Mircea Coşea: România încă nu are „clasă politică”

Partidele sau grupările politice care există în România au un grad insuficient și provincial de cultură politică şi sunt departe de gradul de profesionalizare din Occident. Practic, România nu are clasă politică şi de aici decurge şi lipsa unui consens pe marile proiecte și pe principalele obiective ale unei strategii naționale pe termen de 5-10 ani. O spune analistul economic Mircea Coşea, profesor universitar la ASE. Interviul face parte din proiectul Românii în anul Centenarului, un proiect Jurnalul şi Antena 3.

Vi se pare că, în ultimul an, România a evoluat în bine, în rău, a rămas la fel? De ce?

Mircea Coşea: Anul 2017 ar fi putut fi un an de cotitură în evoluția României în sensul începerii procesului de adaptare la schimbările importante care au loc în plan european și global. Dar nu a fost. Chiar dacă în România se acordă prea puțină atenție acestor schimbări, ele sunt studiate intens în alte țări deoarece se estimează că multe dintre consecințele lor vor conduce la reașezarea și reorientarea modelului global de dezvoltare. O atenționare extrem de pertinentă asupra schimbărilor a fost prezentată la Davos în 2016, dar, din păcate, România nu a fost reprezentată, iar documentul oficial al întâlnirii nu a fost discutat în Parlament, așa cum s-a întâmplat în majoritatea țărilor membre UE.

Schimbările preconizate sunt grupate în trei categorii: schimbarea extrem de rapidă a mediului - cu accent pe topirea calotei polare; schimbarea diviziunii internaţionale a muncii prin trecerea la etapa 4.0 a revoluției industriale, a patra revoluție industrială; deteriorarea condițiilor pieței globale ca urmare a creșterii tendințelor protecționiste. Desigur, schimbările climatice sunt importante, dar celelalte două categorii sunt de o importanță vitală.

“Diviziunea muncii pe 4.0 ne produce daune importante deoarece noi suntem încă în stadiu manufacturier, ceea ce ne cantonează în zona periferică a structurii economice caracterizate prin creare de valoare adăugată mică, iar modificările de pe piața globală ne impun restricții la export, agravând și mai mult situația deficitară a contului curent”.

Suntem într-un moment al evoluției cadrului economic global în care, dacă nu trecem urgent la regândirea politicii economice, cu accent pe restructurarea industrială și prelucrarea superioară a resurselor interne, ne vom consolida în poziția de subdezvoltare în contextul parametrilor europeni.

(it) Anul 2007 a fost pierdut

Din păcate, pe parcursul anului 2017 nu a existat nici măcar intenția de a se începe procesul de adaptare la schimbări, care ar fi presupus existența unui program de investiții focusat pe un prim pas al restructurării industriale, prin trecerea de la procese de manufacturare la acțiuni de stimulare a cercetării și a așa-numitelor ramuri idustriale creative. Ar fi trebuit suplimentat și updatat sistemul de învățământ, precum și luarea unor măsuri concrete de asimilare a unor tehnologii moderne. Era necesară o susținută politică de promovare a exportului, pe sistemul ”export oriented industry”, cu acordarea unor stimulente fiscale acelor produse și servicii cu nișe de export favorabile. Esențial ar fi fost realizarea unei conlucrări permanente între politica monetară - BNR - și politica bugetar/fiscală - Guvern -, pentru a corela evoluția parametrilor monetari cu politicile salariale și de pensii. Pentru infuzia mai mare de capital străin ar fi fost necesar un climat de siguranță, stabilitate și predictibilitate. Realitatea a fost total diferită. Anul 2017 caracterizează mediul economic românesc prin instabilitate și totală lipsă de predictibilitate.

“Din punctul meu de vedere, 2017 este un an pierdut pentru progresul economic al țării, o întârziere importantă în demararea procesului de adaptare la noile condiții ale mediului economic global, care accentuează poziția periferică a României în ierarhia europeană”.

Dar în ultimii 10 ani, cum a evoluat România? De ce?

România a făcut progrese notabile în ultimii 10 ani. Raportat la toate celelalte țări foste comuniste din Europa, România a progresat cel mai mult deoarece a plecat de la cel mai de jos nivel al dezvoltării economice, a nivelului de trai, a calității vieții, a circulației informaţiei și a libertății individuale. Au crescut în mod aproape constant nivelul de trai și calitatea vieții, s-a mărit și diversificat consumul, patrimoniul și bugetul familiilor - bunuri de consum curent, white goods, concedii și călătorii, acces la informație și activități civice.

