x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Gloria gimnasticii româneşti Ecaterina Szabo "Mă întorc cu drag în România, ţara în care am fost umilită de atâtea ori!"

Gloria gimnasticii româneşti Ecaterina Szabo "Mă întorc cu drag în România, ţara în care am fost umilită de atâtea ori!"

de Istvan Deak    |    11 Aug 2011   •   21:00
Gloria gimnasticii româneşti Ecaterina Szabo "Mă întorc cu drag în România, ţara în care am fost umilită de atâtea ori!"

Dupa o pauza de doi ani, fosta mare gimnasta Ecaterina Szabo a revenit in Romania, in satul natal Zagon, din judetul Covasna. "Doar in vizita cu cei doi copii", spune ea, desi in sufletul sau spera ca intr-o zi se va intoarce definitiv in casa in care s-a nascut, la data de 22 ianuarie 1968. In 2010, Ecaterina Szabo a fost operata din cauza unor probleme la coloana, insa durerile nu ii dau pace nici astazi. "In 2008 am resimtit primele dureri. Timp de doi ani m-am zbatut, in spe­ranta ca durerile vor disparea. Anul trecut, in luna mai, am fost operata. Recuperarea va fi una pe termen lung, fara rezultate imediate. Am hernie de disc la patru vertebre, insa doar la una m-am operat. Cand ma gan­desc ca mai am in fata inca trei ope­ratii, raman fara cuvinte. Important este ca m-am intors in tara, in satul natal, in casa natala, alaturi de cei doi copii", a declarat Ecaterina Szabo pentru portalul covasnean 3szek.ro.

Inainte de a ajunge la Zagon, sportiva s-a oprit la Sibiu pentru lansarea cartii "Istoria Gimnasticii Romanesti", scrisa de autoarea Maria Daniel Panazan. Cu aceasta ocazie, ea s-a reintalnit cu cateva dintre elevele sale: Maria Olaru, Stela Nistor sau Marilena Neacsu. "Mi-e dor de perioada cand antrenam. Imi lipsesc copiii, sala de sport, competitiile. Cand vor ajunge copiii mei pe picioarele lor o sa ma intorc acasa definitiv, alaturi de sotul meu. Atunci voi putea sa compensez copilaria pierduta din cauza gimnasticii. Aici se odihnesc parintii mei, aici ma simt cu adevarat acasa", spune fosta sportiva.

Batuta de cuplul de antrenori Karoly
La varsta de 6 ani, micuta sportiva a ajuns la centrul din Onesti, sub indrumarea antrenorilor Karoly Bela si Marta. "Am inceput scoala gene­rala la Onesti. Era prima scoala din lume specializata in gimnastica. Din doua in doua saptamani parcurgeam distanta de 70 km pana acasa. Periodic ma vizitau parintii. A fost o perioada dificila a vietii mele. M-au rupt de familie, prieteni, copilarie. Totul era calculat. Aveam voie sa mancam foarte putin. Cine nu tinea pasul era imediat eliminat. Ne cantareau de mai multe ori intr-o zi. Masurile erau extrem de severe. Aceasta a fost si cheia succesului. Gimnastele renumite nici nu ne bagau in seama, ne tratau cu indife­renta. Cel putin nu se astepta nimeni sa intram in competitie cu ele. Stresul si munca grea ne duceau la epuizare. Nu in ultimul rand, antrenorii ne si bateau. Am pierdut numarul batailor incasate. Imi amintesc doar urmele loviturilor. Dungi, in culori variate, de la rosu la albastru spre negru, acopereau corpul meu. Eram copii, era un alt regim, nu puteam spune nimic. O singura data am vrut sa fug din centru. Mi-am anuntat mama sa vina sa ma ia acasa. Pana a venit ea, mi-a trecut supararea. Mama a stat de vorba cu antrenorul meu. Karoly Bela i-a spus - vedeti acele gimnaste romance langa perete? Pe ele nu o sa le bat niciodata, fiindca nu vad nimic in ele. Nu vor fi gimnaste modeste, insa fiica dumneavoastra chiar are talent. Au vorbit in ungureste, desi la acea vreme nu era voie. Nici macar nu aveam voie sa ascultam muzica ungureasca", se confeseaza Katy Szabo.

Patru medalii de aur la Los Angeles
Primele succese ale gimnastei Ecaterina Szabo au venit in anul 1983. Medalia de aur la sol la Campionatul Mondial de la Budapesta si cele doua medalii de aur la paralele si sol la Campionatul European de la Göteborg au facut din Katy Szabo una dintre favoritele la titlul olimpic de la Los Angeles (1984). "Principala rivala era americanca Mary-Lou Retton, antrenata de Karoly Bela, care ra­masese in America in 1981. Fiind izolate, noi am aflat cu putine zile inainte de competitie ca tarile socialiste boicoteaza Olimpiada. La felul cum ne-au pus la treaba antrenorii, eram convinsa ca vom fi prezente. Aveam un exercitiu foarte bun si eram convinsa ca pot invinge toate rivalele. Retton era cea mai buna la sa­rituri. Nici nu ma pregatisem la acest aparat, mizam pe restul. In final au fost patru medalii de aur. Puteau sa fie cinci, dar antrenorul Karoly Be­la avea o influenta atat de puternica in gimnastica mondiala, incat o medalie de aur era garantata pentru americani. Au stins lumina timp de 15 minute inainte sa incep exercitiul, ca sa ma incurce. Ma doare ca am obtinut doar argintul la individual compus, meritam mai mult. Bucuria a durat doua-trei minute, cat mi s-a cantat imnul. Cand am coborat, mi-am dat seama ca de maine incepe totul de la inceput", isi aduce aminte Szabo.

