x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (68)

Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (68)

de Andrei Paunescu    |    07 Apr 2012   •   21:00
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (68)

27 martie 1987
Soarta ingrata a profesorilor de stiinte exacte, care predau la liceele umaniste, incepe sa semene a rol de comedie. Profesoara L. a hotarat si a transmis azi, la ora domniei sale, ca 'la Maiorescu se cunoaste ca e crescut la scoala lui Iorga'!? Nici o lege a fizicii nu a putut, pana in prezent, sa il faca pe stralucitul literat al secolului al XIX-lea sa invete la scoala unui alt stralucit intelectual care a devenit matur si intemeietor de scoala, dupa inceputul secolului al XX-lea.

Rasturnarile se tin lant in viziunea aceleiasi profesoare: 'Ce enervant este Ion Barbu cand publica texte violente in Saptamana!'. Sigur, nu era vorba de Ion, ci de Eugen, dar ce mai conteaza, atunci cand emitentul acestor pareri spune ca:
'Eu nu ma bag, eu nu ma intereseaza nimic, sunt doar titulara pe catedra si n-am nevoie de nimic, sunt, cred eu, un om nu chiar atat de prost...' Reactiile de revolta populara, in clasa, n-au venit nici din partea celor mai oportunisti elevi.

Si pentru ca a trebuit sa se incheie siragul de perle cu una de specialitate, am mai aflat ca:
'Echilibrul care face ca materia sa nu cada in ea insusi l-a inventat un mare fizician american'. Noroc cu fizicianul american, ca, daca nu venea cu inventia la timp, materia se prabusea 'in ea insusi', sub povara istoriei. E de dorit un simpozion cu premii, decernate acelora care fac distinctia intre descoperire si inventie. Altfel, Beethoven nu e mintea creatoare de muzica si mana de pe clapele pianului, ci inventatorul muzicii, descoperitorul pianului si, eventual, comis voiajorul aparatelor auditive.

'Acelasi basm'
Asteptand vizita unei frumoase colege de clasa, devin agitat si ii propun lui A.P. sa scriem un cantec. Tata gaseste cel mai potrivit subiect pentru o poezie, astfel ca, seara tarziu, repertoriul nostru se imbogateste cu a 37-a piesa, 'Acelasi basm'. Nu trece ziua si o scriem si pe cea de-a 38-a, 'Onor tineretea'. Primul spectator care asculta 'Acelasi basm' este Mirela Stanescu, care considera, pe buna dreptate, cantecul potrivit situatiilor actuale pe care le traim. Desi nu obisnuiesc, ud noua lucrare cu un pahar cu lichior.

28 martie 1987
Raritati
Degeaba a sunat insistent doctorul Radu Ozun, A.P. nu l-a putut intelege deloc, pentru ca o linie telefonica atat de incarcata, cu urechi si tehnica de lupta, atrage dupa sine paraziti direct proportionali. Asa ca domnul doctor ne face o vizita si, spre deosebire de marea majoritate a celor care ne calca pragul ca sa ne ceara sau ca sa consume cate ceva, domnul Ozun mai si aduce. Nu mare lucru, dar fapt e ca, dupa venirea sa in casa noastra, macar simbolic, apar in plus un fruct si o sticla de vin. Ceea ce este cu totul altceva decat atunci cand fructul si vinul dispar.

Datoriile la Fondul Literar
Sigur ca, la aceasta stare de lucruri, in care noi suntem tot mai datori, dar mereu oferim prietenilor si cunostintelor din mica noastra provizie alimentara, contribuie, in primul rand, A.P. Ne spune, adesea, ca ii este ingrozitor de rusine sa traiasca intre concetateni si compatrioti care o duc mai rau, desi nimic din ce avem nu a fost mostenit, ci muncit. Asa se explica situatia paradoxala ca familia noastra, compusa din opt persoane care traiesc efectiv in casa, nu beneficiaza decat de un salariu, de drepturile de autor platite sub minimum legal, pentru cartile ce apar si, din cand in cand, de cate un imprumut derizoriu, aprobat de Fondul Literar, ce se restituie de indata ce primele drepturi de autor ale lui A.P. fac posibila rambursarea.

Sunt scriitori, mai mari sau mai mici, care au datorii sute de mii de lei la Fondul Literar, unii au fugit in strainatate sau chiar au murit cu datorii uriase. A.P. ramane mereu foarte aproape de cota zero, pentru ca rigorile se aplica numai unora.
Dar, repet, in toata aceasta constrangere financiara in care traim, tata gaseste ca e obligatoriu sa ii ducem, periodic, mamei mele cate un cos cu ceva alimente si ceva vin, la fel bunicii mele dinspre tata, Floarea Ispas, la fel si unor prieteni nevoiasi. Suntem un fel de Scufite Rosii ale cercului nostru de rude si de cunoscuti. Azi, A.P. nu-i lasa pe Domnita si pe Alex Stefanescu sa plece din casa noastra fara sa ia in portbagaj niste salata si alte verdeturi. Nici inginerul Valeriu Popa nu o ia spre casa cu plasa goala, nici soferul Gica Ionescu.

×