Cum au reusit sa zapaceasca diversionistii fortele militare angrenate in apararea Revolutiei, incepand din seara de 22 decembrie 1989? Raspunde la aceasta intrebare colonelul (r) Ion Niculescu, comandantul primei unitati militare chemate sa apere Televiziunea.

O cariera militara inceputa glorios si terminata in puscarie

Colonelul in rezerva Ion Niculescu a fost, in decembrie 1989, comandantul regimentului 7 mecanizat Prahova. Avea pe atunci grad de capitan. Chiar ministrul Vasile Milea il numise in aceasta functie la 25 octombrie 1987. A urmat toate treptele ierarhiei militare: comandant de pluton, de companie, de batalion. A urmat Academia Militara. Pentru un timp, a fost si ofiter in Directia Securitatii Statului.

Dupa terminarea cursului de comanda la Centrul de Perfectionare a Cadrelor de Securitate de la Gradistea, a fost numit de generalul Nicolae Plesita inlocuitor al comandantului pentru ordine si disciplina. Apoi, a fost numit loctiitor sef birou in Directia a IV-a, Serviciul 6 Contrainformatii. A cerut ministrului de Interne de atunci, Postelnicu, sa fie lasat sa se intoarca in armata, la "goarna, centura si cizme". Acolo l-a prins Revolutia. Impreuna cu militarii din subordine, a participat la evenimentele fierbinti din decembrie ’89, iar apoi la restabilirea ordinii in valul de tulburari de strada si de mineriade de la inceputul anilor ’90. In 1993, unitatea sa a devenit "Brigada 7 mecanizata Grivita".

Pana in 1997, cand Ion Niculescu a fost trecut in rezerva, cu gradul de colonel, brigada de la Ploiesti a fost una dintre mandriile Armatei Romane. Au vizitat-o delegatiile straine care au ramas impresionate de duritatea antrenamentului, de complexitatea exercitiilor tactice si de sedintele de trageri cu munitie de razboi, in conditii apropiate situatiilor reale de lupta.

In 1997, colonelul Ion Niculescu a fost destituit, acuzat de coruptie. In 2003, dupa sase ani, a fost arestat pentru ca ar fi aprobat ca doi soldati sa "cotizeze" cu suma de 220 de dolari la acoperirea unei mese de protocol destinata unei delegatii straine. A stat in puscarie mai mult de un an, pana in aceasta primavara cand instanta la condamnat la 3 ani... cu suspendare. Poate nu fara temei, Ion Niculescu considera "inscenare" ancheta ce l-a avut ca obiect si crede ca pataniile sale recente nu sunt lipsite de legatura cu intamplarile de acum 15 ani.

Misterul diversiunii de la Podul Otopeni

In decembrie 1989, Regimentul 7 mecanizat Ploiesti s-a confruntat cu situatii de lupta deosebite, la Podul Otopeni, la Televiziune si pe Aeroportul International. Fostul comandant al unitatii, colonelul Ioan Niculescu este unul dintre putinii militari care, dupa 15 ani, rup tacerea, asumandu-si barbateste fapte de arme acum controversate. El povesteste cum a fost chemat sa apere Televiziunea, cum a fost atacat si a ripostat, cum s-a "ciocnit" cu Guvernul de la Televiziune, aratand cum a perceput diversiunea din acele zile unitatea pe care o comanda.

Jurnalul National: Care era starea de spirit in unitate, in dimineata de 22 decembrie 1989?

Ion Niculescu: Ca toti comandantii Armatei Romane, aflasem de evenimentele de la Timisoara in data de 17. Eram intoxicati cu informatii, eram urmariti de ofiterii de contrainformatii militare sa nu facem vreo miscare, mai aflam de la colegi vesti care efectiv ne ingrozeau. Unitatea am pregatit-o indeplinind alarma de lupta. Am pus-o pe picior de razboi, cum se spune, cu un efectiv foarte mare, de 3.000 de oameni. Efectiv foarte mare pentru un regiment mecanizat, o unitate extrem de mare si de puternica in acea perioada cand Armata romana era cum era.

