Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
• FUGIŢI DIN ROMÂNIA
17 ianuarie 2000: Mihai Bucurenciu, patron al firmei de sticlărie “Prolux” şi al discotecii “Club 99”, a reclamat la Secţia 20 Poliţie din Capitală că din portbagajul maşinii personale i-au fost furate un kilogram de bijuterii şi 420.000 de dolari. Acesta a fost semnalul declanşării a ceea ce ulterior s-a numit “Afacerea Portbagajul”.
“Portbagajul” a fost o afacere ciudată, despre care ulterior s-a spus că ar fi ascuns în spatele ei o reglare de conturi, întinsă pe cel puţin două niveluri: o luptă pentru împărţirea “zonelor de influenţă” a clanurilor interlope din Bucureşti, dublată de o altă luptă, la fel de dură, a “clanurilor” din M.I. În plus, “Portbagajul” a fost prima ocazie în care s-a vorbit, cu glas tare, despre “conexiunile” existente pe atunci între Poliţie şi lumea infractorilor din Capitală. A fost un mare scandal, în cursul căruia numele unor “recuperatori” s-au amestecat, de-a valma, cu numele unor generali de Poliţie, dar şi cu ale unor politicieni ai momentului. Preschimbat într-un mafiot periculos, acuzat de comiterea unor fapte grave, “păgubitul” Bucurenciu a fugit din ţară. Şi fugit a rămas până în ziua de azi.
PE CONT PROPRIU. În reclamaţia sa, depusă la 17 ianuarie 2000, Bucurenciu a afirmat că furtul s-ar fi petrecut cu aproape o săptămână înainte, pe 11 ianuarie. În mod ciudat, el justifica această diferenţă cronologică prin faptul că, în timpul scurs între furtul propriu-zis şi anunţarea autorităţilor, şi-ar fi făcut propria sa “anchetă”. “Anchetă” particulară, în cursul căreia ar fi aflat că cei ce i-au băgat paguba în casă sunt Valentin Răducan, Cornel Dinicu şi Claudiu Muşat. Ulterior, pornit să-şi facă singur dreptate, Bucurenciu a apelat la sprijinul fraţilor “Geamănu”, care l-au ajutat să-i prindă pe toţi cei trei bănuiţi, plus Costi Dobre, angajat ca şofer la Parchetul Tribunalului Bucureşti. Considerat vinovat pentru acel furt, Răducan a fost sechestrat şi torturat timp de aproape o lună. Iniţial, a fost ţinut în Capitată, iar mai târziu a fost dus în casa de vacanţă de la Breaza a lui Bucurenciu. Reuşind să evadeze de acolo, Răducan s-a dus la Poliţia Prahova, unde a reclamat că, pe timpul sechestrării, a fost torturat ca să spună unde sunt banii dispăruţi. Situaţie confirmată oarecum prin faptul că avea o mână ruptă, entorsă la piciorul drept, traumatism cranio-cerebral închis şi urme de bătaie pe tot corpul. La doar două zile după reclamaţia lui, Poliţia a anunţat că i-a identificat şi reţinut pe toţi cei vinovaţi de sechestrarea lui Răducan.
SE ÎNVÂRTE ROATA... O dată cu declaraţiile lui Răducan, poliţiştii au
deschis un nou dosar: cel privitor la răpirea, sechestrarea şi schingiuirea
acestuia. Un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul
Prahova au dispus arestarea preventivă a unor căpătenii importante ale lumii
interlope bucureştene: Ilie Alexandru, zis “Sandu Geamănu”, Ahmet Metin,
Iulian State, Sorin Stan, Ion Stoian, Florian Stoenescu, Corina Luiza Leuca,
Gheorghe Răduţ, zis “Dorde”, Marius Mihail Toader, zis “Pinky”, Aurelian Ştefan,
zis “Aura”, Ioan Ştefan Popa, zis “Ştef”, ,şi... surpriză, “păgubitul” Mihai
Bucurenciu. Ancheta s-a concretizat în ceea ce, de atunci încolo, s-a numit “Dosarul
Portbagajul”. Ulterior, instanţa a revocat mandatele de arestare emise pe
numele majorităţii membrilor acestui “lot”. Singurii rămaşi în arest au fost “Sandu
Geamănu”, Amet Metin şi Gheorghe Răduţ. La scurt timp după ce lucrurile au luat
această nouă întorsătură penală, Mihai Bucurenciu a fugit din ţară.
Dat în urmărire generală şi internaţională, a fost depistat, la 24 noiembrie
2000, tocmai în Belgia. Reţinut de poliţiştii districtului Tongeren, pe baza
unui mandat Interpol, a stat în arest până la 3 ianuarie 2001. Timp în care
anchetatorii români i-au cerut extrădarea. Solicitarea a fost însă respinsă
de autorităţile belgiene. Iar refuzul a fost motivat tocmai prin faptul că, din
victimă a unei tâlhării, el ar fost transformat în infractor, acuzat de
asociere în vederea comiterii unor fapte deosebit de grave.
