Scriitorul Jan Guillou, despre fetele raului

Jurnalul National: Dupa atatia ani de scris, ce a ramas mai mult din dvs. - scriitorul sau jurnalistul?

Jan Guillou: Amandoua. Sunt doua "instrumente" destul de asemanatoare. E ca si cand as canta si la clarinet, si la saxofon. In anumite situatii saxofonul este mai bun, iar in alte situatii, clarinetul. Daca exista un scandal in societate, cum a fost cel legat de scoala la care am fost, unde violenta era institutionalizata, cu acordul tacit al profesorilor, atunci o voi face ca un jurnalist. La cativa ani de la scandalul despre care am vorbit, m-am gandit ca poate ar trebui sa scriu un roman pe acest subiect, urmarind psihologia evenimentelor. Asa a aparut "Raul".

Cand ati fost ultima oara jurnalist suta la suta?

In 1971, cand a fost publicat primul meu roman. Din acel moment, am inceput sa jonglez intre cele doua ipostaze si continuu s-o fac si astazi.

Daca ar fi sa luati de la capat meseria de jurnalist, ce v-ar placea sa faceti - investigatii, reportaj, interviu?

Depinde foarte mult de abilitatile tale, de talentul tau, de gusturile, preferintele, personalitatea ta. Nu e corect sa spui ca prevaleaza una sau alta. Ceea ce e important cu adevarat, dintr-un fel de rationament obiectiv, cred, este sa fii cu ochii permanent atintiti asupra puterii. Puterea politica si economica din tara ta nu trebuie lasata sa-si faca de cap nici macar o secunda. Imediat ce politicienii calca stramb, scrie! Ideea ca jurnalismul este a patra putere in stat e valabila inca din secolul al XVIII-lea. Cred foarte mult in acest statut al presei. Pe de alta parte, n-as considera niciodata ca un coleg care scrie, sa zicem, despre muzica rock e mai putin jurnalist ca mine. Nu poti avea numai jurnalisti de investigatii, ar fi sufocant si, in final, n-ar mai citi nimeni nimic. Trebuie ca spectrul jurnalistic sa fie capabil sa descrie intreaga lume, nu doar o parte din ea.

La scoala vi se spunea ca societatea suedeza pune in centrul atentiei individul si este cea mai buna societate cu putinta, iar drept argument vi se dadea modelul negativ al societatii comuniste, unde colectivitatea conta. Cat stiati si cat credeati despre si in existenta celor doua sisteme antagonice?

Cand m-am dus la scoala, comunismul era o chestiune pe care o discutai in doua minute. Nu era un lucru grav, precum nazismul. Momentul in care am inceput sa meditez asupra acestui fapt a fost razboiul din Vietnam. In Suedia, daca ii sprijineai pe vietnamezi, erai comunist, pentru ca societatea credea in idealul "America, Marea Salvatoare a Democratiei". Pe-atunci, o intreaga generatie de tineri intelectuali a spus: in cazul acesta, da, ii sprijinim pe vietnamezi, doar voi ati vrut-o! (rade) Drumul meu spre ideologia stangista a inceput cu un fel de antiimperialism american generat de razboiul din Vietnam.

De ce titlul romanului dvs. este Raul?

Am vrut sa fie ambiguu. Initial, titlul a fost acela care s-a si tradus in Franta, "La fabrique du violence" ("Fabrica violentei"), o fabrica susceptibila sa produca violenta, pentru ca acea scoala in care am invatat putea fi vazuta astfel. Pana la urma, am gasit ca titlul era prea academic, prea exact si ideea cartii e sa nu precizeze raul, pentru ca nu poti spune intotdeauna ce e rau si ce e bine.

Ce determina existenta raului in lume?

Natura umana. Nu cred ca diavolul are vreo legatura. Nu ma deranjeaza versiunea crestina, dar, fiind necredincios, ma lasa fara un raspuns de genul acesta. Natura umana, circumstantele - te-ai nascut in 1923 in Berlin si nu in 1945 in Suedia - ,evenimentele politice - ai fost acceptat in SS si nu intr-o armata normala - , educatia, parintii. Este aproape imposibil sa stabilesti cauza raului, doar crestinii o pot face.

In Romania, ca si in alte tari fost comuniste, a fi de stanga a semnificat manifestarea raului. Avand in vedere ca dvs. v-ati afirmat inclinatiile stangiste, cum interpretati o asemenea mentalitate?

