Jocul hazardului - Nea Matei, consilierul taran

De un an si jumatate s-a facut nave-tist, cu maxi-taxi, intre brazdele lui cu rasaduri si cabinetul ministrului Flutur. La 72 de ani, intr-o zi de de-cembrie, lui Matei Barbu i-a picat in fata portii placinta vietii lui.

Isi indeasa gospodareste pe cap palaria maro, isi ridica temeinic din betelie pantalonii gri, vara hartiile in punga-diplomat. Gata de drum. Spre Lunguletu, la vreo 40 de kilometri de Bucuresti, acolo unde o pierdere de ulei la tractor i-a schimbat viata. La 72 de ani, intr-o zi de decembrie, lui nea Matei i-a picat in fata portii placinta vietii lui.

Uuusi acasa!, cearta tanti Elena, nevasta-sa, o gaina plimbareata. In poarta il asteapta nepoatele, nerabdatoare sa vada ce le-a adus bunicul de la Bucuresti. Prin gospodaria dichisita mai misuna un caine batran si rudele venite sa dea o mana de ajutor la semanatul verzei. In rest, "fiare si trancanale" trebuincioase la agricultura. Un cocos, in fundal, face vocalize, in cotet porcii morfolesc in troaca.

30 de ani Matei Barbu a fost mecanic la Drumuri si Poduri, pana la pensie, in ’92. Acasa, cultivator de cartofi si varza, ca toti satenii din Lunguletu. Acum se gateste in fiecare zi si pleaca cu maxi-taxi la Bucuresti sa-i dea sfaturi mai-marelui Agriculturii, pe post de consilier in cabinetul lui Flutur.

"Mai taticu’, daca poti si daca vrei si crezi ca e bine...", i-au zis copiii atunci cand au aflat patania.

Si-apoi nu zice cineva, Doamne, ia-mi, zice, Doamne, da-mi, a cugetat si nevasta-sa, Elena.

Pe toate le-a facut nea Matei cu placere. Ii e drag ca e "intre oameni cu capacitate de la care afli multe". A intinerit cu zece ani de cand a luat drumul ministerului. Tanti Elena i-ar zice acum sa mai stea pe-acasa, ca nici ea nu mai poate, in fiecare zi "pun’te-masa, scoal’-te masa", oameni la munca, copii, nepoti, familia-i mare, "da-i si calca", orataniile tipa... Asa ca, din ianuarie, cand i se termina contractul, nea Matei se gandeste sa se retraga, ca e batran, femeia-i e si ea subreda si bolnava... Dar nu inainte de a-si vedea visul implinit: banca agricola la el in comuna.

NOROCUL. Acum doi ani, repara in poarta casei la un tractor. Cand, in spate, ditamai masina. Buna ziua, buna ziua! "Dom’le, da’ ce necazuri aveti cu pamantul?", il intreaba domnul de la oras. "Dom’le, sunt multe…" Si taranul a povestit acolo-n drum cum ei, agricultorii de la Lunguletu, investesc in cartofi, cum banii nu-s de-ajuns, ba-i si pacalesc aia de la institut ca e ’nmultirea a intaia, ca e a doua, ca nu pot sa ajunga si ei la o productie mai mare, ca banca nu e ca sa poti sa pleci la drum sa-ti iei utilaje… "Da’ stii cine sunt io?", intreaba domnul. "Daca-mi spuneti..." Se gandea taranul ca o fi vreun parlamentar ceva… "Dom’le, eu sunt ministru’ Agriculturii, Gheorghe Flutur, ai auzit de el?" Acum, omul auzise doar de fluturi care zboara… "N-am auzit, dom’le!" Si-a doua zi s-a pomenit cu masina cea barosana la poarta, era pregatit ca-i zisese ministrul ca-l cheama sa-i mai povesteasca ce probleme au ei, taranii, cu agricultura.

PRIMA ZI. A intrat in birou, avea emotii, ca nu mai fusese, si i-au zis: "Hai ca avem conferinta de presa!". Sa fi fost acolo vreo 80 de reporteri cu tot felul de intrebari. L-au aplaudat intai pe taranul ajuns pe holurile ministerului. Apoi au tabarat pe el cu intrebarile ca un potop de grindina pe-o brazda cu rasaduri: cati ani ai, de unde esti, ce functie ai, cate clase ai, cate oi, cate vaci, cat pamant... Nu stia ce sa zica, nu stia nici ce e cu el. I-a potolit ministrul: "Bai, lasati-l in pace, ca omul are emotii, nu-l luati asa toti...", isi aminteste nea Matei prima lui zi la Agricultura.