Trebuie însă subliniat că progresul are un caracter haotic, este lipsit de viziune și de prioritizare a obiectivelor dezvoltării. Este o dezvoltare de tip ”vegetal”, parafrazând pe Ana Blandiana, ceea ce din punct de vedere economic exprimă caracterul spontan și natural al fenomenului economic, expus imprevizibilului și fragil din punctul de vedere al sustenabilității financiare. Este eminamente conjunctural, fiind influențat mai mult de factori externi decât interni.

(it) Economia nefiscalizată asigură subzistenţa

Deși nu este întotdeauna remarcat și apreciat, efortul de dezvoltare este susținut prioritar de sectorul privat, prin contribuție la buget, care a făcut progrese însemnate din punct de vedere antreprenorial și managerial.

Trebuie, de asemenea, subliniat rolul paradoxal pozitiv al unei părți a economiei nefiscalizate prin contribuția economiei de subzistență la nivel rural și a micii economii subterane practicate prin intermediul diverselor servicii, de la comerțul piețar privat, la activități de reparații și întreținere. Deși acest tip de economie aduce prejudicii colectării bugetare, ea a continuat să ”ajute” cetățeanul, suplinind insuficienta dezvoltare a relațiilor de piață. În pofida dezvoltării, România nu a putut în ultimii zece ani să urce pe scara ierarhiei europene și nici să reducă nivelul emigrației.

Ce merge bine în România?

La această întrebare nu pot să răspund deoarece nu știu la ce să mă raportez. Merge bine față de ce? De ce norme sau repere? În țara în care filozofia vieții se exprimă prin ”las' că merge și așa”, ar însemna că totul merge bine atât timp cât nu ne cade tavanul în cap. Avem o percepție foarte specială a ”mersului bine” și pentru că ne mulțumim cu puțin, în condițiile în care ne autosubestimăm acceptând noi înșine să ne considerăm ”Dorel”.

Ce merge rău în România?

România are un ”rău” structural care determină majoritatea dificultăților și neajunsurilor pe care le putem considera ”mers rău”. Acest rău structural poate fi explicat simplist prin lipsa cronică de resurse financiare. Este deja o tradiție veșnica ”lipsă de bani” pe care fiecare guvern de după 1990 a prezentat-o ca fiind responsabilă pentru deficitul de investiții și pentru nivelul foarte jos al salarizării. Chiar dacă, într-o manieră politicianistă, diversele guverne au declarat că dispun de mijloacele financiare necesare pentru acoperirea promisiunilor, în realitate nu era adevărat.

Care credeți că este principala cauză a menținerii decalajului de dezvoltare dintre România și alte state din UE?

Problema decalajului de dezvoltare dintre România și alte state din UE trebuie pusă în contextul condițiilor pe care le generează însăși apartenența României la UE. Uniunea Europeană funcționează pe principiile unui model economic integrator. Modelul economic integrator funcționează, la rândul său, printr-un mecanism ce l-aș putea numi ”de echilibrare prin dezechilibre”, adică un sistem de compensare a gradului de valorificare a capitalului prin diferențele de condiții de valorificare de la o entitate economică la alta, în cazul de față, de la o țară membră la alta. Teoria pe care o am relativ la mecanismul de echilibrare prin dezechilibre am spus-o și publicat-o încă din 2012 și nu mai revin asupra ei, dar menționez doar concluzia pe care am emis-o: Uniunea Europeană există doar prin menținerea unor decalaje economice între țările membre. Uniformizarea sau omogenizarea nivelurilor de dezvoltare ar face imposibilă valorificarea capitalului la un nivel competițional necesar contrabalansării concurenței altor actori economici globali ca SUA sau BRICS.

“UE, prin interesele nucleului ei de forță, are nevoie funcțională de țări membre cu un nivel de dezvoltare inferior sau puțin peste media europeană. România nu numai că a fost acceptată din acest motiv, dar există în continuare interesul menținerii ei la un grad de decalaj apt de a asigura condiții mai bune de valorificare a capitalului nucleului dur prin avantajele unei forțe de muncă mai ieftine sau a unei legislații mai puțin ferme și clare”.

