Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sabina Iosub: Irina sau Ioana?
Irina Baianţ: Irina! Puțini oameni mi-au spus de-a lungul vremii Ioana.
Sabina Iosub: Ești foarte frumoasă! Cât de des ți se spune asta?
Irina Baianţ: Să știi că nu foarte des. E un aspect care contează, dar în lumea mea contează ce știi să faci să cu frumusețea, dacă o poți fructifica într-un sens pozitiv pe scenă. Nici vocea, nici frumusețea nu sunt meritul meu, doar faptul că mă bucur într-un fel de ele și le mulțumesc părinților mei pentru acest bonus.
Sabina Iosub: De acolo vine talentul?
Irina Baianţ: Cred că de undeva din familie, deși nu am cunoscut vreun membru al familiei care să cânte, cred că printre strămoșii mei se aflau oameni talentați. Nu am pe nimeni de care să știu în familie care să fie în domeniul muzicii sau în al artei. Vin dintr-o familie de medici și ingineri, astea au fost profesiile rudelor mele, dar m-am trezit eu așa când eram mică, mică și făceam balet – de mică părinții au vrut să mă îndrume și să mă dea către diverse activități pentru că au văzut că sunt un copil precoce și hiperactiv, să fac și puţin dans, și puţin sport și limbi străine, câte un pic din toate, și s-a cântat întotdeauna muzică la mine în familie. Sunt oameni de cultură cărora le place arta, fie că e pictură, literatură, muzică, teatru și m-au dat la Palatul Copiilor la cursuri de balet. Încet-încet, fiind destul de talentată, profesoara de balet i-a spus tatălui meu atunci când a venit să ma ia de la cursuri că învăț foarte repede melodiile pe care trebuie să dansăm, le fredonez foarte corect și că ar trebui măcar pentru cultura mea generală să fac muzică și să încerc măcar un an de pian. Lucruri pe care și eu acum le recomand pentru copii. Le recomand părinților să dea copiii la muzică, la pian mai ales, pentru că își formează o personalitate sensibilă, se deschid foarte mult, le deschid niște valențe spirituale cu totul speciale pe care doar înțelegând muzica ți le poți asuma.
MUZICA A RĂMAS LIPITĂ DE SUFLETUL MEU
Sabina Iosub: Aveai vreo 3 ani atunci când ai pus mâna pe clape…
Irina Baianţ: Da, aveam 3 ani. Fix 3 ani și de atunci exact așa am rămas. Mi-a plăcut foarte mult profesoara mea de pian de la Palatul Copiilor care i-a spus tatălui meu că învăț și prind foarte repede și, așa cum spun profesorii buni, mi-a recomandat să continui atât cât vrea copilul. Toate rudele și prietenii alor mei le spuneau părinților: măi, dar nu forța copilul, lasă-l să se joace și să-și dezvolte și alte laturi de personalitate, dar n-a fost alegerea mea întru totul, părinții mei doar m-au susținut din tot sufletul.
Sabina Iosub: Nu ți-au spus niciodată poate ar trebui să fi și tu următorul medic din familie?
Irina Baianţ: Ba da, chiar am vrut să fac asta. Am am avut un moment în care având mama în domeniul științei și al medicinei cumva mi-a insuflat pasiunea pentru biologie, pentru anatomie, arta cunoașterii corpului uman pentru că de fapt asta este o artă și tot timpul îmi povestea că și în medicină trebuie să fie oameni dăruiți pentru asta. Plăcerea și pasiunea de care ai nevoie ca să poți să faci medicina sunt cumva similare cu cele necesare pentru muzică, e o pasiune care-ți răpește tot timpul, iar dacă devine o meserie într-adevăr aduce și satisfacții foarte mari. Dar până una alta am rămas cu muzica pentru că a rămas lipită de sufletul meu.
Sabina Iosub: Cum ți-ai descoperit vocea?
