x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri CRBL: “Prietenul meu din oglindă m-a ajutat să devin artist”

CRBL: “Prietenul meu din oglindă m-a ajutat să devin artist”

05 Feb 2017   •   17:38
CRBL: “Prietenul meu din oglindă m-a ajutat să devin artist”
Sursa foto: DIANA OROS

“Next Star”, emisiunea care îşi propune să-i descopere pe cei mai talentaţi copii din România şi nu numai, revine cu un nou sezon pe 16 februarie, la Antena 1. Juratul CRBL, pe nu­mele său real Eduard Mihail Andreianu, mărturiseşte că, deşi concurenţii sunt copii, întotdeauna are ceva de învăţat de la ei

Jurnalul Naţional: Mai Compui Rime Bine Legate?

CRBL: Nu am cum să mă opresc. Ăsta îmi este destinul.

Cum ai învăţat să cânţi la mandolină?

Am început să cânt la chi­tară împreună cu sora mea în 1992, pe la 14 ani. Pentru că nu aveam curajul să cânt şi cu vocea, am ales să susţin melo­diile cu partea instrumentală. Aşa am descoperit mandolina şi făceam o echipă bună cu sora mea, pot spune că de atunci aveam trupă.

De unde pasiunea pentru dans?

Am început devreme, la vâr­sta de trei ani, cu căluşul. Apoi, în adolescenţă, în timp ce eram la Palatul Copiilor din Piteşti, unde eram înscris la clubul de aeromodele, studiam chitara şi începusem să cochetez şi cu toba şi pianul, am văzut cum repetau colegii de la clubul de dans. Am mers acasă, am re­petat mişcările pe care le “fu­rasem” de la ei şi am rugat-o pe mama să mă înscrie la dans. Se întâmpla în 1993.

Piticu, Francezu, Omu Negru, Smiley, Moga… Cu cine mai ţii legătura, cu cine mai colaborezi din vechea trupă Simplu?

Noi suntem prieteni, deci ne tot vedem sau cel puţin vorbim la telefon. Smiley îmi este mai aproape, pentru că avem multe în comun. Este sfătuitorul meu când vine vorba de muzică, iar eu rămân pentru el Big Brother.

Cum şi cine te-a ajutat să te dezvolţi ca artist?

În primul rând, prietenul meu din oglindă. Cu el am cele mai multe dispute. Apoi, fami­lia, pentru că ea este cea care nu minte când vine vorba de ce urmează să fac. Am cel mai sin­cer feedback din partea ei, dar şi din partea prietenilor, care nu sunt aşa mulţi. Bineînţeles că şi fanii au un cuvânt de spus. Nu vreau să dezamăgesc. Fac ce simt.

Ce mai lansezi, ce le mai pregăteşti fanilor?

Acum, la început de an, mă pregătesc să lansez piesa “FIT­ZĂ”. Este o piesă de dans.

Poţi să înveţi să danseze pe cineva cu “două picioare stângi?”

Nu contează ce fel de picioa­re ai, tot ce contează este să ai ritm, să asculţi muzica. Bineîn­ţeles, important este să-ţi placă şi să-ţi doreşti să dansezi. În rest, nimic nu este imposibil.

 

“Bătrânelul” CRBL s-a reapucat de breakdance

Cum te caracterizezi în trei cuvinte?

Artist, român, familist.

Eşti dur, dar parcă te to­peşti în preajma copiilor. De ce?

Sunt perfecţionist, nu nea­părat dur. Şi, da, am o slăbiciu­ne pentru copii. Poate că moş­tenesc asta de la mama mea, care a fost educatoare. Şi poate şi datorită faptului că, de peste 15 ani, lucrez cu copiii la şcoala de dans.

Cum poţi să-i spui unui copil că nu a avut un moment atât de reuşit, fără să-l faci să plângă?

Trebuie să ţii cont de pute­rea lui de înţelegere şi să încerci să intri în pielea lui. Sunt cazuri şi cazuri, diferenţiate de cei şapte ani de acasă. Eu cred că reuşesc să fac asta cu ușurinţă, pentru că îmi pasă de viitorul României.

Te-ai reapucat de break­dance după o lungă pauză. Mai poate “bătrânelul”?

CRBL mai poate! Nu am cum să uit să dansez. Este foar­te adevărat că nu mă mai mişc ca pe vremuri, dar le doresc tu­turor celor de vârsta mea să se mişte ca mine.

Începe o nouă ediţie de “Next Star”.

Abia aştept noul sezon. Deja am emoţii doar când mă gândesc. Sper să întâlnesc co­pii care să mă mai înveţe câte ceva. Vreau să văd performan­ţă, vreau să văd emoţie, zâmbe­te şi vreau să-l găsesc pe NEXT STAR.

 

Are o colecţie de peste 100 de perechi de pantofi sport

Juratul de la “Next Star” şi-a făcut o pasiune pentru încălțămintea sport. “Pe vre­muri, nu aveam de unde să îmi cumpăr o pereche originală de încălțăminte sport. Singura resursă erau second-handurile, unde aveai șansa să gă­sești o pereche de încălțări în­tr-o stare mai bună. După ce le cumpăram, le lipeam cu Su­perglue acolo unde erau dez­lipite sau le vopseam cu Sig­marom pe anumite porțiuni. După ce le stilizam, pe unele le vindeam, pe altele le dădeam la schimb cu alte încălțări... Toată viața mi-am dorit să am cât mai multe încălțări de acest gen și, în timp, aceasta a devenit o pasiune. Sunt de­pendent de încălțările sport și am ajuns să am o colecție de 100 de perechi. Pe măsură ce îmi înnoiesc colecția, le mai dau din ele cadou prietenilor. Una dintre cele mai scumpe «piese» este o pereche, ediție limitată, comandată de soţia mea, Elena, în Statele Unite, care a costat 460 de euro. Este un cadou de ziua mea”, ne-a povestit CRBL. Artistul a mai avut o colecţie de sute de şepci, însă a renunţat la ea din lipsă de spaţiu.

×