LA MILA PLOII - "De când ne ştim bem apă cu viermi!"

Cinci sate din comuna Vedea de Argeş stau la mila Cerului. Ploaia, de-ar cădea, le-ar ţine banii în buzunare şi le-ar umple căldările cu apă. Şi-ar ostoi setea cu apa strânsă prin lacurile amenajate în spatele caselor, iar rufele le-ar fi mai curate de la picăturile strânse de la streşinile caselor în butoaie de metal.

Cinci sate din comuna Vedea de Argeş stau la mila Cerului. Ploaia, de-ar cădea, le-ar ţine banii în buzunare şi le-ar umple căldările cu apă. Şi-ar ostoi setea cu apa strânsă prin lacurile amenajate în spatele caselor, iar rufele le-ar fi mai curate de la picăturile strânse de la streşinile caselor în butoaie de metal.

Nu le mai pasă de ceva vreme de sănătatea lor, îşi cresc copiii cu apă fiartă şi răcită şi cred mai degrabă că-i va prinde moartea din urmă până ce primarul îşi va respecta promisiunile făcute în campania electorală.

Pământul parcă-i vânăt. Şi aerul greu. Ca de plumb. Apasă inima omului de parcă chin i-a fost dat să trăiască în loc de viaţă. Pietrele se rostogolesc în urma paşilor săi la vale. Câte o picătură de apă se pierde din căldare. Bărbatul oftează de parcă sufletul îi ia foc pentru fiece strop irosit. De vreo 20 de minute se căzneşte să urce dealul bolovănos, sub povara căldărilor, şi acasă tot nu a ajuns. Nu vorbeşte mult. Mai merge, mai stă oleacă, atât cât să privească ba livada ca de ceară, ba casa vreunuia mai înstărit care a apucat să-şi mai ridice vreun gard sau să-şi pună vreo uşă arătoasă la intrare. Puţini sunt. Cât să-i numeri pe degetele de la o mână. Cum ar putea când, bieţii de ei, pentru a avea apă în bătătură cumpără câte o cisternă, ba chiar două pe săptămână, mai ales când soarele nu are astâmpăr şi dogoreşte înnebunitor, ca să aibă cu ce să potolească setea animalelor? "De noi nu mai zic nimic. Mergem în vale, în centrul comunei, străbatem vreo trei kilometri şi ne luăm bidoane cu apă. Şi bem cu ţârâita, ca să ne ajungă. Dar, taică, e tare greu. Suntem oameni în vârstă. Nu avem cal, nu avem căruţă, maşină nu mai zic şi atunci gândiţi-vă cât de amărâţi suntem. Cine mai are copii mai sunt ajutaţi, mai le aduce vreunul o sticlă de apă, mai cară ei. Âştilalţi sunt vai de capu’ lor. La mine, cine ştie când mai vine unul pe-acasă." Nea Nelu se uită că­tre cer. Norii s-au adunat ciorchine. "Dă, Doamne, să plouă!", spune bărbatul adus de spate, cu bocanci ca de armată în pi­cioa­re, rămaşi prin curte de la feciorul stabilit la oraş. Ştie omul de ce se roagă. Ploaia din cer i-ar umple lacul amenajat în spatele curţii, iar streşinile casei i-ar adu­na apă curată în butoaiele puse din timp la fiecare burlan. Nu se mai teme de apa din lac. Puţin verzuie şi cu mult nisip pe fundul căldării. Zice că e bună în lipsa alteia. "Dacă nu am murit până acum, n-oi muri nici de-acum încolo", spune băr­batul, ca pe-o convingere. Dar vocea-i tristă. S-a obişnuit să se spele pe cap cam o dată la trei săptămâni, chiar patru câ­te­o­d­ată, când se mai strânge apă de ploaie, că, zice el, "dacă te speli cu apă de lac ţi se face părul clisă şi nu te mai înţelegi cu el. Aşa că mai bine aştept să plouă şi d-abia atunci pot spune că am apă curată!".