Irina Baianţ: Am început să fac în clasa a noua un modul de jazz și am început să acompaniez foarte mulți cântăreți. Implicit acompaniind, fredonam. Nu m-am gândit până în clasa a XI-a că aș putea face operă. Îmi plăcea muzica jazz, cochetam cu ea, mă mai prosteam, mai cântam, mai în glumă mai în serios cochetam cumva cu cântatul, dar eram instrumentistă și asta voiam să rămân. Dar în anul acela am cunoscut-o pe prima mea profesoară de canto, o profesoară de renume internațional, doamna Liliana Dumitrache, care pur și simplu mi-a arătat un univers pe care nu-l cunoșteam. Ştiam despre cântăreți ce puteam ști având prieteni, având colegi, văzând și observând comportamentul și nu pot să spun că erau preferații mei. Instrumentiștii au o muncă mai intensă decât cântăreții, cel puțin în primii ani, aceștia din urmă folosind doar vocea, este puțin riscant pentru ei, nu pot să lucreze mai mult de 3-4 ore pe zi, totul ține foarte mult de respirație și de alte lucruri, nu te așezi la pian sau îți iei instrumentul și stai să studiezi toată ziua. Așa că printre noi, printre instrumentiști, cântăreții aveau așa o imagine că sunt delăsători, că nu muncesc prea mult, dar în momentul în care acest om minunat mi-a arătat ce înseamnă lumea artei lirice, ce înseamnă opera, ce înseamnă rolurile, ce înseamnă o asumare a unui personaj pe scenă m-a fascinat pentru că într-adevăr este un domeniu în care lucrezi cu tot ce ești.
Sabina Iosub: Combini mult mai multe din interiorul tău, te descoperi pe tine…
Irina Baianţ: Exact! și fix asta mi-am dorit! Am avut un moment în care am simțit că nu pot comunica suficient cu publicul doar prin muzica pe care o cântam la pian și mi-am dorit mai mult. Mi-am dorit să am contact cu publicul, mi-am dorit să-I văd, mi-am dorit să-I simt aproape, să le simt reacția și implicit să colaborez. Cine nu visează când e mic să devină actor sau să interpreteze Julieta sau alte roluri consacrate pe care în Operă ai ocazia să le faci. Deci este o îmbinare perfectă între teatru și muzică
Sabina Iosub: Ți-ai așezat singură drumul acesta sau au fost și alți oameni în afară de profesoara de canto care te-au putut îndruma, care te-au putut așeza pe drumul acesta?
Irina Baianţ: În general am avut noroc de profesori foarte buni. Imediat, după câteva ore de canto, după câteva luni de studiu am ajuns la profesorul meu de la Universitate alături de care mi-am continuat drumul, tenorul Ionel Voineag, o personalitate a artei lirice românești, și împreună cu doamna Andreiana Roșca despre care nu pot să nu vorbesc pentru că este o piatră de căpătâi și în cariera mea, dar și în viața mea, este coachingul meu și pianistul alături de care am participat la majoritatea concursurilor și momentelor importante din viață și care mi-a fost alături atât ca familie atunci când am pierdut-o pe mama cât și ca profesor. Aceste 3 persoane au fost și sunt oameni care m-au ghidat și care mă ghidează în continuare.
MAMA ESTE ACEL GHID TĂCUT CARE MĂ APĂRĂ
Sabina Iosub: N-am știut că ți-ai pierdut mama…
Irina Baianţ: Da, s-a întâmplat acum 3 ani. Am pierdut-o în urma unei boli, boala secolului, un cancer, și a fost un moment foarte greu pentru mine. Mama a fost principalul om care m-a susținut din toate punctele de vedere și omul la care ma duceam în totdeauna cu zâmbetul pe buze.
Sabina Iosub: O simți alături de tine în continuare?
Irina Baianţ: Da, este! Este cu atât mai mult pentru că m-a susținut, dar de fiecare dată când cânt sau când trec printr-un moment greu îmi aduc aminte de cum mă sfătuiam cu mama și vorbele dumneaei mi-au rămas în suflet și mă ghidează foarte mult. Cumva este acel ghid tăcut care mă apără.
Sabina Iosub: Ai avut în viață și un pic de noroc?
Irina Baianţ: Un pic mai mult aș spune! Chiar vorbeam înainte de a începe interviul despre tineri și despre cât de mulţi tineri talentați avem și despre cât de mult ar trebui ei susținuți. Spuneam că mă duc la concerte și rămân surprinsă cât de multă lumină și măiestrie iese din vocile și din instrumentele lor. Am avut și noroc pentru că, nu știu, mă întorc la vorba mamei, în momentul în care îți faci un plan și proiectezi în Univers dorință și crezi în ea cu toată cinstea, la un moment dat nu are cum să nu se întâmple dacă ești pregătit. Este un foarte important amănunt, dacă ești pregătit să se întâmple. Cumva eu am mers în paralel cu pregătirea mea de a primi în viață un lucru important în carieră cu dorința. Atunci când am dorit ceva mi s-a întâmplat când am fost pregătită dar concomitent cumva.
FANTOMA DE LA OPERĂ M-A SCHIMBAT CA OM
Sabina Iosub: Te-am văzut în fantoma de la Operă şi m-am întrebat cum poate să iasă o asemenea voce dintr-un om atât de firav?