Nu stia ce-i aia consilier, doar asa, pe departe, ca erau si acolo la intreprindere unde a lucrat el 30 de ani. Daca-i spunea domnu’ Flutur de la inceput, n-ar fi venit, ca nu si-ar fi luat el la batranete munca de raspundere, da’ asa s-a potrivit! Si nici nu se gandea el ca o sa stea toata iarna si ca o sa-l mai apuce si vara, "ca daca nu te duce capacitatea mai departe sa cunosti legile, va dati seama, nu-i chiar asa usor…". Acum e rutinat, e surmenat, da’ daca statea acasa si alerga toata ziua prin caldura, era greu de el la anii astia. La minister e mai racoare. Nu adie vantul frunza, dar adie aerul conditionat. Foarte bine l-au primit colegii si parca prea e luat in brate, ca un copil, de tot ministerul. Cei mai multi ii zic "domnu’ consilier", chiar si secretarii de stat, asa i-au zis de la-nceput. N-a gasit pe nimeni sa-l insulte si nu s-a simtit niciodata jenat, ca daca nu l-a dus capu’ s-a dus si a intrebat: "Domnu’ secretar de stat, e problema asta cu cetateanu’, nu pot sa-i dau raspuns, ce credeti, ce-i facem?", povesteste elevat, picior peste picior, frematandu-si a emotie mainile obisnuite de-o viata cu rostul bujiilor la tractor si culesul verzei. Dintr-una intr-alta, aflam si teoria cartofului. Nea Matei citeste acum la o carte a producatorului de cartofi: "N-o sa mai fie pa piata decat trei modele: da prajit, da piureu, da cipsuri. Ca restul e industriali, da spirt... Daca iesi cu el pa piata si nu corespunde, te amendeaza. Asta va fi!".

PREOCUPAT. Domnu’ ministru? Da, il mai cearta, da’ in general toti sunt multumiti de el. Constiincios, scrie in fiecare zi in agenda cu cine a vorbit, ce telefoane a dat, unde a fost. Taranii vin la el sa-i ajute sa le dea pamantu’ cutare, unii-s vrednici, altii-s puturosi, daca au un ban se duc sa-l bea, cara la saci la altii in loc sa munceasca pamantul lor. "Ca asa-s oamenii, unii stau cu-ntinsu’ mainii si nu se merita sa le dai decat la aia care fac ceva pentru pamant si pentru tara".

Ii place postura. S-a invatat cu presa, chiar se gandea ca l-a uitat, ca dupa 17 martie (stie cu exactitate) nu l-a mai solicitat nimeni. In politica nu inainteaza, ca i-a spus ministrul ca politica e foarte grea. Ca l-a adus aici sa zica problemele taranului, nu sa faca politica. Si-si vede de treaba, nu zice nici de ala, nici de ala.

Dimineata, de multe ori, nea Matei ajunge chiar inaintea celor din oras. Iar seara, cateodata, il mai aduce acasa cate-o masina de la minister.

LAITMOTIV. Agricultura, o vesnica iubire

ACASA. Sa traiesti, nea Matei!, il saluta vecinii... In ograda de la Lunguletu, in spatele casei, se pune varza. Cat vezi cu ochii, ogoare. "Cam asa se face agricultura, da’ acum e la sfarsit de campanie" - zice sfatos Florin, baiatul al mare, incalecand tractorul.

Tanti Elena cugeta cu mana la gura si cu ochii pe rasaduri: "Cum o fi cand om intra in UE, o fi mai bine?". Se uita la noi intrebator. Baietii o scapa de dilema: "E mult pana intram, ca dupa aia ne vine varza pe banda, hehe!". Sunt multumiti cu totii ca nea Matei bate in fiecare zi drumul ministerului: "Ca daca sta acasa ajunge cocosat de tot in doi ani, asa are conditie fizica, metrou, aglomeratie, lume buna, lume rea...". Consilierul riposteaza: "Sa stiti, e mai greu decat cu sapa-n mana. Pe camp trebuie sa dai din brate, acolo e munca de raspundere...". Or, la birou mainile se framanta doar pe cap, ca sa se coaca cum trebuie ideea.

HOTARAT
"La un moment dat, cand a fost treaba cu padurile, am zis si io doua vorbe... Nu voiau sa le dea pe toate, ca una, ca alta... Si-am zis: «Io n-are rost sa mai stau aci, ma scol, iau geanta asta...». «Stai, domn’le, acolo...», si s-au dat toate padurile, cat a avut omul" - Matei Barbu, consilierul ministrului Agriculturii

SFATOS
"Primul sfat pe care mi l-a dat ministrul Gheorghe Flutur a fost sa merg in comuna mea si sa ma informez pentru programul fermierului. Nu avem o rampa de desfacere, sunt multe... Acuma am propus sa nu mai dam nimica la milogi. Pai daca tu nu faci nimic, astepti sa-ti dea ministerul bani?" - Matei Barbu, consilierul ministrului Agriculturii