x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ion Haiduc: “Uneori, îmi vine să iau de la bogați tot. Și să dau la săraci tot!”

0
Autor: Monica Cosac 25 Feb 2016 - 18:50
Ion Haiduc: “Uneori, îmi vine să iau de la bogați tot. Și să dau la săraci tot!” Victor Stroe
Vezi galeria foto


Creativitate, curiozitate, dinamism, pasiune sunt atributele unui spirit tânăr. Așa cum este și actorul Ion Haiduc. Pe 3 decembrie 2015 a împlinit 68 de ani și, de un sfert de veac, joacă pe scena Teatrului Nottara - cea care acum “arată ca după bombardament” - și a jucat aproape încă pe-atât pe scenele altor teatre din țară. Are “față de bandit” și apucături de haiduc, dar asta nu l-a împiedicat să apară, atât pe scena teatrului, cât și în filme, în cele mai diverse ipostaze. A fost răsplătit cu Meritul Cultural (1984) şi Steaua României în Grad de Cavaler (2011) și are nu mai puțin de șase premii naționale. Locuiește în același imobil în care este și Teatrul Nottara, dar nu-l sperie “bulina” pentru că blocul are șine de tren în pereți.

M.C. – Se împlinesc trei luni de când activitatea Teatrului Nottara a fost suspendată, după promulgarea legii care interzice orice activitate publică în clădirile cu risc seismic ridicat. S-a găsit vreo rezolvare?


I.H. – Legea aia a fost o decizie impulsivă, dată sub imperiul emoțiilor create de “Colectiv”. Eu am propus să mergem la Guvern, să dea o Ordonanță de Urgență ca, în clădirile unde există instituții de interes public - cum e un muzeu, un teatru, un cinematograf - să se poată reabilita fără acordul locatarilor. În momentul de față, dacă vrei să reabilitezi, trebuie să iei acordul tuturor proprietarilor. Foarte mulți de aici din bloc, unde este şi Teatrul Nottara, sunt plecați prin America, Germania și le-au închiriat. Cele mai multe apartamente sunt în situația asta şi este o întreaga birocrație să iei delegări. Pe unii nu-i mai interesează şi, atunci, e la mâna unuia sau altuia. Primăria, de exemplu, care vrea să ne ajute - că vin alegerile și atunci toți s-au lipit de noi ca imagine, pentru că suntem vocali și vizibili - are bani și ne-ar ajuta acum, dar e o întreagă birocrație, care te omoară. Trebuie dată de urgență această OG.
Oricum, urmează o perioadă încâlcită, în care trebuie făcută licitație, mai apare o contestație, mai stai 3-4 ani în care se judecă cine să facă. În timpul ăsta, brandul Teatrului Nottara de duce dracului. E foarte greu să-și faci un drum, un nume, și dacă începi să dai cu picamerul în el…

Ne-ar trebui 3 ani să jucăm toate spectacolele la Cotroceni
Suntem ca țiganii cu cortul!

În acest moment, noi avem 33 de spectacole. Cotroceniul ne-a oferit sala – au fost foarte drăguți – au zis că o dată pe lună putem juca acolo. Am făcut o socoteală: 33, cu unul pe lună, ne trebuie vreo trei ani să le jucăm pe toate!
Cercul Militar, Institutul Cultural Maghiar au venit în întâmpinarea noastră. George Mihăiță, de la Teatrul de Comedie, a fost printre primii care ne-a sărit în ajutor. Dar, suntem ca țiganii cu cortul! Nu vă dați seama ce efort este să iei decorul de la o piesă, să-l duci chiar și în București de pe o stradă, pe alta. Săracii, cei mai hărțuiți sunt băieții de la tehnic. Acum nici în sală nu mai putem depozita decorul, că arată ca după bombardament.
Directoarea s-a ocupat și, în ultimii 2 ani, a reabilitat toată sala și arăta absolut superb. A comandat și scaune noi, sunt în țiplă, și când să le punem a venit nenorocirea: pe 25 noiembrie. Dar și asta, cu bulina, e o afacere.

CITAT
Eu n-aș pleca din clădire, pentru că e o tâmpenie! Știe cineva când vine un cutremur?! Putea să vină cu 2 zile înainte de Colectiv, poate să vină peste 10 ani sau mâine, nu știe nimeni.

