x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Love 8/"De ce mi-au omorât copilul?" - video

Love 8/"De ce mi-au omorât copilul?" - video

de Florin Gongu    |    06 Mar 2009   •   00:00
Love 8/"De ce mi-au omorât copilul?" - video

Mâine noapte se împlinesc 30 de zile de la dispariţia fulgerătoare a celui care a fost Marian Cozma, ucis mişeleşte într-o discotecă din Veszprem. La iniţiativa familiei şi cu sprijinul unor prieteni, se va da startul unei campanii împotriva violenţei, sub titulatura "Love 8".



De ce Love 8? A explicat creatoarea de modă Rita Mureşan, una dintre promotoarele acţiunii anunţate ieri la sediul CS Dinamo. "În primul rând, Love, şi nu dragoste în limba română, pentru că dorim ca această campanie să treacă peste graniţele ţării. 8 este ziua în care s-a născut Marian, 8 este ziua în care Marian a murit, 8 era numărul de pe tricou de la Vezsprem al lui Marian, 8 simbolizează numărul infinitului. De acum, 8 va însemna Marian Cozma."

SIMULTAN ÎN PATRU ŢĂRI
Aceasta a explicat cum va demara proiectul: "Vrem să promovăm antiviolenţa prin sport. Vrem să programăm întâlniri între sportivi şi copii, să organizăm o cupă a liceelor la handbal. În noaptea de 7 spre 8 martie, la ora 1:00 noaptea, în mai multe cluburi de distracţie se va opri muzica, se va proiecta un filmuleţ în memoria lui Marian Cozma, iar apoi se va face o dedicaţie în memoria lui. Acţiunea se va derula simultan în patru ţări: România, Ungaria, Serbia şi Croaţia. În România vor fi 65 de astfel de cluburi, iar la Bucureşti, la Fratelli la acea oră vor fi prezenţi jucătorii echipelor Steaua şi Dinamo, care sâmbătă au meci direct". Cluburile de noapte angrenate sunt în Bucureşti (17), Piteşti (1), Rm. Vâlcea (1), Sinaia (1), Sibiu (3), Predeal (1), Sighişoara (1), Braşov (7), Tg. Mureş (1), Timişoara (6), Cluj (11), Iaşi (5), Bacău (1), Suceava (1), Botoşani (1), Constanţa (7).

STELIŞTII, ALĂTURI DE DINAMOVIŞTI
La evenimentul de ieri au participat şi jucătorii echipelor Steaua şi Dinamo, care sâmbătă se vor duela într-un meci foarte important contând pentru Liga Naţională. "Mi-e greu să conjug timpii când vorbesc despre Marian. Sportul nu creează duşmani, creează oameni sănătoşi. Dorim doar să se facă lumină şi să aflăm de ce a fost omorât Marian", a spus Eliodor Voica, fostul antrenor al lui Marian, de la Dinamo. Marius Stavrositu (Steaua): "Acesta este meciul vieţii noastre, cel împotriva violenţei". Alexandru Dimache (Dinamo): "Presa să fie alături de performanţe, nu numai la tragedii". Ionuţ Georgescu (Steaua): "Marian a fost şi va rămâne prietenul nostru". Marcel Popescu (preşedinte CS Dinamo): "Vă implor, dinamovişti, stelişti, români, unguri, să facem pentru Marian o lume mai bună".

"ANTIVIOLENŢĂ, SPORT ŞI IUBIRE"
Impresionante au fost vorbele tremurate, uneori înecate de lacrimi, ale lui Petre Cozma, tatăl jucătorului decedat, care abia putea să urmărească imaginile derulate cu fiul său: "Au trecut 30 de zile de când nişte nemernici mi-au omorât copilul. Copilul meu şi acum e aici. Eu şi cu sora lui vorbim mereu cu el. La fel şi maică-sa. În ultimele săptămâni multă lume mă întreabă cum era copilul meu. Era cinstit, cuminte, cu onoare, poate prea blând. Tot stau şi mă gândesc. De ce mi-au omorât copilul? Pentru că la bunătatea lui  nu aveau de ce! Acolo, în Ungaria, au fost unii arestaţi, atât. Cer oficial să se dea startul în implicarea mult mai adâncă în anchetare! Vă cer ajutorul în elucidarea acestui caz! Sunt un părinte aproape de disperare. Cer ca vinovaţii să fie pedepsiţi de cei care trebuie să pedepsească. Să nu lăsăm violenţa să aibă un parcurs lung. Nu vreau violenţă, vreau doar ca vinovaţii să iasă la iveală. Pentru că fiul meu chiar a fost campion, în România şi în Ungaria, la două cluburi dragi lui şi familiei lui. Să iubiţi cifra 8! Pentru că 8 înseamnă anti-violenţă, sportivitate şi multă iubire".
 

