x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Marius Tucă: Sânge şi high definition

Marius Tucă: Sânge şi high definition

05 Apr 2013   •   17:01
Marius Tucă: Sânge şi high definition
Citeşte şi:
O ştire înghite pe alta,
hulpavă, ca într-un cerc vicios şi devorator,
flămândă la rândul său de celebritatea clipei
şi totodată pregătită să părăsească scena,
gata să facă loc altei informaţii efemere,

o ştire înghite pe alta
fără să mai întrebe pe nimeni,
fără să mai raporteze undeva,
nu există reguli,
nu există nici o ordine locală,
nici vreuna mondială,
era tehnologiei informaţiei nu-şi alege
nici morţii şi nici faptul divers,
războaiele sunt tratate egal cu naşterile,
miracolele şi întunericul vin pe aceeaşi bandă,

o ştire înghite pe alta,
lumea nu mai are timp să aleagă,
digestia a devenit un moft,
e inclusă în preţul servirii,
totul vine pe bandă rulantă,
contracronometru,
te simţi ca un hamster
pus să alerge pe o moară, într-un borcan,
crezând că înconjoară globul,

o ştire înghite pe alta
şi tu rămâi doar cu senzaţia că s-a întâmplat,
că a fost sau că ar fi putut fi,
nu mai ai timp să verifici,
să afli,
să înţelegi, nici atât,
eşti într-un carusel
din care nu poţi să cobori niciodată,

o ştire înghite pe alta
şi devine un punct mic şi de la capăt,
o umbră care trece prin tine
fără să lase urme,
fără să lase semne,
până şi secolul vitezei a ajuns depăşit,
metabolismul cuvintelor s-a schimbat dramatic,
sunt din ce în ce mai scurte,
mai directe,
adaptate atât de bine
încât să transmită lumii ştirile proaste
şi din ce în ce mai puţine ştiri bune,
vocabularul dezastrelor e la modă,
figurile de stil nu mai au ce căuta pe aici,
globalizarea e rece şi distantă,

o ştire înghite pe alta
şi noi rămânem ai nimănui,
trataţi ca nişte consumatori de rând,
primim liniştiţi şi egali
prin transfuzii şi vene
toate nenorocirile lumii,
globulele roşii au fost înlocuite de virusuri celebre,
globulele albe nu se simt nici ele prea bine,
tot felul de mutaţii genetice le dau târcoale,
sângele însuşi a devenit un surogat
într-o lume în care

o ştire înghite pe alta,
sângele va deveni o notă de subsol
a speciei umane,
high definition-ul ne-a intrat în oase,
veştile pregătesc încet-încet
transformarea noastră în clone,
suferinţele şi cataclismele viitoare
trebuie să ne găsească gata, când

o ştire înghite pe alta
n-o să mai avem prea mult timp
să ne facem cruci,
abia ce-o să mai găsim câteva clipe
să scuipăm în sân când
o ştire înghite pe alta...

_______________________________
Facebook: www.facebook.com/mariustuca.ro


×