Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Jurnalul WEBCAM LIVE ROMÂNIA

Ştiri

Editoriale

Special

Bani şi afaceri

Externe

Cultură

România Inteligentă

Sport

Viaţa Sănătoasă

Timp Liber

Jurnalul.ro › Special › "Mi-au zis: dacă n-am avocaţi, sunt la mâna lor"

"Mi-au zis: dacă n-am avocaţi, sunt la mâna lor"

de Adriana Oprea-Popescu | Diana Rotaru | 19 Mar 2008 • 00:00

CAZUL FARMACISTELOR ● Interviu cu Alex Diaconescu, cel acuzat de comiterea dublului asasinat
Procurorii au ajuns la Alexandru Diaconescu în urma unei "sesizări" venite la două zile după comiterea dublului asasinat, din partea unui deţinut. Dumitru Mareş. Acesta declarase că "semnalmentele presupusului autor şi în special modul de operare corespund unui fost coleg de-al său de celulă din arestul IJP Braşov din perioada aprilie-mai 2003, poreclit Ketamină".

Jurnalul Naţional: Ai fost vreodată în situaţia de a lua asupra ta o faptă pe care n-ai comis-o, să zici "le spun ce vor să audă, numai să mă lase-n pace"?

Alexandru Diaconescu: Nu. Nu. Păi, cum? Nu există aşa ceva. N-ai cum. Da, nimeni nu poate să facă aşa ceva. Probabil, mă gândesc, se făcea pe timpuri, când erau… îi rupea cu parul, le rupea oasele, le smulgea părul din cap, unghiile sau eu ştiu ce le făcea… Şi, normal, atunci eşti disperat şi zici "băi, ce-o fi, o fi, asta e. Decât să mă omoare ăştia, să mă mutileze, mai bine zic ş-aşa". Da’ aşa, ce să… Nu, chiar niciodată n-am fost pus în situaţia asta. Niciodată, niciodată…

Ţi-au strecurat "sifonari" în celulă?

Da. Mareş. Cu el m-am cunoscut în 2003. M-am cunoscut… nu m-am cunoscut deloc! În 2001 nu aveam cum să ne cunoaştem. El are 50 de ani şi eu aveam atuncea când zice el, în 2001, exact 20 de ani. Sunt născut în ’81. Eu am fost arestat în 2003. Ca să vă spun şi chestia asta, pentru că eu tot timpul am avut impresia că oraşul ăsta, cred eu – e o superstiţie probabil –, îmi poartă foarte mare ghinion. În 2003 am fost arestat, pentru ce? Pentru infracţiunea de furt la care am fost arestat în 2002. Atunci m-au condamnat la 3 ani, după 9 luni de zile a fost un decret de graţiere.

Beneficiau numai "primarii", adică cei aflaţi la prima faptă, şi condamnaţii, până-n 5 ani. Eu am beneficiat de acel decret şi după 9 luni am fost pus în libertate. Înţelegeţi? Şi, acuma, în 2003, la Braşov, eram acasă, a venit într-o dimineaţă de marţi – ş-atuncea când m-au arestat tot marţi era, în 2002 –, tot pe 14 ianuarie, mi-au venit doi d’ăştia de la poliţie, doi de la urmăriri, nu ştiu de la ce erau, că "avem un mandat de executare a pedepsei pe trei ani de zile". Acuma, eu nu mai aveam biletul de eliberare, nu-l mai găseam, îl aveam prin casă, casa fiind mare, avea vreo 130 de metri pătraţi, eu ştiu prin ce dulapuri l-oi fi pus, pe unde l-oi fi pus? Nu l-am găsit la momentul respectiv. Şi le-am explicat: "Dom’le, eu am scăpat de trei luni de zile de acolo. Cu decretul. Pentru fapta asta, pe care o aveţi dumneavoastră aici". "Păi, arată-ne ăla!". "Nu-l am, stai să-l caut".

