Ioan Savu: "Atunci am negociat revolutia cu Dascalescu"

Ioan Savu, un om obisnuit, unul dintre participantii spontani ai Revolutiei din decembrie 1989 de la Timisoara, a fost cel care a ajuns atunci in Consiliul Judetean. A negociat revendicarile multimii cu primul-ministru Constantin Dascalescu. Jurnalul National v-a prezentat in ziarul de ieri povestea unui timisorean obisnuit, unul dintre participantii spontani ai revolutiei din orasul de pe Bega. Ioan Savu a fost cel care a ajuns in Consiliul Judetean in decembrie 1989 si a negociat revendicarile multimii cu Dascalescu.

Pe vremea cand comunistii nu negociau nici macar condamnarea la moarte, "un nimeni de pe strada" a avut curajul sa urle foamea multimii. Si asta cand Ceausescu nu numai ca nu cazuse, dar era bine-mersi in Iran. A infruntat de trei ori amenintarea cu moartea si a avut indrazneala de a cere demisia prim-ministrului. L-a arestat pe Ion Coman si a fost, ulterior, un permanent intarziat la impartirea functiilor.

PASAPORT PERSONAL. In momentul "descinderii" in Consiliul Judetean, capii revoltei de la Timisoara au fost intampinati de Dascalescu in sala de consiliu. "Unii dintre noi s-au cocarjat, erau foarte umili, l-au salutat cu: «Sa traiti, tovarase prim-ministru!…»", povesteste Ioan Savu. "Eu m-am gandit ca trebuie sa fim demni, pentru ca nu ne obligase nimeni sa mergem acolo si am refuzat sa-l iau cu «tovarase». Atunci cand l-am vazut eram atat de furios incat simteam cum plesneste ceva in mine. Pentru ca aveam niste antecedente care nu-mi dadeau voie sa ma indragostesc de comunism, foloseam cuvantul «tovarase» foarte rar. Asa ca m-am adresat lui Dascalescu cu «domnule»." Atunci cand a venit vorba de revendicarile multimii, cativa membri ai delegatiei i-au cerut lui Dascalescu avantaje care-i priveau personal. Unul a cerut pasaport "si pentru ca Dascalescu a spus ca nu-i poate da in momentul acela, au inceput sa se tocmeasca si au ajuns la a negocia saptamani, zile, si in final un sfert de ora". Acesta reprezenta termenul-limita in care primul-ministru trebuia sa faca rost de pasaport. In timp ce ei se tocmeau, "eu am inceput de unul singur sa sintetizez in agenda mea modul de gandire al orasului". "Incercam sa ma gandesc cam ce-si doreau tinerii care iesisera in strada. Pentru ca nu a putut sa negocieze un pasaport pentru el, individul s-a gandit sa-i ceara lui Dascalescu pasapoarte pentru toata multimea, invocand faptul ca toti cetatenii au dreptul la un pasaport." Care erau revendicarile colective? "Eu imi scrisesem pe agenda la primul punct «Jos Ceausescu!»; apoi eliberarea arestatilor; sa ni se spuna numarul exact al mortilor si ranitilor; sa primim mortii ca sa-i putem ingropa dupa datina strabuna; dreptul la radio si televiziune; tiparirea doleantelor multimii si altele", isi aminteste Savu. Reactia lui Dascalescu a fost demna de toata diplomatia comunista de care putea da dovada un demnitar. "Mi-a replicat ca e numai de doua zile in Timisoara si ca el nu a cunoscut pana acum toate aceste nemultumiri." "Au fost unii care s-au laudat ca l-au luat de gat pe Dascalescu. Nici nu se putea face lucrul acesta. Pentru ca sala de consiliu era plina de securisti si nici nu era cazul. Acolo nu era un moment de violenta, de confruntare. Era un moment de negociere." Savu povesteste ca Dascalescu avea o fata de piatra, care nu exprima nimic.