Delocalizarea spre România a capitalurilor, ca și opoziția diplomatică și instituțională europeană față de creșterea salariului minim în România sunt relevante în acest sens. Este cazul să privim mai obiectiv relația cu UE în sensul eliminării tendiței de idilizare. UE este încă expresia unor interese naționale ale membrilor săi, chiar dacă apar voalat prin intermediul unor firme sau companii. Sunt prioritar relații de piață și nu de într-ajutorare prietenească. Desigur, o reducere a decalajului este necesară, dar o apropiere sensibilă a nivelurilor de dezvoltare ar fi posibilă doar prin federalizare, cu crearea unei politici bugetare unice și buget federal.

Care este personalitatea care influențează cel mai mult evoluția României în prezent? De ce aceasta și prin ce/cum anume?

Nu pot nominaliza. După părerea mea, din păcate, nu avem o personalitate cu atribut de a influența cel mai mult evoluția României. Rolul personalităților în politica românească nu este acum relevant. Președintele K.W. Iohannis are însă cea mai bună prestație în plan extern după 1990.

Care este cea mai mare amenințare care ar putea influența evoluția României în următorul an? De ce spuneți asta?

Apreciez că ar putea exista două amenințări: instabilitatea și criza pieței forței de muncă. Instabilitatea poate fi generată de o posibilă decizie a PSD de a renunța la guvernare datorită conștientizării imposibilității îndeplinirii promisiunilor. Se va găsi un pretext și va trece în Opoziție, rămânând cu rolul de conducere prin majoritatea parlamentară. Orice guvern ar urma, nu va putea remedia situația economică până la alegeri. O astfel de instabilitate provocată ar aduce însă prejudicii enorme economiei prin impredictibilitate și creșterea automată a riscului de țară. Criza forței de muncă poate duce la colaps economic deoarece se creează imposibilitatea punerii în aplicare a oricărui proiect investițional public, privat sau cu capital străin. Deși nu se conștientizează îndeajuns, situația deficitului demografic și de forță de muncă este deja în stadiul de criză.

Cine credeți că ar putea schimba în bine evoluția țării noastre în viitorul apropiat? De ce acesta/aceasta și cum anume?

Am convingerea că este necesar un ”consens politic” pe marile proiecte și principalele obiective ale unei strategii naționale pe termen de 5-10 ani. Un astfel de consens ar da continuitatea necesară realizării unor proiecte naționale de anvergură, indiferent de rezultatele ciclurilor electorale.

În care țări aveți cea mai mare încredere? (primele 5) Ce anume la aceste țări vă inspiră încredere?

Nu am încredere în țări deoarece evoluția și poziția lor depind de o gamă largă de factori interni și externi pe care nu îi pot cuantifica în acest moment. Pot însă să enumăr țări în care am încredere datorită potențialului lor de adaptare dovedit în istoria economică a ultimului secol. Potențialul de adaptare îl consider esențial într-o lume în schimbare, acordându-i atributul de garant al încrederii: Suedia, Olanda, Marea Britanie, Republica Cehă şi Kazahstan.

În care țări aveți cea mai puțină încredere? (primele trei) Ce anume la aceste țări vă inspiră neîncredere?

Aplicând același principiu precum cel de sus: Franța, Rusia şi Ungaria.

Care este valoarea care definește România în prezent? Dar valoarea care lipseşte cel mai mult în societatea românească la acest moment?

Valoarea definitorie: cultura și spiritualitatea. Valoarea lipsă: unitatea și încrederea în sine.

De la 1 la 5 (1 = foarte rar, 5 = foarte frecvent) , cât de frecvent credeți că sunt încălcate în prezent în România următoarele valori?

Promovarea competenței 3

Respectul față de adevăr 4

Angajamentul față de valorile naționale 5

Libertatea de exprimare 1

Încrederea în instituții 5

Sancționarea corectă a ilegalităților 5

Cum apreciați pe o scală de la 1 la 5 (1 foarte proastă, 5 foarte bună) calitatea clasei politice care a decis soarta României în ultimii 10 ani? Principalul defect/Principala calitate?

România încă nu are ”clasă politică”. Există doar grupuri sau partide cu un grad insuficient și provincial de cultură politică. Nu am atins un grad de profesionalizare comparabil cu Occidentul.

Care este greşeala cea mai mare a clasei politice din ultimii 10 ani?

Greșeala apare ca o înțelegere greșită a unor obiective și direcții de acțiune politică sau ca o interpretare eronată a acestora. Nu am remarcat în ultimii zece ani existența unor direcții sau obiective de acțiune politică, ci doar încercări - reușite sau nereușite - de atingere a unor obiective de interes personal sau de grup.

Ce urare ați face României pentru 2018?

Să fim uniți și în viitoarea sută de ani!