Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Alături de Gabriela Adameșteanu, Radu Mareș, Alexandru Papilian, Norman Manea, Mihai Sin a făcut parte din linia definitorie a prozei «promoției ’70» - realism cotidian aspru, problematizant, centrat pe comportamentul existențelor mărunte într-o Istorie amenințătoare. Proza scurtă, de bună observație psiho-comportamentală, din volumul de debut Așteptând în liniște (1973), Viața la o margine de scenă (1975), Terasa (1979), Chestiuni secundare, chestiuni principale (1983) și Rame și destin (1989) e populată de personaje cu diferite profesii, în crize existențial(ist)e, debusolate, marcate de eșecuri și ratare. Un realism al detaliilor (s-a spus) și al inadaptării interioare, cu aspect (uneori) reportericesc, de consemnare crudă, lipsite de discursivitatea abstractă din prozele unui Augustin Buzura”, reliefa istoricul literar Paul Cernat în prologul unei minibiografii dedicate lui Mihai Sin.
Încotro, Doamne?
„Prozatorul - a urmat profesorul Paul Cernat - s-a impus cu trilogia romanescă alcătuită din Bate și ți se va deschide (1978), Ierarhii (1981), Schimbarea la față (1985), romane ale singurătății și captivității intelectualului într-un climat socio-politic fără orizont, cu deschideri retrospective și introspective către o istorie ardeleană și europeană nebuloasă (întoarcerea acasă e obsedantă) și către relațiile de putere de la nivel familial, micro- și macrosocial. Ceea ce e implicit în ele devine explicit în megaficțiunea postcomunistă despre Revoluție și structurile ei de adâncime (servicii secrete, comploturi amețitor ramificate), în care eroii devin victime: stufosul Quo Vadis, domine? (două volume, 1993-1996), roman politic problematic și incitant (ca și romanele despre scenariile revoluției din decembrie ale lui Eugen Uricaru), a stârnit un scandal politic la apariție, fiind refuzat ulterior de editura care-l publicase inițial (Humanitas)”.
Prăbușirea statutului literaturii în societate
Mai departe: „În 2003, Mihai Sin a publicat un volum-eseu, polemicul Marea Miză. Teme și obsesii ale romancierului român contemporan, din păcate, slab receptat: invocând contraexemple notorii sau uitate din istorie, prozatorul atacă abandonarea marilor mize ale prozei românești (și nu numai) în așa-numita «postmodernitate», cultivarea minorului și a problemelor de nișă, făcute responsabile (în parte) pentru prăbușirea statutului literaturii în societate după 1989. În pofida controverselor (care-i confirmă, de fapt, curajul) Quo Vadis este unul dintre cele mai ambițioase romane politice din primul deceniu postdecembrist (o comparație cu buzurianul Recviem pentru nebuni și bestii ar fi instructivă)”. Concluzia: „Obsedantă la scriitorul ardelean, problematica alienării individului în Istorie se manifestă, aici, fără eschive - o reevaluare ar putea începe chiar de la ultimele lui cărți”.
10 ani s-au împlinit în 6 mai 2024 de la moartea scriitorului Mihai Sin
Citește pe Antena3.ro
„Alături de Gabriela Adameșteanu, ori Norman Manea, Mihai Sin a făcut parte din linia definitorie a prozei «promoției ’70» - realism cotidian aspru, problematizant, centrat pe comportamentul existențelor mărunte într-o Istorie amenințătoare”, Paul Cernat, istoric literar
„Prozatorul Mihai Sin s-a impus cu trilogia romanescă alcătuită din Bate și ți se va deschide (1978), Ierarhii (1981), Schimbarea la față (1985), romane ale singurătății și captivității intelectualului într-un climat socio-politic fără orizont”, Paul Cernat, istoric literar