L-am căutat şi l-am căutat, pân’ la urma urmei "hai să mergem, că l-o găsi cineva, l-o găsi mama, l-o găsi frate’miu, l-aduce acolo, la secţie". Şi m-au ţinut trei luni de zile ca să facă o verificare telefonică. Mă duceau la instanţă din lună în lună. M-au dus în prima zi – "amânare o lună de zile, să verificăm aşa…". N-am zis nimic, mă gândeam "vine cu biletu’. Dovedesc cu biletul şi e bine aşa, scap în câteva zile…". Biletul n-a mai apărut, că nu s-a mai găsit prin casă – era un bilet foarte mic – şi trei luni de zile a durat o verificare telefonică…

În 2003, în alea 3 luni cât ai stat în arest, atunci te-ai întâlnit cu Mareş?

Atuncea, da. Era în camera în care eram şi eu reţinut. O zi, două, trei am stat cu el în camera aia… Oricum, să stau cu el de vorbă n-aveam cum, pentru că n-aveam ce să stau cu el de vorbă. Şi cam aia a fost întrevederea cu Mareş. Şi m-am mai întâlnit cu el pe arest în 2004. Ori înainte să plec la Jilava, ori după ce am venit de la Jilava… a intrat el în cameră. Că "ce faci?", că "mai ţii minte că am fost amândoi în 2003" şi nu ştiu ce… Îl aduseseră de la Penitenciarul Baia Mare parcă.

"Mareş e un manglitor"

A fost cu "dedicaţie"?

Păi, cu "dedicaţie" a venit. A venit că… A intrat în cameră "dom’le, am nişte probleme, am dat nişte poliţişti d’ici, din Braşov, în judecată că, la momentul arestării mele, mi-au luat cheile, care mi le ridicaseră la percheziţie" şi s-au dus la el acasă şi au ridicat nişte bunuri şi le-au însuşit şi aşa mai departe… Avea o foaie de la PNA, că atunci, pe vremea aia, nu era DNA-ul, era PNA-ul, mi-a arătat pe acolo, îmi explica problemele lui, bineînţeles că ascultam, îmi intra pe aici şi ieşea pe-acolo, că eu numai de problemele lui nu aveam chef. Şi, într-o zi, îl scoate la anchetă, la problema lui pe care spunea că o are, vine în cameră, gâfâia nervos, dădea cu pumnii prin pereţi, că "dom’le, uite ce vor să-mi facă", îmi spunea mie, dar vorbea în masă.

Vorbea, auzeau şi ceilalţi deţinuţi din cameră. "Uite ce vor să facă nenorociţii ăştia de anchetatori ai tăi, care te anchetează cu cazul tău". Zic "ce-ai, măi nebune, de ce faci aşa?". Că uite-aşa, uite-aşa, "am fost sus la Cotinghiu în birou", Cotinghiu fiind şeful anchetatorilor de la Poliţie, "am fost la Cotinghiu în birou şi uite ce mi-a zis, că să mă pună să declar precum că tu mi-ai povestit mie, acuma, în arest, cât am stat aicea, o zi, două, că tu mi-ai povestit mie fapta. Ce-ai făcut tu." Că "io cum pot să zic aşa, că eşti ca copilul meu", că "cum pot să-ţi fac rău, bă, Alecule?", că nu ştiu ce, că la-la-la, că bla-bla-bla… că "f...tu-i în gură să-i f..t", că nu ştiu ce, că "trimite-l pe avocatul tău la mine, la Codlea, că pe mine o să mă ducă pe Codlea, că nu mai are pe ce să mă ţină aicea, trimite, dar nu pe Brebenel", Brebenel a fost şeful la Crimă Organizată aici, la poliţie, Brebenel avocatul, "nu-l trimite pe Brebenel, că pe mine m-a arestat el demult şi ştie aşa şi nu ştiu ce, şi e periculos, el e mână-n mână cu Poliţia, are influenţe şi pe la Procuratură şi pe colo, şi pe colo. Trimite-l pe Văduva, că el e tânăr, e dornic de afirmare şi nu ştiu ce. Eu am nişte acte, putem să-i facem varză", să demonstrăm că, vezi Doamne, ce vor să-mi facă mie. Ştii? (râde amintindu-şi). Ş-acuma ies eu la instanţă, a doua zi, aveam instanţă, prelungire de mandat, la tribunal. Şi-i spun lu’ Văduva, îl chem la boxă, zic "domnu’ Văduva, veniţi puţin în faţă, e unul în cameră, cam dubios fraieru’, uitaţi aşa, a zis să vă duceţi la el la penitenciar, să stea de vorbă cu dumneavoastră, n-a vrut să-mi spună ce, dar a zis că ştie el, că are acte, că are aşa". Se duce Văduva acolo. Acolo îl ţine vreo 45 de minute, că era iarnă, era zăpadă prin faţă pe-acolo, ca să instaleze aparatura aia de interceptare, de… aşa. Bănuiesc (că au instalat aparatura) într-un colţ, pe-acolo, pe undeva. Sau chiar pe el, nu? Că nu-i exclus. Şi toată convorbirea lor s-a interceptat. Tot ce-au vorbit. De fapt, n-a zis nimic. Manglitor, exact cum s-a dovedit şi-n instanţă.