In data de 22 decembrie, la ora 10:00, am refuzat sa execut ordinul primului secretar al judetului Prahova, Fratila - care era conform legilor si sub incidenta alarmei de lupta, comandantul fortelor de aparare intrunite ale unui judet. Am refuzat sa ies, sa sparg mitingul, asa cum mi-a ordonat. Prima data mi-a spus: "Iesi in Ploiesti! Pui ordine!". Refuzand sa execut ordinul, mi-a spus: "Sabotorule, te arestez, iesi si spargi demonstratia in Ploiesti!".

Incepuse demonstratia in Ploiesti?

Incepuse la ora 9:00 si jumatate. Oamenii de la fostele uzine 1 Mai plecasera inspre Casa Alba, cum se spunea in Ploiesti la sediul Judetenei de Partid. Am refuzat si am spus: "Nu va execut ordinele!". Am vorbit, de altfel, si foarte urat cu primul secretar Fratila. I-am zis textual: "Du-te-n... cioara!". Martori imi stau 400 de cadre care se gaseau sub fereastra mea si carora urma sa le dau ultimele indicatii din ziua respectiva. Eu am voce de comandant si ce am spus s-a auzit... Deci am refuzat sa execut ordinul. Ulterior am realizat ca atunci mi-am pus familia in fata unui pluton de executie. Daca nu cadea Ceausescu n-ar fi fost deloc bine.

Adica ati refuzat sa executati ordinul pentru ca va asteptati sa pice Ceausescu? Aveati informatii, ceva?

Nu ieseam impotriva ploiestenilor sub nici o forma. Ceva imi spunea sa nu ies. Poate era o presimtire, poate erau date certe. Eu simteam ceva, poate stiam ceva. Sa stie ploiestenii, vreau sa se stie treaba asta. Ca la ora 10:00 mi s-a ordonat sa ies si sa fac a doua Timisoara, sa sparg demonstratia. Si a mai fost un barbat care a procedat asa cum i-a dictat constiinta de roman: comandantul batalionului de securitate, capitan pe atunci si acum colonel in rezerva Costea care, ca si mine, a asigurat linistea in Prahova. Nu generalul Popa, comandantul diviziei. Pentru ca in dimineata de 22, dupa ce m-a amenintat primul secretar ca ma pune in fata plutonului de executie, m-a sunat comandantul garnizoanei, generalul Popa, viitor senator de PSDR si i-am raspuns: "Eu in Ploiesti nu fac baie de sange."

In acea dimineata s-a anuntat ca ministrul Apararii, Vasile Milea, s-a sinucis. Cum ati primit vestea?

Extrem de greu. Intre militari este un spirit camaraderesc deosebit, indiferent ca suntem soldati sau ministri sau comandanti. Pentru mine, ce-am gandit, ce-am simtit sau poate ce-am stiut a fost ca Ceausescu si-a semnat ultima carte. Si-a semnat sentinta anuntand ca Ministrul Apararii s-a sinucis. Numai cine nu l-a cunoscut pe Ministrul Erou Milea poate sa afirme ca un caraghios ca acest om s-a sinucis. Ministrul Milea a fost o stanca, un militar deosebit. Acest om nu s-ar fi zgariat. Si atunci ma intreb, cine a inscenat aceasta sinucidere a lui Milea? Si sa stie lumea ca un glonte Carpati nu iese prin corpul unui om, nu se infige si in scaun, si in perete de nu-l mai gasesti. Acum, din cate am aflat, pot spune ca a fost un glonte puternic, tras de la distanta de o arma puternica.

Ceausescu n-ar fi ordonat sa-l impuste pe Milea pentru ca stia ca Armata se intoarce impotriva lui. La ceva vreme - o ora, doua - aflam de fuga lui Ceausescu. Eram in birou la mine cu loctiitorii, cu ofiterul de contrainformatii si secretarul de partid, aveam un televizor alb negru si il vedem pe Mircea Dinescu strigand in gura mare: "Dictatorul a fugit!". Din acel moment mi-am dat seama ca pentru noi incepe ceva fara egal. Aproximativ la un sfert de ora de la caderea dictatorului, la televizor s-a anuntat: "Capitanul Niculescu de la Ploiesti, comandantul blindatelor, sa vina de urgenta pentru apararea Televiziunii!". Aproximativ la un sfert de ora de la caderea dictatorului, la televizor s-a anuntat: "Comandantul de la Ploiesti sa vina cu blindatele pentru apararea Televiziunii Romane. Militarii sa poarte pe mana dreapta banderola tricolora!". In curtea unitatii s-au auzit urale. Am fost primul comandant din Armata Romana care a fost chemat prin intermediul televiziunii pentru apararea Revolutiei romane. Contrariat, am dat telefoane la Bucuresti, la sefii mei: "Domnule colonel, ce fac? Sunt chemat pentru apararea Revolutiei!". Mi s-a raspuns: "Stai linistit!"

