x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Meniscul nu se mai înlătură total, se poate repara cu artroscopul

Meniscul nu se mai înlătură total, se poate repara cu artroscopul

de Florin Condurateanu    |    29 Iul 2019   •   19:30
Meniscul nu se mai înlătură total, se poate repara cu artroscopul

Dezvoltarea artroscopiei a însemnat un important pas înainte în ortopedie. Artroscopul este acel endoscop care, prin camera video, îi permite medicului vizualizarea articulaţiei. Este vorba de o intervenţie minim invazivă şi, cu artroscopul, se pot face şi operaţii de reparare a meniscului, de exemplu, la genunchi. Interviu cu prof. dr. Rodica Marinescu, şefa Secţiei de Ortopedie de la Spitalul Colentina, membră a Societăţii Americane de Artroscopie

 

Florin Condurăţeanu: - Acum o vreme se scotea meniscul în totalitate din articulaţia genunchiului, la orice semn că el este afectat. Acum nu se mai îndepărtează pe bandă rulantă. Cum se explică acest progres?

Dr. Rodica Marinescu: - Meniscul joacă rolul de amortizor în genunchi, face ca oasele să nu ajungă la frecarea os pe os. Artroscopul descoperă dacă e doar o ruptură mică a meniscului şi, atunci, cu instrumentele fine introduse prin tubul artroscopului se poate coase ruptura meniscului, se poate decupa doar porţiunea afectată. Restul meniscului rămâne să-şi îndeplinească rolul şi se preîntâmpină instalarea devreme a artrozei.

F.C.: - E adevărat că ruperea ligamentelor încrucişate este una dintre situaţiile cele mai grave la genunchi?

Dr. R. Marinescu: - Genunchiul are o anatomie spectaculoasă, o bilă se mişcă pe o suprafaţă ca o tipsie cu o netezime ca o bijuterie a tehnicilor sofisticate. Această bilă este ţinută în chingi de nişte ligamente puternice, ligamentele încrucişate, care asigură stabilitatea genunchiului. Când se rup aceste ligamente, se impune o intervenţie complexă, cu grefarea unor porţiuni din alte ligamente. În ligamentul rupt se poate grefa o porţiune din prima treime a ligamentului din spatele genunchiului, din zona tibiei şi rotulei. Acest fragment de ligament se prelevează să aibă şi două pastile osoase, din tibie şi rotulă. Acest tip de ligament, ca grefă, este bine acceptat de organism şi pastilele osoase îi asigură stabilitatea dimensiunii grefei. Există unele deficienţe, piciorul nu se mai poate îndrepta în totalitate şi, uneori, apar dureri în spatele genunchiului. Se mai poate utiliza pentru grefă la ligamentele rupte şi un ligament din spatele genunchiului, dar fără pastile osoase. Cu timpul, fără pastile osoase, ligamentul grefat se lungeşte şi capătă un joc. Se mai folosesc pentru grefă şi tendoane din spatele calcaneului, de la călcâi.

F.C.: - Ce atitudine se adoptă când apare apa la genunchi?

Dr. R. Marinescu: - Când se iveşte o iritaţie a membranei sinoviale, cea care căptuşeşte interiorul articulaţiei, cea care produce lichidul sinovial, ei bine, la o iritaţie sinovială secretă mai mult lichid sinovial, apare apa la genunchi. Dacă s-au rupt ligamentele, apa are urme de sânge. Scoaterea lichidului din genunchi nu rezovă situaţia. Apa la genunchi se reface şi trebuie acţionat asupra cauzelor care au iritat sinoviala din interiorul genunchiului.

F.C.: - În cazul fracturilor, una dintre complicaţii este infectarea...

Dr. R. Marinescu: - Fracturile deschise sunt pândite de infectare cam 50%. Osul este slab irigat cu sânge, de aceea antibioticele ajung mai greu la infecţia fracturii. Tot din pricina circulaţiei mici a sângelui în os se vindecă mai greu această infectare a osului fracturat, fiindcă nu ajung rapid anticorpii organismului.

 

Când este afectat meniscul, suferindul rămâne adesea cu genunchiul blocat, îndoit în unghi drept. Nu e bine să fie desdoit genunchiul prin forţare, se rup fragmente din menisc, care se mişcă dezordonat în genunchi, agravând situaţia.


 

×