NUMELE SI DOMICILIUL. "Cand Dascalescu mi-a zis ca este in Timisoara de doua zile si nu cunoaste nemultumirile timisorenilor, i-am spus ca, in acest caz, ar fi bine sa-si dea demisia", spune Savu. "Eram furios, dar nu puteam sa-l iau de gat, pentru ca toti cei care ne inconjurau aveau hainele umflate de arme." Si-a dat seama din asta ca trebuie sa vorbeasca cineva cu multimea de afara. Pentru ca, daca cei de afara fortau usile sa intre, activistii erau dispusi sa traga. "Am iesit la balcon si nu stiam ce sa spun multimii ca sa capete incredere in mine. Asa ca mi-am dat numele complet, adresa exacta si am spus ca am trei copii." Savu argumenteaza aceasta atitudine prin aceea ca oamenii aveau nevoie sa le vorbeasca niste persoane concrete, pe care sa le poata identifica, pentru ca sa fie dispusi sa faca ceea ce si-au asumat sa faca. "Iesind in fata multimii, mi-am dat seama ca nu am cum sa scap de acolo. Si m-am gandit ca daca eu realizez lucrul acesta, care sunt un nepriceput, atunci sigur oamenii specializati ar fi remarcat imediat daca dispaream." Pentru ca nu mai putea fugi de aceasta responsabilitate, de a fi coordonatorul revolutionarilor, Savu le-a cerut oamenilor sa-si verifice vecinii daca sunt sau nu inarmati si sa treaca armele din mana in mana pana la usa Consiliului. "Le-am mai spus sa nu lase pe nimeni sa plece de acolo pentru ca, daca oamenii aceia cu functie venisera de la Bucuresti, asta era o garantie pentru noi ca nu o sa se mai traga in Timisoara."

EXEMPLUL POLONEZ. Apoi a intrat in sediul Consiliului Judetean. Dand nas in nas cu Dascalescu ii spune ca ei, revolutionarii, nu vor merge niciodata pe principiul "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", ca nu le vor omori familiile si copiii si se vor limita la inaltimea altor popoare europene. "I-am dat exemplu lui Dascalescu poporul polonez care, dupa grevele lui Walesa, a ridicat un monument cu doua coloane: pe una au scris numele securistilor si militienilor, iar pe cealalta au scris numele grevistilor. I-am spus ca acolo si securistii si grevistii au luptat in felul lor si ca ar trebui sa urmam acest exemplu ca pe unul al unui popor civilizat", spune Savu. Atunci Dascalescu l-a invitat sa se aseze pe un scaun, dupa care s-a asezat langa el.

ARMELE. "In momentul in care m-am asezat, unul dintre activisti a venit furios spre mine si ma privea ca pe ultimul gunoi. Apoi s-a retras si a fost socat ca Dascalescu, care era totusi primul-ministru al unui stat comunist, s-a asezat langa un nimeni de pe strada. Activistul se infuriase si pentru ca-i cerusem lui Dascalescu sa-si dea demisia. Dascalescu, dintr-un reflex, si-a dus mana la haina sa caute un pix si atunci toti activistii, lingaii aia care erau acolo, au sarit cu pixuri si carnetele. Eu stateam pe scaun si ii dictam lui Dascalescu", povesteste Savu. Stia ca o sa "crape" acolo, dar voia sa fie cat mai eficient, spunandu-i lui Dascalescu ca nu isi inchipuia ca o sa strige alaturi de ei "Jos Ceausescu!". "«Ati trait atatia ani acolo, unii langa altii, v-ati ajutat, acum doar n-o sa strigati impotriva lui, nu e crestineste!». Asa i-am spus. I-am mai spus ca in tara asta, indiferent de functie, oamenii au nevoie de niste lucruri minimale. Si ca toate lipsurile pe care le induram noi, oamenii simpli, le-ar fi putut indura la fel de bine si niste rude de-ale lui, mai indepartate, care nu au acces la ajutorul lui direct", continua povestea Ioan Savu. Negocierile au inceput pe la pranz si au durat pana seara. Revolutionarii le propuneau ceva, oamenii veniti de la Bucuresti se strangeau separat si apoi mai purtau cate o discutie cu ei. Pentru ca oamenii aflati in Piata vociferau, mai strigau, Savu mai iesea din cand in cand in multime si vorbea cu ei… "Am observat atunci ca, cerandu-le oamenilor sa-i identifice pe vecinii lor care au arme, se stransesera o gramada de pusti la intrarea in Consiliul Judetean. Pentru mine aceasta imagine cu pustile era coplesitoare. Ganditi-va ca zile intregi s-a tras in Timisoara si acum eu ma uitam la gramada asta cu arme si nu stiam ce sa fac cu ele", spune Savu, continuand cu povestea episodului cand oamenii adunasera armele disciplinat, iar unii securisti chiar au fost batuti mar ca sa le predea. In acele momente, Savu se gandea ca trebuie sa faca ceva cu armele pentru ca, daca de undeva din multime se deschidea foc, atunci s-ar fi tras haotic cu ele. Episodul acesta are si o secventa finala pe care revolutionarul o povesteste: "La intrare in consiliu era un tip mai spilcuit pe care l-am intrebat ce sa fac cu atatea arme. El era soldat, dar se vedea ca e scolit, un tip civilizat. El mi-a raspuns ca nu are voie sa vorbeasca cu mine. Atunci i-am spus ca m-am gandit sa scot incarcatoarele de la arme si sa le sortez. El mi-a raspuns din cap afirmativ, iar privirea lui imi spunea ca e bine ce fac".