Car pentru apă

În comuna Vedea, mai bine de 1.000 de oameni, cât trăiesc în cele cinci sate neracordate la reţeaua de apă, îşi rezervă o bu­nă bucată de timp, zilnic, doar ca să care apă. Nea Pavel bagă de zor vreascuri sub căzănelul aburind a prune. Face ţuica şi până să ne deschidă poarta a şi prins în mâini sticla de rachiu ca să ne cinstească. "Cu prunele astea ne lăudăm. Ele s-au fă­cut. Zarzavaturile, porumbul, totul e ars. Astea din curte nu s-au făcut, că nu am avut cu ce le uda, darămite ce am pus şi noi la câmp! Nimic nu luăm după urma muncii noastre!", spune bărbatul de 67 de ani şi-şi drege pe cap căciula cu urechi prinse cu şiret. Nea Pavel are gospodărie mare. Că, zice el, nu-i place să depindă de altul. Aşa că şi-a ajutat băiatul să-şi ia ma­şină, iar în curtea sa găseşti cam orice us­­tensilă pe care ţi-o doreşti. Un lucru însă nea Pavel nu are şi trebuie să cer­şeas­că pe la alţii: apă de băut. "Domne, dacă te cerţi cu omul care are puţ, rămâi cu gura uscată. Doi-trei care mai au pe-aici câte o fântână din care mai luăm apă. Dar tre’ să te porţi frumos, că dacă se su­pă­ră pe tine, rău de noi…" Omul, mic de statură, cu ochi vioi şi mâini noduroase râde cu poftă. Şi ne ia la rost iar că nu-i gustăm ţuica. I s-a mai întâmplat să bată la poarta vecinului dotat cu fântână, însă zăvorul a rămas ferecat. Că nu or fi fost acasă, că nu or fi vrut să-i răspundă, nea Pavel nu se mai întreabă. Zice că nu condamnă pe nimeni, mai ales că "pe apa aia puţină de la fântâna omului sare mai toată lumea, aşa că are tot dreptul să o ţină pentru el. Dar de cele mai multe ori sunt de treabă oamenii ăştia cu puţ în curte şi se milostivesc şi de noi. Că le e milă. Deşi să ştiţi că nu e bună de nimic, nici fasolea nu se fierbe. Nu ştiu de ce, dar, aşa cum pui fasolea, aşa înţepe­neşte". Din când în când, mintea lui nea Pavel face tot felul de planuri "nerealiste", cum le numeşte fiul său, şi-şi zice în sinea sa: "Dacă ne-ar băga primarul apă, apăi aş face un împrumut la CAR şi aş lua maşină de spălat. Nevasta mea e bolnavă cu inima, cu reumatismul şi ne descur­căm greu. Băiatul e şi el tânăr şi aş face pentru el o baie, dar fără apă, astea-s doar vise".

Mâl pe bani

Din puţul îngust doar două-trei găleţi ce poţi să scoţi pe zi, că apoi fie nu mai e apă, fie e toată numai mâl şi nisip. Cu toate astea, tanti Floarea e văzută de oamenii din sat ca unul dintre cei binecuvântaţi de Dumnezeu. Că, deh, în satul Blejani mulţi au fost cei care au săpat fântână şi la 40 de metri adâncime şi apa nu a vrut să apară "neam". Tanti Maria a venit să-şi ajute vecina la cules de prune. Nu de alta, dar peste vreo săptămână, în ograda femeii vor cânta lăutarii la nunta fiicei sale, iar curtea trebuie să arate impecabil. Ţuica să fie gata, iar nuntaşii să uite de orice gând rău. Tanti Maria are casă mare, cu turnuleţe, "făcută de băiat". Oasele însă şi le odih­neşte tot în bucătărioara mică, pe patul de la gura sobei, "ca să nu fac deranj". De la Floarea ia şi ea apă, deşi vede mereu cum de-ndată ce apa s-a fiert lasă pe pereţii cratiţei praf alb, dens, ca făina.

