Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 93 de ani, Simion Garlea primeste 222 de lei pentru 1.267 de zile petrecute pe front!
● Jurnalul National: Va sa zica, in urma cu aproape doua luni, pe 1 septembrie, mai precis, ati implinit, domnule Garlea, 93 de ani. Cum se vede viata de la aceasta varsta?
● Simion Garlea: Nu prea bine. Esti tot mai singur, iar lumea in care traiesti ti se pare tot mai straina.
● In seara zile de 11 octombrie ati aparut in direct la Antena 3. Cum v-ati simtit dupa emisiune?
● Emisiunea aceea mi-a dat curaj pentru viata.
● Va lipseste curajul?
● Imi cam lipseste.
● Cum asa? De ce?
● Ei, cine te mai baga in seama la varsta asta?
● Va referiti la oamenii din sat?
● Nu, la altcineva...
● La cine?
● La statul roman si la domnul presedinte.
● Ce e cu cu domnul presedinte?
● I-am trimis o scrisoare.
● Presedintelui? Cu ce ocazie?
● Cu ocazia celor 222 de lei pe care ii primesc ca pensie de veteran de razboi.
● Si-ati primit vreun raspuns?
● Am primit, dar nu de la presedinte, ci de la o unitate militara.
● Ati fost multumit de raspuns?
● Nu!
● Ati cerut ceva anume in scrisoare?
● Nu, doar am intrebat.
● Ce?
● Care e solda de grad a unui sublocotenent.
● De ce sublocotenent?
● Ca sa pot sa compar cu cat primeste un colonel in retragere, care a facut razboiul.
● Despre ce colonel vorbiti?
● Despre mine. Eu sunt colonelul.
● Ce a insemnat pentru dumneavoastra razboiul? Cati ani si cate zile?
● 1.267 de zile, si pe frontul de rasarit, si pe cel din apus, dintr-un total de 2.117 zile petrecute sub arme. Am primit in tot acest timp trei decoratii, de doua ori medalia Barbatie si credinta si o data medalia Serviciul credincios.
● Din cate am inteles, v-ati intors abia in ziua de 7 septembrie 1945 acasa.
● Acasa? Nu mai aveam casa. Satul in care m-am nascut, Raspopeni se cheama, a ramas cu casa cu tot de cealalta parte a Prutului, in Basarabia, trecuta imediat dupa plecarea mea in armata la rusi.
● Nu v-ati mai intors niciodata acolo?
● Niciodata. Sunt iacata 70 de ani de cand nu mi-am mai vazut satul natal. Poate ca nici nu mai exista casa in care m-am nascut. Ehei, daca ati sti ce dor imi este de ea!
● Dar in satul Vitanesti din Teleorman cum ati ajuns?
● Era la primaria din Raspopeni o fata, Burlea Valentina, cu care am corespondat in timpul razboiului. Ea se refugiase prin Oltenia, unde, tot asa, lucra la o primarie. Ea mi-a spus prin decembrie 1944 c-a vazut in Monitorul Oficial ca eu sunt numit cantaret bisericesc la parohia Vitanesti din Teleorman. Asta eram eu, cantaret bisericesc, ba inca unul cu diploma la mana.
● Pai si ce treaba avea Monitorul Oficial?
● Asa era pe atunci, numirile cantaretilor bisericesti cu scoala erau anuntate prin Monitorul Oficial. Daca nu-mi spunea Valentina, n-as fi avut de unde sa stiu. Cand s-a terminat razboiul...
● De ce tocmai pe 7 septembrie 1945 pentru dumneavoastra?
● Pentru ca eram cifror si n-aveam cui sa predau arhiva. Abia atunci au gasit pe cineva care s-o preia. In fine, am scapat de belea, dar nu stiam incotro s-o apuc. Mi-am adus aminte de scrisoarea Valentinei si-am pornit spre Teleorman. N-aveam nimic la mana, nici un document. Cu toate astea, imediat ce-am sosit la Vitanesti am intrat, cum se spune, in paine. Trei luni mai tarziu eram insurat cu fata vaduvei la care sedeam in gazda. O chema Marioara. Am trait mai bine de 50 de ani impreuna. Pe 20 decembrie 2000, Marioara, din pacate, s-a stins.
● Au trecut 11 ani de atunci. Cum va descurcati? Va ajuta cineva?
● Doar cu mancarea, ma ajuta fiul mei si familia lui, care traiesc intr-un sat vecin, la vreo 7 kilometri. Cam o data la doua zile, ma viziteaza macar unul dintre ei. Cu celelalte treburi ma descurc singur. Spal, matur, fac focul si ce mai trebuie prin gospodarie. Cu sufletul e mai greu.
● Ce vreti sa spuneti?
● Ca mi-e dor, mi-e tot mai dor.
● De cine?
● Pai v-am spus, de casa natala, in privinta locurilor, iar in privinta oamenilor, de sotia mea. Noroc cu scrisul.
● Ce scris?
● In jurnal.
● Tineti un jurnal?
● Prima data am inceput pe 28 august 1944 si am scris zilnic pana pe 7 septembrie 1945. Dupa asta am intrerupt. In ’78, cand am iesit la pensie, m-am apucat din nou. S-au adunat douazeci si ceva de caiete. Scriu de atunci neintrerupt.
● Despre ce scrieti?
● Despre vreme, despre oamenii care ma viziteaza, despre tot felul de evenimente. Cine ce-a mai facut, lucruri d-astea.
● Sunteti memoria vie a satului!
● Sa zicem ca da. In afara de jurnal si scrisori, mai scriu din cand in cand si poezii. Pentru sotia mea, in primul rand, dar si pentru ceilalti, care nu mai sunt.
● Le cititi cuiva?
● Chiar lor, in gand. Este ca si cu i-as aduce din nou pe pamant.
● Vad aici, in casa dumneavoastra, teancuri de carti si de ziare. Ce e cu ele?
● Sunt abonat la patru publicatii, Jurnalul National, Formula As, Magazin Istoric si Taifasuri, iar de luna viitoare, si la Click.
● Click? Cum v-a venit ideea?
● La indemnul postaritei.
● Va costa ceva toate aceste abonamente!
● 13 milioane in bani vechi, plus un milion taxe postale.
● Si le cititi?
● Pe toate. Cartile sunt pentru nepoti.
● In afara de faptul ca sunteti singur, ce altceva va mai supara?
● Faptul ca statul roman si presedintele sau nu se obosesc sa-i raspunda unui veteran de razboi la scrisori.
Citește pe Antena3.ro