Irina Baianţ: Există acest concept. Într-adevăr în trecut ideea de soprană se asocia cu acele femei voluptoase, rubensiene care cântau pe scenă într-un mod valkirian, dar tehnica de canto și calitățile vocale nu au legătură cu gabaritul. E ceva pe care am lucrat foarte mult, este și nativ foarte mult, dar totul și repet totul și asta o spun nu doar din punctul meu de vedere, dar și ca idee pentru oricine care-și dorește pentru copilul lui să facă canto clasic, totul se lucrează.
Sabina Iosub: Când ți-a fost cel mai greu pe scenă?
Irina Baianţ: Cred că înainte și după moartea mamei mi-a fost cel mai greu pe scenă din punct de vedere emoțional. Cumva, afectiv mă simțeam foarte dezechilibrată și derutată. Momente grele în carieră nu prea pot să spun că am avut în sensul că niciodată nu am trecut printr-un moment în care să spun mai bine n-aș fi fost aici. Au fost momente grele pentru că au fost provocări foarte mari, pentru că am lucrat alături de nume celebre și a trebuit să mă adaptez și să mă ridic la nivelul așteptărilor și la nivelul performanțelor celor alături de care cântam, că am făcut foarte multe proiecte în același timp, că am avut un consum foarte mare, dar să-mi pară rău că sunt acolo sau să zic mai bine n-aș fi ajuns acolo nu pot să zic că am avut vreodată.
Sabina Iosub: Cel mai bine, momentul acela înălțător, l-ai simțit vreodată până acum?
Irina Baianţ: Da, l-am simţit de mai multe ori. Prima dată l-am simțit când am colaborat cu maestrul Vladimir Cosma, un compozitor extrem de cunoscut pentru muzica lui de film, dar și pentru operă și apreciat mai mult în ţările francofone el fiind de altfel român și nerenegându-și originile, când am cântat la opera Garnier, iar după concert nu m-am așteptat ca publicul să aibă o asemenea reacție, iar din acel punct să se lege lucrurile pentru mine atât de bine. Ăsta pot să spun că este primul de care îmi aduc aminte așa ca impact. Iar al doilea care a avut un impact atât asupra vieții mele sociale, dar și profesionale și care m-a schimbat ca om a fost Fantoma de la Operă.
Sabina Iosub: Sold out!
Irina Baianţ: Da, sold out!
ROLUL CHRISTINE ÎMI VINE MĂNUȘĂ
Sabina Iosub: Cum îți e pe scenă în Fantoma de la Operă? Ești pe scenă alături de alți tineri extrem de talentați.
Irina Baianţ: Nu știu cu ce aș putea să încep. Fantoma este un lucru la care nu am îndrăznit să visez, a fost și prima mea experiență în musical, iar pentru mulți acest gen este similar cu opera fiind oarecum un teatru cântat live, dar este diferit ca stil, ca gen muzical ca interpretare și este foarte dificil mai ales dacă ești format pe o altă tipologie muzicală. Rolul Christine îmi vine mănușă. Încă de când am fost la audiții și am început să mă interesez despre rol și despre personaj am rămas surprinsă în primul rând pentru că este o poveste reală – a fost o cântăreață suedeză de operă care a existat în carne și oase, a fost om ca și noi, a mâncat, a respirat - și asta clar o apropie mult mai mult de oameni și am încercat să-mi asum rolul și sa-l fac parte din mine acolo pe scenă. Cât despre colegii mei, Adi Nour și Florin Ristei, sunt niște oameni absolut demențiali, nu am decât cuvinte de laudă și nu pentru că sunt colegii mei ci pentru că am descoperit dincolo de artiștii extraordinari care sunt şi cu care uiți câteodată să le dai replicile ascultând cât de frumos cântă, sunt niște oameni și niște actori foarte buni și mergem la evenimentele fiecăruia și ne susținem. Chiar zilele trecute am fost invitată de Florin la aniversarea de 3 ani Freestei și am avut un mic moment alături de el pe scenă care mi-a făcut mare plăcere. Am câștigat nu doar o experiență profesională ci niște prieteni pe viață.
Sabina Iosub: Fiind atât de tineri nu ați fost priviți cu invidie de cei care sunt de mulți ani în domeniul asta?