CASETA. Revenind la lista cu revendicari, Ioan Savu spune ca printre acestea se numara si retragerea armatei din oras. "Ei tot incercau sa demonteze fiecare cerere de-a mea. La chestiunea cu televiziunea mi-au spus ca e stricat carul de televiziune din Timisoara si punctul acesta nu se poate rezolva. Le-am replicat ca eu cred ca armata are posibilitatea sa intre pe orice frecventa si asta se poate rezolva. M-au refuzat si cu tiparirea doleantelor noastre. Eu am lucrat in tinerete la fabrica de detergenti si, printre altele, ma ocupam si de inscriptionarea cutiilor de detergenti cu instructiunile de folosire. Lucram cu diverse tipografii din tara. Le-am spus ca tiparirea nemultumirilor multimii se poate face foarte usor pe tipar inalt, se culege repede si n-ar fi asa o filozofie", continua Savu. El le-a mai cerut sa elibereze detinutii si atunci oamenii veniti de la Bucuresti au "sarit in sus". "Le-am spus: "Da’ ce va infecteaza covoarele? De ce nu vreti sa-i aduceti aici? Sunt niste oameni, ca si voi si lupta pentru drepturile tuturor, inclusiv ale voastre". Atunci au chemat toti directorii de intreprinderi care aveau angajati arestati", povesteste Savu. Ca sa poata dovedi ca cele afirmate de el pot fi verificate, Savu sustine ca cei de la Securitate au filmat aceste convorbiri si le-au inregistrat pe casete audio, spunand ca si-a asumat acest moment pentru ca stia ca nu mai iese viu de acolo. "Le-am spus oamenilor din multime ca astia asteapta sa se faca intuneric si sa ne manevreze. A trebuit sa trimit oameni la Consulatul sarbesc cu lista celor care eram acolo si cu lista doleantelor. Am rugat sa faca asta niste tineri care sa stie si sarbeste. Mi-am dat seama ca nu mai stiu nimic de tinerii pe care i-am trimis la consulat", continua Savu.

"MA IMPUSCATI O DATA SAU DE TREI ORI?". In 20 decembrie a venit Pacoste care i-a spus lui Savu ca Ceausescu trebuia sa vina in Timisoara si ca s-au schimbat planurile si va vorbi la TV la ora 18:00. "Am dat drumul la televizor la ora 18:00 si l-am prins pe Ceausescu. Intre timp multimea cerea un televizor pentru a vedea discursul. Am cerut si eu acest lucru celor veniti de la Bucuresti si Pacoste m-a amenintat de trei ori ca ma impusca. Prima data m-a amenintat ca o sa ma impuste pentru ca am organizat multimea, a doua oara a fost atunci cand am dezasamblat armele si mi-a spus: «Cum iti permiti sa dezarmezi ofiterii in misiune». Le-am dat oamenilor un televizor afara si atunci au inceput sa huiduie. Am iesit in balcon sa-i linistesc si le-am spus ca toti il uram pe Ceausescu, dar ca noi incercam sa rezolvam problema pe plan local." Atunci, Pacoste a venit prin spatele sau si a incercat sa-i smulga microfonul, dar nu a reusit. "Eram atat de furios, credeam ca-l mananc si el mi-a spus ca o sa fiu impuscat pentru ca instig populatia. S-a aplecat peste balcon si a vazut steagurile cu stema decupata si mi-a spus ca profanarea drapelului se pedepseste prin impuscare. Am inceput sa rad si l-am intrebat: «Ma impuscati o data sau de trei ori?»."