Cine era seful?

Eram subordonat comandantului de divizie 57 blindate, actualul general Costache Tiberiu, fostul colonel. Am sunat si la comandantul Armatei. Acelasi ordin: sa stam linistiti. Am inceput sa fiu sunat insistent de pe un telefon cu numar de oras. Eram intrebat: "Ce faci? Pierdem Revolutia. Cade Capitala, cade Televiziunea!". Era o tensiune deosebita. M-a sunat cineva, poate chiar domnul Sergiu Nicolaescu si mi-a spus ca ma asteapta la Saftica. Abia seara, in jurul orei 20:00, am primit oficial ordin sa plec catre Capitala.

De la cine?

Ordinul a venit de la comandantul diviziei 57 blindate Colonelul Costache Tiberiu. Si-acum ma intreb: de ce nu a fost chemat un regiment din Bucuresti, care din punct de vedere operativ si al eficientei interventiei militare era cu mult mai eficient decat o unitate de blindate de la Ploiesti. Am vazut si eu la televizor cum zburau taburile printre demonstrantii de pe Magheru, cu o zi mai devreme. Acei comandanti sunt acum mari generali cu multe stele in Armata Romana. Poate ca unii au compromis-o.

Au compromis Armata ori au executat un ordin, asa cum dumneavoastra n-ati facut!

Armata Romana n-a tras in popor! Un locotenent, atunci cand comanda foc plutonului, comanda: "Pluton, foc!". Nu comanda: "Soldatul Vasile, Georgica, Ionica, foc!". Trag 24 de pistoale mitraliera. Lumea nu poate sa-si imagineze efectul asupra unei mase de oameni. Daca Ceausescu avea doi insi credinciosi, nu 10-15 si doua pistoale-mitraliera, trageau in multimea din Piata Palatului si din Piata Revolutiei, se incheia Revolutia in 10 minute, toti calcandu-se-n picioare.

Ati plecat spre Televiziune...

M-am deplasat cu toate masurile de siguranta, ca sa facem o coloana mixta compusa din: transportoare, masini de lupta speciale, tancuri, camioane. Am primit ordinul sa ne deplasam cu o unitate de foc. Asta insemnand: 350 de gloante la pistolul-mitraliera, 1.200 la mitraliera, munitie de foc stricta. Dar daca plecam cu acea unitate de foc, cum erau evenimentele atunci in Capitala, unitatea mea ramanea fara munitie in 3 minute. Am fost primii care am luat cu noi aruncatoare de grenada antitanc, aruncatoare de grenada AG40 la pistoala mitraliera, si eu am luat pe mine aceasta categorie de armament. Am luat cu mine fara aprobare munitie foarte multa, toata hrana calda care o aveam in curs de preparare si toata hrana rece din cazarma. La Saftica, coloana era oprita, mi-au zis cercetasii, de catre un grup de civili. Printre ei, colonelul Nitu, comandantul Militiei Ilfov, actualul general in rezerva, mi-a inmanat un biletel in care mi s-a indicat sa ma opresc pana la intrarea in Capitala, la Baneasa, la sediul fostului CAP.

Acolo v-a preluat Sergiu Nicolaescu?