Recompensa: i-au zugravit camera
Dupa Olimpiada americana, Ecaterina Szabo era convinsa ca a atins varful carierei sale si ca mai mult de atat nu poate obtine, dar revenirea in tara i-a lasat un gust amar, care o va bantui toata viata. "La revenirea in tara am fost ignorata complet. Nici nu aveam pretentia sa ma astepte vreo fanfara. Politicienii au inceput sa imbratiseze membrii echipei, fara sa ma bage in seama, desi adusesem tarii patru medalii de aur, iar Romania s-a clasat pe podium. Nu m-au plimbat prin tara, cum o facusera cu Nadia Comaneci, cu opt ani in urma. Nu m-a intrebat nimeni cum a fost, cum m-am simtit. N-am fost primita de Ceausescu, nici nu mi-am dorit asta vreodata. Am fost primita ca o campioana doar in satul meu, Zagon, de localnici si de oameni din impreju­rimi, care au dorit sa imi multu­measca. Au fost cativa care mi-au scris poezii, iar secretarul de partid a rezolvat sa mi se zugraveasca camera. Satenii ne-au umplut curtea de flori. Am pri­mit scrisori de la oameni, dar atat. Ne-au promis cate o masina pentru fie­care medalie de aur. Nu am pri­mit nimic. Ne-au promis 50.000 de lei pentru un aur. N-am primit nici un sfert din ce au promis. Nici macar nu am avut curajul sa cer explicatii. Am fost umilita in permanenta. Nu ma in­cludeau in lot inaintea marilor com­petitii. Doar cand vedeau ca re­zul­tatele sunt slabe, ma anuntau si pe mine. Dar eu nu mai puteam sa fiu atat de buna ca la Los Angeles, fiin­dca eram exclusa din pregatirea cen­tralizata", isi aminteste cu regret fosta sportiva.

Katalyn, nu Ecaterina
"Au trecut atatia ani si cred ca e momentul sa stiu de ce mi-au schimbat numele din Katalyn, cum e trecut in certificatul de nastere, in Ecaterina, cand parintii nu imi dadusera acest nume si nu au fost intrebati niciodata daca sunt de acord cu asa ceva. Au vrut sa imi schimbe si numele de familie in Sabau. De asemenea, vreau sa stiu cine si de ce mi-a modificat data nasterii ca sa pot participa la anumite concursuri cu limita de varsta. Multora nu le convine cine am fost si ce am realizat. Mult timp am simtit o apasare in su­flet, dar acum pot sa vorbesc, vreau sa stiu de ce am fost numita bozgo­roai­ca, om fara tara, cand am adus ata­tea succese Romaniei?", se in­treaba Katy Szabo, desi este convinsa ca nu va afla niciodata raspunsul.

"Sunt eroul fiului meu"
Katy Szabo s-a retras dupa Olimpiada de la Seul din 1988. "N-am ramas cu nici un beneficiu financiar dupa atatia ani de gimnastica. Am reinceput de la 0. Am rea­lizat totul pe picioarele mele. Am obtinut licenta de antrenor si am profesat la Deva, unde am descoperit cateva talente. Am plecat in Franta cu sotul meu si ne-am stabilit in localitatea Chemallieres, unde am profesat ca antrenor. Aici mi s-au nascut copiii, Lo­renzo si Zeno. La scoala, pe Lo­renzo l-au rugat sa numeasca un erou, iar el m-a numit pe mine. Pentru astfel de momente merita sa traiesti", a incheiat Katy Szabo
In onoarea sportivei, gradinita din localitatea Zagon ii poarta nu­me­le, la fel ca si Sala Sporturilor din Sfantu Gheorghe. Nu in ultimul rand, edi­lii locali din Deva au promis, in urma cu trei ani, ca noul centru de gim­­nastica, care se va construi in oras, va purta numele Ecaterinei Szabo.

CV Ecaterina Szabo
● 1980 – Campionatul European de Tineret, Lyon – 4 medalii de aur (paralele, sarituri, barna, sol)
● 1982 – Campionatul European de Tineret, Ankara – 2 medalii de aur (individual compus, sol), 1 argint (paralele), 1 bronz (sarituri)
● 1983 – Campionatul European, Göteborg – 2 medalii de aur (paralele, sol), 1 argint (sarituri), 1 bronz (individual compus)
● 1983 – Campionatul Mondial, Budapesta – aur (sol), argint (sari­turi, paralele, pe echipe), bronz (individual compus)
● 1984 – Jocurile Olimpice, Los Angeles – aur (sarituri, barna, sol, pe echipe), argint (individual compus)
● 1985 – Universiada, Kobe – aur (sarituri, barna), argint (indivi­dual compus, pe echipe, paralele, sol)
● 1985 – Campionatul Mondial, Mon­treal – argint (sarituri, barna, pe echipe)
● 1985 – Campionatul European, Helsinki – bronz (sarituri)
● 1987 – Campionatul Mondial, Rotter­dam – aur (pe echipe), bronz (barna)

×
Subiecte în articol: gimnastica feminina ecaterina szabo