"L-AM ARESTAT PE COMAN!". "Cu doua zile inainte, Pacoste ma amenintase ca ma impusca. Si era si Coman cu sapca aia de ceausist pe cap, cand l-am vazut imi venea sa-l strang de gat. Fata de Pacoste am incercat sa-mi controlez reactiile, stiam ca sunt subiectiv fata de el. Cred ca fata de Coman am gresit, am facut un lucru de care imi e rusine. A cerut apa la un moment dat si eu am refuzat sa-i dau. Dar parca il vedeam pe Ceausescu cu sapca aceea. Eu l-am arestat atunci pe Coman", spune Savu. In noaptea de 22-23 decembrie, el, impreuna cu alti revolutionari, a ascultat tot ce se discuta pe toate frecventele lor, lucru de care acestia nu au stiut. Au ascultat pana s-a descarcat statia. Atunci au aflat de informatiile cum ca e atacat aeroportul, ca sunt elicoptere in zona Moravita, ca e pericol sa se atace uzina de apa. "L-am trimis pe Balan, secretar general pe judet, sa vorbeasca cu Zeca, seful de stat major de aici, si asta nu juca dublu, ci triplu. Din masina lui s-a tras in Timisoara la data de 17 decembrie. Eram asa de obosit ca imi venea sa plang de somn."

INTARZIAT LA FUNCTII. La 24 decembrie, Ioan Savu a ajuns impreuna cu ceilalti revolutionari din Consiliul Judetean la garnizoana Timisoara. "Mi-as fi dorit sa nu fiu acolo pentru ca imediat ce am ajuns oamenii au inceput sa-si imparta functiile. In timpul acesta l-au adus pe un general, pe care l-au imbracat din civil in militar si l-au trimis insotit la Opera pentru ca ii era frica sa se duca singur. Ne-am dus si noi la Opera ca sa organizam consiliul local si ni s-a spus acolo ca trebuie sa fie 21 de functii. Sapte pentru Frontul Democrat Roman, sapte pentru Armata si sapte pentru Partidul Comunist. Eu nu am vrut sa scriu Partidul Comunist pentru ca mi «s-a uscat» mana si am scris doar «partidul»." Lui Ioan Savu nu ii mai ramasese nici o functie. Dar nu l-a deranjat pentru ca oricum "nu isi gasea locul intre ei". "Dupa-amiaza astia s-au strans din nou in primarie si eu m-am dus peste ei si le-am spus ca nu vreau vreo functie si am urlat la ei ca nu se pricep la administratie si ca ar trebui ca lucrurile astea sa fie facute de specialisti si atunci m-au luat sus si m-au dat afara. M-au luat efectiv de maini si de picioare si m-au zvarlit afara. Am ramas pe holul Consiliului si la un moment dat, dintre cei care imparteau functiile a iesit Balan si m-am indreptat spre el si mi-a spus: «Nu te apropia de mine ca imi creezi deservicii». Pana la urma l-au arestat si a facut parte din 25 de arestati din Timisoara." La sfarsitul lunii ianuarie ’90, fiul lui Balan a venit la Savu si l-a rugat sa fie martor la proces in apararea tatalui sau. "Am acceptat desi unii mi-au spus ca sunt terminat politic daca il apar, dar eu m-am gandit ca noua societate care avea sa se creeze trebuia sa aiba fundamentul pe niste principii solide drepte. M-am gandit ca a facut cu siguranta lucruri rele, dar trebuia condamnat numai pentru acelea nu si pentru ce n-a facut. Dupa ce mi-a spus ca ii creez deservicii, m-am dus sa il apar la proces. M-am gandit ca viata este foarte ciudata." Firul povestii lui Ioan Savu se apropie de sfarsit. Nu a uitat insa sa ne povesteasca si cum a ajuns la Bucuresti. "In ajun de Craciun am dormit la Posta si in 26 decembrie am plecat la Bucuresti. M-am dus la televiziune. Din televiziune m-au dat afara pentru ca am ajuns prea tarziu si m-am intors la Timisoara", conchide Ioan Savu.

COPILUL

"Am vazut si un copil de 10-12 ani foarte murdar, care vorbea foarte incoerent. Vorbea cand in engleza, cand in romana. Spunea ca tatal lui este Ceausescu. Cred ca acesta era unul dintre copiii de care s-a vorbit ca erau crescuti in unitati militare special pentru a participa la diversiune."