Irina Baianţ: N-aș zice. Fiind vorba de ceva care nu prea, de fapt nu că nu prea, nu s-a făcut în România nu prea a îndrăznit nimeni să ne privească cu ochi răi sau cu invidie pentru că, cumva nu era de competența lor. Dacă aș fi fost în Operă, recunosc de multe ori m-am lovit de situații în care răutatea oamenilor există ba chiar este o trăsătură foarte comună. Răutatea oamenilor am simțit-o pe pielea mea de foarte multe ori fiind un artist tânăr care a debutat pe scenă în roluri pe care alții le așteptau de foarte mulți ani sau pentru care se pregăteau. Repet, a fost pur și simplu norocul meu și cred că există loc sub soare pentru absolut toată lumea și ce îți este pus deoparte este acolo pentru tine.
AM O VIAŢĂ PERFECT NORMALĂ
Sabina Iosub: Cum arată o zi a ta? Ești și la școală, ai repetiții, ai și proiectele tale..
Irina Baianţ: Am terminat Masterul anul trecut deci cumva de școală am scăpat …E puţin ciudățel programul meu (râde). Am zile foarte pline. Am câteva activități care-mi sunt literă de lege și peste care nu sar orice ar fi. Primul studiu, care este un fel de igienă vocală, nu privesc studiul ca pe un lucru pe care trebuie să-l fac ca să pună presiunea aia de must to do-ul zilei ci este așa cum mă spăl pe dinți și cum mă îmbrac, fac exerciții de respirație, fac vocalize fac sport pentru că contează foarte mult să ai un tonus bun pe scenă, te ajută nu doar să arăți bine ci și pentru performanță. În rest când mai am puțin timp liber încerc să mă ocup de treburile casei pentru că am rămas doar eu cu tata și ne îngrijim așa frumos unul pe altul, el fiind mult mai în vârstă am încercat după pierderea mamei să nu-l fac să se simtă că nu este alături de noi și cumva m-am dus așa spre el mai mult ca și mama. Tata are 85 de ani împliniți anul acesta. Iar când am timp mai citesc, mai ies cu prietenii chiar acum mă pregătesc să mă văd cu o prietenă cu care nu m-am văzut de o grămadă de vreme și cu care chiar vroiam să povestesc. Am o viață perfect normală! Mai nou am început să particip la tot felul de evenimente pentru că am întâlnit un om absolut superb care mi-a devenit și PR și cumva încerc să-mi împart activitatea și, nu să mă fac pe mine cunoscută, dar să fac cunoscut genul meu de muzică, lumea muzicii clasice, faptul că există tinere clasice într-o lume modernă.
Sabina Iosub: Te-ai gândit vreodată că s-ar putea să joci un rol foarte important în ceea ce înseamnă schimbarea mentalității într-o societate ca a noastră?
Irina Baianţ: (foarte hotărâtă) Da, m-am gândit! Atât din punct de vedere al percepției asupra tinerilor cât și asupra muzicii cât și asupra acestui curent care în afară a luat o amploare foarte mare și aduce poveștile reale mult mai aproape de oameni atât ca muzică cât și ca trăire și subiect și bineînțeles faptul că Teatrul de Musical și Operetă Ion Dacian oferă o șansă tinerilor să aibă un cuvânt de spus.
Sabina Iosub: Ai o misiune deloc ușoară...
Irina Baianţ: Eu mi-am asumat toate misiunile pe care le am. O misiune astăzi este să fac piața. (râde) Ce am vorbit mai înainte face parte din viața mea și este un lucru asumat.
Sabina Iosub: Ce pasiuni ai?
Irina Baianţ: Tenisul! E pasiunea mea numărul 1 și pentru că am jucat tenis o grămadă de vreme, aproape 9 ani, și pe care acum nu apuc să-l practic atât de des pe cât îmi doresc. Tenisul, moda, încerc să fiu la curent pe toate planurile, îmi place foarte mult să gătesc și chiar mi-am făcut o pasiune din asta și-mi place să-l surprind pe tata cu tot felul de preparate. De mult ori nu-s cele mai bune rezultate, dar contează încercarea. Citesc mult, chiar vorbeam săptămâna trecută cu niște prietene că m-am dus în mall unde voiam neapărat să-mi cumpăr o pereche de cizme de călărie și am sfârșit prin a cumpăra 7 cărți. Și mă sunau “și ți-ai cumpărat cizmele” “nu, mi-am cumpărat cărți” ,“bravo, super și acum ce faci?”. Citesc orice îmi cade în mână, orice tip de carte, n-are importanță. Consider nu că neapărat nu poți să trăiești fără asta, dar e bine să-ți plănuiești și sufletul. Îmi place să merg la concerte, chiar am început să merg tot mai des la concertele prietenilor din mainstream și chiar am rămas foarte surprinsă pentru că e ceva ce nu am apucat să fac foarte des. A, și mai am o pasiune. Foarte ciudată ai putea spune! Îmi place foarte mult tirul cu arcul! Am apucat să fac asta de câteva ori, bine de mică am avut o obsesie pentru arcași, și am cunoscut persoane, chiar un prieten foarte bun de familie care este campion național la tir cu arcul și mi-am descoperit “cătarea” asta.