Aveam pe cap o sapca. Eram mandru ca o aveam de la Sergiu Nicolaescu din filmul "Asaltul", o sapca de mascare. La Saftica, am uitat sa spun, plecand catre Baneasa, pe drum m-am intalnit cu regizorul care venise cu un Renault. Mi-a zis in fata: "Domnule, daca veneai mai devreme erai ministrul Apararii Nationale". Asta se intampla in jurul orelor 22:30. Domnul Sergiu Nicolaescu cunostea ca forta unitatii de la Ploiesti pe care o comandam era buna fata de unitatile din acea perioada din Capitala. Poate de aceea am si fost chemat.

Cum ati cunoscut botezul focului?

Ne-am deplasat cu coloana pana la 200 de metri de podul de la Otopeni, pana in cartierul Elena Lupescu. Am oprit coloana, pentru a executa controlul de deminare a podului. N-aveam cum sa trec podul cu blindatele daca nu executam controlul genistic al podului. In timp ce genistii se indreptau catre pod, la Otopeni a urmat un incident pe care am sa-l relatez amanuntit. Pentru prima data, s-a tras in noi, real, intr-un mod extrem de violent. Dadusem ordin ca toti comandantii de subunitati sa vina catre capul coloanei pentru a le da misiunea de lupta. Domnul Sergiu se gasea langa mine. Era frig, avea un parpalac alb, chiar l-am intrebat de ce nu s-a imbracat mai gros si cu o culoare mai inchisa, mai potrivita.

La acea ora, ordinele si informatiile erau ciudate si contradictorii: in Bucuresti sunt teroristi, se trage si oamenii mor. Auzisem la televizor ca sunt o gramada de morti, ma gandeam "Ce ne facem?". De ce nu mi s-a spus mie asa: "Tovarase capitan, tragatori izolati executa foc asupra populatiei, periodic, din blocuri. Si atunci ce as fi facut: veneam cu 300 de soldati, fara tancuri, fara blindate, poate cu 2-3 masini speciale, o companie de cercetare si luam fiecare bloc de la Baneasa si pana in centrul Capitalei si mai departe, unde se tragea, il luam etaj cu etaj il curatam de asa-zisii "teroristi", si puneam soldati la fiecare scara. Si nu mai tragea nimeni din bloc. Dar mi s-a spus ca se trage puternic, teroristii trag. Cuvantul terorist spune ceva, cuvantul diversiune spune altceva.

Sa ne intoarcem la diversiunea de la Otopeni.

In timp ce se adunau comandantii de batalioane ca sa primeasca ordine de lupta de la mine, dupa pod, dinspre Bucuresti spre Ploiesti, in mare viteza coborau patru Dacii. Din ultima Dacie, care nu a continuat ca si celelalte drumul catre Ploiesti, ci a coborat pe sub pod, s-a declansat foc puternic cu o arma automata, cu o cadenta infernala, cadenta pe care nu o aveau automatele noastre. Cu o arma cu cadenta cum ar fi Uzi, de exemplu, s-a tras asupra coloanei. Deja s-a auzit ricoseul gloantelor din blindate si de pe asfalt. Din acel moment a inceput "botezul focului". Din unitatea militara care asigura apararea antiaeriana a aeroportului s-a tras de asemenea cu mitraliere antiaeriene in bataie directa si cu armament automat asupra coloanei mele, deci semiperpendicular.

Ce e mai ciudat, la primele blocuri de dupa podul Otopeni s-a deschis foc de la etajul 1 si 2 perpendicular pe coloana. Foc de la 20-30 de metri. Un comandant de companie de la mine a aruncat grenade si a deschis foc. Oamenii mei aveau glont pe teava. Fara nici o comanda, ca nu aveam cum sa comand din strada, zeci de mitraliere grele si usoare au deschis un foc cum nu va puteti imagina in partea stanga. Acele Dacii au ajuns la cativa metri de coloana mea de blindate, iar oamenii mei nu aveau cum sa traga la 3 metri in Dacie. Militarii mei de pe blindate au deschis foc la departare de 350, 250 de metri, in blocuri. Iar acolo, in fata mea, la 2 metri, s-a intamplat o mare catastrofa.

Daciile fata-n fata cu blindatele!