Au încercat şi ei…

Au încercat. Şi culmea că aveau ordonanţă d’aia de reţinere, pe numele de Văduva, deja făcută, mai trebuia decât semnată. Ei se aşteptau ca Văduva să se ducă acolo şi, din greşeală, din aşa… să spună ceva greşit. Şi pe chestia aia să-l şi… Ş-aşa cu Mareş.

"Aştept marea"

Auzi, da’ dacă în seara aia, de 6 decembrie 2004, nu erai într-un loc public? Să te vadă lumea?

Păi, asta mi-am pus şi eu întrebarea.

Dacă stăteai acasă doar cu mama?

Nu doar cu mama. Să zicem, mama era plecată la ţară, frate’miu, la momentul respectiv, era în Spania, sor’mea stă cu bărba’su şi eram cu pisica. Am un motan birmanez, are 11 ani. Stăteam acolo în casă, nu?, mă uitam la televizor, la un meci, n-aveam chef să ies… Aia m-am gândit şi eu. Ce mă făceam? Nu ştiu ce mă făceam. Nu mai făceam nimica, eram pachet la ora asta, eram condamnat, legat fedeleş şi gata. Ce să mai mă fac? Eram la revedere. Aia a fost.

Ş-acuma ce faci?

Acuma nu mai fac nimica. Aştept iară sezonul, să mă duc la mare, să lucrez. Bucătar la o terasă, în Vama Veche.

Prietena din rechizitoriu o mai ai?

Nu. S-a întors la… S-a întors la soţ. Anghel Răzvan, unul dintre martori, stătea în casa unde stăteam şi eu cu Ana, şi el cu Angela. Era bărba’su lu’ asta, lu’ sora lu’ Ana. El pleca la muncă, Ana pleca la muncă, asta fiind nevoită să stea cu fi’su, că avea un copil mic atunci, avea câteva luni – când m-a arestat pe mine avea cam vreo 10 luni… în februarie trebuia să-i taie moţul – eu, dacă n-aveam atuncea, la momentul ăla servici, normal că dormeam până mai târziu şi aia fiind în casă, el se gândea la muncă, nu?, printre gresia şi faianţa pe care o punea, că mă dau la nevastă’sa sau… Da’ nu s-a întâmplat nimica între noi, n-a fost nici o chestie. Bine, întorsăturile alea ale procurorilor sunt tari!

Au mai rămas cu prieteni de când s-a întâmplat asta?

Nu ştiu, eu cred că mi-am făcut mai mulţi. Mai ales aici, la Braşov. Au fost mulţi oameni care m-au susţinut. În afară de Paraschiv ăsta, nici unul n-a zis "bă, ia uite…". A, şi mai e unul care s-ar fi întâlnit cu mine în ziua când aştia zic că eu am fost aici şi am filmat un film western în farmacie acolo, am tras cu pistoalele…

"Au mers precum calul, înainte"

Ai făcut reconstituirea?

Nu… Ce reconstituire? Reconstituirea se face cu făptaşul. Nu trebuie să facă cu mine reconstituirea.

Şi tu aşa denumeşti fapta aia, "film western"?

Păi, aşa ziceau ei, că am intrat, am tras disperat, după nu ştiu ce… Eu eram drogatul dependent. Şi, în lipsă de altele, am intrat în farmacie.

Ce consumai, heroină?

