Un bau-bau mai recent sperie lumea: osteoporoza. Adică, prin pierderea de masă osoasă, se şubrezesc oasele şi apar fracturi la căderi banale. Sunt atacate de osteoporoză mai cu seamă femeile, după instalarea menopauzei. Profesorul Daniel Grigorie, de la Institutul de Endocrinologie Parhon, spune că un schelet cu oase puternice se formează în adolescenţă, prin lactate şi sport, şi aşa începe lupta cu osteoporoza de mai târziu.
Florin Condurăţeanu: Ce trebuie să ştie lumea despre osteoporoză?
Prof. dr. Daniel Grigorie: Osteoporoza este o pierdere de structură osoasă, aşa se ajunge la oase mai fragile, cu risc de fracturi. După 50 de ani, deci după instalarea menopauzei, femeile au risc de osteoporoză. Se sărăceşte organismul lor de hormoni estrogeni. Pândite de osteoporoză sunt şi femeile care au intrat devreme în menopauză în urma unor intervenţii şi tratamente. Femeile acestea trebuie să se supună mai des examenului de densitate osoasă. De altfel, periodic, şi celelalte femei intrate normal în menopauză e cazul să îşi măsoare la 1-2 ani densitatea osoasă. Bărbaţii devin pacienţi cu osteoporoză ceva mai târziu, după 65 de ani.
F.C.: Cum se luptă cu osteoporoza?
Prof. dr. D. Grigorie: După 30 de ani, nu se mai depune substanţă osoasă. Scheletul se formează în adolescenţă. Tinerii trebuie să consume multe lactate, să facă mult sport, pentru a-şi clădi un schelet cu oase robuste. Când osteoporoza începe să sărăcească oasele de masă osoasă, e bine să pornească de la oase zdravene.
F.C.: Trebuie să îşi administreze oamenii preventiv calciu?
Prof. dr. D. Grigorie: Un om sănătos trebuie să primească zilnic 1.000 de miligrame de calciu. Prin alimente, el obţine 500 de miligrame de calciu, restul de 500 se iau din preparate cu calciu. Dar calciul nu se fixează în oase fără vitamina D. Pe lângă expunerea la soare, sunt necesare 400-500 unităţi de vitamina D. Se pot utiliza comprimate, pastile, care includ şi doza de calciu, şi cea de vitamina D. Produsul calciu efervescent conţine doar 10% calciu.
F.C.: Pierderea de calciu afectează şi coloana vertebrală?
Prof. dr. D. Grigorie: Prin osteoporoză, devin fragile şi vertebrele, sărăcirea lor în calciu duce la tasarea acestora, la turtirea lor, de unde se ajunge la fisuri sau fracturi la ridicarea unor greutăţi obişnuite.
O vreme, vinovate de osteoporză erau considerate glandele paratiroide. Dar cercetările specialiştilor americani au ajuns la o concluzie opusă: paratiroidele secretă hormoni care protejează de osteoporoză. S-au realizat şi preparate din parathormoni, dar sunt încă scumpe.
Florin Condurăţeanu