x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Cum modelează emoțiile războiul Ucraina-Rusia

Cum modelează emoțiile războiul Ucraina-Rusia

de ​​​​​​​Florian Saiu54    |    03 Apr 2023   •   06:40
Cum modelează emoțiile războiul Ucraina-Rusia

„Fără o istorie a emoțiilor, nu am avea istorie deloc”, apreciază, poate pe bună dreptate, Richard Firth-Godbehere, expert de talie mondială în domeniul emoțiilor, cercetător în cadrul Queen Mary University of London, doctor în filosofie la Cambridge și autor al unei lucrări științifice de interes fin: „O istorie a emoțiilor umane” (Editura Trei, 2022) - în fapt o altfel de istorie universală a omenirii.

- Jurnalul: Ați scris o carte deosebit de interesantă, sincere felicitări, stimate domnule Richard Firth-Godbehere! Cum ați ajuns să concepeți o astfel de lucrare?  

- Richard Firth-Godbehere: „V-ar interesa să scrieți o carte despre modul în care emoțiile au modelat lumea în care trăim?” - am fost chestionat la un moment dat de un agent literar, Ben, actualul meu consilier editorial și prieten. O vreme, nu m-am gândit activ la ideea de a concepe un cărțoi menit să familiarizeze publicul larg cu istoria emoțiilor, dar gândul mi-a revenit și mi-am spus: «De ce nu?», doar știam cum să abordez subiectul. Sau nu știam? Lucrez în mediul universitar, mi-ar fi fost lesne să scriu într-un stil pretențios, academic, asemeni celui în care-mi redactez lucrările predate la editura Universității Cambridge. Doar că nu așa trebuia creată „Istoria emoțiilor...”. Am realizat că nu știam să scriu pentru oamenii obișnuiți. Se pricepea, în schimb, Ben, care a pregătit tot ce a fost necesar. Așa a apărut cartea și mă bucur că a fost tradusă anul trecut și în limba română.

Ce înseamnă sentimentul de apartenență

- A rezultat un volum reușit, în care povestiți captivant cum emoțiile umane au determinat cele mai multe evenimente (majore) din istoria noastră. Și vorbind despre cele mai puternice sentimente - dorința, de pildă -, faceți dese referiri la episoade violente din trecutul oamenilor, de aceea vin și vă întreb aici: care credeți că este cea mai importantă emoție în prezent în Ucraina, țară devastată de războiul dezlănțuit de Putin?

- Vladimir Putin este omul sovietic de tip nou, unul plin de dorință și orgoliu.

- Așadar, tot dorința stă și la temelia conflictului ruso-ucrainean…

- Un pic de răbdare vă solicit. În Ucraina, este deosebit de important sentimentul de apartenență. Apartenența înseamnă iubirea dinăuntrul entității. Pentru ucraineni, acum, este vital să fie ucraineni, să aibă propria țară, liberă de ingerințele tradiționale ale vecinului mai mare și mai tare. Eh, acest sentiment de apartenență la o națiune unică, cea ucraineană, le dă oamenilor forța să lupte împotriva puternicei armate ruse. Îi face să dorească să câștige, deci intervine și dorința, bineînțeles.

Iubire versus rapacitate

- Probabil e nelipsită din acțiunile oamenilor...

- Se întâmplă adesea ca o țară cu un sentiment puternic de apartenență să fie mai motivată decât cea care își trimite într-o luptă de cucerire soldați plătiți să se bată până la moarte. Armata care-și iubește cu adevărat cauza, care luptă pentru propriile dorințe și idealuri, pentru propria patrie este cea care, chiar dacă nu câștigă toate bătăliile, face foarte dificilă sarcina invadatorului, cuceritorului mânat la război doar de pofta de înavuțire ori, mai rău, doar de ambițiile unui singur individ, lider vremelnic. Este un aspect verificat de-a lungul istoriei.

- Fără îndoială.

- Gândiți-vă la războiul din Vietnam, la puterea Americii, căreia i-au ținut piept mult mai puțini luptători vietnamezi, unii pasionați însă. La fel în cazul revoluției din Cuba, asemenea în Iran, astăzi, unde femeile, sătule până peste cap de restricțiile aberante, contestă dur așa-zisele legi ale moralei. Poliția politică, autoritățile nu vor reuși niciodată să pună în acțiunile lor de persecuție atât suflet cât pun femeile iraniene în zbaterea lor pentru o libertate demnă. Bine, în Ucraina, acum, se manifestă această iubire de patrie și acest sentiment de apartenență, această solidaritate fantastică între indivizi, dar trebuie menționat că aceste înalte emoții sunt coroborate - ca și în cazurile de mai sus - și cu ura, o ură direcționată însă către o singură persoană.

E loc și pentru ură (doar nu lipsea dracu’ din post)

- Vladimir Putin!

- Exact. Să știți că foarte mulți ucraineni s-au refugiat în Marea Britanie în ultimii ani și vă pot spune că toți acești oameni nu urăsc neapărat Rusia, ori pe ruși, ci pe conducătorul acestora, pe Putin. Ba chiar există ucraineni de înaltă ținută intelectuală care îi văd pe rușii de rând în aceeași situație cu ucrainenii năpăstuiți de război, prizonieri, victime ale aceluiași personaj. Una peste alta, cel mai important sentiment, cea mai pregnantă emoție care face ca Ucraina să stea în picioare în fața Rusiei este această senzație de apartenență, de solidaritate, totul dublat de pasiune și dragoste de țară.

 

- De țară liberă...

- Evident, e vorba de un stat care să nu mai fie obligat să roiască în sfera de influență a vecinului de la est. Oricum, consider că emoțiile menționate mai sus vor constitui cheia succesului Ucrainei în războiul cu Rusia. Ucrainenii vor reuși să triumfe în cele din urmă.

Ce-l mână pe Putin în luptă

O completare (semnată de Richard Firth-Godbehere): „Și orgoliul-dorință joacă un rol crucial, dar de cealaltă parte a baricadei. Putin atacă Ucraina deoarece dorește ca Rusia să redevină la fel de măreață precum era odată. Noul om sovietic își ridică patria pe acest piedestal imaginar fără să mai țină cont de nimic, nici de viețile pierdute, nici de distrugeri, nici de mizeria războiului. Putin este, de fapt, omul nou sovietic, rezultat în urma prăbușirii Uniunii Sovietice propriu-zise”.

Fără o istorie a emoțiilor, nu am avea istorie deloc”, Richard Firth-Godbehere, expert în știința emoțiilor

Vladimir Putin este omul sovietic de tip nou, unul plin de dorință și orgoliu”, Richard Firth-Godbehere, doctor în filosofie la Cambridge

Și iubirea, și ura au un rol primordial în crearea națiunilor-stat”, Richard Firth-Godbehere, cercetător - Queen Mary University of London

Dorința este, probabil, cea mai puternică emoție umană”, Richard Firth-Godbehere

 

×