SCANDAL LA NIVEL ÎNALT. În scurt timp, ancheta cazului a luat o întorsătută aiuritoare. Interogat de procurori, Răducan a declarat că, în timpul sechestrării sale, răpitorii ar fi discutat la telefon cu gen. Filipescu, din “staff”-ul Poliţiei Capitalei, căruia i s-ar fi promis eliberarea celui răpit. Un gest de “bunăvoinţă”, în schimbul căruia se cerea implicarea Poliţiei în căutarea banilor dispăruţi fără urmă. Dar tot atunci s-a mai aflat că, înaintea răpirii lui Răducan, Bucurenciu, împreună cu fostul său partener de afaceri Ion Dinuţă, devenit primar PNŢCD al Sectorului 6, s-au cerut în audienţă, şi au şi fost primiţi, la ministrul de Interne, Constantin Dudu Ionescu. La dorinţa ministrului, gen. Virgil Ardeleanu, şeful Direcţiei de Protecţie Internă din MI, a fost şi el prezent la discuţii. Vehiculată “pe surse”, a apărut informaţia că dezvăluirile lui Bucurenciu erau atât de grave încât ministrul a dispus deschiderea unei anchete a Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate. Verificările s-au axat pe anumite “păcate” ale oamenilor legii din România, păcate care n-au dispărut nici până în ziua de astăzi: tergiversarea soluţionării unor cauze, achitări sau puneri în libertate pe motive dubioase, dar şi soluţii puerile de netrimitere în judecată. În scurt timp, afacerea s-a preschimbat într-un “război psihologic” total, în care toată lumea ataca pe toată lumea, iar infractori consideraţi periculoşi apăreau pe ecranele televiziunilor aruncând acuzaţii în stânga şi-n dreapta. Atunci s-a spus că poliţiştii de la “Capitală” s-ar fi aflat într-o strânsă legătură cu lumea interlopă, iar gen. Mircea Bot şi subalternii săi apropiaţi ar fi protectorii “clanului Geamănu”. În urma verificărilor interne de la MI, şefului Poliţiei Capitalei, gen. Mircea Bot, i-a fost suspendată indemnizaţia de conducere. Iar la jumătatea lunii octombrie 2000 a fost destituit, sub motiv că exercitarea funcţiei l-ar fi “oboist”. O dată cu Bot au mai fost destituiţi mai mulţi ofiţeri cu funcţii importante din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, iar ancheta “afacerii” a fost preluată de IGP.
JUSTIŢIA, SUB PUMNUL INFRACTORILOR. Odată trecut acest “uragan”, care a lovit deopotrivă atât lumea infractorilor, cât şi unele paliere ale Poliţiei, “Portbagajul” a ajuns pe masa judecătorilor. Ocazie cu care a provocat o altă “premieră”, deosebit de gravă: agresarea unui magistrat. Este vorba de judecătoarea Florica Pena, de la Tribunalul Bucureşti, pe masa căreia se afla acest dosar deosebit de complex. În dimineaţa de 28 mai 2001, ea a fost atacată de către un bărbat chiar pe aleea din faţa bolcului în care locuia. Transportată la Spitalul de Urgenţă, femeia a fost internată cu diagnosticul “traumatism cranio-cerebral şi cranio-facial”, plus “traumatism toracic, fără leziuni ale organelor interne”. Ulterior, Pena a fost înlocuită, iar dosarul “Portbagajul” a fost preluat de alt magistrat, judecătorul Mihai Jidovu.
ÎN “COADĂ DE PEŞTE”. Procesul a continuat chiar şi în aceste condiţii dramatice şi s-a încheiat prin trimiterea după gratii a grupului de infractori acuzaţi de răpirea lui Răducan. Condamnaţi în diverse dosare, inclusiv “Portbagajul”, “fraţii Geamănu” au dispărut dintre infractorii Capitalei, cazaţi fiind, pentru ani buni, la “Puşculiţă”. Generalul Bot plus alţi câţiva poliţişti de rang înalt, au dispărut şi ei din M.I. Ceva mai târziu, tot “pe surse”, s-a vehiculat ideea că la baza acestei “afaceri” ar fi stat un război pentru putere, dus între generalii Mircea Bot şi Mircea Mureşan. Dar poate că astea nu au fost decât nişte bârfe. Cert este un singur lucru: Mihai Bucurenciu nu s-a mai întors niciodată în ţară, iar acum nu se mai ştie mare lucru despre el. La fel cum nu s-a mai aflat nimic nici despre kilogramul de bijuterii şi jumătatea de milion de dolari, despre care s-a spus că ar fi dispărut din portbagajul maşinii sale.
vasile.surcel@jurnalul.ro