"E calcar, măicuţă. Se pune pe rinichi. Şi se fac pietre. Suferim pe-aici cu stomacul, rinichii. Că cică să bei lichide, dar ce să facem? Să cumpărăm mereu?", sare şi tanti Floarea. Pensia pe caz de boală e de 2.900.000 de lei. Numai medicamentele şi ce mai cumpără pentru nepoata din clasa I înghit întreaga sumă. "Dăm ba 500.000 de lei, ba 800.000 de lei pentru o cisternă cu apă adusă tocmai din vale pentru a umple lacul din spatele curţii. Nu e apă potabilă, e numai pentru animale. Dar când ai cal, vacă, păsări, tre’ să le adapi şi dăm bani, deşi pe arşiţă nu ne ajunge o săptămână", spune tanti Floa­rea, în vreme ce soţul său se căzneşte să umple găleata din apa mâloasă rămasă pe fundul lacului, pentru a potoli animalele. În grajd îl aşteaptă o vacă, un viţel şi două capre.

"Dar, dacă o fierbem, nu dispar?"

Madi e din satul Lungani. Tocmai ce a născut un băieţel. Ascunsă de după picioarele mamei, unei fetiţe i se zăresc buclele bălaie. "Mie îmi place ciorbiţa!", strigă copila cu ochi mari, albaştri. În lipsa apei, ciorba, ca şi celelalte mâncăruri sunt gătite cu "apa de lac", cum îi spun localnicii. Cei doi copii ai lui Madi nu fac excepţie. Le mai cumpără mama apă de la magazine, dar distanţa mare la care se află faţă de centrul comunei a scumpit şi apa îmbuteliată, aşa că, de cele mai multe ori, sătenii renunţă şi se mulţumesc cu apa băltită. Scot apa din fântână, o lasă să se sedimenteze, o fierb şi zic că-i bună. Aşa au crescut cu toţii şi, iată, tanti Elena Curescu a ajuns să fie şi străbunică. La 77 de ani. Cine mai are vreo maşină sau vreun măgăruş, precum nea Ion, pe care-l tot cară vreo trei kilometri până la şipot pentru a încărca bidoanele cu apă, zice că a prins pe Dumnezeu de picior. Ceilalţi tânjesc după stropul de apă bolnav din fântânile vecinilor. Însuşi primarul recunoaşte că în vara asta testele făcute apei pe care oamenii din cele câteva sate năpăstuite o beau conţin "ce nu trebuie". Oamenii din Blejani, Lungani, Chiţani dau din cap neştiutori când aud de nitraţi şi nitriţi. Nici pe la dispensar nu prea merg, după cum ne spune Elena Spânu, medicul comunei. "Cei care vin suferă de litiază renală de la excesul de calciu, se cunoaşte că apa pe care o beau nu este bună." Oamenii ştiu doar atât, că apa lor "conţine viermişori". "Dar, dacă o fierbem, nu dispar?", se întreabă nea Constantin cu timiditatea unui copil neştiutor. Femeia lui despică sub şopron prunele mari şi cărnoase. Din senin, picăturile de ploaie care apar îl fac pe omul de 64 de ani să se uite repede împrejur. Găleţile, butoaiele de fier sunt la locul lor, sub streaşină. Vânticelul rece iscat dintr-o dată îl face pe om să-şi strângă haina pe lângă corp. Se plimbă prin curte de parcă apa nu l-ar atinge. E fericit. Poate se umple şi lacul din
spatele ogrăzii. Plouă de-a binelea. Nea Constantin zâmbeşte.