Are mare legatura cu Lenin si cu Stalin, care aveau o groaza de teorii pe care voiau sa le aplice repede si radical. Intr-o zi insa au descoperit ca productia agricola nu merge pe o linie ascendenta si si-au zis ca trebuie sa fie sabotajul imperialistilor. E un fel de boala psihica ceea ce li s-a intamplat. Credeau ca nu se pot insela in privinta ideilor lor, ca era vina cuiva. Multi oameni au facut compromisuri pentru propria siguranta, chiar daca nu credeau in sistemul comunist. Incet, totul s-a convertit intr-o religie - toti il aplaudau pe Brejnev sau pe Ceausescu ore in sir si nici macar unul nu avea curajul sa fie primul care sa se opreasca.

Fenomenul raului este vizibil zilnic, bunaoara in actele teroriste din Irak. Cum poti lupta inteligent impotriva unor indivizi care rapesc oameni nevinovati si-i ameninta cu moartea, fara compromisuri prea mari?

Din punctul meu de vedere, americanii sunt ocupanti in Irak, acesta e raul, iar rezistenta irakienilor este astfel justificabila. Asta nu inseamna ca sunt pentru omorarea atator oameni nevinovati. Inca o data insa, acolo e vorba de ocupatie, si-atunci trebuie sa intelegi ca inevitabil acolo vor fi omorati oameni nevinovati. Trebuie sa discutam, de fapt, daca este normal ca americanii, ocupanti fiind, sa omoare oameni acolo, sa tortureze. Si-atunci, cine sau ce e raul aici? Depinde din ce perspectiva vrei sa vezi lucrurile. Clar sunt impotriva rapirii jurnalistilor. E dificil sa negociezi in contextul dat.

Erik, personajul din "Raul", descopera ca in creier se afla puterea de a domina frica, deci si violenta. Este aceasta descoperire eliberarea de traumele pe care le suporta de la tatal sau?

Nu cred ca tatal meu vitreg, de vreme ce eu sunt Erik, a avut o asemenea influenta asupra mea. M-a umplut de furie, de razbunare, m-a facut nemilos.

Nu credeti in efectele terapeutice ale psihanalistilor, dimpotriva, ati denuntat cateva cazuri de abuz ale practicienilor care au condamnat tati pentru incest. In acest caz psihanaliza a devenit o sursa a raului. Isi mai poate ea gasi vreun sens?

Probabil ca la fiecare individ psihanaliza lucreaza altfel. Ceea ce m-a deranjat pe mine a fost aplicarea teoriei ca poti extrage "amintirile refulate" din mintea unui individ abuzat, ceea ce e o prostie. Ei sutin ca daca o fata a fost abuzata in copilarie a uitat complet experienta si doar un expert va reusi sa extraga povestea asa cum a fost ea. Problema apare cand un tata ajunge sa fie adus in fata instantei, iar procurorii considera cazul solid, doar bazandu-se pe ceea ce fata ar fi vrut sa creada ca s-a intamplat, iar "expertul" a ajutat-o sa recupereze. E ca si cand mi-ai spune mie ca am uitat ca tatal meu vitreg ma batea. Nu uiti niciodata asa ceva. Tot ce se intampla este un proces al vrajitoarelor.

Erik este un caz special, care-si depaseste problemele singur, dar cum o poate face un copil supus abuzurilor in familie sau in societate, fara ca in constiinta lui sa ramana urme?

Aceasta perfectiune nu exista. Trebuie sa te revolti, si asta te va costa ingrozitor de mult. Nimic nu e gratuit in viata.

VIETNAM

"Momentul in care am inceput sa meditez asupra acestui fapt a fost razboiul din Vietnam. In Suedia, daca ii sprijineai pe vietnamezi, erai comunist, pentru ca societatea credea in idealul "America, Marea Salvatoare a Democratiei". Pe-atunci, o intreaga generatie de tineri intelectuali a spus: in cazul acesta, da, ii sprijinim pe vietnamezi, doar voi ati vrut-o!"

A PATRA PUTERE

"Ceea ce e important cu adevarat, dintr-un fel de rationament obiectiv, cred, este sa fii cu ochii permanent atintiti asupra puterii. Puterea politica si economica din tara ta nu trebuie lasata sa-si faca de cap nici macar o secunda. Imediat ce politicienii calca stramb, scrie!"

COMUNISM

"Intr-o zi, comunistii au descoperit ca productia agricola nu merge pe o linie ascendenta si si-au zis ca trebuie sa fie sabotajul imperialistilor. E un fel de boala psihica ceea ce li s-a intamplat. Credeau ca nu se pot insela in privinta ideilor lor, ca era vina cuiva. Multi oameni au facut compromisuri pentru propria siguranta, chiar daca nu credeau in sistemul comunist. Incet, totul s-a convertit intr-o religie"