Sabina Iosub: Are legătură și cu jobul tău. Ține foarte mult de respirație.
Irina Baianţ: Da, exact! Mi se pare un sport care are nevoie de un autocontrol fantastic. Poate este la fel intens ca și săriturile în apă.
Sabina Iosub: La ce nu îndrăznești să mai visezi, ca să știm unde o să te vedem…
Irina Baianţ: În momentul ăsta nu îndrăznesc să visez la marile scene de musical din străinătate. Spun asta oarecum în legătură cu întrebarea ta pentru că este aproape sută la sută definitivat acest aspect în sensul în care am cântat și voi cânta în continuare în străinătate în 2016 pe scene de musical. Lucrurile sunt foarte imprevizibile în muzica clasică. Nu numai! În muzica uşoară văd cumva că este… Se scot foarte multe lucruri în față, prinzi un anumit curent prinzi la publicul cu un anumit mesaj, cu o anumită muzică, cu o anumită prezentare, în fine, un pachet complet. În muzica clasica și nu numai cum spuneam mai înainte, în muzica cultă în momentul în care te duci la un casting tu nu ai cu ce să te duci decât cu ceea ce ești. Gol! Dacă va avea sau nu succes producția nu depinde de tine! Depinde de toți cei care sunt implicați într-un spectacol: de viziunea regizorală, de scenograf, de scenarist și bineînțeles de interpretarea ta ,dar se presupune că în momentul în care ești ales pentru rol ai trecut de toate obstacolele și baremurile de notare și faci față și ești de acolo, dar ești absolut gol și poate veni oricând altcineva de la o agenție mult mai cunoscută și mai influentă sau cu alte, cum să spun, atu-uri mai mult sau mai puțin ortodoxe și îți poate sufla oricând un rol și munca din față! Dar, este un lucru pe care ți-l asumi!
Sabina Iosub: Cum te îngrijești? Sunt o grămadă de sa le zicem legende: că nu e bine să bei prea cald, prea rece, că nu e bine să stai în fum…
Irina Baianţ: Câte puțin din fiecare legendă este adevărată. Corzile vocale sunt legate de foarte multe sisteme din corpul nostru. De glandele endocrine, de stomac în primul rând, mulți cântăreți au probleme cu corzile vocale din cauza unui reflux gastric sau din cauza unei oboseli acute sau din cauza unei tehnici deficitare sau dintr-o respirație nepusă la punct. Una peste alta am avut noroc să am niște corzi sănătoase, nici eu nu sunt un om al exceselor, nu stau în fum, nopțile le mai pierd că nu am încotro în sensul în care studiezi, înveți te culci târziu nu apuci să faci toată treaba că timpul s-a comprimat și toată lumea simte asta și atunci faci seara că nu ai când să faci, te mai iei cu griji, îți mai apare nu știu ce concert așa peste noapte și ai de învățat cum mi s-a întâmplat ca în două zile să învăț un rol întreg și atunci te folosești de fiecare moment pe care-l ai să asimilezi, iar orele trec și nu-ți dai seama că s-a făcut 3 sau 4 dimineața , însă cred că cel mai important lucru este odihna și somnul. Somnul reface cel mai bine corzile vocale .
Sabina Iosub: Un mesaj pentru cititorii Jurnalul Național?
Irina Baianţ: Îmi doresc ca fiecare dintre cei care citesc acest articol să încerce ca măcar o dată să ia contact cu muzica cultă cu muzica clasică, sunt convinsă ca majoritatea dintre ei au făcut-o dar le recomand să vină la fantoma de la Operă spectacol care cu bucurie anunț că se va relua în luna noiembrie să le dea o șansă tinerilor care nu sunt atât de cunoscuți prin media. Avem o țară cu tineri foarte talentați și suntem recunoscuţi pentru școala românească de muzică. Le recomand să-și îndrume copiii către muzică pentru că te dezvoltă într-un mod extraordinar de armonios ca om, ca spirit, ca emoţie, ca vibrație, ca simțire și nu în ultimul rând să citească în continuare Jurnalul Național și vă mulțumesc tare mult că mi-ați oferit șansa acestui dialog.