M.C. – Ce afacere?

I.H. – Păi una dintre instituțiile ceaușiste importante era Institutul de Proiectări București. Imediat după Revoluție, când toate macaralele rugineau, pentru că n-a mai mișcat nimeni o cărămidă, ăștia nu-și mai justificau salariile și atunci un domn ministru - căruia acum îi pare rău, săracul - a zis: “Ia, faceți voi o statistică, o expertizare a clădirilor cu probleme din București”. Un gest responsabil, spun eu. Numai că, după cum se întâmplă la noi, băieții deștepți au mirosit afacerea și au zis: “păi putem lua tot Bd. Magheru”. Mai ales că cei de la Institut nu s-au deplasat pe teren. De exemplu, aici, în bloc, unde stau și eu acum. Noi avem o bulină, dar nici Uniunea Juriștilor, nici altcineva din bloc nu-și amintește să fi venit cineva să-l expertizeze. Ce au făcut!? Au luat catastifele și au zis: “Tot ce-i făcut înainte de, sau în ‘40, troznește-i o bulină!” Foarte mare greșeală! Pentru că acest bloc a fost făcut de Emil Prager, marele constructor care a mai făcut și Academia Militară și Palatul Regal. Iar blocul de lângă noi a fost făcut de Ciulei. Or, acești doi mari oameni foloseau cea mai avansată tehnică a anilor ‘40, fuseseră în America și știau să construiască anti-seismic. Sigur, la nivelul acelor ani, dar au ținut cont că noi suntem pe o falie seismică. În blocul ăsta, în pereții lui sunt șine de tren, de oțel. Sigur, poate să cadă un perete, că e din cărămizi, dar blocul n-are cum să se ducă.

M.C. - Deci spectatorii n-ar fi fost în pericol?
I.H. - Spectatorii nu erau în pericol din mai multe motive: Sala Teatrului Nottara nu este într-o clădire. Este între clădiri, într-o curte interioară. Deasupra sălii este cerul. A, că poate să cadă un candelabru, dar și pe stradă poate să cadă ceva. Blocul ăsta este făcut în ‘40. In unele scripte scrie că 35, dar e modificată data.

M.C. - E un fel de modă, în ultimul timp, ca marilor actori să li se propună să intre în politică.Ţi s-au făcut astfel de propuneri?
I.H. - Da, mi s-au făcut vreo trei propuneri de-a lungul timpului. Eu am făcut Revoluția din '89 la Timișoara și imediat după, am fost numit în conducerea județului. Mi s-a dat Cultura pe mână dar, după două săptămâni, am realizat că n-am ce căuta eu într-un sistem d-ăsta politic-administrativ. A venit o circulară de la București (era FSN-ul atunci), în care s-a zis: “să faceți în toate întreprinderile, instituțiile, mici organizații FSN”. În momentul ăla m-am cutremurat. Am zis: “păi ce facem, reinventăm Partidul Comunist?!”. Am și scris un articol în care am spus că un artist, un actor, nu trebuie să fie aliniat politic. Atenție, n-am spus că nu trebuie să facă politică! Pentru că toată activitatea mea pe scenă are o mare conotație politică, piese scrise în toate timpurile s-au raportat și la momentul politic al locului. Dar, dacă eu mă aliniez la un partid, trebuie să fiu partizanul acelui partid și nu mai pot să înjur nimic, nu mai pot să critic. Păi, dacă sunt la putere, ce fac? Încep să scriu ode și osanale conducătorului iubit?! Acum un an am mai primit propuneri, am fost și declarat membru de onoare într-un partid, dar am ținut un speech că, pe urmă, au regretat.


M.C. – Pentru tine Teatrul Nottara înseamnă mai mult decât o clădire, înseamnă “acasă”. De câți ani pe această scenă?

De 25 de ani, anul ăsta fac 26. Am venit în '90 în Teatrul Nottara.

M.C. – Numele Haiduc nu e întâmplător. Ştiu că ai chiar sânge de haiduc.

