Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Umăr peste umăr.
Atunci când îmbrăţişarea topeşte tot
şi nu mai ai greutate
iar respiraţia aleargă nebună după aer.
Ochii, închişi sau deschişi,
nu spun nimic,
tac şi aleargă la rândul lor
după cer.
Mâinile caută disperate locul
din care să simtă mai bine
îmbrăţişarea,
s-o trăiască şi s-o piardă.
Acum, pe bune, voi înţelegeţi
despre ce vorbesc eu aici,
despre ce simt şi ce scriu?
Aţi trăit vreo despărţire
peste umăr?
Aţi simţit că odată cu ea
se termină pământul
şi începe marea?
Nu e mişto!
E cât se poate de tristă
Despărţirea asta peste umăr,
dar, vai, cât de adevărată!
Știi, nu mai apuci să vezi nimic,
totul începe şi se termină
cu umerii celuilalt,
nici inima nu mai simţi cum bate,
nu mai ştii dacă zbori
sau eşti căzut în genunchi,
dacă eşti pe pământ
sau mergi pe ape...
De-asta despărţirile peste umăr
sunt aşa grele şi adevărate,
amestec de început şi sfârşit,
de mare şi ţărm,
de suferinţă şi fericire...
Lumea ai vrea să înceapă
şi să se termine cu ea,
cu despărţirea peste umăr
ca o graniţă dintre o viaţă şi alta...
Alo, ce faceţi? Mai sunteţi pe fir?
Aţi închis? Mă mai auziţi?
Nu mai aveţi semnal? Doar o liniuţă?
Și aia de despărţire?
Peste umăr?
Când nu mai ai orizont
şi distanţele nu-ţi mai spun nimic,
când anotimpurile
aleargă prin tine în cerc,
atunci, atunci au loc în noi
despărţirile peste umăr.
Învăţaţi să credeţi în ele,
aşa după cum spuneam
acum un anotimp şi ceva,
sunt cele mai pure
şi cele mai adevărate.
Pământul geme sub greutatea lor,
sub tristeţea lor imaterială,
iar noi, uneori, prea grăbiţi
şi miştocari, credem
fără s-o credem,
fără să ne pese,
că despărţirile peste umăr
sunt nişte telenovele,
iar despărţiţii,
nişte elemente de butaforie.
Știu,
nu numai că nu mai aveţi semnal,
dar vi s-au terminat şi unităţile,
şi bateria.
Despărţirile peste umăr…
_______________________________
www.mariustuca.ro /
Facebook: www.facebook.com/mariustuca.ro