Pe domnul Sergiu Nicolaescu l-am si imbrancit dupa unul dintre blindate, eu am tras focuri de avertizare spre autoturisme. Acele patru Dacii au intrat in gloantele care veneau catre noi, trase din blocuri, si acum parca vad zburand creieri pe luneta masinii. In rafalele trase din blocuri au intrat acele Dacii, intr-un tir cum nu va puteti imagina. E asa dureros, chiar ca militar, sa vezi cum oameni sunt ciuruiti la 3 metri de tine si cum sute de gloante intra in acele masini, n-am auzit ca in anii astia sa se fi semnalat de cele 4 masini ciuruite. Cel putin vreo 4-5 morti i-am vazut eu, nu stiu cati mai erau in viata, iar unul era despicat de rafale de sus pana jos. Am deschis usa unei Dacii si a cazut un om despicat in doua de rafale. Eram grabit, iar Sergiu Nicolaescu a zis sa plecam ca pierdem Revolutia si Capitala. Am dat ordin unor politisti aflati acolo sa vada cine mai misca in Dacii si am inceput deplasarea catre Capitala. Domnul Sergiu Nicolaescu s-a suit langa mine pe primul transportor al cercetarii, i-am dat o casca si o mitraliera in mana si am intrat in Capitala. Cand am ajuns catre Piata Presei Libere era prima baricada. De masini de roabe, de basculante. Insa cunoscandu-l pe Sergiu Nicolaescu am putut sa trecem fara prea multe incidente.

Ati incercat sa aflati cine erau agresorii de la pod?

Din informatiile pe care le-am aflat ulterior, se anuntase ca o coloana de securisti, cu blindate, vine de la Ploiesti catre Capitala. De aceea s-a deschis un foc napraznic de la unitatea de aparare antiaeriana. Cine au fost cei din Dacii si din blocuri, asta nu am aflat.

Ati ajuns, intr-un final, la Televiziune...

Aici m-am confruntat cu o problema majora: unde sa intru cu tancurile, cu transportoarele, cu masinile speciale? Unde sa le inghesui pe toate? Atunci nu comanda nimeni la Televiziune. Era un grup de parasutisti si era parca o companie de la Regimentul 21, al fostului comandant Oana. Incerc sa ma dezmeticesc. Imi aprind o tigara, cu doi soldati langa mine, cu ofiterii langa mine. A inceput sa se traga. Se auzeau impuscaturi sporadice, rare, cadea cate o femeie, cadea cate un soldat. Impuscaturile erau deosebite, nu ecouri cum au zis altii, si categoria cu care se tragea era o arma deosebita.

Ati identificat vreo asemenea arma?

Eu nu am gasit arme speciale, dar acest zgomot este facut, si ma pricep poate ca nimeni altul la armament, de catre un glont de 9 mm lung, model 1922. Gloante folosite de pistoale-mitraliera Uzi la ora actuala. In Armata Romana, in Securitate si in Militie nimeni nu avea, din cate cunosc eu, gloante de 9 mm, lungi, model 1922. Am ramas nedumerit - "Dom’ne, da’ nu comanda nimeni, intr-un obiectiv important ca Televiziunea, trebuia sa fie numit un comandant care sa preia toate fortele care se indreptau catre acel obiectiv important. Eu am plecat de la Ploiesti "Tovarase comandant" si m-am trezit, urcand etajul de la Televiziune, "Domnule comandant". Sa devii domn pe drumul de la Ploiesti la Bucuresti, era deja o schimbare in cariera mea. Domnu’ Sergiu Nicolaescu zice: "Hai sa urcam la etajul 11!". Nu stiam unde urc. Sa urc 10 etaje pe jos? Aveam pe mine incarcatoare, mitraliera cu AG 40. Am luat doi soldati dupa mine, asa sa fac impresie. Era forfota si mai vedeai cate un pustan de 16 ani cu un pistol Carpati in mana pazind o femeie ranita sau un barbat cu mainile in cruce pe jos, am urcat la etajul 11.

Si-ati dat nas in nas cu Guvernul...

Intru acolo cu cei doi soldati dupa mine. Asa erau antrenati si aveau ordin. In birou era: in dreapta, la o masa (acum recunoscandu-i) domnul Petre Roman, iar in centrul mesei era Mazilu, era domnul Iliescu, era Gelu Voican Voiculescu, era Vladimir Ionescu... inca vreo 3 necunoscuti. Si in stanga mea Sergiu Nicolaescu. Nu am stiut ca e Petre Roman si m-a luat asa mai in deradere: "Haide, domnule comandant, ai plecat cu 5.000 de blindate, nu vrei sa ne dai si noua?"