POLONEZII "I-am dat exemplu lui Dascalescu poporul polonez care dupa grevele lui Walesa a ridicat un monument cu doua coloane: pe una au scris numele securistilor si militienilor, iar pe cealalta au scris numele grevistilor" - Ioan Savu, revolutionar

SFIOSENIA PRIM-SECRETARULUI

"L-am vazut atunci si pe Balan, care era la vremea respectiva secretar general pe judet. L-am vazut marginalizat de astia de la Bucuresti, era cazut. Pana la urma, astia au incercat sa raspandeasca vestea ca Balan conduce toate negocierile, ca sa nu iasa ei in fata. Cine isi inchipuia ca un secretar poate coordona un prim-ministru? Asta era o strategie a lor sa iasa basma curata la o adica. I-am spus lui Balan: «Domnul meu, ati avut sansa sa fiti omul momentului daca erati cu noi in 17 decembrie!»". Acesta i-a spus ca nu a putut face nimic pentru ca are familia in Teleorman, continuand cu relatarea episodului in care a primit un telefon de la consulul sarb care l-a informat ca au venit niste tineri cu o caseta video si o lista de revendicari. Savu s-a gandit atunci ca Balan vrea sa joace dublu: "Pe de o parte sa fie de partea autoritatilor, si pe de alta sa se informeze ce am vrea sa facem noi, manifestantii. I-am spus ca tinerii respectivi nu s-au intors pana la acea ora si el parea ingrijorat ca ar fi putut fi impuscati de securisti."

FITILUL REVOLUTIEI

In seara aceea nu s-a mai dus la Consiliul Judetean, ci s-a oprit la redactia ziarului Drapelul rosu. "Si acolo m-am gandit ca se apropie Craciunul si ca este nevoie de saloanele (bomboanele) acelea de Craciun. S-a si strigat atunci cand a inceput Revolutia «Vrem saloane de Craciun, nu conducator nebun!». Intre timp au aparut ziaristi straini. Cam prin 22 decembrie seara. In 21 seara si 22 dimineata nu s-a mai tras in Timisoara. Si ziaristii straini au inceput sa transmita la un moment dat pe linie internationala tot ce se intampla."

GHERILA URBANA

In 22 decembrie au vrut sa mearga la Opera. Un arhitect i-a dat masina lui Savu si s-a gandit sa ia si niste arme dintre cele stranse din multime, ca sa se apere. "Unul dintre noi, Fortuna cred ca era, nu a fost de acord cu lucrul acesta si a fost foarte bine ca a gandit asa, pentru ca altfel ne impuscau soldatii ca pe teroristi. Nu ne-am oprit la Opera. Am fost la Poligrafie, unde erau ceva morti si din cate am inteles la vremea respectiva prinsesera si un terorist. Am inteles ca era un tip atletic in combinezon negru. Din cate stiu, la vremea respectiva existau niste rezervisti care erau antrenati pentru astfel de misiuni speciale." Savu crede ca acestia erau "oameni ai urbei" si stie ca de doua ori pe an se antrenau pentru chestiuni de genul acesta. "Adica, de diversiune de lupta in spatele frontului ocupat. Un fel de gherila urbana. Tot atunci am vazut si un copil de 10-12 ani foarte murdar, care vorbea incoerent. Vorbea cand in engleza, cand in romana. Spunea ca tatal lui este Ceausescu. Cred ca acesta era unul dintre copiii de care s-a vorbit ca erau crescuti in unitati militare special pentru a participa la diversiune. Nu stiam daca acel copil vorbea incoerent intentionat sau nu, dar am impresia ca o facea voit. Nu am ramas langa el, dar stiu ca pana la urma l-au luat militarii."

FOTO

LIDERII. Ioan Savu (dreapta) si Petre Petrisor (la microfon) au fost doi dintre cei 15 reprezentanti ai multimii care au negociat cu Dascalescu

AGENDA. Revendicarile multimii din timpul revolutiei sunt "impietrite" la Memorialul Revolutiei din Timisoara

PIATA OPEREI. Daca multimea n-ar fi iesit in strada in decembrie ’89, scenariul revolutiei ar fi fost altul

CURAJ. Ioan Savu a indraznit sa ceara raspicat demisia lui Dascalescu intr-un moment in care putea fi impuscat

NU RATATI!
In numarul de maine puteti citi noi amanunte despre revolutia din decembrie ’89 de la Timisoara