x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Jandarmul

Jandarmul

28 Noi 2004   •   00:00

LECTII PENTRU EUROPA
Pentru Francois Despres, Romania este a doua tara. Jandarmul francez a devenit consilier preaderare al Uniunii Europene dupa ce a invatat romaneste si si-a dat doctoratul in stiinte politice cu o teza tot despre Romania.
RAZVAN BELCIUGANU

Click pentru a mari imaginea
Jandarmeria franceza a contribuit la infiintarea Jandarmeriei montane romanesti
Francois Despres a vazut, ca tot francezul, Revolutia romana la televizor. Capitanul de jandarmi de astazi era atunci la inceput de studentie si, cum studia stiintele politice, problema drepturilor omului in tara lui Ceausescu l-a interesat si mai mult. "Am cunoscut Romania de la televizor, cand cazul Doinei Cornea era dezbatut foarte mult in presa franceza. De Craciun, in 1989, Romania era fara pauza pe ecranele televizorului. De fapt, pe langa grozaviile care le vedeam, pe langa Revolutia transmisa in direct, majoritatea francezilor am fost uimiti sa vedem atatia romani vorbind franceza in fata camerelor", spune capitanul.

CONTACTUL. Studentul Francois Despres si-a dorit atunci sa inteleaga mai bine tara in care dicta Ceausescu, "raul comunist absolut" al Europei. In primavara anului 1990 a intalnit un roman, a vorbit despre Romania si, in final, a fost invitat la Bucuresti. A ajuns pe malul Dambovitei la trei zile dupa mineriada din 15 iunie 1990. "La aeroport am fost controlat de 10 ori. Am vazut un Bucuresti sub asediu, plin de soldati. Am fost socat. Erau deja scandaluri daca a fost sau nu Revolutie", si-aminteste jandarmul. Pe langa Romania apocalipsei mineriadelor, studentul la Stiinte Politice Francois Despres a cunoscut si Romania profunda, cea "ridicata", in Franta, de cercul cultural al scriitorilor romani ce-l aveau in frunte pe Alexandru Paleologu. Cu acesta avea sa tina legatura peste timp.

Click pentru a mari imaginea
Capitanul francez este apreciat de jandarmii romani

STUDIILE. S-a intors in Romania in octombrie 1991. Dupa inca o mineriada! Apoi a venit in documentare pentru dizertatia la master. Titlul lucrarii: "Spatiul romanesc. Limite si conflicte". Atunci a studiat cu atentie si "problemele" Ardealul si Republica Moldova, traversand Romania in lung si in lat, de la Bucuresti la Cluj si Timisoara. "Am venit sa locuiesc in Transilvania. Am putut sa observ foarte bine diferentele, am fost foarte mult ajutat de cei de la Universitatea "Babes-Bolyai"", afirma absolventul de stiinte politice. Gratie acestor observatii acum stie cand si de ce se "aprind" romanii si ce argumente prezinta.

CONSILIER. Cand a venit vremea sa isi slujeasca tara, in stagiul militar, Francois Despres a fost repartizat, pentru un an, la Ambasada Frantei din Bucuresti. Dupa doi ani, in 1996 a intrat in Jandarmeria Franceza. Ca jandarm a revenit in Romania in 1998, cand a fost translator la o intalnire bilaterala. "Romania de astazi s-a deschis. Acum 10 ani nu as fi crezut ca pot sa lucrez in administratia romaneasca. Romania se schimba, iar diferentele se vad tot mai mult", spune capitanul, cel care astazi reprezinta Uniunea Europeana.

PIPERA. Sotia sa l-a urmat la Bucuresti si a inceput sa invete limba romana. Dar limba romana o vorbesc si cele doua fetite ale sale. Daca Francois Despres a putut sa vada Romania evoluand, sotia sa a avut un soc. "Eu locuiesc in Pipera, iar pentru sotia mea diferentele sociale au fost foarte vizibile. Practic, la Pipera noi strainii, suntem cei mai saraci", declara francezul. Dar Francois Despres mai da o lupta aici, se "lupta" cu sarmalutele si mamaliguta, care-i plac. Prea mult, zice, fiindca trebuie sa fie atent la kilogramele in plus, intrucat, cand se va intoarce acasa va fi iarasi ofiter operativ.

LA JANDARMI. Capitanul Francois Despres nu mai tine minte cand a fost la un meci, la Paris. In schimb, in august a fost la Steaua - Dinamo. "Am fost sa vad cum lucreaza jandarmii romani. Se aseamana foarte mult cu jandarmii francezi. Mi-a placut sa constat ca sunt buni profesionisti si au stiut sa preintampine eventuale ciocniri intre galerii. Eu sunt parghie intre Jandarmeria Romana, Jandarmeria Franceza si Guardia Civil din Spania. Incerc sa creez o dinamica, incerc sa usurez drumul spre interoperabilitate dintre structurile noastre", isi descrie jandarmul misiunea. Consilierul de la Uniunea Europeana crede in proiectul pe care il reprezinta. Doctoratul care l-a luat in geopolitica si in care a studiat Ucraina, Romania si Republica Moldova il face sa spere: "Suntem intr-o lume deschisa. Trebuie sa constientizam ca Zidul Berlinului a cazut. Avem nevoie de un continent unit. Vom pastra niste diferente, dar inainte de toate vom fi europeni. Europa merge mai departe!".

.

"Suntem intr-o lume deschisa. Trebuie sa constientizam ca Zidul Berlinului a cazut. Avem nevoie de un continent unit. Vom pastra niste diferente, dar inainte de toate vom fi europeni. Europa merge mai departe!"
Francois Despres, capitan

×