x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Liceenii creează emisiuni live, cu și despre marii artiști, la Antena3 CNN

Liceenii creează emisiuni live, cu și despre marii artiști, la Antena3 CNN

de Diana Scarlat    |    30 Noi 2022   •   08:45
Liceenii creează emisiuni live, cu și despre marii artiști, la Antena3 CNN

Televiziunea are cele mai importante resurse pentru promovarea valorilor culturale, mai ales pentru a-i atrage pe tineri. Producțiile TV de cea mai bună calitate ajung pe internet, iar astfel, informația ajunge și în mediul virtual.

 

Conform studiilor din în ultimii ani, 96% dintre adolescenții din România se uită zilnic la televizor sau petrec timp on-line, iar media de timp petrecută în aceste medii este de 7 ore pe zi. Astfel, aceste canale de comunicare preiau o mare parte din rolul de formare a tinerilor. În acest context a fost creat evenimentul „Armonia în cult(v)ură 2022”, care se desfășoară în aceste zile, la București. 

 

Emisiunile TV pot atrage tinerii și-i pot ajuta să înțeleagă și să-și însușească valorile culturale. Pot chiar să-i determine să devină creatori de emisiuni cu profil cultural. Asociația Gargui a lansat proiectul „Inspiră și implică noua generație de oameni de cultură”, în parteneriat cu Antena 3, prin care tinerii interacționează cu vedetele TV, cu oameni de cultură, cu artiști și cu studiourile în care sunt realizate emisiunile. Proiectul a fost conceput pentru a forma noi generații de adolescenți în respect pentru profilul identității culturale naționale, prin revalorificarea operelor și a memoriei a șase dintre cele mai mari personalități ale culturii române, folosind un mediu nonformal, familiar, atractiv și dinamic, precum și inițierea adolescenților în mediul de lucru al industriei de televiziune. 

Specialiștii Antena 3 au amenajat ministudiouri TV la Arena Romsilva Știința București, pentru 40 de liceeni, selectați din București și din Ilfov, care interacționează cu personalități ale culturii române și cu oameni de televiziune. Elevii învață cum se realizează emisiunile TV în direct. Evenimentul a debutat ieri și continuă astăzi, până la ora 16.00. Pentru a deveni creativi, tinerii trebuie să cunoască și să înțeleagă operele și artiștii, iar televiziunea îi apropie de sursă. În studiourile TV, ei pot interacționa cu personalitățile pe care le vor întâlni și pot înțelege cum se face o producție TV. Proiectul este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcţiei Generale Guvernare Deschisă, Relaţii Publice şi Cooperare și a fost conceput în special pentru tineri, dar este la fel de interesant pentru toate categoriile de vârstă. 

Conferințe, expoziții, concerte

Evenimentul include conferințe, expoziții de carte și de pictură, ateliere de jurnalism și scriere creativă, lecturi, dialoguri culturale și realizarea unor emisiuni TV produse de tinerii selectați, într-un ministudio TV. Sunt aduse în prim-plan operele unor mari personalități ale culturii române: Marin Preda, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Petrașcu, Corneliu Baba și Gavriil Musicescu.

Ministudiourile TV s-au împărțit în mai multe zone de acțiune, în cele două zile: Zona de dialog cultural „Moromeții”, Zona de convorbiri culturale, Zona ministudio TV breaking news, Zona ministudio TV debate, dialog între generații, Zona concert de vioară și pian. Fiecare zonă este decorată și dotată cu echipament tehnic de sunet, lumini, video și pentru filmare. Participanții au astfel șansa să cunoască munca din cele trei zone principale: News, TV debate și Entertainment.

Față în față cu marii artiști

Elevii sunt îndrumați de vedetele Antena 3 CNN Ana Iorga, Mihaela Bîrzilă și Andrei Tomescu, în cele două zile ale evenimentului. În Zona ministudio TV BREAKING NEWS, cu activități dedicate lui Ion Heliade Rădulescu, liceenii experimentează prezentarea știrilor în regim breaking news la Antena 3 CNN, apoi se întâlnesc „Față-n față cu Marin Preda”, unde se vorbește despre viața și opera marelui scriitor. 

În Zona ministudio TV debate: „Dialog între generații” sunt organizate dezbateri despre arta digitală și cea clasică, Design 3D versus pictură, muzică modernă și clasică sau Inteligența Artificială care va transforma sau nu jurnalismul și literatura clasică. Unul dintre cele mai importante momente este Dialogul cultural „Cartea, filmul și viața” pe tema „Moromeții”, unde elevii se vor întâlni cu actorul Dorel Vișan, coborât direct de pe pelicula marilor ecrane. 

O altă secțiune este Music4all, care aduce în fața participanților creații îndrăgite de public, prin intermediul artiștilor Ștefan Doniga și Diana Jipa. Aceștia vor susține un concert pentru vioară și pian. În secțiunea dedicată artelor plastice, pictorul Paul Hitter le vorbește elevilor despre Corneliu Baba și Gheorghe Petrașcu, dar și despre artele plastice și evoluția picturii în perioada contemporană.

Asociația Gargui a optat pentru parteneriatul cu postul de televiziune Antena 3 deoarece este singura televiziune de știri din top 3 la nivel național care, preocupată de formarea culturală a tinerei generații, a inițiat platforma „România la Înălțime”, marcă înregistrată, prin care poate susține implementarea întregului eveniment cultural.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×