarea mea a fost să vin să promovez prima mea carte, Between Shades of Gray şi s-a întâmplat să aflu despre experienţa românilor în perioada comunistă. Este foarte diferit comparativ cu alte ţări. Am venit aici pentru a promova o carte şi am plecat cu decizia de a scrie o altă carte.

Ana Iorga: Care a fost cel mai şocant lucru pe care l-ați descoperit în cercetările dumneavoastră despre comunism?

Ruta Sepetys: Cel mai şocant lucru a fost că nişte copii nevinovaţi au fost victimele regimului şi au fost recrutaţi pentru a fi informatori. În decembrie 1989 a fost o violenţă teribilă la adresa copiilor, iar în timp de război cei care plătesc preţul cel mai mare sunt tinerii.

Ana Iorga: Ce a fost cel mai important pentru dumneavoastră în construcția acestei cărți?

Ruta Sepetys: Când am construit personajele acestei cărţi, am intervievat mulţi români. Şi nu doar români din România, ci şi români care locuiesc în SUA, Marea Britanie, Italia şi care au plecat din România, dar erau aici în timpul revoluţiei. Şi vorbind cu oamenii am putut să iau fragmente din interviuri şi să le grupez. Impresia a fost că românii sunt foarte inteligenţi. Ei au folosit umorul ca pe un scut pentru a combate aceste greutăţi şi această perioadă întunecată. Unii au un simţ al umorului negru şi am decoperit că sunt oameni foarte profunzi emoțional şi plini de compasiune.

Ana Iorga: Un gând pentru cititorii români care vă vor citi cartea Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 în limba română?

Ruta Sepetys: Am scris această carte, dar nu este povestea mea, această poveste aparţine românilor şi sunt onorată că mi-au permis să spun această poveste. Şi, câteodată, ce ne este cunoscut nu ne interesează, pentru că este deja istorie, ne este familiar. Vă rog să nu uitați că cititori din peste 25 de ţări sunt inspiraţi de rezistenţa şi de curajul vostru. Acesta e doar începutul şi mai avem o mulţime de lucruri de făcut împreună.

Interviu realizat de Ana Iorga, selecție și transcriere de Răzvan Angelescu

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×