I-am raspuns: "Tovarase. Tu cum nu stii cu ce se mananca un regiment mecanizat. Un regiment nu e o Dacie care zboara cu 90km/h, n-am 5.000 de blindate, dar am destule ca sa fiu util."

M-a luat apoi domnul Mazilu: "Domnule comandant, dai o companie la Palat, o companie de tancuri in Gara de Sud si o companie de blindate in Piata Victoriei etc..."

Zic "Stai putin, domnu’ Mazilu, ca regimentul asta este o celula care lupta sub comanda mea, iar specificul luptei in localitati cere un anumit mod de pregatire a luptei si de ducere a actiunilor. Si, in primul rand, nu dumneavoastra imi comandati mie fortele. Va rog frumos sa imi dati legatura cu tovarasul general Gusa!"

Cine facea legaturile telefonice?

Viitorul secretar general al guvernului PDSR. Domnul Paul Jerbas. Eu am fost coleg de companie cu el si il cunosteam. Ofiter care dezertase sau poate primise o misiune individuala sa plece de unde era, de la locul de munca, am inteles ca lucra la Spitalul Militar Central, si astfel a devenit telefonist la etajul 11 la Televiziune. Eu ii apreciez activitatea si a fost apeciata intr-adevar. Peste noapte s-a desteptat si ajuns secretar general al Guvernului. Poate pentru meritele ca a dat telefoane in noaptea aia.

Si i-am spus lui Jerbas: "Da-ti-mi legatura cu generalul Gusa". - Poate vreti sa vorbiti cu domnul ministru Militaru, care a fost comandantul Armatei 1, e un general in rezerva... - Cum sa fie ministru?, ma zborsesc la el. - Da, domnule! Ministrul Apararii e generalul Militaru.

Va sa zica, nu va (re)cunosteati ministrul?

N-am stiut ca ma gasesc in fata unui Guvern. De ce? Pentru ca la urmatoarea replica, n-am mai fost domn. Mi s-a spus de catre Mazilu: "Bai capitane, ori executi ordinul Guvernului, ori te arestez!". Eu sunt asa mai neortodox, am scos pistolul din toc, am dat soldatilor ordin sa armeze si i-am spus: "Domnule, eu nu execut ordinele nimanui, eu nu recunosc nici un Guvern. Ce Guvern? Da-ti-mi legatura cu tovarasul general Gusa, si Paul Jerbas mi-a facut legatura cu tovarasul general Gusa. M-am prezentat. M-a intrebat: "Unde esti, Ioane?" I-am raspuns: "La dracu! Intr-un cuib de viespi, la un Guvern, la etajul 11, la Televiziune." Aceste vorbe ale mele se gasesc pe caseta "Noaptea Generalilor" pe care se aude de multe ori vocea domnului general Gusa.

Domnul Sergiu Nicolaescu a spus intre altele, cand am avut interventia mai dura: "Lasati comandantul, ca stie ce face!". Domnul Mazilu s-a suparat foarte rau, insa ei nu aveau pistoale-mitraliera, noi aveam stilouri de care toata lumea asculta pe vremea aia, stilouri pe care le-am folosit pentru popor, stilourile noastre, nu ale celor care au murdarit Armata, atunci sau dupa Revolutie. "Ce forte ai?", ma intreaba Gusa. "Mari, tovarasu’ General!". "Cat?". "Atat!". "Niculescule asculta-ma: pleci la Otopeni, iei comanda aeroportului, blochezi pistele, nu se decoleaza, nu se aterizeaza. Prea multe nu pot sa-ti spun. Daca pierdem aeroportul e nenorocire. Poate ne mai auzim."

Cititi maine!

Colonelul Niculescu marturiseste cum a omorat oameni cu mana lui, cum a prins "teroristi" si apoi le-a dat drumul, cum au fost impuscati militienii la Televiziune si a fost tocat cu mitralierele sediul Consulatului sovietic.