Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, declara pentru Jurnalul Naţional că va analiza problemele apărute la Spitalul "Al. Obregia" din cauza managerului acestei unităţi spitaliceşti. Întrucât ministrul Cseke Attila promite, dar lasă haosul să pună stăpânire pe acest spital, Jurnalul Naţional s-a adresat premierului Emil Boc, solicitându-i să nominalizeze un medic psihiatru manager la Spitalul "Al. Obregia".
Cadrele universitare şi şefii de secţie din Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Al. Obregia" au adresat ministrului Cseke Attila un memoriu prin care solicită "numirea urgentă în postul de manager a unei persoane competente în managementul unui spital clinic de psihiatrie". Memoriul se află pe biroul ministrului Sănătăţii încă din data de 4 martie a.c. (nr. 2176). "În ciuda performanţelor bune obţinute, managerul spitalului a fost destituit şi înlocuit cu un medic de o altă specialitate, proaspăt destituit pentru lipsă de performanţă managerială din poziţia de manager al Spitalului «Sf. Pantelimon», se spune în memoriu.
Demersului cadrelor universitare de la Spitalul "Al. Obregia" i s-au alăturat Asociaţia Română de Psihiatrie şi Jurnalul Naţional. În acest sens, Jurnalul Naţional a adresat câteva întrebări ministrului Cseke Attila, având în vedere că acest spital este patronat de Ministerul Sănătăţii, că este cea mai mare unitate spitalicească de psihiatrie din România, cu 1.250 de paturi, şi că, anual, aici sunt internaţi între 26.000 şi 28.000 de pacienţi cu patologii severe, aduşi din toată ţara. Argumente suficiente pentru ca acest spital să beneficieze de un management performant.
Iată ce răspunde la 8 martie a.c.ministrul Sănătăţii pentru Jurnalul Naţional: "În ceea ce priveşte situaţia Spitalului «Al. Obregia», vă informez că am primit memoriul cadrelor medicale din această unitate şi voi analiza împreună cu echipa MS problemele apărute acolo. Deja l-am desemnat pe secretarul general al ministerului să organizeze întâlniri atât cu conducerea spitalului, cât şi cu personalul medical. În funcţie de raportul lor şi de o analiză serioasă asupra situaţiei unităţii medicale, vom lua o decizie". Dar tot ce promite ministrul Cseke Attila a rămas, deocamdată, doar pe hârtie. Pentru că nimic din ceea ce spune domnia sa nu s-a materializat. Nici urmă de secretar general pe la Spitalul "Al. Obregia", cât despre analiza serioasă a ceea ce se întâmplă acolo, nici vorbă. Dimpotrivă, managerul contestat chiar săptămâna trecută, când potrivit ministrului Attila aici era aşteptat secretarul general al Ministerului Sănătăţii, o destituie pe Florentina Frâncu din funcţia de director cu îngrijiri medicale, fără nici un motiv.
CINE-I MANAGER LA SPITALUL "AL. OBREGIA"
Monica Claudia Boer, medic ORL-ist, este numită manager la Spitalul "Al. Obregia", în locul conf. dr Radu Mihăilescu, de Adriean Videanu, chiar la finalul interimatului său la Ministerul Sănătăţii. Cadrele universitare de la "Obregia" ar fi înţeles mişcarea lui Videanu de a pune un ORL-ist în fruntea unui spital de psihiatrie dacă acesta ar fi avut nişte performanţe manageriale. Dincolo de faptul că ORL-ul nu se pupă deloc cu psihiatria, actualul manager nici nu are cum să exceleze, dacă ţinem seama că ministrul Bazac a demis-o pe Monica Claudia Boer din funcţia
de director medical la Spitalul "Sf. Pantelimon" pentru "nerealizarea corespunzătoare a valorii indicatorilor". N-a fost bună ca manager la "Pantelimon", dar iată că cineva acolo sus a zis că e bună la tipografie. Pentru că între cele două spitale - "Pantelimon" şi "Obregia" -, medicul ORL-ist Monica Claudia Boer face o haltă ca director adjunct la... Tipografia Coresi. Dar, probabil, medicul ORL-ist Boer s-a vrut manager tot de spital şi i s-a făcut cadou Spitalul "Al. Obregia".
BODYGUARD ŞI FOTOCOPII
În premieră absolută pentru un spital chiar de psihiatrie, la Spitalul "Al. Obregia" se face management cu bodyguard. Medicul ORL-ist Boer se deplasează prin spital doar cu bodyguardul. Intrarea în biroului acestuia este permanent păzită. Ceea ce "produce nemulţumirea şi revolta pacienţilor, a colegilor psihiatri din străinătate, de exemplu, prof. dr Heinz Katschnig, coordonatorul din partea Comunităţii Europene a proiectului de reformă a îngijirilor psihiatrice din România", se spune în memoriul cadrelor universitare de la "Al. Obregia". Din decembrie, managerul Boer nu a ţinut nici un consiliu director, nu participă la raportul de gardă. În schimb, aşa cum se specifică în memoriul adresat ministrului Cseke Attila, managerul, fără nici o explicaţie, solicită, pe cheltuiala spitalului, "fotocopii după examenele de laborator ale tuturor celor 2.000-3.000 de internări din luna decembrie 2009".
Profesorul doctor Dan Prelipceanu, şeful Catedrei de Psihiatrie la UMF "Carol Davila", directorul medical al spitalului, conferenţiar doctor Radu Mihăilescu, fostul manager al spitalului, remarcau cu regret că neînţelegerea problematicii specifice psihiatriei de actualul manager poate avea consecinţe grave pentru pacienţi. Şi asta în condiţiile în care toţi directorii, cei 17 şefi de secţie din cadrul Spitalului "Al. Obregia", au competenţe în management sanitar şi oricare dintre ei poate face faţă exigenţelor acestui post.
JURNALUL NAŢIONAL MERGE MAI DEPARATE
La prima citire din răpunsul ministrului Cseke Attila, adresat Jurnalului Naţional, s-ar înţelege că există deschidere pentru punerea pe un făgaş normal a managementului la "Al. Obregia". Dar la a doua citire, iată că ministrul Attila, de fapt, demonstrează că îşi însuşeşte nominalizările pe picior de plecare făcute de interimarul Adriean Videanu. Jurnalul Naţional merge mai departe, adresându-se premierului Emil Boc, căruia îi cere să numească la "Al. Obregia" un director competent în managementul unui spital clinic de psihiatrie, în beneficiul pacienţilor şi, deopotrivă, al cadrelor medicale.
NEPREGĂTITĂ. INCAPABILĂ.
Asociaţia Română de Psihiatrie constată cu îngrijorare deteriorarea actului managerial în sistemul de îngrijiri psihiatrice din România, considerând "nefericită numirea în funcţia de manager general al Spitalului Clinic de Psihiatrie «Prof. Al. Obregia» din Bucureşti a unei persoane nepregătite şi incapabile să înţeleagă specificul şi nevoile domeniului sănătăţii mintale". În acest sens, Asociaţia Română de Psihiatrie consideră că este nevoie reevaluarea strategiei Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte îngrijirea bolnavilor cu suferinţe psihiatrice. "Avertizăm că tratarea cu superficialitate sau ignorarea pur şi simplu a gravelor probleme cu care ne confruntăm va avea repercusiuni nu numai asupra celor implicaţi în domeniul psihiatriei, dar şi asupra societăţii româneşti în asamblu şi ne-ar situa din nou în atenţia forurilor internaţionale, dovedind neprofesionalism, ignoranţă şi nerespectarea drepturilor pacientului."