Patriota vs Poliţia Veszprem

Unul dintre proprietarii barului "Patriota", unde s-a petrecut tragedia, susţine că Marian Cozma nu a fost înjunghiat în bar, aşa cum se vehiculează, intenţionând să dea în judecată Inspectoratul General al Poliţiei din Veszprem, care ar fi difuzat înregistrările camerelor de supraveghere către media. Poliţia a răspuns: "Acest lucru a fost în interesul investigaţiilor". Proprietarii au criticat aspru presa şi site-urile de ştiri care, în opinia lor, au difuzat informaţii false, ceea ce a dus la stricarea reputaţiei localului. În ajutorul proprietarilor a sărit un europarlamentar maghiar, Viktoria Mahacsi, care a declarat într-o emisiune tv denumită "Libertatea cuvântului": "Românul i-a făcut ţigani, de aici iscându-se bătaia". Ulterior însă, politicianul şi-a cerut scuze, sugerând că vorbele sale au fost înţelese greşit. Poliţia din Veszprem a mai adăugat într-un comunicat remis presei: "În data de 8 februarie, la ora 02:55, s-a primit un telefon de la un angajat al barului, care a anunţat că în faţa localului are loc o altercaţie. Poliţia a ajuns după 7 minute, la ora 03:02 şi, după cum s-a stabilit, de la încăierare şi până la înjunghierea lui Marian Cozma, totul s-a derulat în 49 de secunde". Poliţiştii mai susţin că, în noaptea de 7 spre 8 februarie, în patrulare ar fi fost 11 poliţişti, şi nu 4, aşa cum s-a scris. Barul "Patriota" s-a redeschis în 20 februarie.

"NU MĂ GÂNDESC LA RĂZBUNARE"
Pentru prima dată după înmormântarea lui Marian Cozma, tatăl lui, Petre Cozma, a oferit un interviu agenţiei maghiare "Bors". "Nu mă gândesc la răzbunare, dar aş vrea ca ucigaşii să simtă aceeaşi durere pe care am simţit-o eu. M-aş uita în ochii ucigaşilor şi i-aş întreba de ce au făcut acest lucru. Aici nu a fost vorba de omor, ci de ceva mult mai groaznic. Eu nu judec, asta este treaba autorităţilor, dar o pedeapsă pe măsură ar fi ca şi ei să treacă prin ce a trecut Marian şi să simtă ceea ce simt eu. Sunt convins că judecătorii vor da pedepsele pe care criminalii le merită", a spus Petre Cozma.

Viorel Mazilu (centru) dedică victoria Stelei cu Reşiţa memoriei lui Marian Cozma
Foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

 

"Sunt fericit că a pierdut Omer"

"Sâmbătă are loc acest meci deosebit. Rog oamenii din tribună să susţină echipele corect, să nu se mai întâmple ce s-a mai întâmplat. Orice petardă, orice înjurătură îl vor lovi pe Marian", a fost apelul făcut de Petre Cozma înaintea derby-ului Dinamo - Steaua de sâmbătă, de la Floreasca. Acum doi ani, meciul dintre cele două echipe nici nu a putut începe din cauza petardelor aruncate pe teren, fiind reprogramat cu tribunele goale. "Sâmbătă, Marian va fi cu noi pe teren", a spus preşedintele CS Dinamo, Marcel Popescu. La acest meci nu va asista însă şi Petre Cozma, care va pleca azi în Ungaria, pentru a asista la meciul Vezsprem - Montpellier, ultimul din grupele Ligii Campionilor. Indiferent de rezultat, Vezsprem este calificată în semifinalele competiţiei. Petre Cozma a asistat miercuri seară, împreună cu fostul mare internaţional, pivotul Ion Mocanu, la meciul Steaua - UCM Reşiţa 27-25, fiind invitat de jucătorii stelişti. La final, aceştia, prin intermediul lui Viorel Mazilu, i-au dăruit un tricou roş-albastru cu numărul 8, pe care era imprimat numele Cozma. "Nu pot să spun că mă bucur neapărat de victoria Stelei, dar sunt fericit că a pierdut Omer. Şi, de câte ori voi veni la meciurile lui, va mai pierde. Să vedeţi că am dreptate. Am venit să-i văd pe băieţi şi să primesc tricoul de la aceşti copii", a declarat Petre Cozma după meciul de miercuri. Aihan Omer, antrenorul Reşiţei, este şi selecţionerul echipei naţionale. După turneul final al Campionatului Mondial din Croaţia, din luna ianuarie, Marian Cozma anunţase că nu va mai veni la lot atât timp cât va fi Omer. El îşi motiva decizia prin aceea că a fost prea puţin folosit în cadrul turneului. De precizat că acum doi ani, când Marian Cozma ieşise din circuitul echipei naţionale, el a fost solicitat să joace pentru reprezentativa Ungariei, ofertă pe care a declinat-o.

"În alte ţări, sportul este inclus în programă, la noi este Cenuşăreasa materiilor. Această campanie vine să sprijine sportul din România"
Rita Mureşan

"Sunt un părinte aproape de disperare. Vreau ca aceşti vinovaţi să plătească, să fie pedepsiţi de cei care trebuie să pedepsească. Vreau ca adevăraţii vinovaţi să iasă la iveală. Nu vreau violenţă"
Petre Cozma

×
Subiecte în articol: special dinamo petre cozma petre cozma