I.H. – E o mică speculaţie, pentru că Haiduc mă cheamă după tată. Dar în familia mea a existat, într-adevăr, un haiduc, prin anii 1800, în zona Bihorului, pe filiera mamei, care s-a numit Novac. Bunica se numea Novac și nu știu dacă n-a fost chiar bunicul ei. Apucăturile. le-am păstrat doar pe cele bune. De tâlhărit, nu știu să tâlhăresc, dar, uneori, îmi vine să iau de la bogați tot și să dau la săraci tot!

M.C. – Visai să ajungi medic. Chirurg, chiar.

I.H. – Da, toată copilăria mea m-am pregătit. Datorită mamei mele, scumpa de ea, care și-a dorit foarte tare să fiu medic. Și datorită unei întâmplări de la grădiniță, haioasă: a venit o doctoriță să ne facă un vaccin și m-a durut foarte tare. Și am zis: “Lasă, că mă fac eu mare, mă fac doctor și o să-i fac ei o injecție, în ochi, să vadă cum e!”Am ținut-o așa până în clasa a X-a, când am cotit-o către actorie. Totul s-a schimbat de la un afiș cu Școala Populară de Artă din Timișoara, unde era o mare actriță, Geta Angheluță. Ea mi-a inoculat microbul cu teatrul.

M.C. – Dar acum, privind în urmă, crezi că ai fi putut să faci altceva?

I.H. – Da, puteam să fiu un medic foarte bun, pentru că, structural, sunt un tip foarte curios. Şi acum, când merg cu mașina la mecanic, stau acolo ore în șir, mă mânjesc până-n ochi, pentru că trebuie să văd eu cum e făcut și de ce așa. Așa și cu omul: aș fi fost un bun mecanic de oameni. Am avut și o dexteritate deosebită. Bunicul meu era tâmplar și stăteam ore în șir lângă el. Îmi place și azi foarte mult mirosul de lemn, de la rindea, de rumeguș.

CITAT
Mă impresionează foarte tare sărăcia, nedreptatea. Sunt foarte receptiv la aceste două aspecte ale vieții. În copilărie, mergeam des la bunici - ardeleni dintr-un sat de lângă Oradea - și mi-au insuflat profund sentimentul de milă creștină. M-am călăuzit tot timpul după un concept: “Ce ție nu-ți place, altuia nu face”.

M.C. – De ce îţi este frică?

I.H – Mi-e frică de… o să râzi. Mă îngrijorează, de fapt, destinul țării mele. Foarte tare. Când văd câtă vânzoleală, câtă ură e în jurul țării mele. Şi mi-e frică de faptul că nu s-au născut conducătorii români care să pună piciorul în prag, care să se mândrească și să afirme cu curaj că suntem aici de 2000 de ani. Să nu-i lăsăm pe alții să spună că sunt de 100 sau de 200. Nu sunt un nostalgic de-al lui Ceaușescu, dar n-a fost prost deloc când a defilat cu lozinca: suntem aici de 2000 de ani, chiar 2050! Or, nu înțeleg de ce manualele de istorie, după care învață copiii, românii mei, nu spun că dacii și Dacia înseamnă mult mai mult decât alte origini și sorginți.

M.C. - Ai multe premii aici, pe perete, printre care și unul semnat de Ceaușescu, pentru că tot ai pomenit de el.

I.H. – Da, întotdeauna există un început. În '84, când se împlineau 40 de ani de la 23 august '44, s-au dat mai multe distincții în județe, cum se făcea atunci. Cei de la Timișoara au considerat că semnificativ pentru cultura județului, din acel moment, am fost eu. Drept urmare, am această diplomă, un fel de Merit Cultural semnat de Ceaușescu. Nu l-am cunoscut personal și nu mi-a dat-o pe ochi frumoși și nici pentru că aș fi jucat vreun secretar de partid. Era și greu, la ce față de bandit aveam, să joc pozitivii păcii!
De-a lungul timpului, am mai luat... Am șase premii naționale, ultimul chiar acum doi ani. Am și “Steaua României”, în grad de cavaler, una din cele mai mari distincții ale țării mele, primită în perioada Băsescu. N-am avut nicio problemă că mi-a dat-o Băsescu, nu mă cunosc cu el personal.