Vorbe care doar amăgesc

În comuna Vedea, cinci sate au rămas fără apă din cele 19, cât compun comuna. Numai pentru satul Blejani, pe primar l-ar costa peste 7 miliarde de lei visul oa­menilor de a avea apă. "În alte sate a pus apă", zice nea Gheorghe. "Pe noi ne-a oco­lit. Promisiuni. De ani de zile ne zice, iar înainte de votare pare să le facă pe toate." Edilul însă îşi scoate meritele în faţă. "Anul trecut am reuşit să bag apă în şase sate",  zice el şi aşteaptă laude. Străzile oropsite, lipsa gazelor, a apei potabile, a canalizării nu-l stânjenesc. "Nu putem să batem din palme şi să facem totul", zice primarul Dochinoiu Niculae, aflat la al doilea mandat la Primăria Vedea. Ştie şi el că apa ce-o înghit oamenii de sus, din deal, nu-i tocmai bună de băut. Cu toate astea, soluţia, în viziunea sa, este aştep­ta­rea. Cât mai multă răbdare pe cap de om însetat şi vremurile în comună vor fi me­reu paşnice. "Dacă nu o să obţin bani din fonduri structurale, o să apelez la consi­liul judeţean, la bugetul local şi până la urmă tot or să aibă apă", explică prima­rul. Deşi recunoaşte că din bugetul local pe 2008, de 40 de miliarde de lei, ju­mă­ta­te se duce numai pe salariile cadrelor didactice, ca restul să acopere cheltuielile pentru întreţinerea clădirii Primăriei.

Trebuie să mai aştepte încă un mandat…

Lipsa apei potabile de pe platforma Cotmeana-Vedea este cunoscută reprezentanţilor Consiliului Judeţean Argeş. Şi nu de ieri, de azi, cu toate că, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, "sperăm ca în abia mandatul acesta să rezolvăm această problemă. Deşi nu este deloc uşor". Cu alte cuvinte, cei peste o mie de oameni mai au mult de aşteptat până vor putea bea apă curată, "fără viermi", cam până în 2012. "Avem un proiect mare, cu finanţare europeană, prin care vrem să amplasăm o conductă ce va traversa judeţul de la nord la sud şi va fi alimentată din lacurile din munte. Este drept că suntem doar în fază de proiect, studiul de fezabilitate a fost deja făcut, acum aşteptăm să obţinem finanţarea europeană", explică situaţia vicepreşedintele Consiliului. Nu ştie care este suma de care ar avea nevoie pentru a finaliza proiectul şi astfel să aducă apa cea mult aşteptată în curţile oamenilor. Ştie însă "că este şi în interesul nostru şi al primarului comunei să rezolvăm şi problema asta atât de grea şi de urgentă. Casele oamenilor sunt pe deal, dacă erau în vale era mai uşor. S-a forat în acea zonă, degeaba însă, apă nu se găseşte nicicum. S-a depus documentaţia, acum trebuie să aşteptăm rezultatele. În mandatul ăsta sperăm să rezolvăm şi problema aceasta", conchide vicepreşedintele Tecău. Cu alte cuvinte, până în 2012, răbdare...

Îi putem ajuta?

Primarul din Vedea spune că oamenii trebuie să aştepte. Să aibă răbdare şi stomac tare pentru a suporta apa mizerabilă pe care ei o procură contra cost. O mie de suflete sunt amăgite cu promisiuni că poate vor veni banii, "dacă nu din fonduri structurale, de la consiliul judeţean". Cei de la Consiliul Judeţean spun însă că problema celor din Vedea s-ar putea rezolva prin... 2012. Nădejdea acestor oameni e, până la "Sfântu’ Aşteaptă", în Dumnezeu, care le trimite când şi când ploaie, şi-n ceilalţi oameni, care le cred necazul.
Cei care îi pot ajuta cu un sfat, cu o vorbă bună sau cu o gură de apă sunt rugaţi să ne contacteze. Să scrie pe adresa Jurnalului Naţional sau pe e-mail: carmen.preoteşoiu@jurnalul sau să ne sune la numărul de telefon 021/318.20.37, interior 239.