x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor

Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor

de Diana Scarlat    |    08 Apr 2021   •   08:55
Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor

Suntem deja într-o criză economică evidentă, dar bine mascată de cifre trucate și de declarații politice. Spre deosebire de situația din 2009, când Guvernul Boc și-a asumat tăierile salariale, în Guvernul Cîțu se încearcă mascarea aceluiași rezultat sub pretextul nevoii de schimbare a legii care ar fi devenit aplicată discriminatoriu. De fapt, noile calcule scad dramatic veniturile românilor, după mai bine de zece ani de negocieri cu sindicatele, zeci de proteste de stradă și drepturi obținute cu mare greutate, prin negocieri îndelungate. Legea Salarizării Unitare are, într-adevăr, situații de inegalitate, dar tocmai discriminările se vor adânci, după recalculările propuse de ministrul Muncii, Raluca Turcan. Proiectul de lege lansat deja, fără consultații cu sindicatele, nu a primit avizul MAI și al Ministerului Justiției.

 

Scandalul între taberele din coaliția de guvernare continuă cu proiectul de Lege a salarizării. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, s-a plâns că proiectul său privind noua lege a salarizării unitare a fost avizat negativ de Ministerul Justiției. Ministrul Stelian Ion a declarat, marți, că soluţiile din memorandumul privind principiile salarizării nu au fost cele mai bune pentru sistemul judiciar. Ieri au apărut și alte reacții din partea parlamentarilor USR care acuză PNL că vrea să taie salariile românilor, dar USR vine cu asigurări că nu va lăsa acest lucru să se întâmple. „În justiţie sunt foarte multe probleme legate de legislaţia actuală, de propunerile care sunt tot discutate de foarte mult timp. Acele soluţii din acel memorandum analizate de direcţiile din cadrul Ministerului Justiţiei nu au fost considerate unele bune pentru sistemul judiciar. Acestea au fost motivele pentru care am avut acel punct de vedere. O să analizăm foarte atent aceste prevederi, pot fi depăşite aceste obstacole”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion, marți, la Parlament. Ieri, medicul Adrian Vinăr, deputat USR, a spus că diminuarea sporurilor medicilor la 20% față de 30%, cât sunt în acest moment, duce la o diminuare a veniturilor medicilor și nu va fi acceptată de USR-PLUS. „Corpul medical este o resursă strategică în acest moment. Nu vom accepta așa ceva. Nici Ministerul Sănătății nu este de acord cu această plafonare a sporurilor”, a explicat deputatul.

 

Și profesorii se opun modificărilor

 

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a solicitat tuturor ministerelor, din 17 martie, să-și prezinte viziunea în privinţa schimbărilor care ar trebui aduse la Legea salarizării unitare. Principiul de bază pe care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îl consideră necesar pentru această modificare legislativă ar fi unitatea în privinţa salariului în plată care se calculează pentru toate categoriile socio-profesionale. Propunerea ministrului Muncii a fost ca salariul de bază la care să se raporteze majorările sau calculul salariilor să fie de 2.300 de lei, nivelul salariului minim brut pe economie. Totuși, sindicatele susțin că aceste recalculări nu vor face altceva decât să taie drastic salariile, în condițiile în care nu s-ar respectat principiile prevăzute de Legea dialogului social. Se opun acestor modificări mai ales sindicaliștii din Poliție și Educație. „Ar fi trebuit să facă acest proiect de lege și cu știrea noastră. Doamna vrea să facă o lege care să rezolve totul, dar mai mult va distruge sistemul. Reducerea sporurilor la 20% nu poate fi acceptată. A tăia sporurile în zonele defavorizate, unde profesorii fac eforturi, este inacceptabil. Se vor crea și mai multe discriminări, pentru că unora li se vor acorda anumite sporuri și altora nu li se vor mai acorda”, a explicat Anton Hadăr, liderul federației sindicale din învățământul universitar Alma Mater. 

 

Polițiștii ar lua-o de la capăt cu protestele

 

O situație și mai gravă se va provoca în Poliție, unde nu se poate lucra cu orar standard 8:00-16:00, iar munca suplimentară și expunerea la pericole trebuie să fie plătite. Tăierile salariale din 2010 au dus la celebrul protest al polițiștilor care au plecat în marș, din Piața Victoriei, spre Palatul Cotroceni, unde i-au strigat președintelui Traian Băsescu celebrul slogan „Ieși afară, javră ordinară”. După îndelungi negocieri, reducerea sporurilor polițiștilor la 20% ar afecta grav activitatea acestora, pentru că la secțiile de poliție nu se poate închide poarta, ca la magazin sau ca în cazul altor instituții, astfel încât să nu se mai acorde sporurile. „Timp de 11 ani s-au făcut atât de multe modificări, încât astăzi nici nu mai știm din ce se compune salariul unui polițist sau cum se calculează. Totuși, acest pretext al eliminării discriminărilor, invocat de doamna Turcan, ascunde, în realitate, intenția clară a guvernului de a diminua salariile. Dacă s-ar fi aplicat Legea 153/2017, s-ar fi produs exact rezultatul pe care spune că-l vrea doamna Turcan. Nu putem să fim de acord cu reducerea sporurilor la 20%, pentru că în cazul polițiștilor vorbim despre ore de noapte, ore de sâmbătă și duminică și alte sporuri pentru pericole. Pe noi ne interesează ca polițistul să aibă un salariu de bază sănătos, de 3.500-4.000 de lei, la care să se adauge sporurile în funcție de condițiile în care își desfășoară activitatea”, a explicat liderul sindicatului polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

 

Raluca Turcan a explicat, ieri, într-o conferință de presă, că proiectul de lege este, de fapt, „un memo”, pentru care mai așteaptă două avize din partea ministerelor care nu au semnat până acum, ca apoi să completeze documentul cu propunerile venite din partea tuturor ministerelor.

×