Am consumat foarte multe. Da’ ocazional, nu trebuia să se ajungă într-o situaţie d’aia… Heroina te face dependent, da’ nu cum spunea lumea, tragi o dată, de două ori şi gata, nu mai poţi. Nu te poţi apuca de un lucru dacă nu… Adică, mă duc acuma într-un bar, în Amsterdam, nu?, să zicem, unde e legalizată marijuana, mă duc acolo şi m-apuc să trag singur, fără să am nici o informaţie despre ea, fără să-mi fi spus nimeni "vezi că simţi aia, vezi că-i aşa, vezi că-ţi răsare aia aşa". Ştiam, înainte să trag orice am tras toată lumea îmi spunea: vezi că… Important e că am consumat multe şi niciodată n-am ajuns de la ele într-o situaţie d’asta disperată. Nu se poate crea dependenţa dacă ai control.

Ai avut vreodată tupeul să întrebi anchetatorii "de ce-mi faceţi asta?"

L-am întrebat pe şeful anchetatorilor. Pe Cotinghiu. În dubă la mascaţi, veneam mi se pare de la testul poligraf de la Bucureşti. De la al treilea test Poligraf. Şi… el are un băiat de seamă cu mine sau mai mic cu un an. Care nu e aşa cuminte. Nu e foarte cuminte. Ne-am cunoscut printr-un alt anturaj. Aşa, mai aparte… Şi… l-am întrebat: "auziţi, domnule Cotinghiu?", de faţă cu mascaţii, mergând aşa, nu ştiu pe unde eram, la Predeal, "cum e? Nu vă e frică de Dumnezeu, că aveţi un băiat de seamă cu mine? Şi i se poate întâmpla o chestie rea? Sau chiar mai rea?". Şi s-a întors aşa la mine, a început să râdă, cică "ce să-ţi fac, măi, Alecule, dacă n-ai avocaţi? Eşti aicea, la mâna mea!". Se uitau aşa mascaţii unul la altul şi nu le venea să creadă. D’aia vă spun: că a greşi… orice om greşeşte, nu? Şi ca anchetator, ca procuror, ca orice, indiferent de pregătirea fiecăruia, orice om greşeşte, ce să faci? "Am o pistă falsă"… Orice om greşeşte, dar ei au ştiut de la bun început că n-am nici o treabă. Şi-au mers, precum calul, înainte. Înţelegeam, băi, au luat o pistă greşită, au greşit oamenii, i-a minţit unul, a zis unul ceva, s-au dus greşit, aia a fost, greşeşti, ce să faci acuma? Da’ a fost în mod voit de la început. Au fost rău intenţionaţi de la început.

Aşa zici tu? Că a fost "comandă", ceva?

Nu ştiu ce a fost, comandă, n-a fost comandă, aia a fost să fie
atunci, la momentul ăla. Am căzut eu, dacă nu eram eu, era altcineva… Şi tot aşa…Nu? Că, dacă aveau o pistă pentru adevăratul vinovat, se duceau după el şi…

Mai bine nu te mai duceai să-ţi faci buletinul…

Ei, mai bine nu mă… Păi, aşa mai bine nu… să stau aici, la masă, că poate-mi cade plafonul în cap. Eu am vrut să profit de ziua aia, că mi-l dădea la o oră, două. Am depus actele la 17:00 şi "la 20:00, a zis, la 20:10 să vii să-l iei". Şi, cum am ieşit, la două minute, "vino înapoi. Hai că te rezolvăm acuma. Stai jos aicea". M-a pus la calculator. Pe mine n-avea nici un rost să mă pună la calculator, atât timp cât îmi făcea d’alea cu poze tip. Provizorii.

Şi "rezolvat" ai rămas.

Şi m-a rezolvat de tot. M-a rezolvat de tot. Mda.

"Martorii m-au văzut în poze"

Eşti superstiţios? De ce i-ai scris mamei tale "să arunci mobila aia, că-mi poartă ghinion"?

Da, cred în astea care-mi poartă ghinion… Dar în biletul ăla acolo era totul detaliat exact, nu era nimica ascuns, vreo subînţelegere,
dintr-un cuvânt să se înţeleagă altceva… Mama a dus mobila la spălătorie, mai sus cu un etaj.

Patul avea un buzunar în care s-ar fi putut ascunde o armă?

