Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
30-31 august 1986,
Băile Felix-Oradea
Valeriu Popa şi Apostol
Turbatu despre diagnostic
Prietenul nostru Apostol Turbatu nu s-a convins definitiv, atunci, în 1979, de existenţa dimensiunii bioenergetice. După alţi cinci ani, în care tata a fost foarte supărat pe A.T. (îl ajutase, la cerere, să îşi găsească o locuinţă în centru, lângă Calea Dorobanţilor, iar domnul doctor îi spusese, după mutare, că nu e mare brânză ajutorul primit), s-au împăcat şi au reînceput vizitele în casa noastră, încheiate, mereu, în faţa tablei de şah. Era, deci, anul 1984. Împingând una dintre piese, doctorul Turbatu i-a spus lui A.P.: Bă, Păunescule, ce tot ai cu vracii ăştia? Ce îi tot susţii şi spui, tot timpul, prin „Flacăra”, că nu ştiu ce calităţi au ei, să vindece boli pe care nici medicina de performanţă nu le vindecă? Mai bine nu te-ai mai lua după ei, că nu ştiu nimic! Îţi vorbeşte un chirurg...
S-a întâmplat ca, în aceeşi încăpere din casa noastră, să se afle pe un fotoliu retras, citind o revistă cu şi despre animale, bioenergeticianul Valeriu Popa. Doctorul Turbatu nu îl cunoştea şi, oricum, nu prea îi păsa de nimeni, când avea de spus ceva. Cu atât mai mult cu cât, în cazul de faţă, era vorba despre meseria sa, aflată în luptă cu ramurile noi, neclasice ale sănătăţii. Auzind atacul violent împotriva vracilor, reprezentantul cel mai de seamă al însănătoşirii naturiste, Valeriu Popa, s-a ridicat din fotoliul lecturii şi i-a spus apăsat doctorului Apostol Turbatu: decât să vorbeşti aşa, doctoraşule, mai bine ai avea grijă de dumneata. Vezi ce faci că ai în buzunar cancerul de colon, cancerul de rect.
Doctorul Turbatu a râs şi a replicat, imediat, că sunt aberaţii afirmaţiile lui Valeriu Popa, pentru că abia şi-a făcut, de puţină vreme, analizele la Spitalul Elias, la fratele său, tot medic, şi are toate rezultatele bune. Chiar l-a îndemnat pe tata să fie atent cu vracii, că nu ştiu ce spun şi fac tot felul de năstruşnicii. Din nefericire, peste câteva luni, diagnosticul pus de Valeriu Popa, fără aparate, s-a confirmat, în ciuda rezultatelor excelente ale analizelor abia făcute la Spitalul Elias. Prietenul nostru Apostol Turbatu s-a internat, iar analizele noi au pus în evidenţă un cancer de rect, exact cum văzuse Valeriu Popa, cu geniul său, înainte ca boala să se manifeste. El simţise dereglarea bioenergetică gravă, care precede apariţia exterioară a bolii.
Bioinginerul
Inginerul Valeriu Popa ne-a spus că el nu vede boala atunci când ea ajunge să atace nivelul fizic, ci o percepe mult mai devreme, cu mâinile în rol de radar, ca pe o emisie energetică dereglată, faţă de nivelul optim. Deci nu e vorba de premoniţii sau de alte mistere. Valeriu Popa, când priveşte pacientul, nu are în faţă un corp pe care îl investighează, ci un adevărat complex fizico-energetic pe care îl analizează.
La fel de bune erau şi analizele doctorului Suciu, de la Sibiu, prin 1982, când Valeriu Popa l-a avertizat că este în pericol să păţească un atac cerebral. Doctorul Suciu a râs, şi el, de inginerul bucureştean, spunând că abia vine de la Cluj, unde prietenul său, doctorul Stăncioiu, aflat de faţă la întâlnire, i-a scos analizele perfecte. N-au trecut decât 6 luni şi doctorul Suciu a suferit o congestie cerebrală complicată.
