Prof. Dr. Nicolae Iordache: Dacă scoaterea bilei nu curmă suferinţa, nu era ea de vină

Vezi galeria foto

Când vezica biliară nu funţionează bine trebuie scoasă. O comparaţie cu maşina: când bateria şchioapătă, e necesar să o înlocuieşti. Dar după scoaterea vezicii biliare, pacientul are în mână o listă cu multe interdicţii? Ne răspunde profesor doctor Nicolae Iordache, de la Spitalul “Sfântul Ioan” din Bucureşti.

Florin Condurăţeanu: - Domnule profesor Nicolae Iordache, aţi rostit o metaforă reuşită: bila este o grenadă pe care fiecare din noi, nişte soldaţi, o purtăm în raniţă. Din păcate, uneori această grenadă este defectă şi trebuie să ne despărţim de ea...

Prof. Nicolae Iordache:- În primul rând, să limpezim ceva. Bila, cum denumeşte poporul vezica biliară, ei bine bila de fapt înseamnă secreţiile ficatului, care se depozitează în vezica biliară şi se scurg în duoden când apare mâncarea. Vezica aceasta nu e anatomic vitală, e o anticameră unde se depozitează secreţiile ficatului între mese. Când apar suferinţe ale vezicii biliare nu organul, adică depozitul e de vină, ci complexitatea secreţiilor biliare. De vină sunt modificările de compoziţie ale bilei, tulburările metabolismului sângelui, ale secreţiilor ficatului, ale colesterolului, toate modifică compoziţia bilei, născând suferinţele biliare. Bila este un amestec de bilirubină, de colesterol, de fosfolipide şi de acizi biliari. Când sunt crescute fosfolipidele şi au creşteri acizii biliari, bila e apoasă, fără sedimente. Când a crescut colesterolul apar suspensii mari, din care iau naştere calculii, pietrele.

F.C:- Când se descoperă calculii ei trebuie scoşi, se impune şi îndepărtarea vezicii ?

Prof. N.Iordache:- Scoţi calculii, dar trebuie să îndepărtezi şi cariera, care va forma alte pietre.  Există nişte medicamente de topire a calculilor, dar dizolvarea lor e lentă. Medicamentele atacă doar calculii pe bază de colesterol, când în realitate pietrele au şi alte substanţe în componenţă. Spargerea calculilor biliar prin litotriţie nu e eficientă, fragmentele de calculi rămân în mucoasa vezicii. Aşa că soluţia este chirurgicală, scoaterea vezicii. O altă comparaţie: când bateria de la maşină şchioapătă, nu există decât rezolvarea prin cumpărarea unei baterii noi.

F.C: - Cum se va desfăşura viaţa omului căruia i s-a scos vezica biliară?

Prof. N.Iordache: - Când în vezică sunt prezenţi calculi, nu-şi mai îndeplinşte sarcinile. Deci când este scoasă, nu apar suferinţe în plus. Când vezica este îndepărtată fără să fie vinovată, rămân suferinţele de dinaintea operaţiei; pacientul simte dureri, greaţă, vărsături. Se confirmă că alte organe erau la baza suferinţelor: stomacul, colonul. După îndepărtarea bilei, doar câteva săptămâni şi nu multe, există nişte restricţii privind mâncărurile grele, apoi pacientul fără vezică poate mânca orice, chiar maioneze grele. Bineînţeles, el trebuie să se ferească de acele alimente observate chiar de el că-i provoacă disconfort digestiv. Calculii astupă scurgerea bilei, aceasta bălteşte, se suprainfectează, dilată vezica, apare colecistita acută. Când o piatră a blocat drenarea bilei, bilirubina produce îngălbenirea pielii, a albului ochilor, se instalează icterul mecanic. Acest icter cu îngălbenire dispare după operaţie. Calculii mici pot bloca nu numai scurgerea bilei, dar ajunşi în punctul din duoden unde vin şi secreţiile pancreatice, împiedicate de calculi să participe la digestie în duoden, aceste secreţii pancreatice se întorc în pancreas şi-l atacă, îl canibalizează.

Scoaterea vezicii biliare se face acum prin laparoscopie, miniminvaziv. Se practică trei incizii mici, sub un centimetru: o incizie în zona ombilicului, iar celelalte două folosesc la acţiunea cu pensetele, cauterele, cu alte instrumente delicate de intervenţie în laparoscopie.