Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce omul moare, sufletul lui stă, vreme de trei zile, lângă trupul neînsufleţit. Apoi pleacă, condus de înger, la Dumnezeu. Dumnezeu îl trimite să viziteze, vreme de 10 zile, Raiul. Apoi, alte 30 de zile, sufletul merge prin Iad, care-i mult mai mare şi mai greu de priceput.
În cea de-a 40-a zi de la trecerea în nefiinţă, sufletul se duce în faţa lui Hristos şi-şi primeşte locul de veci. I se citeşte cartea vieţii, cu bune şi rele. Iar el nu mai poate spune nimic în apărarea sa. Acolo nu se mai aud decât cei vii, care se roagă pentru el.Îndură-Te, Doamne, de robul Tău, Alin Andreia Mile Cărpenişan, cel plecat la Tine acum 40 de zile. Îndură-Te, Doamne, şi fă-l om de zăpadă şi dă-i aripi de înger şi-un petic de Rai. Îndură-Te, Doamne, şi mai strecoară în cartea vieţii lui o pagină. E scrisă de el. E o spovedanie.
"De ce nu suntem perfecţi şi de ce dezamăgim?! Pentru că am reuşit să comitem păcatul iniţial. Primul pe care l-am dezamăgit a fost Dumnezeu. Am plecat apoi pe drumul «ales» de noi. E, de fapt, calea dezamăgirilor eterne. Au început să se nască copii. Tot de atunci, copiii aduc cu ei, pe lângă bucurie, uneori dezamăgire. La naştere primim o notă de la 1 la 10. Unii dezamăgim din start. Doctorii şi totodată părinţii. Ei nu obţin nota aşteptată. Apoi creştem şi în noi se investesc ani de viaţă, sentimente şi bani. Dar s-ar putea să dezamăgim din nou.
Nu suntem întotdeauna aşa cum îşi doresc alţii să fim. Părinţii sunt adevăraţii eroi. Ei luptă şi pentru cauze pierdute. Ne acordă noi şi noi şanse. Speră să devenim «cineva» sau măcar «ceva» în viaţă. Îi dezamăgim însă în clasa I, când nu ştim să desenăm bastonaşe corect sau nu vrem să colorăm în abecedar; într-a II-a nici nu ne sinchisim cu tabla înmulţirii. Vine apoi şi a III-a, iar ei văd că premiile şi coroniţele le culeg alţi elevi. Ce dezamăgire!
În liceu suntem doar nişte tineri rebeli. Avem capetele rase sau părul lung; blugii rupţi sau prea largi; ne place muzica şi nu dăm 2 lei pe teze. De acum dezamăgim deja societatea.
Urmează marile dezamăgiri ale vieţii, dar noi nici măcar nu ne gândim la ele. Ne luăm un job care, bineînţeles, nu e pe placul tuturor. E prost plătit şi muncim de ne stricăm sănătatea. Nu suntem niciodată apreciaţi, pentru că şefii au preferaţii lor, care sunt dotaţi cu limbi mătăsoase şi ştiu unde să le aplice, practica aceasta ţinând loc de competenţă şi devotament. Ne facem tot mai greu câţiva prieteni şi clădim, ani la rând, o relaţie. Găsim cu greu un «suflet pereche» şi vor fi mulţi aceia care nu vor fi de acord. Desigur, vine şi CLIPA. Clipa în care prietenii te vor dezamăgi cumplit sau poate... tu o vei face.
Vine şi ziua în care constaţi că «perechea» te înşela de mult sau poate... chiar tu o făceai. La final... La final, toţi suntem cumva dezamăgiţi şi cam imperfecţi. Dacă dă o minune şi apuci bătrâneţea, ea îţi va aduce însă un dar sau... o povară - Înţelepciunea. Constatăm atunci, cu toţii, cât de mărunte au fost cele dinainte, în faţa celor care ar putea să vie. Şi sigur regretăm şi simţim gustul amar al dezamăgirii, când realizăm cât de aproape am fost de PERFECŢIUNE. Totul era să ne aducem aminte, cu ceva timp înainte să murim, că «ŞI DUMNEZEU IARTĂ»." (7 iunie 2007, www.milecarpenisan.wordpress.com).
Citește pe Antena3.ro
Astăzi, la Timişoara, lui Mile Cărpenişan i se face parastasul de 40 de zile. La ceruri, Mile e în faţa lui Hristos. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Rai!