Un alt exemplu de diagnostic, prevăzut perfect de Valeriu Popa, este cel pus la întâlnirea ce a avut loc în casa noastră, în 1984, între bioenergetician şi ştefan Andrei (ministrul de externe al celor mai buni ani de diplomaţie, pe care a ilustrat-o România, de la Nicolae Titulescu încoace, după cum afirmă A.P.). Aveţi grijă, tovarăşe Andrei, că vă paşte diabetul ş i-a zis Valeriu Popa prietenului nostru. Imposibil, eu nu mănânc dulce ş a răspuns marele diplomat. Dar nu datorită dulcelui veţi face diabet, ci datorită stres-ului, pe fond nervos ş a anticipat vraciul din Dioşti, acum pensionar bucureştean. Din nefericire, diagnosticul s-a confirmat, în 1986. Valeriu Popa nu îşi foloseşte forţele şi rezultatele fenomenale ca să-şi atragă susţinători de tip fanatic sau religios. El, dimpotrivă, le spune celor ce încearcă să-i construiască o imagine de divinitate, că e un om obişnuit, cu simţuri mai dezvoltate decât contemporanii săi. Nu de credinţă oarbă în binefăcători are nevoie lumea, ci de educaţie şi de sprijin pentru semenii noştri înzestraţi de natură, ca să se poată bucura de acest bine şi alţi oameni.
Chiar şi în marginalizarea în care se află, tata încearcă să-l ajute pe Valeriu Popa să îşi pună în valoare calităţile, spre binele unui număr cât mai mare de suferinzi. Înainte de 1985, A.P. l-a dus pe Valeriu Popa, din om în om, din sală în sală (inclusiv la Cenaclu), din cabinet în cabinet, inclusiv la Dumitru Popescu, sperând că va găsi înţelegere, o dată ce demonstraţia este făcută. Nu a reuşit decât să smulgă promisiuni de la oficialităţi, să publice în „Flacăra” materiale documentare şi să îl ajute pe V.P. să-şi recapete statutul moral şi social, pierdut, în urma persecuţiilor la care au fost supuşi cei ce au participat la Meditaţia Transcendentală, după 1982. Atunci, Valeriu Popa fusese mutat cu serviciul din Bucureşti, trimis la Giurgiu (la 58 de ani), obligat să se trezească dimineaţa la 5, ca să poată face naveta, şi să se întoarcă seara, târziu. A.P. a făcut scandal, a scris în revistă, reuşind să-l readucă în Bucureşti şi să fie pensionat, fără a se ţine cont de retrogradarea abuzivă, care i-ar fi compromis situaţia de muncă.
Au mai fost ocazii în care Valeriu Popa a fost hărţuit şi ameninţat cu arestarea, în acei ani, situaţii cărora A.P. le-a ţinut piept şi nu s-a lăsat până nu le-a rezolvat. Astăzi, nea Valerică, aşa cum îi spunem toţi cei apropiaţi, e, totuşi, un om liniştit, la cei 62 de ani, şi, în măsura în care poate, ajută bolnavii fără şanse să supravieţuiască. Pentru acest scop nobil, tata îl ia aproape în toate deplasările, unde este posibil, creând focare de discuţii despre sănătate şi tratamente naturiste, soluţii de însănătoşire fără medicamente, mai ales în cercuri de oameni care şi-au pierdut speranţa în tratamentele medicale clasice şi care nici nu au bani să dea pe medicamente.
În plină prigoană împotriva transcendentalilor, în 1983 (pe lista celor pentru care tata a intervenit personal, cerând singura audienţă la Elena Ceauşescu, figurează profesorul descoperitor în fizică Ion Mânzatu, basul de anvergură mondială solist al Operei Române Nicolae Florei, muzicianul de geniu care a lansat naiul în conştiinţa universală Gheorghe Zamfir, filosoful Andrei Pleşu, inginerul bioenergetician Valeriu Popa, marele scriitor Marin Sorescu şi încă destule figuri ilustre ale intelectualităţii române), A.P. a scris şi publicat o poezie, cântată la Cenaclu şi difuzată la Radiocenaclul „Flacăra” (pe postul naţional), „Cântec pentru Valeriu Popa”, în care afirmă că „... Nu suntem numai nişte simţuri joase / În vrejul unui trup nenorocit, / Noi suntem suflet, nu un sac de oase, / şi noi cu sufletele ne-am iubit. // Valeriu Popa, dragul nostru tată, / Mai pătimit decât pot eu să spun, / Eşti sufletul ce suflete arată, / Un inginer ca medicii mai bun. // Eu zic că omul prea puţine ştie, / Când se consideră un simplu corp, / Cel ce nu crede-n bioenergie / Va rătăci prin viaţă ca un orb.” Versurile acestea sunt incluse în volumul ce trebuie să apară anul acesta, la Editura „Albatros”, „Locuri comune”.
(Continuarea în numărul următor)