Nu. La percheziţia aceea, a doua, la pat, în uscător, spălătorie, ce era, a blocului, a fost prezent şi domnul Spânu (n.r. – Spânu Viorel, unul dintre avocaţii lui Alexandru Diaconescu). Şi patul am înţeles că era undeva, ridicat la perete. Sau cam aşa ceva… Că eu eram în casă, ei erau sus, cu femeia de serviciu, care avea cheia acolo, cu administratora… Şi au venit în casă şi au cerut un cuţit să taie în patul ăla, să se uite şi pe sub pânză. Ei au tăiat.

Ei au făcut buzunarul fals?

Deci, ăsta era patul (n.r. – arată cu mâinile, gesticulând), să zicem în picioare, cum cred eu că era. Au venit, l-au găsit acolo… "Uite patul, uite aşa, hai să nu uităm…". L-au fotografiat aşa cum era şi, după ce au tăiat din el, au pozat ş-au pus pozele la dosar. Ce rost aveau pozele alea în dosar?

Ei au spus că acea tăietură era un buzunar în care tu-ţi ascundeai drogurile.

Nu, asta era cusătura patului, cum să vă spun… (n.r. – arată iar cu mâinile). Asta era cusătura patului, da?, aşa… asta albă, deci fără dungi, asta era cusătura patului şi, din loc în loc, la anumită distanţă erau nişte desfăcături de aţă, aţa care cosea pânza. Înţelegeţi? Da’ mici, foarte mici. Ş-acolo erau băgate pastiluţe. Patul fiind vechi, luat de la Braşov din casă, că era de ani de zile… Alea erau buzunăraşele. Da’ mici şi…

Şi au pus la dosar poze după ce au făcut ei tăieturile?

Da. Au pus poza patului, iniţial, cum l-au găsit, şi, după ce-au decupat, au tăiat şi ce-au făcut, au şi pozat ş-au pus şi pozele alea…

Despre Cistian Daniel ce zici?

Nu ştiu. Ce să zic… Lipsit de nici o vină n-are cum să fie, pentru că mi-a adus un martor mincinos în dosar şi nu prea îi văd rostul. Ospătarul din Kuweit. I-a plătit drumul, i-a plătit transportul. Ştiţi cum a fost declaraţia aia? El a spus aşa în instanţă, acuma, la Curtea de Apel, acum vreo trei termene – înainte de Sărbători, în octombrie… Că anchetatorii i-ar fi pus poza mea în faţă "îl cunoşti? El e acel om de care zici că ai avut o altercaţie cu el în bar în timp ce lucrai în «podul Gării»?". Şi el a spus că nu. Când l-a întrebat "în ce proporţie ai putea recunoaşte acea persoană?". "În proporţie de vreo 60%-70%". Dar el nu a spus niciodată că m-ar recunoaşte pe mine în proporţie de 60%-70%, el a spus că nu sunt eu şi că pe acel cineva l-ar putea recunoaşte în proporţie… Ei, ei au dat-o altfel.

Da’ tu ai participat vreodată la vreo recunoaştere din grup?

Nu. Toate recunoaşterile s-au făcut după planşe foto.

Dar martorul Bobo susţine că te-a recunoscut după ce te-a văzut prin geam…

Probabil, da’ nu văd unde… să fi fost în birou aici, la anchetatori la Braşov. Ştiu ce e o recunoaştere din grup. Am fost adus atunci, în 2003, la o recunoaştere d’asta, din grup, tot aici, la Braşov, m-a scos din cameră, "haide, să fii la număr, acolo"… şi aşa, se uita prin geamul ăla. Ştiu cum arată şi o cameră d’aia, ştiu perfect, nu de la televizor. Dar la mine toate recunoaşterile s-au făcut după planşe foto. N-am avut recunoaştere din grup, pentru că-mi aduceam perfect aminte!

Auzi, da’ pe vreo armă ai pus mâna vreodată?

Nu. Habar n-am… pe d’alea de orăşel, cum trăgeam prin orăşelul copiilor, în cutii d’alea de tablă. Pistol de tir. Eram copil…

Nu rataţi!
Citiţi mâine, în replică, un interviu cu comisarul-şef Nicolae Cotinghiu de la IJP Braşov, poliţistul care a condus investigaţiile în "cazul farmacistelor"

Citiţi şi: