Ketupat şi satay: minunile Asiei

În Malaysia, Singapore şi Filipine, oamenii au un mod mai aparte de a-şi pregăti orezul, în nişte mici recipiente vegetale. Atât coşuleţele, cât şi preparatul în sine poartă numele de ketupat.

Dar despre ce este vorba? Mai întâi se împletesc coşuleţele din fâşii de frunză tânără de cocotier, iar în interiorul lor se pune orezul, după care se aşază într-un vas cu apă în clocot. Ce face cu adevărat speciale aceste cutiuţe cu orez este faptul că pot fi luate peste tot, pe post de pachet. Majoritatea femeilor din Malaysia ştiu cum să împletească aceste cutii din frunze de cocotier. Cu puţin talent şi muncă se pot face chiar câteva sute pe zi.

Pentru a prepara ketupat, mai întâi se spală orezul şi se scurge bine. Cel mai bun mod de a-l usca este să-l întinzi pe o tavă. Se umplu pe jumătate coşurile cu orez, lăsând loc pentru ca acesta să se umfle. Se închid apoi împletind o altă frunză deasupra. Cutiile sunt legate în grămăjoare de câte cinci, pentru a fi mai uşor de manevrat, şi sunt puse într-o oală cu apă în clocot. Focul se face mic, iar cutiile sunt lăsate la fiert timp de cel puţin patru ore. Trebuie să te asiguri că sunt mereu acoperite de apă. Orezul presat nu trebuie neapărat mâncat imediat. Cutiile pot fi păstrate chiar şi câteva zile la rece, iar singurul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să încălziţi puţin orezul.
Atunci când vreţi să îl mâncaţi, cutiile se taie pe verticală cu un cuţit ascuţit, iar cele două bucăţi de orez rezultate pot fi, la rândul lor, tăiate în şase.

Având formă pătrată, în Malaysia şi Filipine, sau de diamant, în Indonezia, aceste mici coşuleţe cu orez nu sunt numai practice, ci pot constitui şi un prânz şic pentru toţi iubitorii de mâncare asiatică.
Dacă nu vă place prea mult ideea de a mânca orez dintr-o cutie din frunze de cocotier, puteţi încerca un preparat asiatic mai aproape de bucătăria europeană. Satay este corespondentul din Malaysia, Singapore şi Indonezia al binecunoscutelor noastre frigărui. Singura deosebire este aceea că se marinează într-un sos special şi se mănâncă împreună cu sosuri şi alte adaosuri, cel mai popular fiind sosul de alune. Reţetele pentru marinată şi sosul de alune variază de la regiune la regiune, dar nu schimbă cu nimic aroma inconfundabilă pe care satay-ul o are, aceea de carne care se coace deasupra cărbunilor. În Malaysia, precum şi în Singapore, dacă simţi cumva acest miros, înseamnă că te afli în apropierea unui "fast-food", a unui stand aparţinând unui vânzător ambulant de satay.

Apropiindu-te, vei observa ţepuşele - obţinute din nervura centrală a unei frunze de cocotier -, în care au fost înfipte bucăţile de carne de vită şi de oaie, tăiate la dimensiunea potrivită, şi stropite cu un amestec de ulei şi zahăr, pentru a le face moi şi strălucitoare. Iei una şi, cât mănânci, vânzătorul îţi pregăteşte alta. Aşa că mai iei una. Şi încă una, şi încă una... Până te saturi. Iar dacă ai la tine cumva şi unul dintre mai sus menţionatele coşuleţe cu ketupat, atunci masa e completă. La sfârşit plăteşti în funcţie de ţepuşele rămase, plecând mulţumit şi sătul.

Aceste feluri de mâncare, deşi destul de mici ca dimensiune şi cantitate, au reuşit să îşi facă loc printre multele preparate din această zonă a Asiei, fiind acum considerate un element vital din gastronomia malaysiană, indoneziană sau singaporeană. Şi am putea spună că, deşi mici, sunt mâncăruri puternice, care satură şi stomacul, şi papilele gustative, mulţumind totodată şi simţul estetic şi egoul... gurmandului.