Fascinat de construcțiile senzaționale de gheață, ridicate în fiecare iarnă la Bâlea Lac, Ovidiu Lipan a petrecut o noapte la peste 2.000 de metri altitudine, cu ocazia inaugurării Complexului Turistic de Gheață, care a avut loc vineri, 6 februarie. Ovidiu Lipan este unul dintre ambasadorii turismului românesc și încearcă să trăiască fiecare experiență turistică în România astfel încât să poată oricând să prezinte frumusețile Grădinii Carpaților. La Bâlea Lac s-ar întoarce mereu, considerând că fiecare experiență acolo este unică, indiferent de anotimp.
Ca ambasador al turismului românesc în lume, cum puteți descrie, pe scurt, Bâlea Lac?
Este un loc magic, aflat la o înălţime fantastică şi ca aşezare, dar şi din punct de vedere spiritual. Putem spune că este o Himalaya a României sau acoperișul României, ca punct de maximă atracție turistică, aflat la peste 2.000 de metri altitudine.
Ați participat și anul trecut și în acest an la inaugurarea Complexului Turistic de Gheață. Ce oferă acest loc, în comparație cu alte zole turistice ale țării?
A fost o-ncântare. E totul senzațional. E o încărcătură energetică și o vibrație pozitivă excepțională. După ce am petrecut și o noapte la cabana Bâlea Lac, împreună cu invitații la evenimentul de lansare, mă gândesc la un singur lucru: să treci cu ochii deschiși prin lume și să savurezi viața, cu tot ce are mai frumos, e un lucru extraordinar!
Ce le recomandați turiștilor care ajung la Bâlea Lac?
Ei vor avea întotdeauna altă priveliște, de câte ori vor ajunge aici. Le pot recomanda să vină aici cât mai des, pentru că se vor bucura de fiecare dată de ceva senzațional.
S-ar potrivi Hotelul de Gheață cu spectacole, concerte organizate la Bâlea Lac?
Da, eu aș face spectacole pentru publicul care vine frecvent aici, să le ofer și o parte din cultura românească. Ar merge o orchestră de cameră, o soprană, chiar și o famfară. S-ar crea o atmosferă extraordinară. Am putea umple aceste minunate construcţii de gheaţă cu o extraordinară căldură spirituală şi culturală, prin organizarea unor evenimente speciale, cu marii noştri artişti.
Cu Baniciu ați veni aici să cântați?
Da, Baniciu sigur ar veni și am cânta numai în doi, dacă am veni pentru asta. Am cânta Andri Popa și multe alte piese binecunoscute. Eu am văzut Beatles, întâlnirea lor după mulți ani de la despărțire. Mi-ar face mare plăcere să avem și noi o astfel de întâlnire și să putem cânta încă o dată împreună câteva piese care au încântat publicul, care au adus la spectacolele noastre mai multe generații. Să le cântăm și să bucurăm publicul de astăzi, tinerii care încă au mai auzit de noi. Aș dori să fim împreună și să mai facem măcar o dată asta. Poate chiar aici, la Bâlea Lac.
Credeți că artiștii de talie internațională s-ar aventura până aici pentru a susține spectacole?
Cum să nu? E o Himalaya a României. Chiar dacă sunt doar 2.000 de metri altitudine, sunt niște peisaje și niște locuri absolut senzaționale. La Hotelul de Gheață e plăcut să stai. Întotdeauna am senzația că aș putea să îngheț acolo, dar am văzut că nu e așa. E temperatură constantă, apropiată de zero grade Celsius și le-aș sugera tuturor acelora care vor să doarmă acolo să nu vină singuri, ci însoțiți. Poate să devină o noapte de neuitat.
Aveți un mesaj pentru cei care nu au ajuns la Bâlea Lac până acum?
Să vină... Am spus-o şi repet de fiecare dată: România trebuie iubită neconvenţional. Avem o ţară extraordinar de frumoasă, pe care trebuie să învăţăm s-o promovăm.