M.C. - Îţi aminteşti vreun moment foarte greu din viaţa ta? Sau, poate, un moment de cumpănă?
I.H. - Am avut multe momente grele în viaţă, începând de la 10 ani, când părinţii mei au divorţat şi mama a suferit foarte mult. Eu eram suficient de matur, îmi amintesc, ca să-mi dau seama câtă suferinţă i-a pricinuit acea despărţire. Drept pentru care am fost foarte ataşat de ea. Poate de aceea nici n-am apucat să fac lucruri grave în tinereţe: ca să n-o supăr. Am mai avut momente grele: şi de sănătate, şi de cumpănă în profesie, mi s-a întâmplat să fiu “lucrat”. Dar, “o luptă-i viaţa, deci te luptă!”, zice poetul.

M.C. - Ce-şi doreşte cel mai mult acum actorul Ion Haiduc?

I.H. - Îşi doreşte să fie sănătos, în primul rând. Am 10 titluri de spectacole în care joc acum, ca pensionar. Şi joc mult. Sigur, în momentul de faţă sunt foarte trist că jucăm aşa, azi aici, mâine – colea.
Şi prietena mea, Alexandra, să mă suporte în continuare, cât poate ea de mult. Îmi spune mereu că ea consideră că eu ştiu foarte multe, că viaţa mea este deosebit de spectaculoasă și că ar trebui să scriu o carte. Dacă mă uit în jur, la câțiva confraţi care au îndrăznit să scrie despre ce le place femeilor, ce își doresc, mă gândesc că la asta aş putea să răspund mai competent.

Spectacolul merge mai departe


M.C. - Ai rolul principal în “Soţul păcălit”, o piesă a lui Moliere care s-a jucat mulţi ani cu casa închisă.
I.H. - Şi acum se joacă cu casa închisă.“Soţul păcălit” este cel mai longeviv spectacol din ţară, am intrat în al 17-lea an de la premieră (în '99). Iubesc foarte mult acest spectacol, poate şi dintr-o ambiţie, pentru că un coleg, care vremelnic a fost şi director, a zis: “A, ăsta e un spectacol prost, îl scot eu, e de amatori”. Iată, i-am demonstrat că nu este deloc de amatori! Regia este semnată de Mircea Cornişteanu, un mare regizor de teatru, distribuţia este foarte sus. Este adevărat că, între timp, ne-au părăsit câţiva actori. Am pornit la drum cu Ştefan Radof, care s-a prăpădit. Ultima pierdere a fost George Alexandru, care ne-a părăsit în ianuarie şi care a jucat 16 ani alături de mine. Dar spectacolul merge mai departe! Îl vom juca, în situaţia de acum, la mall-ul din Băneasa.

M.C. - Ai jucat şi în viaţa reală acest rol?

I.H. - De soţ păcălit? Da! Fac parte din cei 99% dintre bărbaţii cărora li s-au pus coarne. Adică au fost înşelaţi. Dar, în acelaşi timp, fac parte şi din cei 1% care ar recunoaşte acest lucru. Dar, asta-i viaţa: înşeli, eşti înşelat, trădezi, eşti trădat. În general, până la coadă, dacă tragi linie, este un echilibru.

M.C.: Ştiu că ai un desen, un fel de autograf, pe care l-ai făcut în foarte multe locuri.
I.H.: E un profil uman, simbolizează un Iisus, un Christ trist, cu lacrimi, care plânge pentru noi. Este un desen pe care îl găseşti aproape în toată lumea, pe unde am umblat eu: la Teatrul din Ankara, undeva pe Misissippi, la o doamnă care ne-a primit foarte frumos când eram în turneu, la un român din Chicago, care l-a pus în ramă, la Ambasada din Paris, la Washington la Ambasadă, la mari medici, l-am făcut pe uşi, pe ziduri, pe hârtie, pe farfurii, l-am făcut cadou. Am zis că, dacă la înmormântarea mea or să vină toţi cei cu desenul ăsta, o să fie o colecţie frumoasă.

Citeşte mai multe despre:   ion haiduc

 



Mai multe titluri din categorie

Entitățile controlate, în trecut, de Vasile Dîncu și Violeta Alexandru prestează, la pachet, un contract pentru Parchetul General

Entitățile controlate, în trecut, de Vasile Dîncu și Violeta Alexandru prestează, la pachet, un contract pentru Parchetul General
Galerie Foto Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și Asociația Institutul pentru Politici Publice (IPP) au fost contractate, împreună,  de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justi

Moș Crăciun a venit, anul acesta, mai devreme, la Poliția de Frontieră, prin achiziții de 12 milioane de lei 

Moș Crăciun a venit, anul acesta, mai devreme, la Poliția de Frontieră, prin achiziții de 12 milioane de lei 
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și-a făcut, în ajunul Sărbătorilor de iarnă, cadouri constând în dotări de ultimă generație. Este vorba despre echipamente cumpărate la începutul și la...

Primăria lui Nicușor Dan își curăță terenurile de gunoaie cu o firmă acuzată de Parchet că a deversat deșeuri în râul Argeș

Primăria lui Nicușor Dan își curăță terenurile de gunoaie cu o firmă acuzată de Parchet că a deversat deșeuri în râul Argeș
O afacere de peste 7,4 milioane de lei a fost parafată, la sfârșitul lunii trecute, de Primăria Capitalei, pentru evacuarea de pe terenurile private ale municipalității a unor deșeuri rezultate din construcții,...

Misterul rivalității dintre Macedonski și Eminescu

Misterul rivalității dintre Macedonski și Eminescu
Galerie Foto Alexandru Macedonski a trăit, fără îndoială, o viață tumultuoasă în care a cheltuit mai mult decât îl țineau buzunarele. A fost, ca cetățean, colțos, înfășurat în aere aristocrate, avid după recunoaș...

SPP s-a dotat, înainte de Ziua Națională, cu aplicații informatice în valoare de peste 20 de milioane de lei

SPP s-a dotat, înainte de Ziua Națională, cu aplicații informatice în valoare de peste 20 de milioane de lei
Galerie Foto Serviciul de Protecție și Pază, instituția care se ocupă cu protejarea demnitarilor, cheltuie peste 20 de milioane de lei pentru dotări hardware și software. 16 loturi ale unui contract-cadru au fost atribuite,...

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 
Unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, a avut loc tot în timpul unei pandemii, şi...

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”
Galerie Foto Prilejuit de Ziua Națională a României, dialogul cu istoricul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române și una dintre puținele voci limpezi și neatârnate ale prezentului nostru răscolit de incertitudini,...

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere
Istoria este rotundă și se repetă, este o un proverb popular. Proverb care se aplică, pare-se, ad-litteram când vorbim despre politica din România. Între ianuarie 1918, anul Mari Uniri, și sfârșitul anului...

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro
Ministerul Culturii a finalizat, la mijlocul acestei luni, licitația privind atribuirea unui contract referitor la elaborarea documentației și execuția lucrărilor pentru amenajarea, la Timișoara, a Muzeului...

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională
Galerie Foto A fost „Black Friday” la avansări în grad, de Ziua Națională a României. In acest an, printre cei propuși la grade înalte se numără personaje ciudate: un chestor in cadrul Ministerului de Interne - abonat...

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID
Galerie Foto Compania deținută de omul de afaceri Mihai Matei, președinte al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, a primit, recent, de la Administrația Națională a Penitenciarelor un contact de peste...

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară
Interviu cu Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” Fără capacități de prelucrare a materiei prime, valoarea producției în anul...

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii
Conflict între polițiști și sindicaliști, în Argeș. Oamenii legii le cer socoteală celor care îi reprezintă. Un ofiţer din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti a postat un mesaj public în care își arată dez...

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro
Galerie Foto Cabinetul PNL-PSD-UDMR, condus de generalul Nicolae Ciucă și căruia, mâine, Parlamentul României îi va acorda votul de învestitură, este putred de bogat, pe persoanele fizice care îl compun. Cei 23 de membri ai...

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement
Ministrul desemnat al Digitalizării, Florin Roman susține că PNL și PSD mai au de lucrat la capitolul încredere. El mai spune că rotația premierilor se va produce în baza unui gentlemen's...
Serviciul de email marketing furnizat de